Cred cu tărie că, pentru majoritatea situaţiilor din viaţă poţi şi trebuie să te pregăteşti într-un fel sau altul. Acesta este motivul pentru care, deoarece îmi doresc copii într-un viitor apropiat, încerc să mă pregătesc cumva pentru rolul de părinte. Da, ştiu: nu am copii şi nu ştiu cum este şi copilul nu vine cu un manual de instrucţiuni şi nimeni nu te învaţă cum să fii un părinte bun. Şi o să vă contrazic: deşi fiecare copil este unic şi viaţa imprevizibilă, există totuşi specialişti care te ajută: cărţi, media, puericultori, pediatri, psihologi, educatori şi, mai presus de oricine, specialiştii supremi, voi, părinţii cu mai multă „vechime" în această meserie. Şi pentru că nu îmi place să contrazic fără să argumentez, iată ce învăţ eu (vrând-nevrând) de la prietenii mei care sunt deja părinţi. Evident că învăţ de la ei şi multe lucruri interesante şi bune, dar despre acelea vă voi povesti altădată.
1. Lecţia 1: Copilul mănâncă ce, când şi cum vrea
Când avea vreo 5-6 ani, nepoţica mea mânca doar pufuleţi de cacao cu lapte, aşa zisele „cereale", la ore întâmplătoare, în faţa televizorului sau a calculatorului. Spun „cereale" pentru că eu cred că cereale înseamnă fulgi de porumb, grâu, secară, ovăz, orice altceva nu conţine coloranţi şi o cantitate uriaşă de zahăr şi care păstrează ceva din aspectul şi proprietăţile respectivei cereale. Părinţii ei dădeau din umeri nedumeriţi de nemulţumirea mea şi spuneau „dacă asta vrea să mănânce toată ziua, ce să îi facem? Nu ai copii şi nu ştii cum e, dar trebuie să îi laşi să mănânce ce vor, când vor şi cum vor, că altfel nu mănâncă nimic."
Nu cred că aş face asta. Cred că obiceiurile alimentare sănătoase trebuie formate din fragedă pruncie şi că un copil nu trebuie să aibă posibilitatea să aleagă mâncare nesănătoasă în mod curent. Înţeleg excepţiile, acele accidentale mese servite la fast-food, înţeleg că nu îi poţi refuza copilului jeleuri colorate, ciocolată şi gumă de mestecat, însă de aici până la a lăsa un copil de 6 ani să ingereze strict produse fără nicio valoare nutriţională, cred că este o distanţă uriaşă pe care sper să nu o străbat vreodată. Iar mâncatul în faţa televizorului ca mod de a servi masa zilnic nu este sănătos nici pentru adulţi... Cum ar putea fi sănătos pentru copii?
2. Lecţia 2: Copilul este copil, nu are responsabilităţi
Merg uneori în vizită la o prietenă, a cărei fetiţă în vârstă de 12 ani, Irina, este o domnişoară în toată puterea cuvântului: frumoasă, inteligentă şi cochetă, cu preocupările specifice vârstei, dar fără responsabilităţi sau obligaţii. Evident că răsfăţul cu care o tratează părinţii şi bunicii transpare în fiecare interacţiune cu aceştia, dar şi în tot ceea ce o înconjoară. Dacă Irinei îi trebuie o lingură, mama trebuie să se ridice de la masă şi să îi dea, dacă Irina caută ceva într-un sertar îl lasă deschis, apoi când se loveşte de colţul acestuia mama este vinovată că nu l-a închis. Camera ei arată de parcă nişte hoţi nehotărâţi şi neîndemânatici ar fi cotrobăit prin ea de 3 ori pe zi, deşi mama fetiţei strânge tot timpul lucrurile împrăştiate de cocheta sa fiică. Într-o zi am întrebat-o pe Irina: „De ce ai aruncat toate lucrurile acelea pe jos şi nu le pui la locul lor?" Fetiţa a clipit inocentă, iar mama ei mi-a răspuns repede: „Las-o, că le strâng eu, ea e mică! Va strânge destul când va fi mai mare. Tu nu ai copii, dar să ştii că trebuie să îi laşi să copilărească... Nu poţi să îi pui la treabă la vârsta asta". Printre lucrurile împrăştiate se aflau un fond de ten, un parfum şi bluze decoltate perfecte pentru o Kim Kardashian în devenire.
Evident că voi vrea ca micuţii mei să se bucure de copilărie, dar nu cred că le-aş ştirbi această bucurie dacă i-aş învăţa să fie ordonaţi, responsabili şi politicoşi, dacă i-aş obişnui să îşi pună lucrurile la locul lor, să îşi ia singuri o lingură sau să respecte munca depusă de adulţi în menţinerea curăţeniei sau pentru procurarea respectivelor lucruri.
3. Lecţia 3: Copiii trebuie să se manifeste
Am ieşit la plimbare cu o bună prietenă care a venit însoţită de Mihai, băieţelul ei în vârsta de 7 ani. Ne-am plimbat câteva ore prin parc, apoi ne-am oprit la o terasă unde am mâncat câte o îngheţată. Sau cel puţin, am încercat să facem asta. Plimbarea a avut câteva opriri prin diverse locuri de joacă unde băieţelul ei plin de energie voia să se joace, iar noi să stăm pe bancă să vorbim. Nu a fost chip să legăm 2 fraze, pentru că Mihai voia ca mama lui să îl privească tot timpul şi să vorbească/urle spre el şi cu el. Dacă nu a făcut acest lucru timp de un minut, Mihai a venit, i-a smuls sticla cu apă din mână şi a aruncat-o pe jos, în timp ce urla la ea: „Ţi-am zis să te uiţi la mine, ce nu înţelegi? Vorbesc cu tine, surdo!" Mama s-a corectat imediat, zâmbindu-mi doar pe ascuns, din când în când, în timp ce băiatul a stricat jocul cu nisip al unor copii mai mici, a urlat la alţii să îl lase primul la tobogan, mi-a aruncat cu nisip în poală când l-am întrebat dacă vrea ceva de la chioşc şi a încercat să lovească un câine comunitar cu un baston al unui bătrân. Mi-am întrebat prietena dacă cel mic are vreo problemă cu prezenţa mea sau aşa este mereu şi ea mi-a replicat: „A, pe tine te place, chiar mi-a zis să mai vii şi altădată cu noi... Dar aşa este el şi eu îl las în pace, ai văzut... Tu nu ai copii, dar să ştii că trebuie să îi laşi să se manifeste pentru că aşa li se formează personalitatea."
Ei bine, aş vrea ca micuţii mei să nu îşi formeze o personalitate de huligani, aşa că nu o să îi las să se „manifeste" niciodată în moduri care să deranjeze alte persoane, care să rănească animale sau oameni, care să demonstreze lipsă de respect faţă de mine sau altcineva. Cred că a vorbi este mai normal decât a urla. Cred că manifestările copilului traduc, într-un fel, starea lui interioară şi, mai ales, nevoia sa de a fi ajutat să corecteze anumite apucături preluate de la alţii (alţi copii, alţi adulţi, televizor, etc). Cred că principala mea datorie ca mamă nu va fi să îi suport toanele copilului meu, ci să îi formez o personalitate plăcută şi echilibrată.
Voi ce „lecţii" credeţi că ar mai trebui să nu mai urmez? Ce astfel de lecţii aţi primit de la alţi părinţi şi nu le-aţi urmat?
Urmareste-ne pe Google News
