Cum sa te descurci dacă ai un copil încăpățânat

Otilia Geavlete - Redactor Senior

Cum te descurci cu un copil încăpățânat? Aceasta este o adevărată provocare pentru un părinte. Dacă nu ești cel puțin la fel de încăpățânat ca și el, nu ai nici o șansă. Cu un astfel de copil, chiar și regulile de bun simț, de exemplu să ia masa sau să meargă la culcare la o oră decentă declanșează o adevărată bătălie. Câteodată, folosește un întreg arsenal de țipete, lacrimi și refuzuri pentru a face lucrurile așa cum vrea el. Alteori, te ascultă cu atenție aparentă și, în cinci minute, face exact contrariul a ceea ce i-ai cerut. Cu un copil încăpățânat nu merg abordările și strategiile folosite în cazul altor copii. Ca să obții ce dorești de la el, este nevoie să ții cont de câteva recomandări.

Un copil încăpățânat are, de obicei, o voință puternică și o convingere nestrămutată că ceea ce face el este bine. De aceea, nu va renunța prea ușor la poziția sa, în ciuda argumentelor noastre raționale sau mai puțin raționale. Când consideră că are dreptate sau când își dorește ceva, copilul încăpățânat poate merge până în pânzele albe, fără să țină cont nici de rugăminți, nici de amenințări. Vestea bună este că un copil încăpățânat nu este neapărat și opoziționist. Cu alte cuvinte, el nu ține neapărat să se opună voinței tale, pur și simplu vrea să-și afirme propria personalitate.

mama fata suparate

Așa că poți găsi câteva metode prin care să abordezi mai ușor acești copii despre care unele studii recente consideră că au șanse mai mari de succes în viață. Iată câteva recomandări pe care poți încerca să le pui în practică:

1. Lucrează împreună cu copilul

Adesea, părinții și alți adulți au tendința de a-i spune copilului ce să facă. Aceasta este o problemă în cazul copiilor încăpățânați. Le poate determina reacții de refuz, sfidare, împotrivire sau alte modalități prin care își arată dezacordul și frustrarea. Trebuie să-ți schimbi abordarea și să consideri copilul un partener, să-l provoci la acțiune și să îi dai posibilitatea să se exprime. Cu timpul, acest "parteneriat" te va scuti de energie consumată și sentimente de frustrare.

2. Este bine să negociezi cu copiii încăpățânați

În primul rând, trebuie să le arăți că le iei în considerare opinia și sentimentele. Îi poți întreba: "Cu ce pot să te ajut? Ce te deranjează? De ce ai nevoie acum?" De asemenea, poți folosi mesaje care să îi întărească copilului sentimentul de competență și convingerea că îl apreciezi și îi respecți părerile. Este tot o formă de parteneriat cu copilul, o situație de tipul: "tu câștigi, eu câștig." Este important să știi că una dintre trăsăturile copilului încăpățânat este nevoia acestuia de atenție. Astfel că, atunci când alegi o astfel de atitudine, în loc să-i impui ce să facă, nevoia sa de a fi luat în seamă și de a conta este satisfăcută, iar el devine mai maleabil și cu o dorință mai mare de a-ți face pe plac, pentru a nu pierde privilegiul acestui "parteneriat".

3. Folosește ascultarea activă, renunță la tendința de a contrazice copilul

Dacă îți dorești să fii ascultat de copilul tău, trebuie să înveți la rândul tău să asculți. Copiii cu voință puternică au și opinii foarte solide și tind să și le impună. Dacă îi contrazici, ei vor încerca la rândul lor să-și impună părerile, în care cred cu tărie. Se vor considera neascultați și neînțeleși. De aici se nasc certuri și conflicte și nu se ajunge la nimic bun. Tu trebuie să fii primul exemplu în arta ascultării. Când copilul insistă să facă sau să nu facă ceva, pur și simplu lasă-l să vorbească, încurajează-l să dea cele mai bune argumente și să găsească soluții, pentru ca ceea ce-și dorește să se împlinească, fără să prejudicieze pe nimeni. Cu timpul, folosind propriul tău exemplu, poți cere la rândul tău să fii ascultat și să inserezi anumite influențe și cerințe. Copilul va fi mult mai deschis, când are sentimentul că el deține puterea și că ceea ce se întâmplă este o negociere. Mai mult decât atât, va învăța că el este responsabil pentru ceea ce vrea să facă, dacă apar consecințe neplăcute. Nu vă simțiți nemulțumiți că lăsați copilului senzația că este puternic. În realitate, chiar și în arta negocierii, aceasta este o strategie de succes, prin care poți ajunge mult mai ușor să-l convingi pe celălalt să te asculte și să acționeze cum îi ceri.

