De ce sunt speciali bebelușii născuți în luna decembrie

De ce sunt speciali bebelușii născuți în luna decembrie

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Probabil că te-ai întrebat adesea dacă luna în care s-a născut/se va naște copilul tău poate să aibă o anumită influență asupra personalității sale.Din articolul de mai jos vei descoperi concluzii ale unor studii realizate în ultimul decenii, care arată într-adevăr faptul că personalitatea unui copil, dar și starea de sănătate și abilitățile sale native sunt legate și de perioada anului în care a venit pe lume. Iată ce îi caracterizează pe bebelușii născuți luna aceasta!

Sunt mai calmi și au mai puține fluctuații ale dispoziției

Pentru a ajunge la această concluzie, în 2014, un experți de la o universitate din Budapesta au studiat un grup de studenți (366). Aceștia au fost rugați să completeze chestionare din care să reiasă următoarele aspecte: „Dispoziția mea se schimbă rapid, fără un motiv anume", „Îmi place să mă implic în noi proiecte, chiar dacă acest lucru presupune să risc" și „Am tendința să mă plâng adesea de ceea ce mi se întâmplă".

După centralizarea acestor chestionare, coordonatorii studiului și-au dat seama că luna în care ne naștem poate să aibă și ea o influență asupra apariției fluctuațiilor dispoziției. Astfel, cei născuți în lunile de primăvară sau de vară erau mai degrabă caracterizați de o personalitate ciclotimică (în acest caz, o persoană are fluctuații semnificative ale dispoziției, ce alternează de la depresie profundă la stări euforice) decât  aceia născuți toamna și iarna. De altfel, din chestionarele analizate s-a putut observa că studenții născuți în lunile de vară erau mai optimiști și mai apți să ia decizii rapid.
În ceea ce-i privește pe cei născuți în ultimele luni de toamnă și prima lună de iarnă, aceia aveau tendința de a fi mai calmi și mai echilibrați decât aceia care s-au născut în prima parte a anului. Cu alte cuvinte, copiii născuți în luna decembrie pot fi mai puțin agitați.

Pot fi mai puțin predispuși îmbolnăvirii de maladii cardiace

Oamenii de știință consideră că bebelușii născuți în luna decembrie pot fi mai puțin afectați de maladii cardiace la maturitate. Un studiu ce susține această afirmație este unul din anul 2015, din SUA. În vederea efectuării acestuia, specialiști de la Departamentul de Medicină al „Universității Columbia" au cercetat un număr de 1, 75 milioane de pacienți născuți între anul 1990 și anul 2000. După ce s-a făcut o trecere în revistă a afecțiunilor serioase ale acestora, s-a putut formula următoarea concluzie: cei născuți în lunile septembrie-decembrie au avut mai puțin de suferit de pe urma problemelor cardiace, spre deosebire de cei care s-au născut în primele 8 luni ale anului.

Au șanse mai mari să fie foarte longevivi

Cercetările demarate în ultimul deceniu au arătat faptul că bebelușii născuți în ultima lună din an au mai multe șanse să se bucure de o mare longevitate față de cei care au venit pe lume în alte perioade.
De pildă, în anul 2011, în SUA a fost efectuat  un studiu intitulat „Anotimpul în care ne-am născut și longevitatea". Pentru realizarea sa s-au utilizat date provenite de la mai mulți frați născuți în secolul trecut. Prin compararea duratei de vârstă a acestora, s-a constatat că aceia născuți în intervalul martie-iulie au trăit mai puțin decât aceia născuți în lunile octombrie-decembrie. De asemenea, cei mai mulți centenari erau dintre cei care s-au născut în cea de-a doua jumătate a anului, cu precădere în ultimele luni ale acestuia.Ca procent total din numărul de centenari raportat la numărul persoanelor analizate, cam 53% dintre aceștia erau născuți în ultima jumătate a anului.

Pot avea calități atletice deosebite

Mai multe studii au evidențiat următorul aspect: copiii născuți în luna decembrie au mai multe abilități atletice decât aceia născuți în alte luni din an. De exemplu, în anul 2014 experți britanici au descoperit că luna în care s-a născut un copil are un rol semnificativ în forța musculară, abilitatea de a alerga și de a rezista la efort fizic susținut. Prima concluzie a acestora a fost că micuții născuți în luna noiembrie au cea mai multă forță fizică și rezistență la efort, fiind urmați de cei născuți în lunile decembrie și octombrie. În aceste condiții, ar trebui să te aștepți că, dacă bebelușul tău s-a născut în ultima lună din an, va putea fi talentat la mai multe sporturi.

