Stiati ca...? 5 curiozitati ale copiilor, pe intelesul parintilor

Stiati ca...? 5 curiozitati ale copiilor, pe intelesul parintilor

Psiholog Eva Pirosca

Stiati ca un copil mic isi imagineaza ca poate fi „inghitit" de scurgerea de la baie? Sau ca placerea de a strivi animale, de a rupe flori si de a lovi alti copii, este specifica varstelor mici?... 5 curiozitati ale copilului, de neinteles pentru parinti, sunt descifrate in continuare.

1. Jocul Cucu-bau! (Uite jucaria, nu e jucaria!)

Copilul de numai cateva luni cere insistent un pahar de plastic sa il bage in gura, o jucarie de plus sau o zornaitoare colorata. Mama se grabeste sa i le ofere. Bebe se opreste din miorlait, apuca obiectul, il priveste concentrat... si deodata, ii face vant pe jos. Bucurieee! O secunda, satisfactia planeaza pe fetitsoara lui. In secunda doi, reincepe sa dea semne ca isi asteapta inapoi „prada", fara de care linistea vecinilor, pe o raza de 500 de metri, va fi strasnic afectata. Mama se apleaca si ii inapoiaza jucaria sau ii cauta un alt pahar de plastic, care sa poata fi bagat in gura. Bebe il apuca bucuros, zambeste ingereste, il scutura de doua-trei ori voiniceste si... tup, peste bord! Paharul e pe podea. Si de la capat...

Cand creste mai mare, acelasi bebe se va amuza copios la jocurile de forma „Uite fetita, nu e fetita". Isi trage cearsaful peste cap sau isi pune mainile la ochi ca sa devina invizibila, iar mami si tati se apuca sa o caute prin casa. Fetita, "cucu"! Momentul „Bau!", cand decide sa dea mainile la o parte de la ochi si sa redevina vizibila, iar parintii mai au putin si cad in barba de uimire, ii vor smulge hohote de ras. Cand va creste inca si mai mare, acelasi copil se va uita la oamenii din fata lui, in metrou, in parc si in magazin, pana cand acestia realizeaza contactul vizual si ii zambesc. Din acel moment, micutul va lasa ochii in pamant, intr-o sfiosenie induiosatoare, pentru ca, numai dupa cateva secunde, sa ii ridice inapoi si sa zambeasca smechereste. Adultul care „prinde" miscarea, va proceda la fel: il priveste pe copil, apoi isi coboara privirea sau isi ascunde fata. Dupa cateva secunde, il priveste pe micul zambaret si repeta. Si tot asa, copil si adult, se joaca impreuna de-a „Cucu-bau!" cu privirea... O forma de joc universal, ce nu necesita ca cei doi sa se cunoasca; o forma de comunicare a increderii, a disponibilitatii si a bucuriei.

poza copil care se joaca de-a cucu-bau 

De unde vine placerea aceasta a copiilor de a „face" ca lucrurile si oamenii sa dispara si sa reapara, ca ei insisi sa dispara si sa reapara? Sursa o regasim la bebele de cateva luni, care, cu mintea lui de atunci, crede ca obiectele pe care nu le mai vede, nu mai exista. Atunci cand scapa jucaria, ea nu mai este. Atunci cand mama se indeparteaza, mama nu mai este nicaieri. A pierdut-o pe mama. Si atunci, faptul ca jucaria si mama reintra in raza lui vizuala, este trait ca o adevarata minune, ca o uimire nespusa! Iarasi si iarasi, copilul vrea sa testeze puterea magica - pe care, pana la o varsta, si-o atribuie siesi - care face ca obiectele sa revina in existenta. Paharul de plastic apare din nou in mainile sale. Fetita care nu se mai vede (pentru ca, punandu-si mainile la ochi, ea nu ii mai vede pe parinti) si pe care mama si tata o cauta peste tot, redevine vizibila, cand ea isi indeparteaza mainile de la ochi! Taticul care se ascunde in spatele carutului (Cucu!) si sare de acolo in fata ochilor lui bebe (Bau!) exista din nou, dupa ce nu mai exista!

