Ce trebuie să știi despre un copil care minte
Și tu, la fel ca ceilalți părinți, ești convins de faptul că ai un copil special. Prin urmare, poți rămâne cu adevărat surprins când afli cât de mult, respectiv cât de puțin adevăr îți este împărtășit de către copil. Conform cercetărilor, minciuna la copil reprezintă doar o etapă în dezvoltare, o etapă normală în creștere. De fapt, se pare că cei mici își induc părinții în eroare încă de la o vârstă fragedă, când simulează plânsul, se prefac loviți sau ascund diverse năzbâtii de urechile părinților. Astfel, în intervalul de vârstă 2-3 ani mint când încep să încalce regulile stabilite. Apoi, până la vârsta de 5 ani se adaptează la a-i minți pe ceilalți cu succes, comportament deprins chiar de acasă; copiii îi urmăresc pe părinți cum mint și sunt învățați să mintă în modalități dintre cele mai banale. Sunt îndemnați să creadă un adevăr neplăcut (totul va fi bine) sau să mintă o persoană dragă (spune-i că-ți place cadoul), până la instruirea de a minți în locul lor (spune-i că sunt ocupat acum). Cei mici ajung să înțeleagă că se pot folosi de minciună pentru a evita o pedeapsă, a crea o imagine mai bună, a influența comportamentul celorlalți sau a crea propria identitate; cu cât au un IQ mai mare, sunt mai extrovertiți sau crescueți într-un mediu familial restrictiv, au șanse mai mari să folosească minciuna sub formă de decepție.
Greșeli pe care să le eviți dacă vrei să ai un copil care nu minte
1. Copiii nu vor să te supereCopiii își iubesc părinții și nu vor să îi supere. Dacă reacția ta la adevărul lor este destul de sumbră, le va fi teamă să nu te rănească cu informații dureroase.
2. Consideră că minciuna este o dovadă de politețe
Uneori copiii cred că este corect să minți: sunt fericiți să poarte căciula croșetată de bunica, deși în adâncul sufletului sunt profund dezamăgiți de acest cadou. Depinde de tine să decizi dacă îți dorești ca al tău copil să se comporte diferit. Până la urmă și adulții fac același lucru.
3. Cei mici nu mint, dar își închipuie
Uneori copiii confundă o dorință cu realitatea: îți spun totul despre aventurle lor minunate sau îi asigură pe toți de faptul că au un frate/ o soră. Nu reacționa exagerat pentru că vor dispărea odată cu creșterea copilului.
4. Copiii cunosc consecințele
Adeseori copiii mint deoarece știu că adevărul vine însoțit de o pedeapsă. Încurajează-l să spună adevărul, poate prin ușurarea pedepsei, pentru a nu se mai teme de ea.
5. Spun minciuni pentru că nu își amintesc
Există situații în care copiii sunt o minciună de care sunt perfect convinși. Acest lucru se întâmplă îndeosebi când pot să uite despre vreo năzbâtie. Nu trebuie să te temi de astfel de minciuni. Încearcă să îți păstrezi calmul în explicarea comportamentului tău.
6. Copiilor le este teamă de schimbul de roluri
Copiii se tem să spună adevărul despre unele lucruri rele deoarece sunt siguri că doar "răufăcătorii" din povești se comportă astfel. Prin urmare dacă spun adevărul vor deveni la rândul lor unii. Explică-le faptul că și oamenii bun se pot înșela din când în când, iar ceea ce îi diferențiază este faptul că își asumă responsabilitatea propriilor acțiuni.
7. Părinții programează răspunsul corect
Adresăm copiilor o întrebare așteptând un singur răspuns. De exemplu, întrebăm dacă are gust bun cina, deși este mai mult decât vizibil că cel mic/cea mică nu își dorește să o mănânce. În astfel de cazuri, dacă nu îți dorești să mintă, este mai bine să rezolvi problema întrebând copilul ce ar dori să mănânce?
8. Ne spunem minciuni nouă înșine
Un copil copiază întru totul părintele. Trăind într-un mediu în care se folosește minciuna, o va deprinde și el cât de curând. Soluția este în același timp simplă, dar și grea: trebuie să devii tu însuți mai sincer.
9. Copiii consideră că sunt prostuți
Dacă îți tratezi copiii ca pe niște forme de viață lipsite de inteligență, țipând la ei și învinuindu-i neîncetat, nu vor dori să învețe ce este bine și ce este rău. Iar aici se include și spunerea adevărului. Încearcă să comunici cu ei ca și când ar fi niște mici adulți și explică-le ce greșesc, fără să îi faci să se simtă vinovați. vor dobândi astfel dorința de a se maturiza și vor realiza importanța mărturisirii adevărului.
De reținut
Din păcate, comportamentele de tip deceptiv au tendința de a se agrava în timp, în special în adolescență, când intervine exercitarea independenței. Adolescenții tind să pună recompensele înaintea riscurilor, determinându-i să acționeze și mai nechibzuit decât și-ar dori părinții. Așadar, provocarea cu care se confruntă părinții constă în stabilirea limitelor fără a crea un mediu ostil și de control - unde sunt șanse mai mari să fie folosită minciuna. Dacă vei apela la un stil sever de parenting, reacționând exagerat și emițând pedepse grave, vei fi contraproductiv. Copiii tind să mintă pentru a evita consecințele acțiunilor lor. Atunci când descoperi că al tău copil minte, este indicat să îți menții calmul și să rămâi concentrat asupra subiectului minciunii. Încearcă să discuți problema în detaliu și să-i afli punctul de vedere. Abia apoi îți poți impune punctul de vedere într-o manieră non agresivă. Concentrarea pe minciună și nu pe problema subiacentă nu face decât să consume timp și energie de la problema reală, crescând riscul de repetare a comportamentului deceptiv. Amintește-i copilului că este rolul tău de părinte să stabilești reguli și limite acceptabile și să îi explici clar că apreciezi sinceritatea. Însă atunci când te confrunți cu un copil care minte chiar și când nu are niciun motiv sau cu unul care se expune constant unui risc, ai nevoie de ajutorul unui specialist.
Surse: www.truthaboutdeception.com; https://brightside.me; www.empoweringparents.com