25 de maniere pe care copilul trebuie sa le stie pana la 7 ani

25 de maniere pe care copilul trebuie sa le stie pana la 7 ani

Alina Nedelcu - Redactor Senior

In calitate de mamica, esti permanent preocupata sa-i asiguri puiului tau cea mai buna educatie. Inca de cand este mic, incepi sa-l inveti sa salute, sa utilizeze "cuvintele magice" ("multumesc", "te rog frumos"), sa-i respecte pe cei din jur. Intr-un cuvant, il introduci treptat in universul bunelor maniere. Din acest punct de vedere, ti-am pregatit o "lista" a celor mai importante 25 de maniere pe care copilul tau ar trebui sa le stie pana la varsta de 7 ani. Te invitam sa o parcurgi cu atentie si sa incerci sa gasesti cele mai adecvate formule de a-ti familiariza copilul cu ele, astfel incat acesta sa invete sa faca fata celor mai diverse situatii.

1. Saluta-i intotdeauna pe cei pe care-i intalnesti, indiferent daca sunt simplii cunoscuti, prieteni sau membrii familiei tale.

Invata-ti copilul sa salute adecvat momentelor zilei si sa se uite la persoana respectiva. Totusi, daca ai un copil mai mic (pana la 5 ani), este suficient sa stie sa spuna macar "Buna!" atunci cand va intalniti cu cineva. Pentru a-l familiariza cu acest obicei, nu uita sa-i amintesti, pe un ton calm: "Dragul meu/draga mea saluta-l/salut-o pe X".
De asemenea, in cazul in care copilu tau este mai timid, nu-l forta sa se uita fix in ochii celui pe care-l saluta si sa-i zambeasca. Cu timpul, incurajandu-l si exersand impreuna, se va obisnui sa fie mai deschis si sa salute avand o atitudine adecvata. Nu in ultimul rand, insista sa-si ia "la revedere", atat de la cei mai apropiati, cat si de la persoanele straine.

baietel care ofera flori unei fetite

2. Cand avem nevoie de ceva, spunem intotdeauna "Te rog!"

Indiferent daca un copil se afla in cadrul familiei sau intr-un cerc de necunoscuti, folosirea unui "Te rog" demonstreaza respect fata de ceilalti si cunoasterea unor norme elementare de eticheta.

3. Atunci cand primim ceva, nu uitam de "Multumesc"

Inca de la cea mai frageda varsta, un copil trebuie sa stie ca nu i se cuvine totul si ca este dator, cand primeste ceva de la cineva, macar cu o multumire.
Totodata, este important ca, atunci cand multumeste, sa faca acest lucru sincer si, daca se poate, cu un zambet.

Citeste si: Invata-l pe copilul tau sa spuna: Te rog si Multumesc!

4. Multumeste pentru orice ajutor primit

Fie ca este vorba despre cineva dintre cei apropiati, fie ca sunt persoane straine, copilul trebuie sa invete sa multumeasca pentru orice ajutor/ favoare primit (a).
Nu numai ca va dovedi ca este intr-adevar politicos, dar specialistii sunt de parere ca, atunci cand ii spunem "multumesc" cuiva, sunt mari sanse ca persoana respectiva sa ne ajute din nou pe viitor.

5. Cand ne adresam celorlalti, nu le vorbim cu spatele

Tuturor ne place sa fim ascultati si respectati atunci cand vorbim. De aceea, invata-l pe cel mic sa stea intotdeauna cu fata la cei cu care comunica.
Ca parinti, voi insiva ii puteti oferi copilului un model de a comunica in mod adecvat, prin simplul fapt ca va vorbiti uitandu-va unul in ochii celuilalt, fara a sta cu spatele. Spuneti-i copilului ca a sta cu fata la celalalt in timp ce vorbim arata ca il respectam si ca ne intereseaza sa comunicam la momentul respectiv.

6. Daca avem nevoie de atentia cuiva in timp ce acesta vorbeste intrerupem numai spunand "Ma scuzati"

Oricine poate avea nevoie de ceva la un moment dat, dar acest lucru nu inseamna ca este in regula sa iesim in evidenta "dand buzna" in timp ce se discuta. Astfel, copilul trebuie sa stie ca poate spune deschis orice are nevoie, chiar daca adultii se afla in mijlocul unei conversatii, cu conditia sa-si ceara scuze pentru intrerupere si sa aiba intr-adevar ceva important de comunicat.

