Fără „Peter Pan”, „Dumbo” și „Pisicile Aristocrate”! De ce interzice Disney animațiile clasice copiilor sub 7 ani

Fără „Peter Pan”, „Dumbo” și „Pisicile Aristocrate”! De ce interzice Disney animațiile clasice copiilor sub 7 ani

Bianca Geica - Redactor Senior

Oare ce ar fi copilăria fără desene animate? Desenele animate sunt centrul universului fiecărui copil fericit, iar în prezent există atât de multe canale cu desene animate încât parcă le pierzi numărul.

Adevărul este că desenele animate pot avea un impact benefic asupra copiilor, atâta timp cât nu sunt vizionate în exces. Urmărind desenele animate preferate, cei mici își îmbogățesc vocabularul și învață și o limbă străină, dacă episoadele nu sunt dublate în limba română. Exact așa cum am învățat noi engleza din desenele animate de pe Cartoon Network! De asemenea, animațiile stimulează creierul și contribuie la dezvoltarea imaginației și creativității. Asta pe lângă faptul că reprezintă o formă de distracție și de relaxare pentru cei mici.

doi copii, baiat si fetita, care stau pe canapea si se uita la televizor in timp ce mananca popcorn

Cu toate acestea, specialiștii avertizează asupra anumitor animații și spun că unele pot fi periculoase pentru micuții noștri. Potrivit telegraph.co.uk, Disney interzice câteva filme animate clasice copiilor sub 7 ani, din cauza unor scene care ar conține stereotipuri sau prejudecăți rasiale.

Astfel, animatii celebre precum „Peter Pan”, „Dumbo”, „Cartea Junglei” și „Pisicile Aristocrate” nu mai sunt accesibile copiilor mici, pe platforma de streaming video Disney+, deţinută de compania Walt Disney. Ele pot fi totuși accesate de pe un cont de adulți și sunt însoțite de avertismente referitoare la conținutul rasist și la acțiunea negativă prezența în respectivele animații.

„Acest program conține descrieri negative și/ sau tratament necorespunzător aplicat unor persoane sau obiceiuri”, este mesajul care apare atunci când cineva vrea să vizioneze una dintre cele patru animații clasice, potrivit Digi24.

De ce interzice Disney animațiile clasice copiilor sub 7 ani

Decizia plaformei Disney+ a iscat deja controverse și mulți se întreabă care sunt, concret, argumentele pe care își bazează decizia. Explicațiile vin tot din partea companiei!

castelul disney din cenusareasa

Foto: Pixabay

Dacă ai urmărit clasică animație „Pisicile aristocrate” cu siguranță îți amintești că la un moment dat, în timp ce personajele cânta celebra melodie „Everybody wants to be a cat”, apare o pisica galbenă care cânta la pian cu bețișoare chinezești. Ei bine, Disney+ explică faptul că această animație portretizează în mod rasist persoanele asiatice.

Citește și: 6 desene animate pe care copiii nu ar trebui să le vadă niciodată

„Pisica este o caricatură rasistă a persoanelor asiatice care afişează trăsături stereotipe exagerate, de genul ochilor oblici şi dantură proeminentă. Pisica are un foarte strident accent englezesc şi o voce care aparţine unui actor alb, în timp ce cântă la pian cu beţişoare chinezeşti”, explică cei de la Disney+, potrivit Digi24.

În filmul „Peter Pan” amerindienii vorbesc o limbă neinteligibilă și sunt deseori numiți «piei-roşii», un termen jignitor, precizează Disney+. De asemenea, la un moment dat Peter Pan și prietenii săi încep să danseze purtând peruci indiene și făcând mișcări exagerate, iar acest lucru, explică Disney+, este o bătaie de joc la adresa culturii amerindienilor.

„Doamna și vagabondul” este o altă animație interzia copiilor sub 7 ani, pe motiv că ar avea mai multe secvențe considerate rasiste și care înfățișează stereotipii culturale. În animația „Dumbo” s-ar face referire la legile segregaționiste Jim Crow aplicate în SUA în perioada 1876-1964, îndreptate împotriva americanilor de culoare.

Ce spune criticul de film Irina Margareta Nistor despre aceste măsuri

Criticul de film, Irina Margareta Nistor, este de părere că aceste măsuri sunt exagerate și spune că argumentele aduse de Disney+ sunt stupide și ridicole fiindcă cei mici nu sesizează toate aceste lucruri, ci se bucură de desenul în sine.

