8 lucruri grozave din copilăria noastră pe care copiii noștri nu le vor face

8 lucruri grozave din copilăria noastră pe care copiii noștri nu le vor face

Alina Nedelcu - Redactor Senior

N-am vrea să credeți că suntem nostalgici după o anumită epocă, nicidecum, dar după lucrurile pe care le făceam în copilărie, putem fi. Periplul pe care vi-l propunem se referă la o serie de jocuri și activități din anii '80, care ne-au făcut odinioară plăcere și care ne-au rămas în memorie pentru că țineau de creativitate, de prietenie și comunicare autentică. Desigur că ne place diversitatea contemporană, dar ceea ce făceam noi atunci erau lucruri grozave, pe care micuții noștri nu le vor mai trăi acum fiindcă viața lor este redimensionată în funcție de cuceririle prezentului.

Cu păturica în fața blocului

Chiar dacă noi nu am avut parte în copilărie de multitudinea de jucării din prezent, nu putem spune că nu ne simțeam grozav când ieșeam pe-afară și ne jucam pe o păturică.
Fie că alegeam să punem păturica pe scările de la intrarea în bloc, fie că ne așezam direct pe iarbă, sub copacii din fața blocului, acolo încingeam o joacă strașnică și puteam sta așa ore întregi. Fiecare venea cu jucării de-acasă și inventam „ad-hoc" tot felul jocuri de rol, râdeam și nici nu-i luam în seamă pe trecătorii sau vecinii care treceau din când în când pe-acolo și se mai opreau pentru a vedea cum ne jucăm.
Joaca era adesea atât de serioasă, încât era nevoie să achiziționăm permanent o nouă „recuzită", iar frunzele, petalele de flori, bețișoarele sau fel de fel de alte obiecte aduse de acasă erau folosite din plin pentru a recrea tot felul de situații din viața de zi cu zi.
Nu sunt de uitat momentele în care abia așteptam să ne terminăm lecțiile și să dăm fuga afară, acolo unde prietenii dragi ne așteptau să ne jucăm împreună până spre seară. Practic, joaca pe păturică a fost una dintre coordonatele copilăriei celor care stăteam la bloc, dar care ne bucuram totuși de atâta libertate în a ne alege cum să ne jucăm, fără să avem cine știe ce jucărie. Mai presus de acestea erau veselia, creativitatea și bucuria de a împărți cu ceilalți copii!

Citește și: 10 Jocuri ce stimuleaza creativitatea copilului

Căldura de la sobă în timp ce viscolul bate în geam

Mirosul fierbinte şi delicios al plăcintei de dovleac preparată de bunica şi pusă la copt în soba din dormitorul copiilor este, poate, cea mai puternică amintire olfactivă a mea de când eram micuţă. Vacanţele de iarnă erau magice cu adevărat. Ferestrele aveau flori de gheaţă, şi ne lipeam năsucurile calde de ele, aşteptându-l pe bunicul să vină cu un mieluţ proaspăt adus pe lume, pe care să îl drăgălim şi să ne minunăm de el. Sobele de acum sunt pe cale de dispariţie, iar copilul meu, cel puţin, nu va avea parte de acea senzaţie minunată de confort ce mă învăluia ca o păturică moale de fiecare dată când veneam de afară cu obrajii îmbujoraţi şi respiraţia întretăiată de la o repriză de joacă în zăpadă. 

