Din grija pentru copilul tau

Back to school! Părinții și profesorii fac echipă de succes

Începutul fiecărui an școlar vine întotdeauna cu diverse provocări, atât pentru actorii principali, elevii, cât și pentru părinții și dascălii lor. În vederea transformării fiecărei provocări într-o oportunitate, este nevoie ca toți să pună accentul pe comunicare, aceasta deschizând ferestre spre orizonturi ale cunoașterii lumii și ale sinelui. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos, îți vei aminti cu siguranță cât de important este, ca părinte, să-i formezi copilului o imagine frumoasă despre școală, pe care să o poarte în suflet pe parcursul întregii vieți.

Rolul părinților în educația copilului

Primul aspect pe care ar trebui să-l știi, din acest punct de vedere, este că noi, părinții, suntem adevărate modele pentru copiii noștri. Aceștia se inspiră de la noi încă din primii ani de viață și își vor construi temeliile educației de la ceea ce văd, de la ceea ce aud din partea noastră.


Până să ajungă la grădiniță sau la școală, copilul are nevoie să fie îndrumat în cadrul activităților menite să-l ajute să se adapteze mai ușor acolo.De la deprinderea de a se îmbrăca, de a-și ordona lucrurile singur, până la a învăța cum să fie sociabil cu cei din jur, toate acestea îi vor înlesni drumul deschis odată cu intrarea într-o instituție de învățământ.

Când va deveni elev, este binevenit să-i împărtășești copilului propriile experiențe pe care le-ai avut tu în anii de școală. Este bine să i le dezvălui atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative, astfel încât să aibă repere solide pe care să se bazeze el însuși. De asemenea, nu uita să-i prezinți propriile tale povești de succes, cum ai procedat ca să ai parte de ele, devenind pentru el o sursă de inspirație. Va fi o modalitate excelentă de a-l determina să înțeleagă faptul că eforturile, perseverența, sunt cheia reușitei.


Un alt demers pe care trebuie neapărat să-l incluzi în educația copilului tău este să-l familiarizezi cu rezolvarea de probleme. Numai așa acesta va putea gestiona cu succes situații variate, care vor surveni nu numai la școală, ci în viață în general. În acest scop, ar trebui să-l înveți:

  • Să identifice o problemă
  • Să identifice mai multe posibile soluții pentru a da de cap problemei respective
  • Să analizeze cu atenție alternativele pentru a o identifica pe aceea mai potrivită
  • Să încerce să pună în practică soluția pe care a găsit-o, iar dacă aceasta nu va funcționa să aibă curajul și puterea de a căuta altele

O implicare activă a părintelui în educația copilului său presupune și să petreacă în mod constant timp de calitate cu acesta. Va fi un prilej numai bun pentru a-i explica diferite lucruri copilului, printre ele aflându-se și unele care îi pot fi de mare folos la școală. De exemplu, puteți merge într-o călătorie educațională, în cadrul căreia copilul să aibă ocazia să întâlnească în viața practică aspecte pe care le-a aflat, în mod teoretic, la școală.Vizitarea unui muzeu, a unei expoziții, o excursie la Grădina Zoologică, oricare dintre acestea îl pot îmbogăți mult pe copilul tău și îi pot stârni interesul pentru ceea va studia în clasă.

Cu alte cuvinte, cu cât vei reuși mai mult să-ți implici micuțul într-un proces de învățare activă, cu atât va avea șanse mai mari să devină mai receptiv față de școală și va prinde drag să învețe, să exploreze. Nu putem omite însă că alături de tine și de copilul tău vor fi, pe tot parcursul acestui proces, și cadrele didactice.

Încă din primele clipe în care copilul va fi la școală, încearcă să te gândești că tu și cadrul didactic ar trebui să fiți aliați, adevărați parteneri pentru a-i fi mereu alături copilului în desăvârșirea educației sale. Acesta este motivul pentru care va conta enorm de mult să comunicați, să fiți sinceri unii cu alții. Părintele va discuta cu dascălul despre punctele tari și cele mai slabe ale copilului pentru a putea ca, împreună, să poată fi găsite cele mai bune soluții pentru acesta. Ori de câte ori vei observa o schimbare mai importantă la copilul tău, nu ezita și stați de vorbă pentru a vedea cum îl puteți ajuta, prevenind astfel o eventuală agravare a situației.

