Cine este copilul meu? 5 deprinderi ciudate ale copilului explicate

1. Dorinta de a apasa butoane

Copilul este un creator, un fauritor, un demiurg, un mic om puternic. El pleaca de langa mama lui cand inca abia incepe sa se tarasca si porneste in cercetarea mediului. Pe masura ce abilitatile ii sporesc, bebe isi descopera puterile si le probeaza fara incetare. Lumea care i se intinde in fata pare nasfarsita si se cere explorata. Sa incercam sa gasim o comparatie cat mai accesibila noua, desi va fi mult mai saraca decat trairea autentica a micutului: poate ati avut ocazia sa testati cateva jocuri video. Sunt jocuri precum Jazz Jack Rabit, Hercule sau altele asemenea, in care treci de un nivel si te „trezesti" in urmatorul. Nu cunosti toate artificiile acestui nou nivel, iar decorul este diferit de anteriorul. Dar tu esti in „verva" jocului, vrei sa mergi inainte si sa descoperi pas cu pas ce se petrece aici. Asa ca atunci cand vei vedea o luminita rosie, te vei indrepta catre ea. Daca o palarie vorbitoare planeaza deasupra capului tau, sari si o atingi. Atunci cand pasari rapitoare se indreapta vijelios catre tine, le lovesti. Daca zaresti un buton interesant care nu stii ce rol are, il apesi.

Intelegeti? Desi este o comparatie triviala si neindestulatoare, cam asa functioneaza si copilul. Neinfricat si curios, el este nerabdator sa isi testeze propriile puteri (Eu ce sunt in stare sa fac? Eu ce efecte am? Eu cum functionez? Ce pot eu? Ce legatura am cu lucrurile si cu lumea din jurul meu? Cu priza asta am o legatura, ia sa vad ce se intampla cu ea daca bag doua degete? Cu telecomanda am o legatura? Ia sa vedem ce pot sa fac cu ea daca apas pe tastele astea colorate? Cu butoanele astea de la tastatura lui mami ce legatura am? Ce fac ele daca le apas eu?).

In plus, asa cum spuneam la inceput, copilul este un fauritor. Atunci cand apasa un buton, actiunea are loc in mod vizibil si palpabil, in fata lui, sub degetele lui. Plasticul suporta presiunea si se modeleaza sub degetele sale; unele butoane revin la pozitia lor initiala, ceea ce instiga la repetitie; altele raman apasate, lucru care emotioneaza copilul mic, pentru ca ii confirma puterea, influenta asupra mediului - si, in cele din urma, existenta. Copilul exista prin ceea ce simte si prin ceea ce face.

„Ce este inauntru?, asa suna intebarea arzatoare ce il impinge spre forme rare de operatii pe ursuleti, papusi si alte jucarii umplute, care zac acum imprastiate prin casa, in diverse stadii de mutilare. Sa il fac sa functioneze!, este nevoia imperioasa din spatele nesfarsitului joc cu intrerupatoarele, butoanele aparatului de radio si ale televizorului, cu incuietorile usilor. El descopera ca, daca apasa butonul televizorului, apar anumite imagini. Repeta experimentul de cateva sute de ori, asa incat sa nu il putem banui ca face deductii dintr-un numar insuficient de incercari si sa nu putem contesta metoda statistica folosita. Pe baza acestei proceduri de cercetare perfect valide, el poate trage concluzia si poate confirma de fiecare data ca el este cel care ii face pe omuletii aceia sa iasa din cutie, apasand pe un buton!" (Selma H. Fraiberg, in Anii magici: Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor) Orice buton este o ocazie rapida si de neocolit pentru a testa limitele si puterile proprii, pentru a afla cine este el, de ce este in stare, cum se poate integra in mediul inconjurator si cum poate il poate supune.

