Mami, să știi că uneori te urăsc!

Mami, să știi că uneori te urăsc!

Gabriela Paladi - Redactor

Mami, să știi că uneori te urăsc! - o replică pe care am primit-o de la fiica mea de 10 ani acum 2 zile. Acela a fost momentul în care am fost foarte mândră de ea, dar și de mine. Pentru că am ajuns în acel punct în care toate strădaniile mele de a o face să fie sinceră cu mine și să comunice tot ce are pe suflet s-au concretizat. 

De când Anya a început să fie conștientă de ea, de noi, de lumea care o înconjoară, mi-am impus să respect o regulă fără abatere: să nu o mint, indiferent de circumstanțe. Chiar dacă adevărul uneori doare, produce disconfort emoțional sau este de neacceptat, nu o mint niciodată. Și am așteptat cu răbdare efectele pe care această strategie a mea le va modela în caracterul ei. 

Acum două zile am fost premiată pentru asta, cu o replică pe care un copil nu ar avea curajul să o spună propriei mame. Nu a spus-o cu ură, sau la supărare, a spus-o pe când ne plimbam amândouă și povesteam vrute și nevrute, de la crush-urile ei pentru băieți, la frustrările create de școală, de prieteni, și ajungând la faptul că i-am restricționat accesul la Roblox, platforma asta de jocuri care a căpiat toți părinții și care a determinat-o să mă urască.

- Mami, să știi că uneori te urăsc. 
- Știu, și eu te urăsc pe tine uneori. 
- Ce tare, credeam că numai eu simt asta. Și credeam că o să te superi. 
- Ura este o emoție trecătoare, este normal să o simțim din când în când. De exemplu, eu, de fapt, nu te urăsc pe tine, urăsc uneori că trebuie să strâng după tine floricelele vărsate pe canapea sau cioburile paharului spart pe care ți-am spus să nu îl lași pe marginea biroului. Așa mai urăsc și când trebuie să strâng șosetele lui tati de pe jos, sau când mă lovesc de ușa la șifonier pe care tot timpul el o lasă deschisă. Ura asta este, de fapt, un disconfort. Așa cum te deranjează când o pereche de pantofi te strânge sau când îți este foarte cald sau foarte foame. Devii nervos. Numai că, în astfel de cazuri, nervii tăi identifică o cauză, care se transformă pe moment în ură pentru cel care ți-a cauzat disconfortul. Tu când mă urăști pe mine?
- Când mă pedepsești și nu mă mai lași să mă joc pe Roblox sau când mă pui să fac curat la mine în cameră. Sau când insiști să mănânc când nu mi-e foame. 
- Și pe tati? 
- Când nu înțelege că nu înțeleg. La matematică. Îmi explică ceva și eu chiar nu înțeleg ce îmi explică, că el nu explică precum doamna învățătoare.
- Deci îți creează un disconfort, nu-i așa?
- Daaa, mă face să mă simt proastă. Și atunci îl urăsc. Dar îmi trece repede, cum ai zis și tu. 
- Exact, nu trebuie să te temi să simți ură în acel moment. Însă trebuie să înveți să gestionezi ura aceea și să nu te manifești impulsiv. Adică sa reacționezi exagerat. Ce ai vrea să faci când simți ură?
- Să lovesc, să țip, să plâng, să fug la mine în cameră și să dărâm lucruri. 
- Și ai făcut asta de mai multe ori. Te-a ajutat?
- Nu prea. Dar nici nu știu ce trebuie să fac. 
- Știi ce fac eu? Accept că sunt nervoasă, că simt ura și o las să treacă prin mine, ca vântul. Îi zic, ah, tu erai! Bine ai venit! Bine ai plecat! Și analizez ce m-a enervat și m-a determinat să simt ura. Șosete pe jos? Le strâng în două minute și peste acele două minute disconfortul care a dus la ură va dispărea ca și cum nu ar fi fost. Ca vântul!
- Sau ca o fantomă care trece prin tine. 
- Exact, uite, ura ta poate să fie o fantoma. Îi poți pune chiar și un nume. 
- Știu, îi spun Uricina. 
- Și poți vorbi cu ea când te vizitează. O întrebi de ce a venit și cât stă.
- Haha, amuzant. Nu cred că o să fiu în stare. Când sunt nervoasă uit că trebuie să fac asta. 
- Crezi că eu nu mai uit? Însă m-am antrenat. Nimeni nu reușește să facă asta tot timpul. Dar poți încerca. Poate la început îți iese o dată din 10 încercări. Ca trasul cu arcul. Sau Robloxul tău. La început nu erai bună la asta, acum ești. Te antrenezi și cu timpul poate îți iese de 9 ori din 10 încercări.

Mi-a promis că încearcă. Și pentru mine este suficient. 

