De ce copilul nu trebuie niciodata fortat sa imbratiseze sau sa sarute o ruda sau un prieten de familie

De ce copilul nu trebuie niciodata fortat sa imbratiseze sau sa sarute o ruda sau un prieten de familie

Psiholog Eva Pirosca

Copilul impins de la spate sa imbratiseze sau sa ii sarute in mod constant pe adultii din jurul sau, fie ei si membri ai familiei, este practic supus unui abuz... pentru ca el nu se poate impotrivi. Chiar daca o face in aparenta, el nu are „armura" psihologica si nu se poate apara de aceste revendicari ale adultilor, adeseori permise de parinti. Dar haide sa intelegem putin copilul: de ce nu trebuie niciodata fortat sa imbratiseze ori sa sarute o ruda sau un prieten de familie?

„Cum adica, sa iti cer voie sa te imbratisez sau sa te pup?" intreaba o mama de 55 de ani pe fiica ei de aproape 30 de ani. Pentru ca nici acum nu concepe ca asa ceva ar fi necesar. Mai mult, o vede ca pe o ofensa si ca pe o respingere... chiar ca pe o privare de un drept: „Dar sunt mama ta!" Intr-adevar, practica de a cere voie copilului sa il imbratisezi ori sa il saruti este destul de noua in parenting si se afla inca departe de a deveni un obicei. Suntem mai degraba obisnuiti cu dreptul de a beneficia de trupurile copiilor nostri atunci cand dorim sa le aratam iubire sau sa o primim din partea lor. Vrem sa il pupam pe copil, navalim asupra lui sau, hai, o facem mai temperat; dar adeseori nu ne gandim sa il consultam inainte. La fel faceau si parintii nostri cu noi, asa incat nu vedem nimic nelalocul lui.

De ce copilul nu trebuie fortat sa iubeasca
Dragoste cu forta nu se poate? Ba da, dar cu ce pret?

Ce se intampla atunci cand adultii pretind de la copil sa primeasca manifestari fizice ale afectiunii, iar lipsa lor o egaleaza cu lipsa bunelor maniere? Adultii care la randul lor au fost invatati astfel, ii pot transmite copilului care refuza sa se lase pupat, imbratisat, „scarmanat", tot felul de mesaje: ca se poarta urat; ca este prost-crescut, nepoliticos sau chiar "un copil rau"; ca nu este frumos ce face; ca mama (tata, bunica, unchiul, etc.) se supara sau plang daca el nu ii pupa; ca ii supara pe cei dragi astfel; ca este nepasator ("nu ii iubesti pe bunici, am inteles").

familie asezata la masa

Ce obisnuinte va capata un copil pe care adultii il someaza sa isi arate afectiunea prin manifestari fizice? Presiunile aduse unui copil au intotdeauna efect asupra acestuia. Poate nu neaparat cel dorit de catre parinti, dar cu siguranta au efect pe termen lung... in „ascunsul" copilului. In functie de firea lui, copilul poate sa se supuna ori nu. Cand se supune, copilul invata duplicitatea... invata sa afiseze o afectiune si o bucurie false, dar necesare si conveniente. Pentru ce sa le mai cauti izvorul in inima si sa fii autentic, daca poti sa „joci teatru" sau chiar sa le oferi fara niciun efort si fara implicare, celor care le asteapta de la tine? Cum sa fii sincer cu tine si cu ceilalti, daca tu nu ai deprins asta in copilarie, ci opusul?Ce afla un copil despre el in felul acesta? Haide sa ne gandim... Ce poate intelege copilul? Copilul care isi asculta instinctele iar acestea ii spun sa NU il primeasca in spatiul sau personal pe omul din fata sa, va intelege ca nu are voie sa se increada in instinctele sale. Copilul care nu simte dorinta de a pupa sau de a se lasa imbratisat, va intelege ca el nu este iubitor, daca nu are aceasta inclinatie. Copilul care nu doreste sa sara in bratele rudelor sau prietenilor, ci prefera sa faca alte lucruri impreuna cu ei (sa ii priveasca, sa se joace, sa stea de vorba), va intelege despre sine ca nu ii iubeste cu adevarat pe acestia... si uite asa se pregateste terenul pentru o vinovatie nejustificata, care ii poate strabate si la maturitate viata afectiva.

Cum ramane cu intuitia si increderea in propriul organism?
Cand copilul face ce vor altii, nu ce simte el...