Copilul se bucura si rade uneori incontrolabil, cand constata ca lucrurile sunt reversibile („permanenta obiectelor"). Nu ne miram, de vreme ce sentimentul opus - teama, groaza pe care o traieste atunci cand mama iese din raza vizuala si crede ca a pierdut-o - este la fel de mare... Atunci cand descopera ca lucrurile nu sunt neaparat inghitite de necunoscut, ci ca ele se pot intoarce, ca si cum disparitia lor ar fi fost o gluma, copilul traieste descoperirea ca pe o usurare, o relaxare si o descarcare; el „testeaza" atunci remediul unei angoase. Repeta iar si iar, cu bucurie, experienta regasirii a ceea ce credea pierdut. Probeaza iar si iar stabilitatea relatiei cu obiectul sau cu omul care parea ca a disparut. Poate asa se explica placerea si chiar emotia jocului cu privirea, pe care cred ca orice copil il initiaza. Il poate "pastra" pe celalalt, cu care se joaca? Il va gasi tot acolo cand va ridica privirea? Se va intoarce? Va ramane cu el?...

2. NU vreau sa fac ce imi spune mama, vreau sa fac exact pe dos!

Vali este un baietel sprinten, energic, de-a dreptul vijelios. El este si un baietel sincer. Are acum 6 ani, si inca de la 3-4 ani are un obicei teribil. Atunci cand il rog: „Vali, hai sa mutam masa mai incolo putin", el ma priveste prin ochelarii lui de Dexter si raspunde sonor: „Nnnnuuu, NU mutam masa mai incolo!", dupa care apuca de partea lui de masa si asteapta sa apuc si eu de partea mea, ca sa o putem deplasa. Daca ii spun: „Vali, nu folosim farfuria pe post de jucarie", el salta de pe scaun, da din picior, iar apoi suiera prelung si apasat: „Ba daaaaa, folosim farfuria pe post de jucarie!". Dupa care, apuca farfuria si o duce, fara sa astepte invitatii, la locul ei in dulap.

La orice rugaminte, solicitare, interdictie, propunere sau regula, Vali raspunde pe dos. Simte nevoia sa exprime exact opusul, chiar daca se supune. Si face asta intr-un mod evident, vehement, viu si atat de creativ, ca trebuie sa faci eforturi ca sa nu te bufneasca rasul. Viata si tendinta spre independenta rasuna din acest copil, cat se poate de clar si de indraznet. El nu tine neaparat sa faca opusul a ceea ce ii spun parintii si adultii, dar are o nevoie imensa sa isi afirme propria alegere si personalitate. Si nu doar el, ci toti copiii traverseaza aceasta etapa, care poate fi mai lunga sau mai scurta, si caracterizata prin manifestari de intensitati diferite. Copiii sunt oameni diferiti de noi si au nevoi si dorinte diverse, adeseori opuse. Sa treaca din registrul actiunii in cel al cuvintelor, sa isi verbalizeze - cat mai clar si mai direct - tendinta spre independenta, este un semn imbucurator de sanatate emotionala si psihica.

poza copii veseli care stau in cap 

Cum stau lucrurile cu copiii care au nevoia sa faca exact pe dos fata de ce le spun parintii? Intalnim frecvent acest obicei la copiii mici, sub trei ani. Ei nu spun, ci efectiv actioneaza, parca pe dos fata de rugamintile, cererile si interdictiile noastre. Cum se explica? Selma H. Fraiberg, in cartea Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor, descrie: „Parintii copiilor se doi ani se plang in cor: De luni intregi spunem nu, nu, nu, de sute de ori in fiecare zi si el tot nu lasa in pace discurile tatalui, continua sa se joace cu priza si, mai mult decat atat, rade, uitandu-se la noi cand face toate acestea. Nu intelege dezaprobarea parintilor? Sau este ceva in neregula cu noi?