Citeste si: 36 de scuze pe care le folosesc copiii ca să nu doarmă

7. Daca ai indoieli in a face un anumit lucru, intreaba mai intai daca ti se permite

Este necesar ca un copil sa stie ca nu poate face oricand orice, ca ii va respecta pe cei din jur. Mai intai, trebuie sa intrebe, in mod politicos,daca are voie sa faca un anumit lucru, intrucat regulile sunt foarte diferite si depind de un anumit context.

8. Atunci cand mergi intr-o casa straina, tine cont de regulile de acolo

Copilul trebuie sa stie ca orice familie are propriile reguli, ce trebuie respectate si de cei din afara ei, chiar daca nu  le sunt pe plac. Mai mult, este foarte important, atunci cand se pleaca dintr-o casa straina, sa se spuna "la revedere" si sa se multumeasca pentru ocazia de a petrece timpul acolo.

9. Sa nu-i contrazici pe cei mari, chiar daca nu esti de acord cu opiniile lor

Explica-i copilului ca fiecare are propriile pareri, ce trebuie respectate, in ciuda faptului ca sunt diferite de ale noastre. Acest lucru se impune cu atat mai mult cu cat avem de-a face cu persoane mai in varsta decat noi, care stiu mai multe lucruri. Practic, este recomandat ca diferentele de opinie sa fie impartasite de copil numai cu cei de varsta lui sau sa le pastreze numai pentru el, fara a le spune cu glas tare de fata cu adultii.

10. Nu face comentarii cu privire la caracteristicile fizice ale celor din jur

Spune-i copilului ca toti suntem diferiti, ca fiecare avem unicitatea noastra. Aminteste-i mereu ca nu este in regula sa comentam aspectul fizic al celor din jur, chiar daca nu este pe placul nostru. Singura situatie in care este permis acest lucru este atunci cand doresti sa faci un compliment, care, desigur, este oricand binevenit.

11. Nu face glume neavizate la adresa celorlalti

Indiferent de varsta, nimanui nu-i place sa se faca glume proaste pe seama lui. Cine face acest lucru demonstreaza lipsa de respect si de intelegere fata de ceilalti. Iata de ce copilul trebuie sa stie ca nu prin lansarea unor asemenea glume va iesi in evidenta, ci mai degraba prin amabilitate si prin sinceritate.

12. Cand cineva te intreaba ce mai faci, raspunde la intrebare si apoi intreaba-l si tu acelasi lucru

Obisnuieste-ti copilul sa raspunda atunci cand este intrebat ce face sau cum se simte, multumind politicos. In plus, precizeaza-i ca si el, la randul sau, trebuie sa puna persoanei respective aceeasi intrebare. Va fi un start bun pentru inceperea unor noi relatii sau pentru consolidarea celor deja existente.

13. Nu uita sa ciocani la usile inchise inainte de a intra intr-o incapere

Fie ca va aflati la voi acasa sau intr-o casa straina, explica-i micutului ca este bine sa bata la usa atunci cand doreste sa intre undeva. Este o dovada de respectare a intimitatii si a linistii celorlalti.

14. Atunci cand raspunzi la telefon, nu uita sa spui cine esti si intreaba cu cine vorbesti

Daca se intampla sa raspunda la telefon, copilul nu trebuie sa uite sa salute, sa se prezinte si, in eventualitatea in care cel ce a sunat nu spune cine este, sa intrebe, politicos, cu cine sta de vorba.

copil uitandu-se pe telefon

15. Cand suni la o persoana straina, intreaba mai intai daca persoana cu care doresti sa stai de vorba este disponibila; evita sa telefonezi la ore nepotrivite

Adesea, copilul isi doreste sa sune el insusi la cei mai buni prieteni. Lasa-l sa faca acest lucru, dar cu conditia sa respecte urmatoarele reguli: sa salute, sa se prezinte, sa intrebe daca poate sta de vorba cu prietenul/prietena sa. In sfarsit, supravegheaza cu atentie orele la care isi doreste sa telefoneze, intrucat sunt intervale in care, in general, oamenii isi doresc sa nu fie deranjati (de exemplu, pana in ora 10-10.30 dimineata, dupa orele pranzului sau seara dupa ora 21.00).