2. Alegerea ciudata a vestimentatiei

Copilul tau devine tot mai incapatanat si vehement in alegerea vestimentatiei. Stie exact ce vrea (insa si extrem de brusc, asa incat sa nu ai timp sa te pregatesti) sau, din contra, pare ca nu ii convine nimic din ceea ce ii poti sugera. Pantalonii de trening se potrivesc perfect numai cu pantofii de step, iar camasa inflorata de vara cade numai bine peste maleta albastra pe gat. Rezistentele tale intampina rezistentele lui, iar diminetile dau tonul unor concerte de strigate in duet. Daca esti mama de fetita, te poate surprinde in fiecare zi cu accesoriile creative, inventate din material textil, din alte haine, din hartie, ate, agrafe, bilute, panglici, frunze, carton... si lista poate continua. Asa cum isi imbraca papusile, la fel isi poate confectiona si propria vestimentatie. Ce se intampla?

Dezvoltarea independentei copilului, alaturi de cresterea abilitatilor si a imaginatiei, il ajuta sa devina un mic „fauritor". Pentru copil este vital sa aiba preferinte, sa aleaga, sa decida: in acest fel, isi contureaza identitatea de sine. Preferintele lui se vor schimba in timp, nu avem motive sa ne ingrijoram. Miza este simplul fapt de a prefera, de a alege, de a hotari in ceea ce il priveste. Copilul invata sa isi gestioneze existenta, si porneste de la detaliile accesibile lui. Imbracatul face parte din ritualurile cotidiene cele mai la indemana lui, asa ca de aici porneste (alaturi de alimentatie). Si cum copilul este un mic „animal vizual" pana cand implineste 5-6 ani (pana la aceasta varsta, simturile sunt folosite din plin), el nu va rata ocazia de a stabili combinatii vizuale in vestimentatie, care sa ii satisfaca cele mai curioase gusturi.

In plus, mai avem de-a face cu un aspect foarte practic: copilul invata sa se descurce singur. Tendinta de a incerca, cel putin, daca nu si de a reusi, este naturala. Va incerca fara ajutor sa se imbrace, dezbrace, incalte, descalte. Hainele care il ajuta sunt preferate pe loc. Va alege piesele de vestimentatie care sunt confortabile si usor de manevrat: pantaloni scurti, pantaloni cu elastic in loc de nasture, hanorace cu fermoare mari, tricouri decoltate, cizme care se trag pe picior, pantofi cu scai in loc de sireturi, rochite in loc de fusta si bluza, si tot asa. Daca vrei sa cadeti mai usor la un acord, incearca sa „faci plinul" garderobei lui cu astfel de piese, iar apoi sa ii dai de ales, de fiecare data cand vine momentul sa va imbracati. Ofera-i doua alegeri - caci prea multe il zapacesc - in functie de activitatile care il vor solicita si de starea meteo: Vrei sa porti rochita sau pantaloni scurti? Preferi rochita inflorata sau pe cea cu bretele? Te incalti cu sandalele cu barete sau cu tenisii? Etc.

3. Refuzul de a manca preparate gustoase

Copilul care manca fara probleme in urma cu 3-4 saptamani, acum refuza castronasul cu mancare gatita sau platoul pentru care ai trudit doua ceasuri. Alimentele lui preferate sunt date uitarii si constati ca, mai nou, ai un copil „mofturos". Stramba din nas la cele mai gustoase preparate si, in schimb, degusta tot ce intalneste in cale, preferand sa se hraneasca la intamplare, cu ce descopera in mediul lui apropiat: fructe, amestecuri ametitoare din cartofi copti cu paine alba, cu paine graham si cu muscaturi din unt, iaurturi in care amesteca bucati de peste, inghetata in paralel cu corcoduse si tot asa. Ce se intampla?! Planul de alimentatie este dat peste cap si tu iti intinzi la maxim inventivitatea si spontaneitatea, ca sa ii asiguri necesarul nutritional cu... ce gasesti la indemana lui. Pentru ca de la tine nu mai primeste sugestii prea des.