refuz copil

4. Conectează-te cu copilul, nu-l forța să facă lucruri

Când forțezi un copil încăpățânat să te asculte, mai mult ca sigur că, la un moment dat, se va răzvrăti și va ajunge să facă multe lucruri nepotrivite, doar ca să-ți demonstreze că își poate impune voința. În felul acesta, un copil încăpățânat se poate transforma într-unul opoziționist, care va fi mult mai dificil de modelat. În schimb, dacă mergi în direcția copilului, te conectezi cu el și îi arăți că îți pasă de dorințele și sentimentele lui, ai șanse mai mari ca acesta să colaboreze cu tine. O conectare adevărată cu copilul are, ca trăsătură, tocmai această deschidere a lui de a coopera, pe câtă vreme opoziționismul este adesea un semnal că ceva nu merge în relația voastră. Afecțiunea și îmbrățișările sunt elemente foarte utile pentru a stabili o conectare optimă între voi și copiii voștri!

5. Dă-i copilului mai multe opțiuni

De fapt, acesta este un adevărat truc. Atunci când îți dorești ca cei mici să facă un lucru, pe care, de obicei, îl refuză, îi poți pune să aleagă dintre mai multe posibilități (încercând, desigur, să fie mai puțin atrăgătoare ca ceea ce-ți dorești tu să facă). De exemplu, îi poți spune: "Ce preferi să mănânci, supa sau piureul?", unui copil care, în general refuză să mănânce. Șansa de a accepta una dintre cele două variante este mai mare, decât atunci când îi spui: "Mănânci tot!" și apoi te lupți cu el să ia câteva înghițituri. Iar, odată ce a acceptat una din variante, în general va fi mai dispus să termine măcar unul dintre felurile de mâncare, pentru a fi consecvent cu ce a declarat că va face. Acest lucru poate fi extins la orice situație. Astfel, îl poți întreba pe micuțul tău încăpățânat, care refuză să meargă la culcare la ora 9.00, ce poveste preferă să-i spui înainte să adoarmă, dându-i două variante. Chiar dacă el va spune în continuare că nu merge la somn, trebuie să continui, cu cea mai calmă voce posibilă: "Aceasta nu este una dintre alegeri, dar poți să-mi spui ce poveste preferi." Dacă te vei menține pe poziții, repetând această frază cu calm, oricât este necesar, ai șanse mari ca copilul să cedeze în cele din urmă și, ce este mai important, fără să simți enervare și frustrare. Evită să-i dai, totuși, prea multe opțiuni, altfel vei crea noi prilejuri de discuție. De regulă, folosește două-trei variante și permite copilului "libertatea" de a se mișca între aceste opțiuni, potrivite și cu dorințele tale.

6. Înțelege și respectă copilul

Dacă vrei să fii respectat de copilul tău, este nevoie ca, la rândul tău, să-i arăți respect. Copilul nu acceptă autoritatea impusă cu forța, în special un copil încăpățânat. De aceea, este necesar să construiești un model de relație bazat pe respect. În acest sens, încearcă să obții cooperarea copilului, în loc să dai mereu directive. Stabilește reguli consistente și aplică-le cu consecvență, pentru că astfel creezi un cadru propice pentru a modela copilul încăpățânat. Arată-i, în același timp, empatie și înțelegere, nu-i discredita ideile și sentimentele. Atunci când copilul alege să-și impună, cu orice preț, hotărârile, lasă-l să se descurce singur și să suporte eventualele consecințe, fără a prelua tu povara și urmările unor decizii cu care nici măcar nu ești de acord. În limitele siguranței, este necesar să lași copilul să-și asume complet urmările propriilor hotărâri. Este important să-ți dezvolți o atitudine calmă și tolerantă, în felul acesta vei face mult mai ușor față misiunii de a fi părinte pentru un copil încăpățânat. În plus, vei fi un model pentru el, astfel încât, cu vremea, va învăța, la rândul său, să dezvolte o atitudine mai puțin înverșunată și ofensivă.

