Test psihologic: Alege care dintre imagini NU reprezintă o familie adevărată

Test psihologic: Alege care dintre imagini NU reprezintă o familie adevărată

QBebe

Analiza psihologică este subiectivă și centrată pe fiecare dintre noi, iar pentru testul de mai jos nu există un răspuns corect. Alegerea pe care o faci este un rezultat direct al experiențelor tale, al emoțiilor, al relațiilor interumane care te-au format ca adultul care ești în prezent. Testul acesta este o interpretare care te poate ajuta să te înțelegi mai bine și să descoperi cum anume te-a modelat copilăria ta și familia. Pentru că s-a demonstrat că mare parte din ceea ce suntem azi, noi, ca adulți, este reprezentată de primii 10 ani din copilăria noastră și de modul în care am relaționat cu membrii familiei, noi cu ei și ei cu noi, atât la nivel emoțional, cât și la nivel fizic.

Cele trei imagini pe care ți le oferim ca opțiuni sunt simbolice pentru ceea ce înseamnă o familie la nivel clasic, tradițional: mamă, tată, copii - frate și soră. Alegerea ta indică modul în care te raportezi tu la ideea de familie, dar expune puțin și din propria ta copilărie. Din nou, subliniem că nu există un răspuns corect, iar tu trebuie să alegi instinctiv, fără să te gândești, care dintre aceste imagini de mai jos este cea care crezi TU ca NU exprimă cel mai bine ideea de FAMILIE

test psihologic

Dacă ai ales IMAGINEA 1

test psihologic

Pentru tine familia înseamnă responsabilitate, angajament, sentimentul că te poți baza pe cineva oricând, oricum, oriunde. Copilăria ta nu a fost una dintre cele mai liniștite, ai avut parte de încercări emoționale mai dificile, precum un deces al unei bunici, al unui părinte, unchi sau mătuși, care te-a afectat și te-a făcut să te maturizezi mai repede decât ar fi fost nevoie. Acum ai nevoie ca familia să îți confirme o siguranță emoțională pe care încă nu o găsești și consideri că mai bine singur, decât într-o familie care nu reușește să îți ofere liniștea de care ai nevoie. Familia ta este sau trebuie să fie un stâlp de susținere al membrilor săi, și cu toții trebuie să contribuie la bunăstarea ei în mod egal. Îți este sau ți-a fost foarte greu să decizi să faci un copil, să îți întemeiezi propria familie, iar când ai facut-o sau o vei face, trebuie ca responsabilitatea și respectul reciproc să fie pe primul loc mereu. În copilărie te-ai simțit de multe ori neîndreptățit de către membrii familiei tale, și ai crescut cu mici frustrări, care la vârsta maturității s-au transformat în exigență și chiar inflexibilitate față de proprii copii sau de cei din jurul tău. Compensezi, însă, cu multă emoție și dăruire, și ești mereu gata să ajuți pe cei pe care îi iubești, cu prețul propriei tale bunăstări fizice sau psihice. 

Dacă ai ales IMAGINEA 2

test psihologic

Ai avut parte de ceea ce se poate numi o copilărie fericită. Ai fost martor la certuri între părinții tăi, însă totul s-a rezolvat mereu și tot mai mereu ai trecut repede peste momentele dificile, pentru că au fost mult mai puține decât cele vesele și fericite. Pentru tine familia este centrul universului, al tău, și al lumii în general. Consideri că este normal să fie o dependență reciprocă între membrii unei familii și, mai mult, încurajezi în propria ta familie că a avea nevoie de afecțiunea, prezența fizică, de ajutorul celuilalt este important și normal. Ai fost un copil atașat de părinți, de frați, și ai și acum o relație deschisă și frumoasă cu ei, chiar dacă uneori certurile inerente se simt prezente. Știi însă că se pot face compromisuri, și că o familie așa înflorește, pentru că așa ai învățat și ai observat când erai mic. Ții la intimitatea familiei și îți dorești să rezolvi repede conflictele. Ai fost un copil care a avut parte de înțelegere din partea membrilor familiei, fie ei părinți, bunici, unchi, mătuși sau frați, nevoile tale au fost mereu împlinite și cel mai în siguranță te-ai simțit acasă, alături de ei. Asta dorești să creezi și pentru copiii tăi, sentimentul de siguranță și confort sufletesc pe care l-ai avut și tu în copilărie. Mare grijă, însă, pentru că din nevoie de a construi un spațiu familial ideal, ajungi să ascunzi sub preș anumite probleme, care din mici, pot să devină mai mari cu trecerea timpului, și pot afecta emoțional toți membrii familiei.  

