3 situații dificile în alăptare și cum le rezolvi

3 situații dificile în alăptare și cum le rezolvi

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Încă din primele clipe în care începi să-ți alăptezi bebelușul, ajungi să te întrebi dacă vei putea să-l hrănești așa cum trebuie, în condițiile în care știi că pot interveni oricând o serie de probleme specifice perioadei de alăptare. Din articolul de mai jos vei afla care sunt cele mai frecvente dintre ele, precum și ce ar trebui să faci pentru a avea situația sub control și a-i putea dărui bebelușului lapte matern de calitate, atât de util pentru o dezvoltare armonioasă.

Mameloanele crăpate

Această problemă din alăptare poate fi determinată de:
O atașare incorectă a bebelușului la sân
Motivele care-l pot determina pe bebeluș să nu poată suge așa cum ar trebui se leagă de:
• O poziție de alăptare care nu îi este confortabilă
• Faptul că i-a fost dată prea devreme o suzetă și nu a apucat să se obișnuiască și cu mamelonul
• Prezența unei malformații congenitale numită anchiloglosie (care presupune ca țesutul ce prinde limba de planșeul cavității bucale să fie mai scurt decât este normal)
• Mameloane inversate sau ombilicate (Acestea sunt înfundate în areola mamară)

Utilizarea incorectă a unei pompe de sân
De exemplu, dacă se va folosi o pompă electrică și va fi setată la o viteză prea mare, acest lucru poate fi dăunător pentru sănătatea mameloanelor.

Se apelează la niște protecții pentru mamelon care nu au o dimensiune potrivită
Cele care sunt prea mici pot face mai mult rău decât bine și trebuie neapărat evitate pentru ca mamelonul să nu fie în niciun fel afectat.

Prezența unei eczeme
Faptul că ai o eczemă poate să dăuneze considerabil și mameloanelor, în condițiile în care pielea din preajmă poate fi iritată, inflamată și chiar se poate descuama.

Existența unei infecții fungice
O infecție cu candida, prezentă la nivelul mamelonului, poate să facă alăptarea mai dificilă întrucât va determina inflamații și mâncărimi. De asemenea, ea poate fi foarte dăunătoare pentru că i se poate transmite foarte ușor bebelușului.
Chiar dacă vei simți disconfort din oricare dintre aceste motive, medicii recomandă să încerci să continui alăptarea. Desigur, vei lua și măsurile care se impun (De exemplu, îți vei trata candidoza de la nivelul mamelonului), dar nu trebuie să întrerupi acest demers. Uneori se poate întâmpla să vezi că mameloanele sângerează, însă bebelușului nu i se va întâmpla nimic.
În cazul în care sesizezi că sânii tăi devin prea dureroși, că aspectul mameloanelor se deteriorează progresiv, că apare puroi,  nu mai sta pe gânduri și mergi imediat la un doctor. Poate fi vorba despre ceva mai serios, precum o mastită.

Mama ce isi alapteaza bebelusulCum poți să previi și să tratezi mameloanele crăpate
Ca să te asiguri că această problemă nu va face alăptarea mult prea dificilă sau chiar imposibilă, străduiește-te să pui în aplicare măsuri precum:
• Încearcă poziții variate de alăptare, astfel încât atât bebelușului, cât și ție, să vă fie cât mai confortabil

• Începe prin a-i oferi bebelușului sânul mai puțin afectat de mameloanele crăpate- Vei proceda așa pentru ca acesta să nu apuce prea puternic mamelonul mai afectat și să-ți provoace dureri prea mari

• Fii atentă la igiena mameloanelor- Spre exemplu, va trebui să te speli după fiecare alăptare și să aplici pe mameloane un unguent special, fără conservanți (preferabil cu lanolină) care să protejeze și să vindece leziunile

• Poți să recurgi și la o compresă rece- Aceasta poate contribui la ameliorarea inflamației și a durerilor

• Ți se poate recomanda un unguent care să aibă și rol antibacterian- Folosește-l cât timp ți-a fost indicat de un specialist pentru a evita apariția vreunei infecții, care ar face alăptarea și mai dificilă

• Apelează la comprese cu gel pentru sâni- Și acestea pot ameliora inflamația. Este foarte important să fii curată pe mâini când le vei aplica, astfel încât să nu te expui la o infecție

• Nu uita de tampoanele pentru sân- Ele vor ține la distanță excesul de umezeală și astfel se va reduce semnificativ riscul de apariție a vreunei infecții din cauza combinației cu căldura.


De exemplu, folosește-te de tampoanele de sân absorbante de la „Primii Pași". Tampoane de san

Ele permit o absorbție rapidă a umezelii, având o căptușeală de bumbac. De asemenea, sunt subțiri, discrete și dotate cu bandă adezivă. 