Ce obisnuinte deprinde un copil care nu este lasat sa aiba incredere in propriile instincte? Copilul are nevoie de incurajare in a-si dezvolta autonomia. Sa aiba incredere ca poate singur, ca intelege bine, ca se raporteaza corect. Iar aceasta incredere o capata prin incercare, esec (sau nu) si invatare. Parintii adeseori submineaza eforturile copilului de a invata si capacitatea lui de a suporta consecintele. De exemplu, copilul care se straduieste sa se imbrace cu bluza pe dos. Parintii intervin imediat sa il corecteze sau sa il ajute. El se opune si cere sa faca singur, iar parintii ii explica de ce nu va merge si nu inteleg sensul acestui demers, esuat din start. Dar intelepciunea ascunsa a copilului stie... ceva din el il ghideaza sa verifice pe pielea lui, pe timpul lui, pana cand va trai efectiv experienta esecului. Atunci abia va intelege ca NU, nu functioneaza asa - o intelegere pe care nu o capata in urma explicatiilor sau interdictiilor parintilor, care deduc de aici ca este "capos".

poza tata si copilul 

La fel se intampla lucrurile in multe aspecte ale vietii copilului. Inclusiv in plan social, afectiv, relational. Copilul incearca, probeaza moduri de a interactiona si de a fi cu ceilalti. Familie, prieteni, cunostinte. Cu fiecare om in parte, probeaza cata nevoie de apropiere sau de distantare are. Dupa perioada de simbioza a bebelusului cu mama lui, urmeaza intarcarea... si sub aspect afectiv. Copilul se indeparteaza incet-incet din „cupola" pe care o reprezinta trupul si emotiile mamei sale, pentru a testa si alte zone ale realitatii. Oare eu ce simt? Oare eu ce vreau? Oare aici cum sta treaba? Oare pe cine mai iubesc? Si cum?

Daca noi ii cerem copilului sa isi imbratiseze si sarute anumite rude, sau daca ii prezentam ca fireasca si indiscutabila aceasta procedura, atunci cum mai poate copilul sa testeze ce simte si ce nevoie are el? Oare pupicii si imbratisarile pe care i le cerem... vin din nevoia lui sau sunt robotizate, aplatizate, artificiale? Cum mai poate copilul sa simta emotii precum indignare, repulsie, neincredere, suspiciune, precautie, neplacere, antipatie, curiozitate, incantare, dorinta, dor... emotii care apar la interactiunea si apropierea de o persoana. Aceste emotii ne sunt repere in interactiuni si in stabilirea relatiilor. Ne ajuta sa intelegem daca apropierea de aceasta persoana ne face bine sau nu. Ori, daca noi il impingem pe copil de la spate in manifestarea uneori forme de afectiune... ii anihilam toate reperele. Si ii inhibam dezvoltarea acestora, a unei intuitii sociale, a capacitatii de a „simti", atat oamenii, cat si propriile sale nevoi.

De ce copilul nu trebuie fortat sa imbratiseze sau sa sarute pe cineva?
Corpul meu este... al cui e mai mare si il vrea

Ce lectie invata copilul care nu poate spune NU atunci cand este mangaiat si pupat, sau atunci cand i se cere „Da-i un pupic lui bunicu'" ori "Nu-mi dai o imbratisare?" Mai este el stapanul trupului sau? Poate alege sa isi ofere imbratisarile si altfel decat conditionat?

Intr-adevar, multi copii se impotrivesc, nu toti sunt obedienti. Insa conteaza cum este primit NU-ul copilului. Are voie sa se impotriveasca, fara sa piarda dragostea parintilor? Putem sa acceptam impotrivirea lui, fara sa il respingem sau certam? Copilul care simte ca pierde afectiunea parintilor se destabilizeaza si prefera sa actioneze mai bine impotriva lui insusi, decat sa piarda iubirea lor. Va face orice este necesar, in final, ca sa ramana iubit de cei dragi. Va accepta doleantele lor, mai ales daca sunt contrare nevoilor sale, cu toata puterea de care este capabil, ajungand uneori sa se identifice cu ele, sa creada ca sunt ale lui.

 poza mama si copilul

Copilul poate creste cu convingerea, inradacinata in experientele timpurii, ca afectiunea celor mai dragi lui are un pret: si acesta este trupul sau. Nu se va considera abuzat (chiar daca se poate simti astfel... senzatie ce il va tulbura si mai mult si va trebui negata, mascata), ci va considera ca este firesc. Trupul sau va fi un „bun" al celor care il indragesc pe copil si care au dreptul sa ii ceara manifestari fizice de iubire. Copilul - si ulterior adultul - nu va mai fi in stare sa traseze o granita intre daruirea fizica si cea sufleteasca, si nu va fi in contact cu nevoile proprii intr-o relatie (Eu vreau sa fiu pupat? Imi place sa fiu mangaiat? Ma simt confortabil sa fiu atins asa... acum... aici?) La adolescenta, sunt toate sansele ca un copil format astfel sa intre usor in relatii fizice, pentru ca este obisnuit deja ca trupul lui sa apartina celor care i-l cer in schimbul simpatiei si afectiunii. Adolescentul isi va folosi trupul ca sa faca pe plac si sa obtina acceptare, caldura, apropiere. Foarte greu va putea spune NU, pentru simplul fapt ca NU-ul sau, inca din copilarie, era fie trecut cu vederea (asadar inutil), fie pedepsit cu retragerea afectiunii parintesti...

