Așa va spune un profesor la final de examen, după ce sistemul nostru de invățământ a fost supus în vremuri de pandemie unui test suprem: cel al pedagogiei. Dar nu în orice formă, nu ca acel examen pe care îl susțin în mod normal cadrele didactice, și care de multe ori este o mare aberație care nu testează cu adevărat talentul unui dascăl, ci doar niște termeni teoretici răsuflați. Acum acest examen se întâmplă în fiecare zi și este sub supravegherea celor care pot aprecia cu adevărat dedicarea și empatia unui dascăl: NOI, Părinții!
La școala online părinții sunt musca de pe peretele sălii de clasă
Nu există părinte pe lumea aceasta care să nu își fi dorit să fie o muscă pe perete ca să vadă ce se întâmplă în clasa de grădiniță sau de școală a copilului lor. De fiecare dată când fiica mea a venit supărată de la școală, tristă, abătută sau super veselă mi-ș fi dorit să fiu acea muscă. Pentru că știm foarte bine, rareori copiii povestesc exact ce se întâmplă cu ei la școală și 90% dintre conversații sunt:
”- Cum a fost la școală azi?
- Bine.
- Te-a ascultat doamna la ceva?
- Nu.
- Ai învățat ceva nou?
- Nu.”
De când s-au închis școlile pe 10 martie, sfatul Ministerului Educației și al Comitetului de Urgență a fost ca, acolo unde se poate, școala să se mute online. Am urmărit cu atenție în jurul meu, la prieteni, ce se întâmplă și câți dascăli s-au implicat și au transferat lucrul cu copiii în sistem online. În cazul nostru, școala online cu clasa Anyei a început pe 23 martie. Învățătoarea le-a dat de lucru până la acea dată teme pe Whatsapp, timp în care s-a documentat și s-a pregătit să înceapă cursurile prin Zoom. Așa că luni, pe 23 martie, la ora 9.00, toți copiii au fost online. Noi suntem unii dintre părinții mulțumiți și încântați de o învățătoare care a demonstrat și demonstrează în fiecare zi că iubește copiii cu adevărat, că se implică și că își dorește să scoată din ei oameni frumoși.
Și știu asta pentru că am stat și eu ca musca pe perete multă vreme, și am urmărit cum învățătoarea reușește cu iubire, atenție, răbdare și exigență atât cât trebuie să transforme orele online în satisfacerea nevoii de educație, disciplină și socializare a copiilor. Asta trebuie să fie capabil orice dascăl cu înclinație să facă în aceste vremuri. Asta trebuie să vezi tu, ca părinte, la orele online ale copilului: cum acesta ridică mâna ca în clasă, dornic să răspundă, cum este nerăbdător să înceapă ora, cum ascultă cu atenție ce spune învățătorul.
Copiii au nevoie de prezență fizică în online. Au nevoie să audă, să vadă, să simtă implicarea și autoritatea învățătoarei. O simplă temă dată pe Whatsapp poate da oricine, o pot da chiar și părinții. Însă ideea de școală, de învățare, de disciplină, de informație, este reprezentată de chipul și vocea dascălului.
Câți dintre dascăli intră online pentru școală?
Atunci când s-a anunțat că școlile vor rămâne închise până în septembrie, din cele 20 de familii mai apropiate din jurul nostru, doar noi aveam un copil care făcea școala pe Zoom. Restul primeau teme pe Whatsapp. După anunț, ceva s-a întâmplat și presiunea de la Ministerul Educației a dus ca din cele 20 de familii, încă 15 să treacă la Zoom, Cisco sau Google Classroom. Mai mult, la noi a apărut și profesoara de engleză care își susține și ea orele online. În cazul celor 5 familii încă nu se întrevede vreo schimbare. Și, bănuiesc că nu mai are rost să spun de nemulțumirea părinților în acest sens.
Întrebarea mea este, până să se pună această presiune de la minister, tu, dascălul care are pretenții de la copii și de la părinți, care vrei salariu mai mare, care ai concedii de 3 luni de zile pe an, ce ai așteptat? Dacă făceai această meserie, care, într-adevăr, nu este deloc ușoară, din plăcere și cu dragoste pentru copii și educație, atunci primul tău gând când s-a văzut că școlile nu se vor mai deschide prea curând, trebuia să fie să îți exerciți meseria mai departe. Să te adaptezi. Să faci ceea ce ar fi trebuie să știi să faci: să educi copiii în orice condiții, cu metodologie aplicată lor și condițiilor noi de lucru, să comunici cu părinții să afli care și cum are acces online, să demonstrezi că știi să îți faci meseria asta sfântă fără să profiți de intimitatea unei săli de clasă unde nimeni nu te verifică și că poți să captezi atenția copiilor și fără prezență și autoritate fizică. Și asta fără să aștepți vreun ordin de la Minister.
Am auzit multe scuze, cum că nu toți copiii au acces la internet sau tehnologia necesară pentru a face cursuri online. Sincer, pe mine mă depășesc aceste scuze, sunt sinonime cu lenea. În București mi-e imposibil să cred că într-o clasă există mai mult de max. 2-3 copii care să aibă o astfel de situație. Iar pentru acei 2-3 copii sigur se găseau soluții. Așa cum a facut o învățătoare din Mehedinți, care a reușit să facă rost de tablete pentru toți copiii ei. Și ea a recunoscut că și-a pus întrebarea: oare dacă nu fac ore online, ce se întâmplă? Și și-a dat seama singură, că dacă nu face, asta înseamnă că nu are ce să caute în domeniul acesta.
În acest moment sistemul de învățământ românesc trece printr-un examen serios, sub lupa părinților de pretutindeni, un examen al empatiei, al dedicării, al profesionalismului dascălului român. Acum vom afla care dintre învățătorii și profesorii din educația românească merită să se numească cu adevărat dascăli și care fac meseria cu lehamite și cu lipsă de respect pentru viitorul nostru - copiii pe care îi creștem cu toții. Acum vom vedea dacă dascălii noștri sunt capabili să educe copiii și fără țipat, fără presiunea notelor și fără amenințări. Pentru că suntem, în primul rând, oameni și pentru că meseria de dascăl presupune modelarea unor adulți, una dintre cele mai dificile responsabilități din lume. Acum aflăm pe mâna cui lăsam viitorul nostru în fiecare zi când duceam copiii la școală. Așa că vă rog, dragi părinți, să urmăriți cu atenție dascălii copiilor și, când acest examen online se va încheia, sau chiar înainte, să aveți curajul să vă transformați din muște pe pereți în susținători ai drepturilor copiilor noștri.
Urmareste-ne pe Google News