URA este o emoție și trebuie să o acceptăm ca atare

Am observat de-a lungul celor 12 ani de când activez în zona parentingului că emoțiile negative sunt în continuare tratate ca un tabu de către părinți. Oricât ar explica psihologii, cărțile și studiile că este absolut normal ca un copil să aibă emoții negative, să spună te urăsc, nu te suport, mi-e frică, nu îmi place, părinții au un soi de reacție de respingere când copilul manifestă emoțiile negative și o iau extrem de personal. Recunosc că și eu făceam asta la început, și mă durea foarte tare când copilul îmi spunea ”ești o mamă rea, nu te mai iubesc” și chiar o luam personal. Lucru cât se poate de eronat. Pentru că manifestările unei emoții negative de cele mai multe ori, chiar și la adulți, sunt extrem de personale și au legătură cu ceea ce simte copilul în acel moment. 

Voi scrie un clișeu acum, pe care îl știm cu toții, acela că nu există un manual al părinților perfecți. Există doar părinți și copii, fiecare cu nevoile, emoțiile și personalitatea lor. Rolul nostru, ca adulți care cresc viitori adulți este să știm cum să ne adaptăm la propriul copil astfel încât acesta să se simtă confortabil din punct de vedere emoțional în preajma noastră. Pentru că atunci când se simte așa, atunci nu are teama de a spune tot ce are pe suflet. Și ne face, astfel, misiunea mai ușoară. Pentru că este mult mai simplu să identifici nevoile copilului tău atunci când acesta are curaj să ți le spună fără teama de a fi judecat pentru asta sau chiar admonestat.

Așa că eu am fost deosebit de mândră de mine și de copilul meu pentru că am ajuns în acest punct, în care nu i-a fost teamă să îmi spună că uneori mă urăște. Am descoperit de ce, când și cum este mai bine pentru ea să gestioneze această emoție, dar și de ce nu trebuie să se teamă să o simtă. Iar eu, ca mama ei, am acceptat că este normal să o simtă, că este normal și să nu știe cum să o gestioneze și că este și mai normal ca eu, adultul, să fiu cel care o îndrumă prin emoție și nu o pedepsește pentru că o simte. Voi cum ați explicat copilului ce este ura?

Citește și: Mare atenție! Așa îți faci copilul să te urască

Articolul urmator
„Mami, eu știu deja despre Moș Crăciun" - cum procedăm când auzim asta de la micuții noștri. Uite exemplul unei mame de peste hotare
„Mami, eu știu deja despre Moș Crăciun" - cum procedăm când auzim asta de la micuții noștri. Uite exemplul unei mame de peste hotare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copiii mei urăsc preparatele tradiționale, așa că îi las să mănânce ce vor ei la masa de Crăciun
    Copiii mei urăsc preparatele tradiționale, așa că îi las să mănânce ce vor ei la masa de Crăciun

    Sarmale, salată de boeuf, cârnați, caltaboș, piftie - cam acestea sunt preparatele pe care abia așteptăm să le savurăm an de an, la masa de Crăciun. Ce facem, însă, cu...

    Mi-am dat seama că de fapt urăsc numele pe care i l-am pus copilului meu
    Mi-am dat seama că de fapt urăsc numele pe care i l-am pus copilului meu

    Ce faci când, după ce ai petrecut luni întregi gândindu-te la numele perfect pentru bebelușul tău, îți dai seama că nu îți mai place? Ei bine, asta i s-a...

    Urăsc atât de mult copiii, încât când iubirea vieții mele a rămas însarcinată am părăsit-o
    Urăsc atât de mult copiii, încât când iubirea vieții mele a rămas însarcinată am părăsit-o

    Este greu de conceput că cineva poate să deteste copiii, atât de mult încât să prefere să renunțe la dragoste și să petreacă restul vieții în singurătate....

    Îmi iubesc copiii, dar urăsc parentingul
    Îmi iubesc copiii, dar urăsc parentingul

    Psihologii atrag atenția asupra următorului aspect: în ultimul deceniu, din ce în ce mai multe mame nu se feresc să afirme că își adoră copiii, dar că nu sunt adesea...

    Mama mea „m-a învățat” să-mi urăsc corpul. Cum am reușit să mă iubesc așa cum sunt
    Mama mea „m-a învățat” să-mi urăsc corpul. Cum am reușit să mă iubesc așa cum sunt

    Pentru a ajunge să ne iubim corpul, uneori trebuie să învățăm să ne „debarasăm” de toate convingerile și standardele care nu ne aparțin și care ne spun cum...

    Urăsc să mă joc cu copiii mei
    Urăsc să mă joc cu copiii mei

    Copiii sunt cei mai fericiți în momentele în care îi au alături pe părinți în timpul activităților ludice, mai ales în primii lor ani de viață. Din...

    "Mi-am pierdut controlul...i-am spus fiicei mele că o urăsc din tot sufletul meu"
    "Mi-am pierdut controlul...i-am spus fiicei mele că o urăsc din tot sufletul meu"

    Frustrarea și revolta pe care o mamă și le-a ținut ascunse peste un deceniu în suflet au ieșit la iveală într-o seară, când i-a mărturisit fiicei ei că o urăște...

    Da, urăsc sunetul pe care îl fac copiii atunci când aleargă în casă
    Da, urăsc sunetul pe care îl fac copiii atunci când aleargă în casă

    O femeie mărturisește pe un forum de parenting din Marea Britanie că urăște sunetul pe care îl fac copiii atunci când aleargă prin casă. „Știu că toată lumea o...

    © 2024 Qbebe