De mine (si de corpul meu) depinde daca tu esti bine... nu de tine

Stim deja, nu-i asa, despre „calitatea" copiilor de a se invinovati si de a-si asuma toate supararile sau poverile parintilor? Cu cat mai mici, cu atat mai „echipati" emotional sunt pentru asa ceva. Legatura cu parintii, in special cu mama, este atat de puternica si de vie, incat daca ea se supara, daca este trista si ingandurata sau daca pateste ceva, copilul poarta povara acestor stari si crede ca, intr-un mod magic, el este vinovatul. Asa functioneaza lumea lui launtrica si tot ce putem face se rezuma la a astepta cu rabdare sa cresca si la a-l asigura, cu aceeasi rabdare, ca nu se face el vinovat de diversele evenimente...

Citeste si: "Ca mama mea, nimenea!" Ce spun si simt copiii despre mama lor 

Urmand aceasta logica, oricat de ilogica, a copilului, intelegem ca tot pe sine se acuza atunci cand ne intristam sau il mustram prin remarci de genul: „N-o iubesti pe mama (daca nu imi arati printr-o imbratisare)", "Bunica a plecat suparata de la noi, ca n-ai vrut sa o pupi", "De ce n-o lasi pe matusa ta sa te pupe, puiule, nu stii ce mult tine la tine?"... Copilul concluzioneaza ca starea emotionala a celor apropiati depinde de el, si mai ales de daruirea lui fizica. Daca le ofer imbratisari sau macar obrazul spre pupare, ei se simt mai bine. Daca nu o fac, ei se simt rau si este vina mea.

poza mama si copilul pupic 

Crescand cu aceasta convingere si alimentandu-si vinovatia ca pe un bun prieten, copilul devine incet un adult care se simte responsabil de mult prea multe lucruri... Si care intra, adeseori, in relatii cu adulti impactati emotional la polul opus: adulti care acuza pe cei dragi de starea lor emotionala. Astfel de relatii disfunctionale pot dura multa vreme si pot provoca mari daune emotionale...desi niciunul din parteneri nu doreste sa paraseasca relatia, pentru ca fiecare aici gaseste ceea ce a invatat inca de mic copil.

Cu ce poate copilul sa inlocuiasca imbratisarile su pupaturile?

Dar daca ar fi sa renuntam la a-i cere copilului sa daruiasca dovezi fizice de atentie si afectiune... ce sa punem in loc? Cu ce sa le inlocuiasca? Este atat de firesc pentru noi ca vizitele si reuniunile de familie sa includa adulti care vor sa il dragaleasca pe copil, iar el sa se lase alintat ca un pisoias! Pentru ca un copil este adorabil sau cel putin placut, cum sa nu pui mana pe el. Si pentru ca, nu-i asa, ce altceva poate darui un copil ca sa demonstreze ca este prezent si el, decat o imbratisare sau un pupic, caci sunt atat de palpabile?

Copilul nu sta la masa linistit precum adultii, ascultandu-te atent sau antrenandu-te intr-o conversatie interesanta, pentru ca nu are rabdare. El inghite nemestecat si o zbugheste. Rareori acorda atentie adultilor, suficient cat sa le gadile orgoliul, caci el are treburile lui. Si atunci, cum sa simta si saracii adulti ca „au parte" de copil? Cum sa le ofere micutul din timpul lui, cum sa le demonstreze ca i-a vazut si ca este constient de ei (o, cati adulti nu au aceasta asteptare de la copii!...), altfel decat concret, prin pupici si imbratisari? Cu ce sa ramana si adultul, sarmanul, din "impielitatul" de copil, care acu' e-aici, acu' nu-i aici?

poza tata si copilul  

Cu ceva la masura lui. Ii putem explica micutului ca musafirii nostri (sau gazdele, pe care le vizitam) ar fi bucurosi sa primeasca putina atentie si putina politete. Il putem intreba ce crede ca poate sa faca in loc sa ii pupe sau sa ii imbratiseze. Copilul reactioneaza foarte bine atunci cand ii da ocazia sa participe la decizii (mai ales cele care tin de corpul si de posesiile lui). Poate propune sa dea mana cu ei, sa se aseze alaturi si sa stea putin de vorba, sa zambeasca, sa faca cu mana. Sau, si mai simplu, poate face ceva pentru ei, ceva ce ii vine usor si ii place: un desen, un origami, o constructie. Puteti opri undeva pe drum sa le cumparati ceva la alegerea lui. Poate sa le povesteasca o anecdota sau o intamplare de la joaca, daca este un copil mai sociabil...

