Părinţii care îşi ascund temerile şi se prezintă ca a fi atotştiutori îi fac pe cei aflaţi la început de drum să fie extrem de nesiguri.
De-a lungul timpului, mamele au stat acasă pentru a-şi creşte copiii, au mers la muncă pentru a-i creşte într-un stil modern, apelând la ajutorul unei bone sau şi-au lăsat copiii pe mâna bunicilor, până când aceştia au căpătat suficientă independenţă, ceea ce le permite părinţilor să şi muncească. În oricare dintre situaţii, nu există numai avantaje şi dezavantaje, iar presiunea de pe umerii mamelor rămâne, indiferent de alegere. Vina devine un sentiment omniprezent, iar asta poate fi una dintre cauzele obsesiei de control. După ce se identifică motivul pentru care ai sentimentul de vină (depresie, lipsa sprijinului partenerului, traume din copilărie etc), poţi să îţi temperezi şi obsesia de control.
Cum îţi dai seama că eşti obsedată de control?
De obicei, dacă faci parte din această categorie, simţi o doză destul de mare de anxietate, atunci când vine vorba de propriile limite. Te sperie ceea ce nu poţi sau nu ştii încă să faci. Teama de a nu fi respectat şi validat este extrem de mare, prin urmare pornirea de a controla tot ceea ce se întâmplă în jur nu izvorăşte din perfecţionism, care nici acesta nu este întotdeauna o calitate, ci din teama de eşec şi suferinţă.
De asemenea, este posibil să crezi că ştii mai bine decât alţii cum să procedezi în diverse situaţii şi că opiniile tale sunt bine argumentate şi incontestabile.
Un alt semn că ai o problemă de control este felul în care reacţionezi când ai un schimb de păreri cu altă persoană. Niciodată nu îţi pui întrebări, când cineva îţi expune propria poveste şi felul în care interpretează lucrurile, ci eşti foarte sigură că aşa cum procedezi tu este cel mai bine. Uneori, oamenii foarte siguri pe ei au această atitudine din cauza unui blocaj şi a unei rezistenţe la schimbare. Nu este uşor pentru nimeni să iasă din zona de confort.
Sentimentul că ceva rău se va întâmpla, dacă nu urmăreşti în detaliu ce se întâmplă cu cei din jurul tău, este un alt semn că ar fi cazul să te mai relaxezi. Nu poţi salva lumea şi nici nu trebuie. Important este să fii prezentă în viaţa familiei tale, chiar dacă nu poţi superviza tot ceea ce fac cei din jur.
Ce este de făcut?
Ascultă poveştile altora, analizează toate detaliile despre situaţiile imperfecte cu care s-au confruntat. Este înfricoşător, nu? Nu ai de ce să te temi. Această teamă pentru imperfecţiunile vieţii este mai greu de suportat decât situaţia imperfectă în sine, la care oricum va trebui să reacţionezi şi pe care trebuie să o depăşeşti. Nu este mai bine să lucrezi la a fi o femeie puternică, capabilă să ia o decizie şi să înfrunte greutăţile decât să te lupţi zilnic în a crea o lume perfectă, care este doar o iluzie? Aşa că, data viitoare concentrează-te pe felul în care reacţionezi la probleme, nu la modalităţi de a le evita, acţiune care, într-un final, se dovedeşte a fi un eşec.
Caută un grup de sprijin. Fie că este vorba de persoane străine, fie de grupul tău de prietene, întâlniţi-vă şi vorbiţi despre temerile voastre. Este posibil să te surprindă faptul că în spatele acelor vieţi perfecte pe care le vezi la celelalte mame, există temeri, imperfecţiuni mascate şi frustrări. Nu le mai cosmetizaţi. Scoateţi-le la iveală, înfruntaţi-le şi astfel, nu vor mai avea acelaşi impact negativ asupra vieţilor voastre.
Arată-ţi slăbiciunile. Chiar dacă asta te va face vulnerabilă, familia ta va prefera să fie în concordanţă cu nevoia de a fi ajutată, decât să fii excesiv de autoritară şi să le dai senzaţia că nu au voie să greşească. Obsesia de a deţine în permanenţă controlul creeaza un cerc vicios între frustrările proprii şi cele induse familiei tale.
Alte sfaturi pentru a nu pica pradă tentaţiei de a controla tot ceea ce ţi se întâmplă:
Nu merge la toate cursurile de care auzi, crezând că informaţia primită te va împiedica să greşeşti. Să asculti o mie de păreri şi să te concentrezi numai pe acest subiect poate fi epuizant.
Nu te compara cu ceilalţi părinţi. Cum nu există copii identici ca şi temperament şi în etape ale dezvoltării, la fel nu există nici părinţi identici. Nu te mai compara cu ceilalţi, decât cel mult pentru a te ghida în linii mari şi pentru a afla şi alte păreri.
Fă eforturi pentru ca şi tu să fii fericită, nu doar copilul. Nu ai cum să te relaxezi, dacă nu faci lucruri pentru propria plăcere.
Nu îţi trasa aşteptări nerealiste. Dacă ai impresia că poţi să fii o mamă 100% prezentă în viaţa copilului tău, să ai o carieră şi o căsnicie de invidiat, te înşeli, iar acesta este primul pas spre dezamăgire şi frustrare. Obişnuieşte-te cu gândul că, dacă vrei sau este nevoie să mergi la serviciu, vei pierde anumite momente din viaţa copilului tău, iar asta nu este o tragedie sau o lipsă de interes din partea ta. De asemenea, dacă vrei o căsnicie fericită, trebuie să te lupţi cu pornirea de a sta non-stop cu copilul şi să mergi la o cină măcar o oră, pentru a nu pierde intimitatea, atât de importantă, de altfel, cu partenerul tău.
Cum poate afecta nevoia de control dezvoltarea copilului?
Atitudinea părinţilor poate influenţa extrem de mult dezvoltarea emoţională a copilului. Atunci când mama are obsesia de a deţine controlul, va fi în permanenţă stresantă, irascibilă, iar copilului îi va fi teamă să-şi exprime propriile trăiri, va avea senzaţia că face ceva greşit şi va crede că el este vinovatul pentru nemulţumirea mamei. De asemenea, i se va inocula ideea că nu este normal să greşeşti, urmând ca adult să aibă acelaşi tipar comportamental. Un adult perfecţionist este, de cele mai multe ori, un individ care în copilărie a avut părinţi obsedaţi de control.
Cu siguranţă, îţi doreşti pentru tine şi familia ta un cămin în adevăratul sens al cuvântului, bazat pe sprijin reciproc, înţelegere şi afecţiune, iar acest lucru nu se poate realiza atunci când tinzi spre perfecţiune.