De la ce vârstă?
Specialiștii în domeniu aduc în prim-plan următorul fapt: nu se poate vorbi de o vârstă exactă de la care este mai bine ca un copil să înceapă să se familiarizeze cu un instrument muzical. În funcție de scopul pe care-l avem în legătură cu lecțiile de muzică, nivelul de vârstă de la care un copil ar putea să fie antrenat în acest demers variază. Spre exemplu, dacă ne dorim ca acesta să se familiarizeze pur și simplu cu un mediu muzical, este indicat să începem să-i prezentăm copilului diverse instrumente încă din primul an de viață. În acest interval, este ideal să ne orientăm spre tot felul de jocuri sau putem chiar noi să-i cântăm la un instrument muzical adevărat.
De la vârsta de 3 ani putem să mai „avansăm" puțin. De pildă, este momentul potrivit pentru a-l obișnui pe copil cu ritmul, cu recunoașterea unei melodii, cu recunoașterea unor instrumente muzicale. Poți să faci aceste lucruri fie acasă, fie poți să-l duci pe copil în diverse locații, în care să poată învăța alături de alți copii.
Odată ce ajunge la 5 ani, copilului îi va fi mai simplu să participe la lecții mai formale de muzică . De aceea, poate să deprindă și primele reguli ce țin de manipularea unui instrument muzical și poate să învețe și notele muzicale. Printre cele mai recomandate instrumente pentru această vârstă se numără vioara, pianul, chitara sau ukulele.
După vârsta de 9 ani, copilul are abilitățile (cum ar fi coodonarea mișcărilor, răbdarea, perseverența etc.) pentru a progresa pe calea familiarizării cât mai bune cu un instrument muzical. În același timp, pe măsură ce crește își poate da seama dacă îi place sau nu un instrument, dacă ar prefera să ia lecții individual sau în grup.
Indiferent de vârsta pe care o are copilul, contactul cu muzica îi va fi benefic pentru dezvoltarea fizică și emoțională. Experții ne sugerează că intervalul de vârstă cuprins între 3 și 10 ani este cel mai indicat pentru dobândirea abilităților care i-ar putea permite să obțină performanțe în domeniul muzical pe parcursul vieții de adult.
Citește și: Muzica- o componentă esențială în dezvoltarea bebelușului
De ce? Pentru că...
Prin intermediul unui instrument muzical va crește posibilitatea ca un copil să devină răbdător și disciplinat
Muzicienii consideră că un copil ce vrea să învețe să folosească un instrument muzical va trebui să se obișnuiască să fie perseverent și să aștepte răsplata muncii sale. De exemplu, în cazul în care dorește să cânte la vioară, înainte va trebui să învețe cum să o plaseze corect pe umăr, cum să miște arcușul, cum să miște degetele pe arcuș. Va fi nevoie de ore și de ani de muncă până când să poată cânta corect. Cu cât copilul își va fixa obiective mai importante (de exemplu, să cânte într-o orchestră), cu atât mai mult trebuie să știe că va avea nevoie de mai multă răbdare.
Odată cu lecțiile de muzică, va fi nevoit să înțeleagă importanța disciplinei, a seriozității, a respectului față de propria muncă și față de cea a altora. Toate acestea îl vor ajuta însă în toate aspectele vieții, nu numai în muzică.
Când învață să cânte la un instrument muzical, copilul își va îmbunătăți abilitățile sociale
Mai ales dacă va participa la lecții de muzică în grup, acesta va fi nevoit să se adapteze și să interacționeze cu ceilalți. Astfel, va înțelege ce înseamnă să ții cont și de ceilalți, se va obișnui să-i asculte pe cei din jur și să respecte reguli.
Pe măsură ce se vor realiza progrese, copilul va trebui să-și coordoneze eforturile cu ale celor din jur și să-și folosească abilități dobândite grație instrumentului său muzical pentru ca toți să poată realiza un scop comun. De pildă, grupul din care face parte ar trebui să redea o melodie sau pur și simplu să se pregătească pentru un spectacol.
Datorită familiarizării cu un instrument muzical, un copil poate să aibă parte de o dezvoltare fizică mai bună
Specialiștii ne atrag atenția asupra următorului aspect: anumite instrumente muzicale, cum ar fi cele de percuție, vor dezvolta mișcările coordonate ale copilului, întrucât acesta va fi nevoit să-și folosească brațele și picioarele pentru a reuși să cânte.
Dacă ne gândim la instrumentele cu clape sau cu coarde, așa cum sunt pianul și vioara, trebuie să știm că și ele vor favoriza coordonarea de la nivelul mâinilor și vor stimula motricitatea fină.
Când va ști să utilizeze un instrument muzical, un copil va avea posibilitatea să-și dezvolte ambidextria și să reușească să se simtă confortabil chiar și în poziții ce nu sunt prea confortabile. De aceea, se poate spune că va dobândi abilități ce-l pot încuraja să urmeze și alte direcții, precum dansul sau diferite sporturi.