Copil pe podium, cu o medalie

Vor fi în zodia Săgetător sau Capricorn

Bebelușii născuți în oricare dintre aceste zodii vor avea calități speciale. Iată care sunt acestea:
Cei născuți în zodia Săgetător (22 noiembrie-21 decembrie) se disting mai ales prin:
• Au șanse mari să fie populari printre cei de vârsta lor, fiind veseli și dornici de compania celorlați-De asemenea, vor fi dispuși să-i încurajeze pe ceilalți când au o problemă, optimismul lor fiind „molipsitor"
• Au adesea o atitudine pozitivă, vizibilă în tot ceea ce fac
• Au o energie inepuizabilă
• Adoră aventura și explorarea, de aceea călătoriile sunt printre hobby-urile lor

Cei din zodia Capricorn (22 decembrie-20 ianuarie) sunt speciali pentru că:
• Sunt prevăzători- Încă de când au o vârstă fragedă, copiii-Capricorn nu se lasă sub impulsul primei impresii sau intenții, ci încearcă să găsească o soluție după ce au reflectat o perioadă la ea
• Nu iau greu decizii- Odată ce își dau seama că au făcut alegerea potrivită, nu vor mai sta pe gânduri și o vor pune în aplicare. De aceea, se spune despre ei că au și calități de lider
• Sunt foarte serioși- Nu le place să fie implicați în activități precum petrecerile, ci preferă mai degrabă să fie lăsați liniștiți, în compania celor pe care-i cunosc. Cei mai mulți dintre copiii- Capricorn sunt timizi și niciodată nu se grăbesc să „facă pe clovnii" sau să fie în centrul atenției

Baietel serios sau rușinat

• Le place să aibă mereu câte ceva de făcut- Dacă observi că micuțul Capricorn s-a plictisit, implică-l în cât mai multe activități. Vei vedea cât de concentrat va fi asupra a ceea ce face și va fi încântat să-și ducă la capăt sarcina!

Citește și: Zodia lunii- Capricorn: Mama, tata si copilul Capricorn

Sunt matinali și au obiceiul să se ducă la culcare devreme

Dacă micuțul tău s-a născut în ultima lună din an, ar trebui să știi că este foarte posibil să îi fie ușor să se trezească devreme dimineața. Astfel, un studiu recent, demarat de către cercetători italieni și spanioli, a demonstrat că persoanele care sunt născute la finalul toamnei și în prima lună a iernii sunt mai dornice să se scoale dimineața decât acelea născute primăvara sau vara. Pentru efectuarea acestui studiu s-a apelat la un număr de 1584 de studenți, care au fost împărțiți în 4 grupe, în funcție de anotimpul în care s-au născut. După completarea unui chestionar de către aceștia, s-a constatat că aceia născuți în lunile de iarnă sau toamna târziu erau mai dispuși să fie matinali decât aceia din lunile de vară sau de primăvară.

Explicația autorilor cercetării este legată de faptul că persoanele care se nasc în lunile în care ziua este în descreștere își vor adapta ceasul biologic astfel încât să fie cumva în avans față de ora reală, în timp ce acelea care se nasc în lunile când ziua este mare se vor adapta exact invers.

Citește și: Cum influențează anotimpul în care s-a născut copilul tău personalitatea și sănătatea acestuia

Există o posibilitate mai mare să fie stângaci

O altă caracteristică deosebită a bebelușilor care vin pe lume în luna decembrie este că ei mai multe șanse să fie stângaci decât aceia născuți în altă perioadă a anului. Această concluzie a fost formulată după un studiu amplu al Universității din Viena privind raportul dintre stângaci și dreptaci în Europa Centrală.

Fetita care scrie cu stanga

Pentru a se obține niște rezultate relevante, s-a apelat la un grup de 13.000 de adulți, de vârste și de sexe diferite, născuți în diverse luni ale anului. După ce s-au analizat datele avute la dispoziție, s-au făcut următoarele constatări:
• Mai ales bărbații au tendința de a fi stângaci (8, 8% din grupul celor analizați)
• Printre bărbații născuți în intervalul 1 noiembrie-1 ianuarie erau cei mai mulți dintre stângaci

Dețin mai multe abilități ce le-ar permite să devină dentiști

Experții britanici au colectat informații de la un recensământ recent și, pe baza acestora, au putut să facă o asociere între luna de naștere și ocupație. Pentru a putea să obțină concluzii clare, s-a apelat la 19 profesii diferite.
După analizarea tuturor datelor, coodonatorii studiului au sesizat că persoanele născute în luna decembrie au mai multe șanse de a îmbrățișa o carieră de medic stomatolog. Efortul specialiștilor a fost menit să arate că există o legătură între luna în care ne naștem și profesia pe care o vom avea.