De la participarea constantă la ședințele cu părinții, la venirea la școală, la consultațiile special organizate pentru părinți, până la implicarea voluntară în activități ce țin de viața de elev a copilului tău, toate acestea vor constitui modalități de a interacționa cu școala și de a fi permanent la curent cu tot ceea ce se întâmplă în universul ei.
Grație unei bune comunicări dintre părinte și cadrul didactic, un copil poate avea șansa de a fi mai bine cunoscut de către acesta din urmă și, în aceste condiții, ar putea să se simtă mai confortabil la școală și să aibă rezultate mai bune.

Cu cât un copil va vedea că părinții săi sunt mai apropiați de școală, cu atât va deveni și el așa. În plus, va fi deosebit de încântat când va vedea că mami, tati sau amândoi îi veți fi alături în activități organizate la școală, iar atitudinea voastră prietenoasă, dar plină de respect totodată față de cadrele didactice va fi preluată treptat și de el.

Anii de școală, atât de importanți în desăvârșirea dezvoltării unui copil, vor fi mai valoroși dacă părinții și cadrele didactice vor putea să lucreze în echipă în acest scop. Nu uita că nu doar voi, părinții, sunteți modele pentru copil, ci și dascălii săi, împreună oferindu-i acele experiențe care-l vor determina să vină cu entuziasm la școală și să-și amintească oricând cu plăcere de ea.

BIC pentru Educație

Pentru a-i motiva pe copii, încă de la începutul anului școlar, să se implice în universul de la școală dorindu-și să-i impresioneze pe doamna învățătoare/pe domnul învățător cu gândurile lor frumoase, dar și să aibă parte de rechizite și de echipament școlar de cea mai bună calitate, BIC România a lansat campania „BIC pentru Educație”. Aceasta se desfășoară în toată țara, în perioada 9 septembrie- 25 octombrie 2019, pe platforma online www.bickids.com/ro/bicpentrueducatie/.

În această campanie se vor putea înscrie doar persoane juridice (școli publice sau private din ciclul primar de învățământ: clasele 0-4). Acestea vor deveni participanți după ce cadrele didactice au intrat în posesia unei cartoline (o felicitare). Găsiți cartolina pe site-ul www.bickids.com/ro/bicpentrueducatie/, secțiunea „Cartolina”, fie de la zona de activare din cadrul campaniei.

Pentru înscriere, cartolina trebuie completată cu un desen sau un text pe tema „Sala ta de clasă, așa cum o visezi!”, elevii (sau elevul care are felicitarea) fiind cei/cel care se ocupă de desen sau text. Pentru elaborarea oricăruia dintre acestea, o sugestie din partea părinților sau a cadrului didactic va fi binevenită, putând crește șansele de câștig.

Înscrierea o poate face doar cadrul didactic; va intra pe pagina de concurs, va completa câmpurile indicate, acțiunea finalizându-se cu apăsarea butonului „Înscrie-te!”. Ca să fiți siguri că înscrierea este reușită, uitați-vă dacă ați primit mesajul „Vă mulțumim pentru participare”. Nu vă puteți înscrie decât până la data de 29 septembrie 2019!

Campania lansată de către BIC are de fapt două grupuri-țintă: cadrele didactice (acestea vor înscrie clasa, vor promova înscrierea pentru obținerea de voturi, vor câștiga premiul pentru clasă) și părinții (pot informa cadrele didactice despre campanie, pot să povestească despre înscriere pentru a se obține cât mai multe voturi pentru clasele din care fac parte copiii lor).

Premiile puse în joc de BIC sunt care de care mai atractive și mai râvnite. Iată ce puteți câștiga:

  • Marele Premiu - echipament școlar în valoare de 1.000 euro + TVA (5629,29 RON cu TVA inclus, în baza cursului valutar al BNR din data la care s-a redactat regulamentul campaniei: 28.08.2019) și rechizite BIC pentru toți elevii din clasa câștigătoare, cu valoare totală 5371,065 RON (cu TVA inclus)
  • 2 Premii Medii în valoare de 5371,065 RON (cu TVA inclus) fiecare- Premiile constau în câte 30 de pachete de rechizite BIC, distribuite elevilor din urmatoarele doua clase, in ordinea voturilor

În privința Marelui Premiu, ar trebui să știți că acesta constituie o șansă extraordinară pentru clasa care îl va câștiga, în condițiile în care sala de clasă respectivă va putea fi echipată așa cum se dorește. Cadrul didactic va trebui să demonstreze achiziția produselor sau serviciilor pentru utilarea clasei prin intermediul bonurilor fiscale sau facturilor emise pe numele pe numele Participantului, însoțite de o declarație a cadrului didactic (potrivit acesteia, bunurile sau serviciile vor fi folosite exclusiv în folosul clasei câștigătoare).