„Mi se pare o exagerare. Așa, absolut în orice poți să găsești câte ceva, dacă ne străduim, mai ales ăștia care am prins și până în 1989, știm foarte bine să găsim absolut oriunde. Așa cum până în 1989, la „Tom și Jerry” dispărea orice masă cu prea multă mâncare pe ea, pe ideea că alimentarele erau goale, cam pe acolo suntem. Copilul nu sesizează lucrurile astea, el se bucură de desenul în sine, de muzică în sine, nu face distincția asta, adică nu deodată o să strige după un coleg de-al lui de culoare „Ce faci, măi, cioară?”. Nu, asta e o prostie. Copilul nu face distincții, tocmai asta e foarte frumos la un copil, el nu face segregări, fiindcă nu are noțiunea”, explică Irina Margareta Nistor, potrivit rfi.ro.

„Pe lângă faptul că-i stupid, bun, interzici copiilor sub șapte ani, copiii sunt acasă, tot părinții lor decid dacă se uită copilul sau nu la filmul cu pricina. Plus că să iei niște clasici, înțeleg să interzici niște filme din astea care sunt prea violente, cu niște personaje urâte că naiba, că toată lumea să-și dorească să arate înfiorător și așa mai departe, adică mi se pare mult mai gravă chestia asta sau tot felul de desene animate de groază, pe când astea sunt unele mai mult decât foarte clasice și nu știu ce le veni deodată”, a mai precizat criticul de film.

  • Surse: The Telegraph, Digi24, RFI, DailyMail
  • Sursă foto principală: captură YouTube

Surse foto: istockphoto.com, youtube.com, pixabay.com

Articolul urmator
88 de întrebări capcană care le pun mintea la contribuție copiilor
88 de întrebări capcană care le pun mintea la contribuție copiilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Disney+ a venit în România. Cât costă abonamentul și ce producții pot fi vizionate
    Disney+ a venit în România. Cât costă abonamentul și ce producții pot fi vizionate

    Începând de astăzi, fanii Disney+ din România se pot înregistra pe www.disneyplus.com pentru a beneficia de oferta exclusivă de lansare: 239,90 lei pentru...

    De ce copilul ar trebui să asculte muzica pe care tu o preferi, în locul cântecelor clasice pentru copii?
    De ce copilul ar trebui să asculte muzica pe care tu o preferi, în locul cântecelor clasice pentru copii?

    De ce e de dorit ca cel mic să asculte muzica pe care o ascultă și părinții săi? Aceasta poate fi o alternativă bună la cântecele clasice pentru copii pe care le găsiți peste...

    O mamă le interzice oamenilor care intră în contact cu bebelușul ei să se spele pe mâini
    O mamă le interzice oamenilor care intră în contact cu bebelușul ei să se spele pe mâini

    Spălatul pe mâini este parte din rutina noastră zilnică de îngrijire și previne o mulțime de probleme de sănătate. Numeroase studii au arătat inclusiv că acest obicei...

    Simona Pătruleasa este o mamă severă? Ce lucruri îi interzice fiicei sale
    Simona Pătruleasa este o mamă severă? Ce lucruri îi interzice fiicei sale

    Simona Pătruleasa face parte dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi, începându-și cariera în televiziune acum mai bine de 15 ani. S-a căsătorit în...

    Lege mult așteptată: se interzice instituțiilor publice să mai ceară copii după documente
    Lege mult așteptată: se interzice instituțiilor publice să mai ceară copii după documente

    Gata cu birocrația! Instituţiile publice nu vor mai avea voie să solicite copii după acte. Vot final în Camera Deputaţilor pe proiectul privind subţierea dosarului cu şină.

    DISNEY+  se lansează astăzi în România
    DISNEY+ se lansează astăzi în România

    Abonații vor putea viziona cele mai îndrăgite producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, toate într-un singur loc.

    DISNEY+ anunță titlurile disponibile în România
    DISNEY+ anunță titlurile disponibile în România

    Abonații vor putea viziona cele mai îndrăgite producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, toate într-un singur loc.

    Veste mare: Disney+ vine în România! Cât va costa abonamentul
    Veste mare: Disney+ vine în România! Cât va costa abonamentul

    Disney+, serviciul de streaming de la The Walt Disney Company, a confirmat lansarea în 42 țări și 11 teritorii. Din listă fac parte România, Africa de Sud, Turcia, Polonia...

    © 2024 Qbebe