10 afirmații ce-l vor ajuta pe copilul tău să-și construiască încrederea în sine

10 afirmații ce-l vor ajuta pe copilul tău să-și construiască încrederea în sine

Trăim vremuri în care copiii sunt supuși la presiuni din ce în ce mai mari. De la o vârstă fragedă, sunt obligați să dezvolte competențe academice complexe, să facă față unor cerințe educaționale dificile, chiar exagerate. Când îi ascultăm pe copiii din ziua de azi, ne minunăm adesea de limbajul lor și de cât de multe lucruri știu. Dar inteligența nu este de ajuns, pentru ca un copil să fie remarcat. Dacă nu are încredere în sine ori stima sa de sine este scăzută, copilul rămâne în umbră, indiferent de cunoștințele și abilitățile sale. De aceea, este esențial ca părinții să-l sprijine pentru a câștiga încredere în el însuși și pentru a dezvălui mai ușor celorlalți ce poate.

A construi încrederea copilului în sine nu este un lucru ușor. În primul rând, trebuie să avem capacitatea să identificăm motivele pentru care copiii sunt neîncrezători și au o stimă de sine scăzută, cauzele pentru care rămân în umbra celorlalți, deși competențele lor sunt egale sau mai mari ca ale acestora. În al doilea rând, trebuie să ne dezvoltăm noi înșine o atitudine constructivă, să eliminăm erori foarte dăunătoare precum critica, umilirea sau expunerea copilului. Nu în ultimul rând, trebuie să folosim metodele potrivite, printre care și un număr de afirmații-cheie, care îl ajută pe copil să-și dezvolte încrederea în sine.

curaj

Cum se dezvoltă încrederea în sine a copilului

Construirea încrederii în sine începe de timpuriu, încă din primul an de viață, atunci când copilul se simte în siguranță, iubit și acceptat. Pentru a-și dezvolta stima de sine și încrederea, un copil are nevoie atât de grijă, afecțiune și atenție pozitivă. Pe măsură ce copilul crește și poate face din ce în ce mai multe lucruri, se dezvoltă și încrederea în propriile sale capacități, dar numai atunci când copilul primește atenție din partea părinților și confirmarea că ceea ce face este valoros. Zâmbetul, încurajările, lauda și susținerea copilului în inițiativele sale sunt esențiale pentru dezvoltarea sa. De fiecare dată când copilul încearcă ceva nou, realizează ceva sau dobândește noi cunoștințe, încrederea în forțele personale crește. Copilul se simte capabil și acceptat pentru ceea ce este, are curaj să acționeze și să se facă remarcat, se consideră competent, crede în el însuși și se simte mândru de sine. Rolul părinților în construirea încrederii în sine a copilului este fundamental. Iată ce poate face un părinte pentru a crește încrederea copilului și stima de sine:

Învață-l pe copil să facă diferite lucruri. Orice acțiune pe care copilul reușește să o facă este o nouă treaptă în creșterea încrederii, de exemplu când face primii pași sau reușește să mănânce fără ajutorul cuiva. Pe măsură ce copilul crește, dați-i imbold spre a face lucruri noi, susțineți-l la început, apoi încurajați-i independența și confirmați-i meritele.

Laudă copilul, dar fă-o cu înțelepciune. Copilul trebuie să știe că sunteți mândri de el, dar lauda trebuie să se îndrepte în primul rând către efort, progres și atitudine, mai degrabă decât spre rezultat. De asemenea, evită laudele exagerate, care sunt lipsite de autenticitate. Nu-l încurajezi pe copil, spunându-i că a jucat extraordinar într-un meci, daca nu este adevărat. Este mai bine să-i spui: "Știu că nu a fost cel mai bun joc al tău, dar ai destul timp să te pregătești pentru meciul următor. Sunt mândru că nu renunți". De asemenea, este bine să-i dai votul tău de încredere: "Mâine, sigur vei juca mai bine." Sinceritatea și aprecierea meritată sunt mult mai valoroase, decât laudele false, care-i pot crea copilului o imagine neadevărată despre sine și tendința spre supraestimare. Încrederea în sine înseamnă, în primul rând, o evaluare justă a propriilor abilități și capacitatea de a aprecia efortul care conduce la performanță.