Parintii protestatari necesita o explicatie. Cand copilul de doi ani continua sa repete actiunile pe care parintii le-au dezaprobat, acest lucru nu este neaparat o acuza la adresa parintilor si a calitatii iubirii lor pentru copil sau a iubirii copilului pentru ei. Copilul este inca o fiinta cu impulsuri puternice, si cu dotari insuficiente pentru a si le controla. Pana cand copilul nu isi dezvolta vorbirea, care il va ajuta sa isi controleze impulsurile, vor mai trece multe luni in care vom repeta pana la epuizare aceleasi interdictii si in care efectul se va acumula atat de incet, incat parintele cu o perspicacitate medie nici nu il va observa.

Chiar si asa, veti sesiza ca un copil de doi ani va ezita inainte de a repeta jocul lui preferat cu trasul fetei de masa. Veti remarca si un aer vinovat care i se contureaza uneori pe figura, cand parintii ii fac reprosuri, semn ca el este constient de atitudinea parintilor si ca reactioneaza la ea. Iar cand, intr-o binecuvantata luna din cel de-al doilea an, copilul incepe sa demonstreze o oarecare capacitate de a-si controla impulsurile, acest lucru se petrece pentru ca dorinta lui de a obtine aprobarea parintilor s-a dovedit, in cele din urma, mai puternica decat dorinta de a continua comportamentul neacceptabil." (Selma H. Fraiberg, in Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor)

3. Lipsa de empatie si placerea de a distruge

Copilul tau de 2-3 ani, un mic ingeras, zglobiu si bland, adorabil precum bebelusii de pe cartile postale: il duci in parc si una-doua, il pocneste pe „vecinul" de tobogan. Fara nicio remuscare. Sau il impinge de pe motoreta si se urca el. Sau trage pisica de coada pana ce, saraca, fuge ca din gura de sarpe. Sau se arunca efectiv asupra cainelui bunicilor: noroc ca acesta, batran si precaut, se ascunde dupa hambar ori de cate ori adulmeca picior de copil mic. Ce se intampla cu micutul? Nu cade si el si nu se loveste? Nu a fost si el muscat, ciupit, imbrancit, plesnit, tavalit pe jos (de alti semeni cu aceleasi depinderi primitive)? Cum de nu empatizeaza, de vreme ce a experimentat durerea (si o simte, ca doar urla de se aude pana la periferia orasului)? Ce este cu tendinta de a-l rani pe celalalt si cand va disparea?

„Cand este atat de mic, copilul nu dovedeste vreo capacitate de a se simti in situatia altora. La trei ani, majoritatea copiilor sunt abia la primul pas pe calea acestui tip de identificare. Daca le vom spune: Cum te-ai simti tu, daca cineva ti-ar face asa ceva?, foarte probabil ca micutul va ramane impasibil. (Sau va raspunde „Rau", pentru ca asa a invatat ca se raspunde. Ca papagalul.) La aceasta varsta, copilului pur si simplu nu ii pasa cum se simte celalalt, iar imaginatia proprie nu il transpune in personalitatea victimei. Nu conteaza nimic in afara propriilor sentimente si vedem ca egocentrismul copilului de aceasta varsta este inca prea mare pentru ca el sa poata face un pas in afara lui insusi.

poza copii la joaca 

La trei ani si la patru, copilul are uneori placerea de a comite acte de cruzime. Intr-o dupa-amiaza, acum cativa ani, o priveam pe vecina mea de patru ani, Marcia. O omida se tara incet pe alee si Marcia, cea mai dulce si mai blanda dintre fetite, s-a apropiat de ea cu un zambet sinistru pe fata ei de copilas. Apoi, cu o miscare brusca, a ridicat piciorul si a strivit omida suculenta sub pantof. A inspectat resturile zdrobite, cu mare interes si nesecata placere. Cu toate acestea, dupa numai doi ani, cand Marcia si cu mine ne plimbam prin parc, aparitia unui vierme mutilat sau a unei pasari moarte o umpleau de groaza si dezgust. Ii facea rau, zicea ea, sa vada o mortaciune. Ii venea sa planga. Daca murise, inseamna ca nu mai poate invia din nou.