Cățăratul în copaci

Deși acum, privind în urmă, ni se pare că făceam un lucru periculos când alegeam să escaladăm copaci, nu se poate să nu ne amintim cu nostalgie și cu bucurie de această activitate.
Fie că veneam de la școală sau că ieșeam la joaca de după-amiază, mulți dintre noi aveau un copac preferat pe care se cocoțau fie pentru a-și face rolul dintr-o joacă, fie pur și simplu pentru că acolo se simțeau un fel de „stăpâni al lumii".
Și nu era nevoie să locuiești la țară pentru a putea să te cațeri prin toți copacii.
Era suficient să te folosești de copacii din părculețele din aproprierea blocurilor sau chiar din fața/din spatele blocului pentru ca, asemeni maimuțelelor sprintene, să te urci acolo și să stai cât vrei tu.
De asemenea, unii dintre noi foloseau urcatul în copaci și pentru a se refugia când erau certați de către părinți/bunici sau când nu se simțeau în largul lor acasă. Stând prin copaci, unii dintre noi s-au liniștit și au găsit poate răspunsuri la „dilemele" de atunci!
În concluzie, cățăratul în copaci a fost una dintre activitățile favorite ale copilăriei, pe care copiii noștri nu o vor face însă. Fie că este vorba de grijile pe care ni le facem pentru ei, încercând din răsputeri să-i ținem departe de tot ce credem că reprezintă un pericol, fie că micuții din zilele de azi au pierdut din acel sentiment de a se simți liberi pur și simplu stând într-un copac și sunt mai interesați de cu totul alte activități, ei nu vor trăi poate nicicând sentimentul unic de a privi lumea de la înălțime, din copacul tău!

Cataratul prin copaci a fost unul dintre lucrurile grozave din copilaria noastra

„Acrobațiile" de la bătătorul de covoare din parcarea blocurilor

Și aceasta a fost una dintre activitățile de top ale copilăriei noastre, chiar dacă acum nu le-am da voie în niciun caz copiilor noștri să o desfășoare.
Ai noștri poate nici nu observau când ne furișam, alături de vreo prietenă sau de de vreun prieten mai priceput/ pricepută, la bătătorul de covoare și cum priveam demonstrațiile acestora de „virtuozitate".
După mai multe vizionări ne încumetam să facem „coșulețul" (să ne prindem cu picioarele de bară și să ne lăsăm corpul să atârne în jos), „șurubul" (ne prindeam cu mâinile de bară, încrucișam picioarele și le mișcam apoi împreunate) sau pur și simplu ne legănam ca „maimuțele pe liane". Unii dintre noi chiuiau de bucurie și nu ne opream până când nu ne doborau oboseala sau foamea.
„Acrobațiile" de la bătătorul de covoare au fost și ele niște referințe grozave ale copilăriei noastre, de care o să ne amintim mereu cu mare drag, chiar dacă știm că acum, devenind mămici, nu i-am lăsa pe ai noștri copii să facă așa ceva.

Mersul pe patinele cu rotile

Mulți dintre noi am avut patine cu rotile cu care ne dădeam de zor în fața blocului și care nu mai seamănă deloc cu rolele de astăzi pentru că aveau patru rotițe: două în față și două în spate.
Sunt de neuitat momentele în care am primit prima pereche de patine, pe care la început ni le fixam timid pe picior, urmând ca, după exersări îndârjite, să pășim cu îndrăzneală pe aleea din fața blocului, unde făceam adevărate întreceri.
Cum mașinile erau puține, nimeni și nimic nu ne tulbura să alergăm de colo-colo, pe patinele noastre, obosind adesea până cădeam și ne juleam genunchii. Dar nu plângeam, ne ridicam și continuam concursul și abia așteptam să mergem cu patinele iar și iar, până când vremea nu ne mai permitea să facem această activitate.
Desigur, în prezent, copiii noștri se pot bucura de o mulțime de modele de patine și role, dar parcă le lipsește cheful acela de joacă și veselia fără margini pe care le-am avut noi, chiar dacă defilam pe patinele noastre „antice" și aveam genunchii făcuți ferfeniță!