Canalele galactofore înfundate

Este o situație care poate afecta serios procesul de alăptare dacă nu este tratată corespunzător. Când se întâmplă ca laptele să fie produs mai repede sau în cantități prea mari, el se poate reîntoarce în canalele galactofore. De aceea, țesutul din jurul lor se va inflama și va apăsa pe canalele propriu-zise, provocând un blocaj.
Pentru a-ți da seama dacă este vorba despre canale galactofore blocate, uită-te după următoarele indicii:
• După ce alăptezi, ai senzația că sânul este mai fierbinte și mai inflamat
• Pe sân poate apărea o mică umflătură, sensibilă la atingere și dureroasă. Uneori pot apărea mai multe asemenea umflături
• Zona în care apar umflăturile respective se înroșește

Cauzele ce pot duce la canale galactofore blocate sunt:
• Bebelușului îi este greu să sugă deoarece nu beneficiază de cele mai confortabile poziții de alăptare
• Nu folosești o pompă de sân de calitate
• Uneori, canalele galactofore se pot bloca deoarece nu porți un sutien care să ți se potrivească perfect sau dacă ai obiceiul să dormi mereu pe burtă (Se poate crea o presiune suplimentară la nivelul lor)
• Nu îi dai bebelușului să sugă regulat deoarece ai anumite probleme de sănătate (Din acest motiv, sânii nu se vor goli suficient și pot interveni blocaje)
• Ți-ai înțărcat brusc bebelușul
• Ești foarte stresată (Din cauza stresului, corpul tău nu va mai produce suficientă oxitocină, ceea ce poate afecta inclusiv fluxul laptelui matern)

În vederea ameliorării canalelor galactofore înfundate, poți să recurgi la soluții menite să facă alăptarea mai ușoară. Iată ce ai putea face:
Aplică o compresă călduță pe sânul cu probleme
Cel mai bine este să o poți lăsa acolo pentru 15-20 de minute.

Schimbă-ți pozițiile de alăptare
Pentru ca ție și bebelușului să vă fie cât mai bine, nu te lăsa până când nu vei găsi pozițiile care vă sunt pe plac amândurora.

Pompa de san electrica Poți să apelezi la o pompă de sân
În special dacă ți se pare că bebelușul nu se satură după supt sau resimți mult disconfort la nivelul mamelonului, încearcă și o pompă de sân electrică. Spre exemplu, cea de la „Primii Pași" dispune de un reglaj pe 9 nivele de sucțiune, cu display. Are și o valvă anticurgere din silicon, o funcție de pauză și poate fi alimentată cu ajutorul unui cablu USB.

Masează-ți sânul cu canalul galactofor blocat
Un masaj ușor te poate ajuta să-ți îmbunătățești fluxul de lapte și să resimți mai puțin disconfortul din alăptat.

Alege un sutien confortabil, care să ți se potrivească perfect
De exemplu, optează pentru unul din materiale cât mai naturale, care lasă pielea să respire și nu te incomodează în niciun fel.

Dacă simptomele neplăcute nu se ameliorează după 24-48 de ore de la punerea în aplicare a acestor sfaturi, adresează-te unui specialist. Netratate corespunzător, canalele galactofore pot duce la o mastită.

Angorjarea sânilor

Face parte dintre cele mai frecvente afecțiuni ce pot apărea în alăptare și care pot crea dificultăți semnificative. Angorjarea intervine, de regulă, între a doua și a cincea zi de după ce ai născut și se referă la faptul că sânii tăi vor deveni mai mari, mai grei și mai dureroși ca urmare a producerii de lapte matern. De asemenea, ei vor fi mai inflamați din cauza unei acumulări mai mari de limfă și de sânge în țesutul mamar.

Mama ce isi apeleaza bebelusul, care sta in sezut

Cea mai eficientă metodă pentru a preveni angorjarea este să-ți alăptezi cât mai frecvent bebelușul în primele zile de viață, cam de 8-12 ori într-un interval de 24 de ore. Totodată, nu-i limita timpul în care va suge din fiecare sân în parte.

În situația în care te confrunți cu angorjarea sânilor și procesul de alăptare devine tot mai dificil, ar trebui să ții cont de indicațiile de mai jos:
Încearcă să elimini manual excesul de lapte matern
Procedând așa, te vei asigura că sânii se vor goli complet și nu îți vor crea probleme.

Folosește o pompă de sân
Și aceasta te poate ajuta în acest scop, având capacitatea de a elimina presiunea prea mare, creată de un exces de lapte matern, care altfel ar cauza inflamația și chiar blocarea vreunui canal galactofor.