Intr-un fel sau altul, pe parcursul celor doi ani, Marcia isi pierduse placerea pentru actiuni distructive. Ea descoperise totodata ca moartea este definitiva, ca viata o data pierduta nu mai poate fi recuperata si ca viata, chiar si a unei omizi, este un lucru pretios. In felul ei copilaros, ea nu punea un pret mai mare pe viata unei fiinte umane decat pe viata unei insecte. Ea credea ca viermele si pasarea au o constiinta asemanatoare constiintei omului, ca si ele isi iubeau mamele si tatii, fratii si surorile si ca, printr-un act brutal, isi pierdusera viata. Ea se transpusese imaginar in locul viermelui si suferea prin identificare cu acesta.

Faptul ca ea intelege „cum se simte celalalt" devine un factor important in formarea comportamentului, in restrangerea agresivitatii si a actelor si a cuvintelor distructive. Placerea sadica s-a transformat in contrariul ei, in durere, in compasiune, in neplacere, in repulsie. De fapt, daca i-am aminti Marciei ca la un moment dat ii placea sa zdrobeasca omizi, s-ar putea sa nu ne creada. Pentru ca ea nu-si va aminti deloc acest lucru..." (Selma H. Fraiberg, in Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor)

4. Atractia pentru scurgerea de la baie si pentru vasul de toaleta

Copilul tau de 2-3 ani a facut o pasiune pentru scurgerile de la chiuveta si de la cada. Este suficient sa te intorci cu spatele sau sa fii neatenta doua minute. Cand te intorci, nu il mai gasesti unde l-ai lasat. Ar putea fi oriunde, in toata casa. Dar nu este oriunde: mult prea des, se afla in bucatarie sau in baie. Se cocoata pe scaunelul lui mic si da drumul la robinet, iar apoi sta si se holbeaza minute nesfarsite la traseul apei, din robinet, pana in gaura de la scurgere. Dar nu aceasta ar fi problema, ca platim ceva mai mult la apa. Nu, ci tendinta pacatoasa de a arunca lucruri pe scurgere!... Daca nu ti-ai facut inca un abonament la instalator, acum este momentul. Copilul tau apropie obiecte mici de jetul de apa (bucati de castravete, creioane, jucarii, bilute, clesti de rufe, periuta de dinti, betisoare de urechi, bijuterii, dopuri de pluta, etc) si le da drumul, urmarind fascinat cum le ia curentul si se pierd in gaura neagra a chiuvetei. Onomatopeele de incantare sau de uimire sunt adorabile, insa nu si consecintele practice. Degeaba ii arati cum se monteaza sita ori dopul de chiuveta, pentru ca el iti arata cum se demonteaza. Cand chiuveta nu mai „inghite" lucruri, nu mai are niciun farmec si face copilul sa planga!

poza copil se spala pe maini la chiuveta 

In cada, lucrurile nu difera cu mult. Il asezi pe coplilul cel bland in cada pe jumatate umpluta cu apa calduta, cu spuma si ratuste de plastic. Mac-mac! Atmosfera mirifica, micut care se balaceste fericit, parinte care rasufla usurat. In scurt timp, copilul da drumul la apa, sa vada cum curge, dar asta nu este suficient, asa ca scoate si dopul de la cada, sa vada cum se scurge apa in „gaura neagra" care il fascineaza. Zgomotele specifice scurgerii apei din cada il amutesc si ii fac ochii mari, copilul ramane o vreme inlemnit, apoi se suceste in toate partile si refuza sa mai stea in cada. Pana la urma se retrage in capatul opus al vanei si eventual se ridica in picioare, dar tot isi face curaj sa apuce sapunul / o biluta de spuma nedizolvata / sticla cu sare de mare / clama din parul mamei etc. si sa le indoape / arunce / verse in scurgere. Parca sr fi in transa!

Inca si mai rau stau lucrurile cu vasul de toaleta. Micutul sta captivat, minute in sir, in fata WC-ului si cere insistent sa se repete operatiunea „tragem apa", indiferent ca avem sau nu dupa ce. Invartosarea valurilor in vasul de portelan si disparitia lor pe marea gaura misterioasa, care nu se stie unde duce, impreuna cu zgomotele puternice, aproape iesite de pe cele 7 gatlejuri ale unui balaur cu 7 capete, il captiveaza pe copil. Ba se apropie, ba se indeparteaza, ba mai arunca in WC cate ceva (de la cosmeticele din baie, pana la jucariile lui), dar de plictisit, nu se plictiseste.