Evită criticile. Acestea nu motivează copiii, așa cum își închipuie unii părinți. Când copiii primesc mesaje negative despre propria persoană, acestea le rănesc sentimentele și le afectează stima de sine. Părinții trebuie să se concentreze pe ceea ce fac bine copiii și să le arate, cu răbdare și blândețe, ce așteaptă de la ei.

saritura
Evidențiază competențele și punctele tari ale copilului. Dă întotdeauna atenție lucrurilor pe care le face bine și fă în așa fel încât copilul să-și poată dezvolta aceste abilități. Axează-te pe forțele sale, nu pe slăbiciuni, dacă vrei să-i dezvolți încrederea în sine.

10 afirmații care construiesc încrederea în sine a copilului

1. "Ești capabil să faci acest lucru." Aprecierile părinților devin limbajul intern pe care se dezvoltă abilitățile copiilor. Știm că cei mici sunt capabili să facă o mulțime de lucruri grozave, nu trebuie să ezităm să le-o spunem. Felul în care transmitem încrederea noastră în ei este important pentru a le dezvolta propria încredere. Evitați un limbaj mult prea protectiv de tipul: "Ai grijă să nu te rănești când faci asta." sau "S-ar putea să cazi." , astfel de formulări sunt contraproductive, atunci când vrem să construim încrederea copilului în forțele sale.

2. "A fost foarte curajos ce ai făcut (sau foarte inteligent, corect, etc)." Uneori, este nevoie să spunem cu voce tare lucrurile pe care copilul le face bine. Pentru că nu întotdeauna el își dă seama de calitatea acțiunilor sale. Trebuie să-i arătăm că îl considerăm curajos sau inteligent sau empatic. Când le subliniem aceste calități, copiii le pot vedea și înțelege mai bine.

3. "Eu cred în tine.". Această afirmație inspirațională poate face minuni în ceea ce privește stima de sine a copiilor și încrederea în forțele proprii.

4. "Ești puternic și poți trece peste obstacole foarte grele." Uneori, copiii au sentimentul că se confruntă cu piedici insurmontabile. Atunci trebuie să fii lângă ei, să-i îndrumi și să-i ajuți. În plus, poți folosi această frază care este tocmai ceea ce ei vor să audă: confirmarea că se confruntă cu o sarcină dificilă și că sunt capabili s-o ducă la bun sfârșit.

5. "Indiferent ce se întâmplă, eu te iubesc." O mare teamă a copiilor este că ar putea pierde dragostea și aprecierea părinților. De aceea, este important să primească reasigurări, mai ales în momentul când lucrurile devin dificile și copilul nu este sigur de reușita sa ori atunci când are un eșec. Copiii trebuie să știe că dragostea părinților este necondiționată și unul dintre cele mai nocive lucruri pe care un părinte le poate spune unui copil sensibil este: "Nu te mai iubesc, dacă nu te porți bine/nu te ții de treabă/nu obții un rezultat bun."

6. "Ești perfect așa cum ești." Copiii au nevoie să știe că, indiferent de rezultatele lor sau de faptul că nu se descurcă în anumite situații, părinții îi consideră cel mai bun lucru din viața lor.

7. "Sunt mândru de tine." Vrei un copil cu o încredere de fier: repetă-i cât mai des această afirmație, dar ai grijă să nu pară exagerată sau neautentică.

8. "Știu că te-ai străduit mult și mă bucur că ești așa muncitor." Această afirmație este importantă pentru că valorizează efortul și atitudinea, mai mult decât rezultatul. Încrederea copilului în sine nu se construiește doar din succese, ci și din munca pe care este dispus s-o investească și din puterea sa de a trece peste nereușite și a o lua de la capăt.

pe cal
9. "Lucrurile noi provoacă uneori teamă, dar pot fi foarte interesante." Copiii, în special cei mai mici, tind să rămână în spațiile familiare, cu persoanele apropiate. Dar, dacă le arăți cât de stimulatoare și plină de bucurie poate fi o experiență nouă, îi poți crește încrederea de a se aventura în afara zonei de confort.