Oricare dintre aceste minunate premii vor putea fi obținute datorită voturilor. Acestea vor putea fi exprimate în perioada 30 septembrie 2019-18 octombrie 2019. Acum este momentul cel mai important în care părinții și cadrele didactice ar putea să colaboreze, votând clasa favorită. Trebuie să știți și următorul detaliu: se poate vota o singură dată o cartolină înscrisă.
Marele Premiul va fi acordat clasei cu cele mai multe voturi. Premiile Medii vor putea fi obținute de următoarele două clasate.

Dacă la finalul perioadei de votare se întâmplă să fie 2 sau mai multe clase aflate pe locul întâi, cu un număr egal de voturi, va fi nevoie să se apeleze la o tragere la sorți:

  •  Clasa care a câștigat va fi stabilită prin tragerea la sorți prin intermediul platformei random.org
  • Următoarele două clasate vor fi supuse și ele tragerii la sorți- Dacă sunt 2 sau 3 clase pe locul întâi (cu număr egal de voturi), una fiind desemnată câștigătoare, cealaltă/celelalte vor fi desemnate automat câștigătoarele de Premii Medii
  • Dacă vor fi mai multe clase situate pe locul al doilea, cu număr egal de voturi, dar care nu au fost declarate câștigătoare în funcție de cele două criterii menționate anterior, toate vor ajunge să intre în tragerea la sorți prin platforma random.org. Fiecare participantă la primi un cod unic.

Cine va avea bucuria de a deveni câștigător al Marelui Premiu va afla vestea fericită pe data de 25 octombrie 2019.

Iată ce pot face părinții și profesorii pentru a reduce bullying-ul în școli, conform unui studiu

Surse foto: www.pixabay.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Educaţie de succes! Bucharest School Fest – ediţia a III-a
    Educaţie de succes! Bucharest School Fest – ediţia a III-a

    Bucharest School Fest, ediţia a III-a, îşi deschide porţile vineri 24 februarie, ora 12.00 în Băneasa Shopping City- Galeria Feeria.

    DOVEDIT stiintific! Parintii care fac aceste lucruri au copii de succes
    DOVEDIT stiintific! Parintii care fac aceste lucruri au copii de succes

    Telul evident al fiecarui parinte este sa aiba un copil fericit care sa devina un adult de succes. Care sunt abordarile care vor duce la indeplinirea acestui tel veti afla in continuare.

    Back to School Weekend! 11 Idei de Activități pentru Copii şi Părinţi la Bucureşti în 8-9 Septembrie 2018
    Back to School Weekend! 11 Idei de Activități pentru Copii şi Părinţi la Bucureşti în 8-9 Septembrie 2018

    BACK TO SCHOOL! Ultimul weekend de vacanță este marcat de pregătiri pentru școală dar și de evenimente religioase de însemnătate. Sâmbătă credincioșii sărbătoresc...

    3 greseli majore pe care le fac parintii cand divorteaza
    3 greseli majore pe care le fac parintii cand divorteaza

    Chiar daca nu ni-l dorim exista si cazuri in care relatia dintre parinti se destrama si ajung la divort. Cand mai este si un copil la mijloc situatia este si mai dificila, de cele mai multe...

    Profesorii dezvăluie cele cinci lucruri pe care ar vrea să le spună părinților, dar nu pot
    Profesorii dezvăluie cele cinci lucruri pe care ar vrea să le spună părinților, dar nu pot

    Profesorii și părinții observă cu siguranță aspecte diferite la un copil. În vreme ce părinții pot focalizați pe a găsi diverse scuze, profesorii pot fi cel mai adesea axați...

    4 greseli pe care le fac parintii cand isi hranesc copiii. Punctul 3 il ignora toti!
    4 greseli pe care le fac parintii cand isi hranesc copiii. Punctul 3 il ignora toti!

    Nimeni nu-i perfect si toti parintii mai fac si erori. Mai ales cand vine vorba despre alimentatia copiilor lor. Nu e cazul sa ne panicam, insa nici sa repetam aceste greseli la nesfarsit nu...

    Profesorii din România cred în rasism, homofobie și dictatură!
    Profesorii din România cred în rasism, homofobie și dictatură!

    Orice părinte știe cât este de importantă educația pentru copilul său și de multe ori privesc cadrele didactice ca pe exemple demne de urmat. Ei bine, se pare că unii dintre ei...

    © 2019 Qbebe