Orice copil manifesta fascinatia aceasta pentru "gaurile negre" din baie. Cum facem insa ca acestea sa ii suscite numai interesul, fara sa ii provoace teama sau chiar groaza? Ar putea avea legatura aceasta atractie curioasa cu refuzul vehement pe care il dezvolta copiii uneori, din senin, fata de a face baie in cada?...

5. Nu mai vreau sa fac baie in cada sau caca pe vasul de toaleta!

Da. "Gaurile negre" din baie si refuzul de a face baie au o mare legatura pentru copil. In cartea Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor, autoarea povesteste cazul unei fetite de 21 de luni, pentru care ora de baie a devenit un NU in toata regula. Dupa tratative nereusite si conflicte puternice, mama si-a amintit ceva ce nu i se paruse important atunci cand s-a intamplat. Iata cum descrie Selma H. Fraiberg: „S-a intamplat atunci ca Nancy sa nu vrea sa iasa din apa, iar mama scosese dopul, lasand apa sa se scurga din cada. Nancy parea sa nu fi observat ca nivelul apei incepuse sa scada, dar in final urmarise fascinata cum ultimele picaturi de apa dispareau pe teava de scurgere. Brusc s-a ridicat in picioare si a cerut sa iasa urgent din cada. Dupa acest eveniment, Nancy a inceput sa devina agitata la baie. Apoi mama si-a amintit ca inainte cu cateva saptamani de acest eveniment, Nancy ceruse in repetate randuri sa vada cum se trage apa la toaleta, iar la un moment dat chiar si-a aruncat ursuletul in vasul de W.C. Mama lui Nancy l-a salvat in ultima clipa.

Din aceste evenimente izolate si aparent lipsite de importanta, putem trage o concluzie considerata absurda de un adult. Stim ca un copil nu poate aluneca pe o teava de scurgere atat de ingusta. De unde stim? Dispunem de conceptul marimii relative. Cunoastem intinderea aproximativa si dimensiunea corpului nostru, precum si relatia dintre diametrul unei guri de scurgere si dimensiunea corpului uman. Dar Nancy, la douazeci si una de luni, nu stie aceste lucruri. Ea va avea nevoie de multe experiente in timp, inainte de a intelege cat spatiu ocupa corpul ei.

poza fetita la baie la toaleta 

Ce sa facem acum cu Nancy? Vom fi deosebit de blanzi si incurajatori si vom face tot ce putem pentru ca baia sa fie placuta si o vom incuraja sa se joace in cada. O vreme va fi mai usor sa lasam apa in cada chiar si dupa ce ea a iesit, ca sa o vada in continuare acolo. Apoi, preocuparea ei pentru apa trasa la toaleta ne arata ca s-ar putea sa aiba o neliniste vizavi de folosirea toaletei. In perioada educatiei sfincteriene, copiii reactioneaza cu oarecare neliniste fata de faptul ca scaunele lor dispar. Nu inteleg aceasta disparitie: ceva din corpul lor, ceva din ei, este "inghitit" de vasul de toaleta si dispare in neant. Ideea ca si ei pot disparea in mod asemanator le incolteste in minte si ii poate teroriza, daca parintii nu isi dau seama la timp. Incurajarile in acest domeniu si relaxarea insistentelor de a folosi toaleta o vreme, ar putea reduce si anxietatea legata de gurile de scurgere.