16. Foloseste un limbaj adecvat in fata adultilor

Pe masura ce copiii devin tot mai receptivi la ceea ce se intampla in jurul sau, au tendinta de a se lauda cu un vocabular mai inedit. Cu toate acestea, copilul trebuie sa inteleaga ca, apeland la un limbaj "colorat" pentru a iesi in evidenta, nu va face decat sa le creeze o impresie gresita adultilor din jur (acestia vor crede ca nu este educat si nici prea inteligent).

17. Chiar daca te duci la un film sau la un spectacol care ti se pare plictisitor, nu-i deranja pe artisti si nici pe cei din jur

Uneori, copilul nu este deloc incantat de un film sau de un spectacol. In ciuda acestui fapt, spune-i ca nu este bine sa-si arate nemultumirea in fata celorlalti. Atitudinea potrivita este sa aiba rabdare pana la sfarsitul filmului/spectacolului respectiv si sa nu deranjeze pe nimeni, dovedind ca respecta linistea celorlalti si munca artistilor (in cazul spectacolelor).

18. Daca lovesti sau impingi pe cineva din greseala, cere-ti imediat scuze

Nu este placut pentru nimeni sa primeasca o lovitura sau sa fie impins. Iata de ce copilul trebuie sa invete sa-si ceara scuze in oricare din aceste situatii, demonstrand ca ii pasa de ceilalti si ca le respecta spatiul personal.

19. Atunci cand intri sau iesi pe usa, uita-te si vezi daca mai doreste si altcineva sa intre/ sa iasa

Discuta cu copilul si spune-i cat de neplacut este sa te afli la doar cativa pasi de o usa si sa ti se tranteasca pur si simplu in nas. Asa ca sfatuieste-l sa se uite mereu in spate si sa incerce sa tina usa si pentru cei ce vin din urma.

20. Acopera-ti gura si nasul cu o batista atunci cand simti nevoia sa stranuti/ sa tusesti

Explica-i copilului ca nu este o placere pentru nimeni sa se imbolnaveasca din cauza microbilor transmisi prin stranutul sau tusea celorlalti. Este lipsa de respect sa stranuti sau sa tusesti fara sa-ti acoperi nasul si gura, lasand microbii sa circule nestingheriti.

21. Daca treci pe langa unul dintre parinti, pe langa un educator sau chiar pe langa un vecin, intreaba-i daca nu cumva au nevoie de ajutor

Invata-ti copilul sa aiba o atitudine deschisa fata de cei din jur, sa-si ofere mereu sprijinul. Nu se stie cand va avea si el nevoie de ajutor si, de ce nu, poate avea ocazia sa invete sa faca ceva nou, util pe viitor.

22. Cand un adult te roaga sa-l ajuti cu ceva, nu te stramba si nu comenta

Se intampla frecvent ca, rugandu-l pe un copil sa te ajute cu ceva, sa te lovesti de un refuz, de un comentariu nepotrivit sau chiar de o grimasa.
Copilul trebuie sa stie ca nu este o atitudine potrivita. Mai degraba, este recomandabil sa se ofere sa ajute cu zambetul pe buze, incercand, atat cat poate el in acel moment, sa ofere chiar si un mic sprijin.

23. Ai grija ca, la masa, sa folosesti in mod corect tacamurile; nu se mananca niciodata cu mainile!

Inca de la cea mai frageda varsta, arata-i copilului cum trebuie sa se ajute de tacamurile pe care le primeste la masa pentru a nu va face de ras atunci cand va veti afla intr-un loc public. Exersati de mai multe ori, apeland, pentru a fi mai usor, la activitati ludice (de exemplu, la jocurile de rol).

copil care mananca cu cutit si furculita

24. Nu te intinde dupa lucrurile aflate pe masa

Cand se afla la masa, copilul va invata ca nu trebuie sa se intinda pe toata masa pentru a face rost de ceva de care are nevoie. Corect este sa ceara, politicos (neuitandu-l pe "te rog"), sa i se dea un anumit lucru.

