Parcurgând scrisoarea de mai jos, ne putem da seama că următoarele rânduri pot fi scrise de orice mamă care simte că nu-i mai poate fi de ajutor copilului ei.
Inițial mama îi amintește copilului de perioada copilăriei, în care el era cel care își dorea mereu compania sa și îi promitea că va avea și el grijă de ea, la rândul său, când aceasta nu va mai putea face acest lucru de una singură. De asemenea, mama precizează că toată viața principala ei grijă a fost să-i asigure tot ce este bun copilului ei pentru ca acesta să fie fericit și lipsit de griji.
Odată ajunsă la bătrânețe, la neputință, mama simte că îi provoacă dificultăți copilului, iar în scrisoarea care-i este adresată își cere scuze pentru tot, adăugând că se roagă pentru sănătatea copilului ei, astfel încât la bătrânețe acesta să nu ajungă, la rândul său, să depindă de copiii săi.
Iată cât de sensibilă și de plină de adevăruri totodată este scrisoarea acestei mame:
„Azi, am înțeles că nu mai sunt cine am fost pentru tine. Eu nu mai simt că îți sunt mamă, ci simt că-ți sunt doar o povară. Azi am aflat cu uimire că mama este mamă doar cât timp copilul are nevoie de ea, dar când ea are nevoie de copilul ei, devine o povară.
Cândva eram cea în brațele căreia căutai adăpost și alinare. Eram ființa pe care o iubeai cel mai mult, singura în care credeai, singura de a carei companie aveai nevoie.
Când îți eram mamă mă întrebai cu spaimă în privire și în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi și căsuțe colorate și îmi promiteai că atunci când vei fi mare, vei avea și tu grijă de mine, așa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav. Mă mângâiai pe față cu mânuțele tale mici și îmi spuneai că mă iubești.
Azi, abia daca mă mai privești. Azi te supară neputința și neîndemânarea mea. Te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec.
Ți-aș fi ascuns și acum boala mea și nu te-aș fi împovărat cu necazurile mele, dar am îmbătrânit, nu mai am putere și nu mai știu cum să duc singura toate suferințele. Ani de zile te-am ferit de supărările mele, te-am protejat de grijile mele, nu am vrut să știi că nu mai pot, că nu mai am, că mă tem.
Am vrut să te simți în siguranță, să nu cunoști grijile oamenilor mari, să te bucuri de copilărie, apoi de tinerețe, apoi de familia ta.
Ți-am ascuns durerile, neajunsurile și nefericirea mea știind că într-o zi îți va veni rândul să le ai pe ale tale, iar acum, când văd cum e să te simți povara pentru propriul copil mă rog Cerului să ai sănătate și să nu fii nevoit să depinzi de copiii tăi, să nu ajungi să simți ce simt eu acum.
Sentimentul că ești o povară pentru ființă pe care o iubești cel mai mult pe lume, pentru ființa căreia i-ai dat viață și pentru care ai fi în stare să-ți dai viața, provoacă mai multă durere decât orice boală. Se pare că bătrânețea și boala nu-ți iau doar puterile și liniștea, ci te lasă și singur pe lume.
Mă iartă că mă plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp să mă obișnuiesc cu ideea că într-o zi nu voi mai fi pentru tine decât o povară. Mă iartă că am lăcrimat în fața ta, că am căutat adăpost în casa ta, că mi-am așezat sufletul la picioarele tale!
Și mă iartă, copilul meu că nu-ți mai pot fi ceea ce am fost cândva!
Cu dragoste infinită,
Mama”
Surse:
www.respectsiprietenie.ro, www.sevedetot.ro, www.kanald.ro
Urmareste-ne pe Google News