Vom constata ca jocul va oferi multe posibilitati de depasire a fricii lui Nancy. Putem gasi un joc in care Nancy sa preia controlul. Poate ca i se va parea amuzant sa faca ea baie jucariilor de cauciuc in chiuveta. Aici se poate juca cu scurgerea, daca vrea, si poate lasa apa sa se adune si sa se scurga fara implicarea propriei persoane, ci a obiectelor. Ii putem demonstra sau poate constata ea singura ca jucariile nu vor disparea pe gura de scurgere. In felul acesta, putem reduce situatia care a speriat-o pe Nancy, fara sa repetam pericolul pentru ea insasi. De asemenea, in acest joc, Nancy devine activa in spatiul chiuvetei; ea trateaza jucariila asa cum este ea tratata la randul ei. Aceasta activitate devine mijlocul de a depasi situatia inspaimantatoare in care Nancy se simte neajutorata si tematoare. Vom folosi, de asemenea, orice alta ocazie ivita pe parcursul zilei, pentru a-i demonstra lui Nancy si pentru a o lasa sa descopere relatia dintre marimea corpului ei si alte obiecte. Facand uz de toate acestea, o putem ajuta sa isi depaseasca frica." (Selma H. Fraiberg, in Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor)

Ai observat si tu aceste curiozitati la copilul tau? Ce alte obiceiuri greu de inteles ai mai descoperit la el? Ce ti-ar placea sa mai afli?  

Bibliografie: Selma H. Fraiberg, Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor, Bucuresti, Editura Trei, 2009.

Citeste si:

Copilul meu si curiozitatea lui sexuala
Exercitii pentru parintii care vor sa ii inteleaga pe copii
Din misterele copilului in varsta de 2 ani

Articolul urmator
15 minciuni ale copiilor pe care părinții le cred mereu

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    8 curiozitati despre vise. Tu le stiai?
    8 curiozitati despre vise. Tu le stiai?

    Visele pot dezvalui lucruri aflate adanc in subconstient sau pot fi pur intamplatoare. Oamenii au 3-7 vise, 2-3 ore pe noapte, iar 90% dintre vise sunt uitate imediat ce o persoana se...

    Cât de greu le este părinților să accepte creșterea copiilor?
    Cât de greu le este părinților să accepte creșterea copiilor?

    Timpul trece mult prea repede - sunt sigură că toți simțiți asta din când în când, iar dacă sunteți părinți, o simțiți în relație cu ai voștri copii....

    Alocațiile copiilor se vor da în funcție de veniturile părinților
    Alocațiile copiilor se vor da în funcție de veniturile părinților

    Alocațiile pentru copii s-ar putea acorda în funcție de veniturile părinților, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale de...

    Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea
    Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea

    Încep aceste rânduri prin a menționa că dezvolt un subiect care nu îmi e deloc comod. Ba din contră, simt că deschid răni atât de vechi, dar totodată simt și...

    Ajungem MARI lansează platforma CDT – Cu De Toate, locul în care tinerii găsesc informaţii importante pe înţelesul lor
    Ajungem MARI lansează platforma CDT – Cu De Toate, locul în care tinerii găsesc informaţii importante pe înţelesul lor

    Cei mai mulţi dintre adolescenţi se simt neînţeleşi, judecaţi, puşi la zid de adulţii din jurul lor, cunoscuţi sau nu. Iar reversul la criticile constante şi la sentimentul de...

    Dr. Craiu despre deciziile eronate ale medicilor legate de tratamentul copiilor în România
    Dr. Craiu despre deciziile eronate ale medicilor legate de tratamentul copiilor în România

    Pentru că au început școlile și grădinițele, au început și virozele respiratorii cu tuse, febră și obstrucție nazală. Așa că mulți părinți dau fuga la medic pentru...

    Fetița dependentă de jucăria de care uitase și alte dependențe ale copiilor
    Fetița dependentă de jucăria de care uitase și alte dependențe ale copiilor

    Fetița mea de 11 ani nu prea se mai joacă cu jucării de pluș, dar recent a făcut obsesie pentru broscuța sa interactivă de pluș pe care o are de la naștere. Toată ziua se plimba cu...

    Dorințele simple de Crăciun ale copiilor nevoiași. Nu visează la jucării, ci la căldură și haine
    Dorințele simple de Crăciun ale copiilor nevoiași. Nu visează la jucării, ci la căldură și haine

    Pentru mii de copii din România, Moș Crăciun nu există decât în basme. În timp ce unii micuți așteaptă jucării și dulciuri sub bradul de Crăciun, alți copii...

    © 2024 Qbebe