Cati ani are micutul tau? Poate ca a intrat in perioada senzoriala a copilariei. Inca dinainte de a implini doi ani, copilul incepe sa testeze din plin lumea inconjuratoare, cu ajutorul simturilor. Gura devine un organ de simt foarte solicitat, care ofera senzatii din cele mai diverse si provoaca o placere deosebita: nu placerea gustului in sine, cat placerea descoperirilor. Lucrul acesta ce textura are? Obiectul asta cum se simte pe limba? Materialul de pe pat ce gust are? Nisipul stiu cum se simte intre dinti: dar pietrisul oare „pica" la fel? Si tot asa... Nu mai spunem de atotputernicia subconstienta pe care si-o atribuie un copil, micul demiurg si fauritor al lumii, prin actul de a „incorpora" detaliile lumii inconjuratoare. Copilul mananca universul - il face parte din el, il testeaza cu intreaga sa fiinta, cat de profund poate, atunci cand baga in gura cate ceva. Nu degeaba micutii se afla in pericol de a inghiti atatea lucruri. Ei vor sa le inghita! Acesta este modul lor de a-si pune amprenta asupra lumii, de a si-o insusi, de a o face „a lui".

In toata aceasta vrie, mancarea capata o alta semnificatie decat de obicei. Copilul nu mananca pentru placerea gustului sau doar pentru foame. Lui ii este „foame" acum de toata casa, de toata lumea, de tot universul! Iar placerea nu provine din degustarea unor preparate gustoase, ci din „imbatarea" papilelor gustative cu tot felul de senzatii! Pur si simplu din „a gusta"! Astfel ca orice combinatii alimentare sunt interesante acum, iar cele „clasice" sau deja incercate isi pot pierde repede caracterul atractiv. El vrea sa cunoasca si altele!...

4. Nevoia de a cara tot timpul dupa el o jucarie

De ce are copilul meu nevoie sa care tot timpul dupa el o jucarie sau o paturica? Pentru a-l intelege, sa ne amintim putin de unde vine copilul. Din acelasi mediu din care provenim si noi - magicul mediu intrauterin - cu deosebirea ca micutul se afla inca mult mai aproape de sursa originilor sale decat adultii. Chiar daca amintirile din acea perioada nu sunt constiente si accesibile, memoria corporala functioneaza la parametri optimi. Iar corpul are o memorie mult mai agila si mai practica: el reconstituie experientele prin care a trecut. Intotdeauna, perioada preverbala din viata unui om (varsta la care el inca nu are dezvoltate abilitatile cognitive pentru limbaj) este marcata de experiente afective mult mai penetrante si cu ecou in viitor, decat perioada in care copilul a invatat sa vorbeasca.

De aceea, memoria corpului este mai stabila si ofera indicii mai sigure (pentru cine stie sa le citeasca) despre experientele prin care a trecut copilul. Un aspect aparent banal care ne arata cum functioneaza memoria corporala este pozitia de somn a copilului (si, adeseori, a adultului aflat in momente de anxietate, de dor, de regresie emotionala): „incolacit", cu spatele inconvoiat, cu genunchii si bratele aduse la piept. Cand era mica, sora mea dormea in aceasta pozitie, insa nu intinsa pe o parte, ci efectiv pe genunchii adusi la piept, cu bratele sub ea, cu capul pe perna si popoul sus, „in aer". Adica asa cum sta un fat in burta mamei. Sau, pozitia pe care o adoptam cand suntem „daramati" si capitulam: asezati undeva, cu genunchii adusi la piept, cu bratele stranse peste ei sau incolacite in jurul lor si cu capul plecat, sprijinit pe brate sau pe genunchi.

Si acum, ce legatura au toate acestea cu nevoia micutului de a cara cu el, peste tot, un obiect de care s-a atasat? Nevoia emotionala de a fi „atasat" de ceva, de a tine ceva si de a-l transporta peste tot, ca pe ceva de mare pret, indispensabil, ca si cum ar fi „lipit" de acesta, pare tot o reminiscenta a minunatei stari din uter. Copilul mic face „trecerea" dinspre „varsta uterului" inspre „varsta omului", fiind inca, in plan emotional, foarte aproape de cea dintai. Atunci exista prin mama, fiind una cu ea. Iar acest lucru se realiza prin intermediul cordonului ombilical. Prin acesta se hranea, acesta il tinea conectat la placenta. Lipsa lui este resimtita de bebelus, care se calmeaza aproape miraculos din plansul de orice natura, atunci cand, dezbracat, este asezat pe burta - nu doar pe pieptul - mamei. El revine in contact cu caldura corpului de mama.