Va dobândi abilități care-i vor fi de folos la școală
Pe de o parte, aceste abilități sunt legate de matematică, pe de altă parte se referă la cele ce țin de limbaj.
În ceea ce privește abilitățile matematice, studiile au arătat, de-a lungul timpului, că muzica (întrucât presupune deprinderea unui anumit ritm, a măsurilor, a notelor) îi va ajuta pe copii să se familiarizeze mai ușor cu efectuarea împărțirilor, cu fracțiile sau cu urmarea unor algoritmi, necesari în rezolvarea exercițiilor și problemelor de la matematică. De asemenea, s-a demonstrat că folosirea unui instrument muzical poate crește capacitatea de memorare a unor operații matematice, favorizând cu precădere memoria pe termen lung. Mai mult, oamenii de știință au sesizat că un copil ce a învățat să cânte la un instrument are o capacitate mai bună de a-și construi mental imaginea unor obiect, ajutându-se de această abilitate în special la geometrie.
Dacă ne referim la abilitățile de limbaj, profesorii de muzică spun că micuții ce au învățat de la o vârstă fragedă să cânte la un instrument muzical au un vocabular mai bogat, știu să comunice mai bine și de aceea vor putea să învețe mai repede să citească. Explicația pentru acest fenomen se leagă de faptul că muzica va stimula dezvoltarea emisferei stângi a creierului (ce ține de limbaj și de capacitatea de a raționa).
Practic, odată ce un copil se obișnuiește să fie înconjurat de muzică, el poate recurge oricând la aceasta și în scopul de a-și ușura munca de la școală. De exemplu, poate să învețe poezii sau diverse reguli ajutându-se de ritmul furnizat de un instrument muzical.
Cântatul la un instrument muzical poate să reducă stresul
Psihologii recomandă ca un copil să învețe să cânte la un instrument pentru a gestiona mai bine stresul. Odată ce se antrenează într-o asemenea activitate, acesta va trebui să se concentreze la ceea ce are de făcut și astfel nu își va mai face griji cu privire la alte lucruri. Mai mult, plăcerea și satisfacția pe care le va resimți în momentele în care se află alături de instrumentul său favorit îi vor crește starea de bine și îl vor ajuta să se relaxeze.
Familiarizarea cu un instrument muzical va crește stima de sine
Pe măsură ce va munci tot mai mult pentru a obține succesul, copilul va simți din plin că eforturile și dăruirea sa sunt esențiale. Treptat,va dobândi mai multă încredere în el și își va da seama de abilitățile sale, de cât de multă muncă a depus.
Odată ce va conștientiza toate acestea, va învăța să aibă mai multă stimă de sine, va fi mai dornic să se autodepășească și îi va fi mai la îndemână să-și gestioneze eventualele eșecuri.
Dacă va învăța să cânte la un instrument, copilul va avea șansa să descopere noi culturi
Spre exemplu, învățând să cânte la vioară, acesta va auzi de muzicieni din Germania sau Austria și astfel va putea să afle și informații ce țin de culturile acestor țări. Sau dacă va învăța să folosească tobele, va putea să afle câte ceva despre cultura diferitelor popoare africane.
Dându-i posibilitatea să învețe să cânte la un instrument muzical, copilul va primi un imbold pentru a fi mai dornic să cunoască mai multe despre lumea din jur, să aprecieze diferite tradiții.
Ce instrument muzical?
Pentru a decide ce instrument muzical ar fi indicat să studieze copilul, sfatul specialiștilor este să răspundem la următoarele întrebări:
• „Instrumentul muzical este atractiv pentru copil, îi face într-adevăr plăcere în momentul în care îl aude?"
• „Instrumentul muzical ales este potrivit personalității sale?"
• „Copilul se plânge de faptul că îi este greu să se familiarizeze cu un anumit instrument?"
• „Îți poți permite, din punct de vedere financiar, să achiziționezi un instrument muzical?"
• „Îți poți permite să plătești niște lecții de muzică pentru o perioadă îndelungată?"
• „Ce fel de muzică este pe placul micuțului tău?"
• „În cazul în care copilul va lua lecții de muzică acasă, cei din jur ar accepta acest lucru?"
Studiile efectuate în ultimele decenii au arătat că printre cele mai atractive instrumente muzicale pentru copii pot fi incluse:
• instrumentele de percuție (mai ales tobele)
• vioara
• pianul
• chitara
• recorderul (un instrument de suflat din familia fluierului)
V-ați gândit până acum la faptul că unui copil îi poate fi foarte util să știe să cânte la un instrument?
Citește și: E importanta muzica pentru copilul meu?
Surse:
www.ba-bamail.com, www.learningpotential.gov.au, www.liverpoolacademyofmusic.com.au, www.parents.com,
www.pbs.org