Așteptarea desenelor animate de seara

Înainte de 1989, dar și la începutul anilor '90, desenele animate erau la mare preț pentru copii, întrucât erau difuzate destul de puțin, doar în programele TV de seara.
Tocmai de aceea, poate, așteptarea desenelor animate era pentru noi un adevărat eveniment, pe care uneori îl transformam în prilej de a ne vedea cu cei mai buni prieteni. Din acest punct de vedere, sigur nu vă este străină situația în care alegeați să o vedeți pe „Mihaela", pe „Lolek și Bolek" sau chiar pe „Sandy Belle" în compania celor mai buni prieteni, poate chiar în casa acestora. Și era o încântare ca, la sfîrșit, să comentați ceea ce ați văzut și să faceți „scenarii" pentru ceea ce avea să se întâmple în episodul următor.
Acum copiii noștri nu mai fac acest lucru. Fiecare își vede desenul animat singur sau, chiar de se întâmplă să-l vadă în compania unui prieten, entuziasmul nu mai este nici pe departe atât de mare. Opțiunile pe care le au acum sunt nenumărate, iar privitul la televizor, pe tabletă sau la calculator este doar o rutină.

Bucuria cu care asteptam desenele animate de seara nu va fi traita de copiii nostri

Copiii nostri nu se vor mai bucura de vorbitul la telefonul cu discVorbitul la telefonul vechi, cu disc

De îndată ce articulam mai clar cuvintele, ai noștri se străduiau să ne obișnuiască să vorbim la telefon și să formăm numere. Așa am învățat și primele cifre și cum să ne adresăm celorlalți în diferite situații de comunicare. Și am învățat și să ne cerem scuze, să spunem poate „Greșeală, doamnă!", în cazul în care degețelele noastre stângace au format greșit o cifră și am nimerit la altcineva.
Să vorbim la telefon a fost pentru noi o primă „lecție" de comunicare, de dorință de a stabili relații cu apropiații noștri și de a împărtăși cu ei și bune și rele. Desigur, nu de puține ori, telefonul a fost folosit și în jocurile noastre, sporindu-ne astfel imaginația și vocabularul.
Astăzi copiii noștri au parte de „touch screen", de SMS-uri și de tot felul de telefoane sofisticate, dar nu au parte de un lucru grozav: plăcerea de a comunica în mod autentic și cu bucurie cu familia și cu prietenii.

Copiii noștri nu vor putea țopăi pe muzica de la casetofon, în timp ce se așteaptă ca banda de la casete să se deruleze

Probabil că vă aduceți aminte petrecerile la care dansați pe muzica de la casetofon. Vă zbenguiați până nu vă mai țineau picioarele și, nu-i așa, uneori făceați și „karaoke" pe melodiile favorite!
Chiar dacă nu ne convenea întotdeauna, trebuia să ascultăm preferințele tuturor și să punem melodiile dorite, uneori și de două ori la rând. Și cum altă metodă nu era, trebuia să avem răbdare și să așteptăm banda de la casete să se deruleze. Ca să nu mai spunem ce hohote de râs se stârneau când banda se încurca și vocile de pe casete păreau niște voci de „extratereștri" sau când noi înșine alegeam, spre distracția tuturor, ca, în timp ce rula o melodie, să apăsăm pe unul dintre butoanele casetofonului pentru ca melodia să se deruleze mai repede, iar vocile să fie mai pițigăiate.
Nu putem exclude nici această activitate dintre activitățile grozave ale copilăriei noastre pe care ai noștri copii, datorită progresului tehnologic, nu o vor putea face așa cum o făceam noi.

Copiii noștri nu se vor bucura de gustul unic al iaurtului cu zahăr și al „sandvișurilor" cu rahat și biscuiți