Dacă ai ales IMAGINEA 3

test psihologic

Familia pentru tine reprezintă persoanele pe care le iubești, și cele care te acceptă așa cum ești, necondiționat, fără să te judece, care îți oferă sfaturi atunci când ai nevoie, dar nu le impun. Nu trebuie să fii într-o legătură de sânge cu ele, asta nu contează atât de mult pentru tine, trebuie să fii într-o legătură emoțională corectă și completă care să îți ofere încredere că poți fi tu însuți. Copilăria ta a fost lipsită de înțelegere asupra nevoilor tale de copil, și de multe ori gesturile de iubire veneau prea târziu, și nu în momentul în care aveai nevoie de ele. Acum ai probleme mari în a avea încredere în oameni și întâmpini dificultăți în comunicarea interumană și din cauza anxietăților tale. Aspectul unei familii pentru tine nu este important, important este ceea ce se ascunde sub această imagine. Și acolo, în intimitatea familiei, tu îți dorești să ai parte de stabilitatea emoțională pe care nu o găsești în tine. Pentru că ești într-o continuă îngrijorare privind viitorul, ai tendința să cântărești prea mult lucrurile și să devii extrem de neîncrezător în relațiile interumane și cum ar trebui ele să fie.    

Surse:

Families: Influences in Children's Development and Behaviour  

Study: Social relationships and physiological determinants of longevity across the human life span 

Family Relationships From Adolescence to Early Adulthood  

Relation between childhood experiences and adults' self-esteem  

Childhood Close Family Relationships and Health 

 

Articolul urmator
Povestea fascinantă a Yasminei, psihologul cu sindrom Down din Constanța care ajută copiii cu autism

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce a dezvaluit primul test național de literație: doar 11% dintre elevii claselor I-VIII au un nivel funcțional
    Ce a dezvaluit primul test național de literație: doar 11% dintre elevii claselor I-VIII au un nivel funcțional

    „Viitori adulții nu-și vor putea înțelege contractul de muncă sau cerințele simple ale jobului”, spun experții în educație în urma rezultatelor...

    20 de imagini care demonstrează ca părinții nu pot supraviețui fără simțul umorului
    20 de imagini care demonstrează ca părinții nu pot supraviețui fără simțul umorului

    Ce ar fi viața fără umor? Umorul ne ajută să depășim momente dificile și să facem față, cu zâmbetul pe buze, provocărilor cu care ne mai confruntăm din când în...

    Ce familie frumoasă are Ileana Sterp! Are doi copii minunați pe care îi crește alături cu iubire și credință în divinitate
    Ce familie frumoasă are Ileana Sterp! Are doi copii minunați pe care îi crește alături cu iubire și credință în divinitate

    Ileana Sterp este sora lui Iancu și a cântărețului Culiță Sterp, amândoi intrând și mai mult în atenția publicului după ce au participat la reality-show-ul...

    Gina Pistol și Smiley se pregătesc de botez! Nașii micuței Josephine sunt o adevărată surpriză
    Gina Pistol și Smiley se pregătesc de botez! Nașii micuței Josephine sunt o adevărată surpriză

    Smiley și Gina Pistol se pregătesc pentru botezul fetiței lor, Josephine. Cei doi nu au dat foarte multe detalii despre data la care va avea loc fericitul eveniment și nici nu au...

    Impactul psihologic al conflictului din Ucraina asupra copiilor: au insomnii și tendință de izolare
    Impactul psihologic al conflictului din Ucraina asupra copiilor: au insomnii și tendință de izolare

    Conflictul din Ucraina a avut un impact puternic asupra copiilor refugiați, zeci de mii având nevoie de asistență psihologică și socială! Conform unui sondaj realizat de World...

    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău
    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău

    Odată ce te căsătorești, cel mai mult îți dorești să ai parte de dragostea și de atenția soțului tău. Cu toate acestea, nu este exclus ca, la un moment dat, să sesizezi că...

    O sarcină gemelară poate da un test de sarcină fals negativ? Care este explicația
    O sarcină gemelară poate da un test de sarcină fals negativ? Care este explicația

    În anumite situații, există posibilitatea să primești un rezultat negativ după un test de sarcină deși, de fapt, ești însărcinată. Printre asemenea situații se...

    Nume de fete fără A. 20 variante inedite din care poți alege
    Nume de fete fără A. 20 variante inedite din care poți alege

    Alegerea numelui pentru o fetiță este un moment special și important pentru părinți. Este o decizie care va influența identitatea și viața micuței pentru tot restul vieții....

    © 2024 Qbebe