Orice gest pe care il propune copilul este o dovada ca asculta si tine cont de doleantele adultului, chiar daca pare un gest mic. Adultul este, in situatia aceasta, cel care trebuie sa se ajusteze la masura copilului si sa reduca pretentiile, pentru a se bucura de frumusetea momentului. Sa lasam copilul sa daruiasca din ceea ce are si ce poate, si sa invatam sa primim darurile sale!

Voi ce parere aveti? Oare atat de nociv sa fie pentru copil daca ii cerem sa sarute si sa isi imbratiseze bunicii si nasii, de exemplu, chiar daca nu vrea?...

 

Articolul urmator
Minciună sau imaginaţie bogată? Sfaturi pentru părinţi să le deosebească
Minciună sau imaginaţie bogată? Sfaturi pentru părinţi să le deosebească

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cu copilul la biserică: îl lăsăm să sărute icoanele?
    Cu copilul la biserică: îl lăsăm să sărute icoanele?

    Duminica sau în zi de sărbătoare unele familii aleg să se încarce cu energie pozitivă participând la ceremonia religioasă, în Biserică, alături de copii. Acela...

    Copilul practică un sport de echipă? 6 întrebări esențiale pe care trebuie să i le adresezi antrenorului său
    Copilul practică un sport de echipă? 6 întrebări esențiale pe care trebuie să i le adresezi antrenorului său

    Sportul este, poate, cea mai benefică activitate pe care o poate practica copilul tău. Sportul de echipă îl dezvoltă pe copil atât din punct de vedere fizic, cât și...

    O fetiță de 9 ani cu Down a devenit model Burberry după ce medicii au spus că nu va putea să meargă sau să vorbească niciodată
    O fetiță de 9 ani cu Down a devenit model Burberry după ce medicii au spus că nu va putea să meargă sau să vorbească niciodată

    Nimic nu este imposibil! O fetiță de nouă ani cu sindromul Down a sfidat așteptările medicilor care credeau că nu va putea niciodată să meargă sau să vorbească, iar acum este...

    Ce familie frumoasă are chef Florin Dumitrescu. "Am vrut ca fetițele noastre să fie crescute de noi, nu de bunici sau bone"
    Ce familie frumoasă are chef Florin Dumitrescu. "Am vrut ca fetițele noastre să fie crescute de noi, nu de bunici sau bone"

    A devenit cunoscut în special după ce a făcut parte dintre jurații unor cooking-show-uri de la noi și, în plus, chef Florin Dumitrescu este autorul a două cărți de bucate....

    Ce fel de prieten este copilul tău în funcție de zodie
    Ce fel de prieten este copilul tău în funcție de zodie

    Prieteniile construite încă din copilărie sunt printre cele mai trainice și pot dura toată viața, creând amintiri cu totul speciale. Datorită prietenilor săi, un copil...

    Am aflat că dragostea vieții mele este rudă cu mine. Dar tot ne-am căsătorit și am făcut copii
    Am aflat că dragostea vieții mele este rudă cu mine. Dar tot ne-am căsătorit și am făcut copii

    Așa ceva nu se întâmplă în fiecare zi! Un bărbat a aflat că este rudă cu logodnica lui la scurt timp după ce a cerut-o de soție. Cei doi au descoperit că sunt veri...

    La 56 de ani a adus pe lume copilul propriului său fiu! Povestea bunicii care și-a născut nepotul
    La 56 de ani a adus pe lume copilul propriului său fiu! Povestea bunicii care și-a născut nepotul

    Atunci când o femeie a descoperit că ea și soțul său nu pot concepe un copil, credeau că nu vor reuși niciodată să fie părinți. Până când soacra ei s-a oferit...

    „Mami, poți să vii cu mine?”. O mamă rememorează ultimele cuvinte și clipe alături de copilul său
    „Mami, poți să vii cu mine?”. O mamă rememorează ultimele cuvinte și clipe alături de copilul său

    O mămică din Dublin, Irlanda, povestește ultimele momente petrecute alături de fiul ei, care nu mai este în viață.

    © 2024 Qbebe