Mare parte dintre noi am apucat primii ani ai copilăriei înainte de 1989, când alimentele începuseră să se găsească tot mai greu, iar părinții noștri erau nevoiți să stea ore în șir la coadă chiar și pentru banalul iaurt, zahăr sau pentru biscuiți.
Dar pentru noi, copiii, era o bucurie imensă să te trezești dimineața și mama sau bunica să te servească într-un castronel de sticlă cu iaurt cu zahăr. Cu câtă plăcere ronțăiam cristalele de zahăr, iar gustul acela de iaurt, cu mult zer adesea, ne va rămâne pentru totdeauna întipărit pe papilele gustative!
Când ceream „ceva dulce", mamele noastre mai aveau o alternativă: rahatul și biscuiții. Chiar dacă rahatul era adesea tare și poate prea dulce, iar în biscuiți aproape că îți „rupeai" dinții, noi ne bucuram de ceea ce primeam. În fond, unde era mai bine decât acasă, bucurându-te de deserturile copilăriei?
Astăzi, le putem oferi micuților noștri orice bunătăți doresc, dar nu le mai putem oferi bucuriile simple și totodată profunde pe care le aveam noi.

Citește și: Citate despre copilarie care te vor impresiona

Voi vă mai amintiți și de alte lucruri grozave pe care noi le-am făcut în vremea copilăriei noastre, dar ai noștri copii nu le vor putea face niciodată?

Surse:
www.msn.com

 

Articolul urmator
Lumea noastră oribilă, în care îți lași fiica să doarmă la o prietenă și este violată de tatăl acesteia
Lumea noastră oribilă, în care îți lași fiica să doarmă la o prietenă și este violată de tatăl acesteia

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O grădiniță din Hunedoara, vandalizată cu mesaje de ură. ”Copiii noștri nu sunt ... ”
    O grădiniță din Hunedoara, vandalizată cu mesaje de ură. ”Copiii noștri nu sunt ... ”

    Grădinița ”Piticot” din Hunedoara a primit de la primărie, prin programele Uniunii Europene 1 milion de euro pentru modernizare. Lucrările de reabilitare au ajuns aproape de...

    Cele mai rușinoase și stânjenitoare momente pe care și le amintesc adulții din copilăria lor, cauzate de părinți
    Cele mai rușinoase și stânjenitoare momente pe care și le amintesc adulții din copilăria lor, cauzate de părinți

    De cele mai multe ori, copiii sunt cei care îi fac pe părinți să se simtă stânjeniți și rușinați în anumite situații. Cu toate acestea, uneori, părinții...

    Poate că și copiii noștri s-au cam săturat de noi...
    Poate că și copiii noștri s-au cam săturat de noi...

    Orice părinte, oricât de răbdător și oricât de calm este, nu poate să nu ajungă și la momente în care să-și spună că s-a săturat de anumite obiceiuri ale...

    Se măresc din nou alocațiile. Data de la care copiii vor primi mai mulți bani
    Se măresc din nou alocațiile. Data de la care copiii vor primi mai mulți bani

    Alocațiile copiilor vor fi majorate din nou. Dacă pe 1 ianuarie 2021 acestea s-au mărit cu 20%, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani ajungând la suma de...

    Studiu: Peste jumătate dintre copiii din România vor să plece din țară
    Studiu: Peste jumătate dintre copiii din România vor să plece din țară

    Mai mult de jumătate dintre copii ar vrea să plece din România şi să se stabilească în altă ţară, arată cel mai recent studiu al Organizaţiei Salvaţi Copiii. Printre...

    Sunt profesoară: iată 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată educatorilor copilului meu
    Sunt profesoară: iată 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată educatorilor copilului meu

    Și învățătoarele pot deveni faimoase pe TikTok. Asta demonstrează Emily Glankler, o profesoară de istorie care are aproape jumătate de milion de urmăritori pe TikTok și care a...

    Sunt pediatru: iată cele 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată copilului meu
    Sunt pediatru: iată cele 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată copilului meu

    De câte ori nu v-ați întrebat cum își crește un pediatru copilul? Oare urmează sfaturile pe care ni le dă și nouă, părinților? Ei bine, iată că era Social Media...

    Zodiile care vor face un copil în 2022
    Zodiile care vor face un copil în 2022

    Îți dorești deja de ceva vreme un copil? Ei bine, 2022 poate fi anul în care viața ta se va schimba radical. Astrele vin cu vești excelente pentru patru dintre nativele...

    © 2024 Qbebe