Obisnuinta de a fi conectat la mami in acest fel, se pastreaza la nivel subconstient. Prin cordonul ombilical, fatul avea asigurata existenta; prin conectare la placenta, organismul sau comunica cu cel al mamei lui. Nicaieri nu era mai in siguranta ca in burta mamei. Prin urmare, mai devreme sau mai tarziu, pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, micutul va relua multe din „apucaturile" din burta, chiar daca mascate, atat pentru el, cat si pentru noi. Nevoia de a purta cu el peste tot o paturica sau o jucarie reactualizeaza nevoia de a fi „atasat" la mama, prin cordonul ombilical. Paturica pe care o taraste dupa el, jucaria pe care o strange la piept si o baga in gura, nu sunt altceva decat noul lui cordon ombilical...

5. Dorinta de a auzi aceeasi poveste de zeci si sute de ori

Mai tii minte ce ascultai in pantec? Nu, sigur ca nu. Dar ce ai fi putut sa asculti? Vocea mamei. Fie ca vorbea cu tine, fie ca vorbea cu altcineva. Atingerile mainilor ei pe burta - mangaierile si usoarele batai, care sa te stimuleze. Plansul si rasul ei. Din nou si din nou si din nou... Sunt doua aspecte aici, pe care copilul va cauta sa le reactualizeze in viata lui de dupa nastere. Pe de o parte, lumea exterioara este perceputa ca o poveste. Sau ca un cantecel. Desigur, aceasta este o ipoteza a adultilor care nu-si pot aminti cum era cand se aflau in burta mamei, dar o ipoteza care se verifica in realitate. Copiii adora, inca de cand sunt prea mici pentru a intelege toate cuvintele sau sensurile lor, sa fie expusi la piese muzicale, la poezii recitate, la povesti citite sau narate. Sunt atenti si se calmeaza. Adeseori adorm. Nu este greu sa presupunem ca melodicitatea este o trasatura specifica si vietii intrauterine.

Pe de alta parte, copiii adora sa asculte aceeasi poveste, aceeasi poezie sau acelasi cantecel, de zeci sau chiar de sute de ori! De ce? Nu doar ca reiterarea ii linisteste, sporind senzatia de siguranta, de cunoscut, de familiar. Nu doar ca povestea lor preferata pare a fi o incantatie care ii tine in viata, asa ca nu ar schimba-o pe nimic altceva. Ci chiar ritmicitatea, in sine, pare sa il linisteasca pe micut. Din nou si din nou si din nou... Aceeasi poveste ascultata de zeci de ori, acelasi cantecel reluat a o suta oara, capata un caracter ritmic. La fel ca sunetele specifice din uter, pe care nu le cunoastem, dar care s-a descoperit ca se aseamana celor pe care le scoate un aparat de uscat parul, un ventilator sau chiar un aspirator. Astfel de sunete (in engleza, „white noises") sunt capabile sa aline si sa adorma chiar si un bebelus suferind de colici! In asemenea masura conteaza ritmicitatea si melodicitatea pentru sistemul nervos al unui copil. Sa nu ne bucuram, atunci, ca la varste ceva mai mari, copilul prefera sa asculte o poveste de sute de ori, decat sa ne tina jumatate de zi in sunetul aspiratorului?...

La copilul tau ce obisnuinte mai putin... obisnuite, ai observat? Care sunt deprinderile ciudate ale copilului tau?

Bibliografie: Selma H. Fraiberg, Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor, Bucuresti, Editura Trei, 2009.

Citeste si:

Alimentatia copilului: 5 reguli frantuzesti care reduc mofturile
Lipsa poftei de mancare la copii: Cauze psihologice
Povestile: Cum functioneaza si de ce le citim copilului?