25. Nu te ridica de la masa fara sa multumesti

Indiferent daca i-a placut sau nu ceea ce s-a servit la masa, copilul se va obisnui sa multumeasca pentru mancarea primita. Acest gest trebuie facut inainte de a se ridica de la masa, in semn de respect pentru cine a pregatit preparatele si a asezat masa.

Surse:
http://www.circleofmoms.com/question/how-do-you-make-your-5-year-old-talk-back-1701051
http://www.kiwifamilies.co.nz/2007/11/manners-please/
http://www.parents.com/kids/development/social/25-manners-kids-should-know/#page= 28
http://www.parents.com/toddlers-preschoolers/development/manners/manners-for-toddlers/#page=6
http://www.supernanny.co.uk/Advice/-/Parenting-Skills/-/Discipline-and-Reward/Stop-the-backchat.aspx

Surse poze:
http://phugcus.zenfs.com/
http://ak.picdn.net/shutterstock/
 

Articolul urmator
Cifrele romane: tot ce trebuie să știe copilul despre aceste caractere
Cifrele romane: tot ce trebuie să știe copilul despre aceste caractere

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    15 abilități de viață pe care trebuie să le învețe copiii până la 8 ani
    15 abilități de viață pe care trebuie să le învețe copiii până la 8 ani

    Nu vă faceți mustrări de conștiință că vă puneți copiii „la treabă”. Este chiar indicat să implicați copiii în activități gospodărești. Iată la ce vă pot...

    „Acum trebuie să trăiesc până la 107 ani”. Ce spune Cameron Diaz despre viața de mamă la 47 de ani
    „Acum trebuie să trăiesc până la 107 ani”. Ce spune Cameron Diaz despre viața de mamă la 47 de ani

    Să devii mamă pentru prima dată este o provocare în sine, dar a deveni mamă pentru prima dată în timpul „celei de-a doua jumătăți” a vieții tale vine la...

    Copilul tău trebuie să știe cum să se spele pe cap! E obligatoriu
    Copilul tău trebuie să știe cum să se spele pe cap! E obligatoriu

    Încă o zi, încă un duș, încă 20 de minute pe care le petrec luptând cu părul frumos - dar extrem de diferit - al celor două fiice ale mele. Una are părul cu...

    Certificatul verde Covid obligatoriu pentru copiii de peste 6 ani? Ce trebuie să știe părinții
    Certificatul verde Covid obligatoriu pentru copiii de peste 6 ani? Ce trebuie să știe părinții

    Capitala a intrat în scenariul roșu după ce incidența COVID a depășit pragul de 3 la mie. Astăzi, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Sănătate...

    După 69 de ani de căsnicie, și-au petrecut ultimele zile ținându-se de mână. Au rămas unul lângă celălalt până la 91 de ani și până la ultima suflare
    După 69 de ani de căsnicie, și-au petrecut ultimele zile ținându-se de mână. Au rămas unul lângă celălalt până la 91 de ani și până la ultima suflare

    După 69 de ani de căsnicie, și-au luat „Adio”, ținându-se de mână. Povestea înduioșătoare a unui cuplu care a rămas împreună, la bine și la...

    Copilul se poate îneca foarte ușor! Ce trebuie să știe părinții despre mersul la piscină vara
    Copilul se poate îneca foarte ușor! Ce trebuie să știe părinții despre mersul la piscină vara

    „Eram genul acela de persoană care spunea mereu că niciodată nu mi se putea întâmpla mie. Până mi s-a întâmplat”. Așa începe povestea lui...

    Cum vorbim cu copilul despre rasism. Ce este important să știe din primii ani de viață
    Cum vorbim cu copilul despre rasism. Ce este important să știe din primii ani de viață

    De cele mai multe ori, subiectul rasismului nu e unul care ne face să ne simțim inconfortabil. Pe de-o parte, poate nu îl înțelegem în întregime, iar pe de altă...

    „Încă fac baie cu copilul meu de 7 ani. Mi se pare normal să știe cum arată un corp de adult”
    „Încă fac baie cu copilul meu de 7 ani. Mi se pare normal să știe cum arată un corp de adult”

    O mamă își expune decizia controversată de a face baie cu copiii ei, inclusiv cu băiețelul în vârstă de 7 ani. Deși este aspru criticată în mediul online,...

    © 2024 Qbebe