Vor fi cei mai mici la grădiniță și la școală

Dacă ai un copil născut în luna decembrie, acest fapt presupune să fie printre cei mici (din punct de vedere al vârstei) când se va duce la grădiniță sau la școală. Nu trebuie să îți faci însă griji din acest punct de vedere, întrucât studii recente au ajuns la concluzia că micuții care vin mult în contact cu alți copii mai mari decât ei au ocazia să aibă rezultate la învățătură mai bune (acest lucru este vizibil chiar și după 8 ani de la finalizarea anilor de grădiniță sau ai celor ce țin de clasele 1-4). De exemplu, o cercetare din anul 2012 a arătat cum copiii care au fost cei mai mici din clasă, în ciclul primar, erau mai bine pregătiți în momentul în care dădeau admitere pentru a ajunge la liceu și obțineau rezultate mai bune la examenul susținut în acest scop.

Tu știai până acum de ce bebelușii născuți în luna decembrie pot fi atât de speciali?

Surse:
www.futurescopes.com, www.goodhousekeeping.com, www.medicaldaily.com, www.mother.ly, www.mom365.com,www.sciencedirect.com,www.smartparenting.com.ph, www.theatlantic.com

Surse poze:

www.pixabay.com
 

 

Articolul urmator
Control parental: când este cazul să îl aplici și care sunt cele mai bune aplicații
Control parental: când este cazul să îl aplici și care sunt cele mai bune aplicații

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 motive pentru care bebelușii născuți în luna septembrie sunt speciali
    6 motive pentru care bebelușii născuți în luna septembrie sunt speciali

    Există momentul perfect pentru a aduce copilul pe lume? Se pare că da! Luna septembrie este răcoroasă și plină de bunătăți, iar bebelușii născuți în această lună vor fi...

    Cum sunt copiii nascuti in luna august? 8 adevaruri descoperite de studii
    Cum sunt copiii nascuti in luna august? 8 adevaruri descoperite de studii

    Daca urmeaza sa nasti sau ai nascut in luna august, probabil ca te intrebi cum sunt copiii nascuti in luna august. Iata ce spun studiile despre acestia.

    Cei mai frumoși bărbați din lume sunt născuti în luna mai
    Cei mai frumoși bărbați din lume sunt născuti în luna mai

    Bărbații născuți în luna mai, conform astrelor, sunt înțelegători, hotărâți și entuziaști și sunt irezistibili din punct de vedere fizic și emoțional. Deci,...

    8 lucruri fascinante despre copiii născuți în luna mai
    8 lucruri fascinante despre copiii născuți în luna mai

    Mai este luna semnelor zodiacale Taur și Gemeni. Copiii cu aniversarea în luna aceasta sunt înzestrați, desigur, cu trăsături bune, precum curaj și tărie de caracter, fiind...

    Avertisment CDC: cum sunt afectate femeile însărcinate și bebelușii lor dacă se infectează cu COVID-19
    Avertisment CDC: cum sunt afectate femeile însărcinate și bebelușii lor dacă se infectează cu COVID-19

    Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite a emis un avertisment de urgență legat de femeile însărcinate care suferă de COVID-19! Acestea se pare că au un...

    Impresionant! Toți cei 9 membri ai acestei familii sunt născuți în aceeași zi!
    Impresionant! Toți cei 9 membri ai acestei familii sunt născuți în aceeași zi!

    Astăzi vorbim despre o situație cu adevărat specială, poate chiar unică în lume. O familie din Lakarna, Pakistan are toți cei 9 membri născuți în aceeași zi, pe 1...

    Personalitatea copiilor născuți în anul 2024. Ce spun astrologii?
    Personalitatea copiilor născuți în anul 2024. Ce spun astrologii?

    Copiii născuți în anul 2024, un an de mare însemnătate în astrologia chinezească și numerologie, vor fi norocoși, inteligenți, intuitivi și vor pune pasiune...

    Ce spune luna în care te-ai născut despre sănătatea ta
    Ce spune luna în care te-ai născut despre sănătatea ta

    Luna naşterii are o influenţă majoră asupra vieţii unui individ. De la modul de viaţă şi alegerile în carieră, până la riscurile de a se îmbolnăvi, totul este...

    © 2024 Qbebe