7. Stimulează copilul să spună "Da!" cât mai des

familie

Poți face acest lucru chiar sub formă de joc. Copiii încăpățânați au tendința de a spune "Nu!" mult mai frecvent, așa că devine aproape o obișnuință să refuze ce le ceri. Dacă tu, la rândul tău, reacționezi negativ la încăpățânarea lor, și spui "Nu!" foarte des, le întărești comportamentul de opoziție prin propriul tău exemplu. Un mod de a schimba tendința copilului de a refuza ce-i ceri este "Jocul lui Da". Poți stimula copilul să dea cât mai multe răspunsuri pozitive, prin întrebări la care este greu să spună Nu: "Vrei să mâncăm o înghețată?, Îți place să te joci cu jucăriile cele noi?" sau "Vrei să vedem dacă putem face baloane cu spuma de baie?", astfel de întrebări au mari șanse de a obține răspunsul: "Da!". Cu cât mai frecvent răspunde în mod pozitiv, cu atât copilul se simte mai deschis către colaborare și mai predispus să accepte lucruri pe care le-ar refuza în mod obișnuit.

Surse: https://www.momjunction.com; https://www.scarymommy.com; https://www.psychologytoday.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dacă vrei să crești un copil spectaculos, spune-i NU
    Dacă vrei să crești un copil spectaculos, spune-i NU

    Oare cum ar decurge viața pentru oricare dintre noi dacă nu am avea limite? Imaginează-ți cât de multă nevoie de limite are copilul tău, care abia acum începe să exploreze...

    13 lucruri pe care să le faci începând de azi dacă vrei un copil cuminte
    13 lucruri pe care să le faci începând de azi dacă vrei un copil cuminte

    Toți părinții își doresc să pună bazele unei educații bune încă din primii ani de viață. În cazul în care îți dorești un copil cuminte, află că nu...

    Dacă vrei să crești un copil flexibil și adaptabil, trebuie să faci aceste trei lucruri
    Dacă vrei să crești un copil flexibil și adaptabil, trebuie să faci aceste trei lucruri

    Copiii se simt bine atunci când au o rutină, deoarece predictibilitatea îi ajută să se simtă în siguranță. Copiii mei, de exemplu, au voie ca înainte de culcare...

    Cum să crești un copil care va schimba lumea când va fi mare
    Cum să crești un copil care va schimba lumea când va fi mare

    Fiecare părinte își dorește să aibă un copil realizat și care să se bucure de succes în viață. Îți explicăm în continuare cum trebuie să procedezi pentru...

    Cum îmbunătățești comunicarea părinte-copil
    Cum îmbunătățești comunicarea părinte-copil

    Comunicarea dintre părinte și copil este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului și pentru menținerea unei relații armonioase în familie. Comunicarea eficientă...

    Comportamentul antisocial la copil: cum îl recunoști și ce trebuie să faci
    Comportamentul antisocial la copil: cum îl recunoști și ce trebuie să faci

    Este normal ca, pe măsură ce cresc, copiii să manifeste comportamente sociale pozitive și negative sau unele tendințe antisociale, cum ar fi închidere, retragere în sine sau...

    Cum a reușit un copil să cheltuiască 2700 euro jucându-se pe telefonul mamei sale
    Cum a reușit un copil să cheltuiască 2700 euro jucându-se pe telefonul mamei sale

    Recent s-a aflat că un copil în vârstă de 7 ani din Germania a cheltuit o sumă deloc neglijabilă după ce s-a jucat mai mult timp pe telefonul mamei sale. Parcurge articolul...

    © 2023 Qbebe