10. "Câteodată facem greșeli, dar așa învățăm." Vorbește cu copilul despre rolul pe care îl au erorile și eșecurile în procesul de creștere, învățare și maturizare, despre ce înseamnă să-ți asumi riscuri și să faci schimbări. Cu fiecare provocare asumată și cu fiecare realizare, încrederea în sine va crește.

Surse: https://www.mother.ly; https://www.todaysparent.com; https://kidshealth.org;

 

Articolul urmator
Susținerea ta de a cum este stima de sine a copilului de mai târziu. Încearcă și tu Jocul Mesajelor cu copilul tău
Susținerea ta de a cum este stima de sine a copilului de mai târziu. Încearcă și tu Jocul Mesajelor cu copilul tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Studiu: pauza de la rețelele de socializare crește încrederea și imaginea de sine la adolescenți
    Studiu: pauza de la rețelele de socializare crește încrederea și imaginea de sine la adolescenți

    Știi deja că nu e bine să consumi social media în exces, însă știi și de ce? O parte dintre motive sunt explicate de acest studiu recent, realizat în Canada. Se pare...

    10 sfaturi care te vor ajuta să-ți convingi copilul să te ajute la grădinărit
    10 sfaturi care te vor ajuta să-ți convingi copilul să te ajute la grădinărit

    Grădinăritul are numeroase beneficii pentru copii, dar și pentru adulți. Află cum și de ce este important să-ți convingi copilul să te ajute la grădinărit.

    10 sfaturi care te vor ajuta să rămâi cu o atitudine pozitivă chiar și atunci când copilul refuză să mănânce
    10 sfaturi care te vor ajuta să rămâi cu o atitudine pozitivă chiar și atunci când copilul refuză să mănânce

    Fiecare copil trece prin etapa în care refuză să mănânce aproape tot ce i se oferă. Dacă al tău copil se află în această etapă în prezent și vrei să-l...

    Țipi la copilul tău? 5 sfaturi care te ajută să te calmezi mai repede
    Țipi la copilul tău? 5 sfaturi care te ajută să te calmezi mai repede

    Ai avut o zi lungă, ești obosită, nemâncată și tot ce vrei este liniște, dar ajungi acasă și vezi că cel mic nu te ascultă și se agită încontinuu. Probabil ți s-a...

    10 obiceiuri zilnice care te vor apropia mai mult de copilul tău
    10 obiceiuri zilnice care te vor apropia mai mult de copilul tău

    Relația dintre copil și părinte este, poate, cea mai specială din câte există. Asta nu înseamnă că e perfectă, ci că trebuie să depunem efort ca să o menținem și să...

    12 trucuri care te vor ajuta să fii o mamă singură de succes
    12 trucuri care te vor ajuta să fii o mamă singură de succes

    Viața de mamă te pune în fața unor provocări la care nici nu te-ai fi gândit vreodată. Când ești mamă singură, nu este exclus să consideri că anumite provocări...

    Ce simt câinii când îi pupi și alte explicații care te vor ajuta să îți înțelegi animalul de companie
    Ce simt câinii când îi pupi și alte explicații care te vor ajuta să îți înțelegi animalul de companie

    Bucuria de a avea un câine este una dintre experiențele cele mai minunate din viața ta. Acești prieteni necuvântători pot aduce o mulțime de iubire și fericire în...

    Ce îți activează problemele cu încrederea, în funcție de zodie
    Ce îți activează problemele cu încrederea, în funcție de zodie

    Pentru ca o relație să treacă proba timpului, încrederea între parteneri contează enorm. Fie că este vorba despre gelozie, fie că este vorba despre teama de a nu fi...

    © 2024 Qbebe