Înainte de a alăpta, aplică o compresă călduță
O compresă poate fi binevenită pentru că va îmbunătăți fluxul de lapte matern. Dacă vrei, poți să faci și un duș călduț înainte de o sesiune de alăptare.

Folosește mameloane din silicon pentru alăptare
 Cupe silicon Primii Pasi pentru san, 2 buc/set Acestea funcționează ca un scut de protecție în timpul alăptării și ajută la evidențierea mamelonului. Sunt proiectate anatomic, se mulează perfect pe mamelonul mamei și au aspectul unor tetine. Le poți alege încredere pe cele din silicon de la Primii Pași, realizate din material de cea mai bună calitate. Acestea te ajută să previi inflamarea mameloanelor în timpul alăptării.

Fă-ți un masaj când alăptezi
În timpul alăptării, este bine să-ți faci masaj dinspre zona pieptului spre mamelon, eliminând astfel disconfortul și stimulând laptele să curgă mai bine.

Aplică o compresă rece
Când sesize că unul dintre sâni este foarte inflamat și îți creează mult disconfort, poți să aplici, pentru scurt timp, o compresă rece.

În situația în care nu scapi de manifestările neplăcute după 24 de ore, consultă cât mai repede un medic, astfel încât să nu te confrunți cu probleme mai grave (precum mastita sau abcesul mamar).

Tu știai până acum detalii despre problemele  care pot interveni când alăptezi și care pot crea mari dificultăți?

Logo Primii Pasi

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Prima băncuță de alăptare în public. Cum arată și de ce o dorim peste tot în lume
    Prima băncuță de alăptare în public. Cum arată și de ce o dorim peste tot în lume

    Deși peste tot în lumea alăptarea în public începe să nu mai fie un subiect tabu, în continuare există situații neplăcute care fac înconjurul lumii cu...

    Pot sa alaptez bebelusul daca…? 6 situatii in care poti continua alaptarea
    Pot sa alaptez bebelusul daca…? 6 situatii in care poti continua alaptarea

    Sunt multe mituri legate de alaptare. Cele mai multe dintre ele sunt despre continuarea alaptarii atunci cand mama are o problema de sanatate. Multe mamici se intreaba “Pot sa alaptez...

    Consultantul în alăptare ne învață: cum să extragi eficient laptele matern
    Consultantul în alăptare ne învață: cum să extragi eficient laptele matern

    Alăptarea este un fenomen natural care în societatea modernă primește foarte multă atenție. Grație noilor tehnologii și invenții, mamele sunt ajutate să își mărească...

    9 situații pentru care o mamă nu trebuie să-și ceară niciodată scuze
    9 situații pentru care o mamă nu trebuie să-și ceară niciodată scuze

    Indiferent de vârsta pe care o are copilul tău, ești în atenția celor din jur, fie că aceștia sunt părinți, fie că nu. De aceea, pe lângă aprecierile pe care le...

    Poveste de alaptare in public: ”Sânii au fost făcuți să hrănească bebeluși. Așa cum lingura ta a fost făcută să mănânci ciorba”
    Poveste de alaptare in public: ”Sânii au fost făcuți să hrănească bebeluși. Așa cum lingura ta a fost făcută să mănânci ciorba”

    Alăptarea în public încă mai este un subiect controversat. O demonstrează cu vârf și îndesat epoca Social Media, care oferă mamelor de pretutindeni ocazia să...

    „Tatăl meu biologic era bipolar și mama mea suferea de schizofrenie”. O femeie rememorează cele mai dificile momente din copilăria ei
    „Tatăl meu biologic era bipolar și mama mea suferea de schizofrenie”. O femeie rememorează cele mai dificile momente din copilăria ei

    „Am fost diagnosticată cu tulburare bipolară și mi s-a spus că nu există tratament. S-a dovedit că, de fapt, aveam tulburare de stres post-traumatic”, povestește Nadia, o...

    Noua găselniță în puericultură: pălăria de alăptare în public
    Noua găselniță în puericultură: pălăria de alăptare în public

    Dacă ai alăptat vreodată în public, cu siguranță nu de puține ori te-ai „lovit” de privirile acuzatoare ale celor din jur care nu înțeleg de ce trebuie să...

    Ce subiecte s-au dat la primul examen de bacalaureat din România. Tu știi să le rezolvi?
    Ce subiecte s-au dat la primul examen de bacalaureat din România. Tu știi să le rezolvi?

    Originar în Franța începutului de secol 19, când Napoleon Bonaparte l-a introdus printr-un decret special, „examenul maturității” a ajuns și în...

    © 2024 Qbebe