Sfaturi de la specialist privind vaccinul antigripal la copii și adulți

Sfaturi de la specialist privind vaccinul antigripal la copii și adulți

Irina Olteanu - Redactor Senior

Deoarece gripa reprezintă o afecțiune sezonieră, pentru prevenirea sa se impune administrarea anuală a unui vaccin antigripal, specific tulpinilor existente la momentul respectiv. Ce simptome, complicații și profilaxie presupune gripa, precum și ce tipuri de vaccin antigripal există, în ce mod se administrează și ce rol are acesta aflați aici chiar de la specialist.

Următorul articol a fost realizat prin amabilitatea doamnei doctor Ionica Ciortan, doctor în științe medicale, medic primar medicină generală și pediatrie în cadrul Centrului Medical Iowemed:

Informații despre virusul gripal 

Gripa sezonieră este o boală virală infecto-contagioasă, produsă de virusul gripal A sau B cel mai frecvent. Transmiterea virusului se realizează prin intermediul picăturilor respiratorii care se formează în cursul strănutului şi tusei. Cei mai mulţi adulţi transmit infecţia începând cu o zi înainte de începerea simptomelor şi până la 5 zile de boală, copiii fiind contagioşi o perioadă care depăşeşte 7 zile. Fiind posibilă si transmiterea indirectă prin obiecte contaminate.

În zonele temperate din emisfera nordică epidemiile anuale sezoniere de gripă apar în lunile de iarnă, în timp ce în emisfera sudică din aprilie până în septembrie. În regiunile tropicale şi subtropicale gripa poate apărea în orice perioadă a anului. Infecţia cu virusul gripal interesează toate grupele de vârstă. Ratele infecţiei sunt cele mai mari la persoane peste 65 ani şi la cei cu boli asociate, care constituie totodată şi condiţii ce favorizează complicaţiile gripei. Rata spitalizării pentru gripă a copiilor sub 2 ani este la fel de ridicată ca a adulţilor peste 65 ani.

vaccinul antigripal la copii si adulti

În studii recente gripa la călători este frecventă, putând fi clasată împreună cu hepatita A între cele mai frecvente boli prevenibile prin vaccin. Epidemiile sezoniere de gripă apar cel mai frecvent în lunile de iarnă. Toate grupele de vârstă pot fi afectate, dar rata infecţiei este maximă la copii şi tineri, în timp ce gravitatea cea mai mare şi letalitatea aferentă se întâlneşte la vârstnici.

În mod tipic, simptomele apar după 1-4 zile de la producerea infecţiei. Gripa necomplicată se caracterizează prin debut brusc al simptomatologiei generale şi respiratorii (febră, mialgii, cefalee, tuse neproductivă, disfagie şi rinită). La copii otita medie, greaţa şi vărsăturile sunt de asemenea frecvente în cazurile de gripă. Simptomele de gripă de obicei dispar în 7 zile la majoritatea persoanelor, deşi tusea şi modificarea stării generale poate dura peste două săptămâni. Cu toate acestea virusul gripal poate:
• produce pneumonie primară,
• exacerba comorbidităţi,
• favoriza pneumonia, otita sau sinuzita bacteriană,
• contribui la coinfecţii cu alţi patogeni virali sau bacterieni.

Decesele sunt consecinţa a infecţiei cu virusul gripal (gripa malignă), a exacerbării comorbidităţilor sau a pneumoniei bacteriene.
Copiii mici cu infecţie cu virus gripal pot prezenta iniţial simptome care să mimeze sepsisul bacterian, cu febră înaltă, convulsii (la 6-20% dintre copiii spitalizaţi cu gripă). Virusul gripal a fost asociat rareori cu encefalopatie, mielită transversă, miozită, miocardită, pericardită şi sindrom Reye.

Precizarea diagnosticului de infecție gripală este foarte dificilă, deoarece simptomatologia infecţiilor respiratorii nu permite diferenţierea gripei de alte infecţii respiratorii produse de diverşi germeni. Testele de laborator, incluzând cultura virală, serologia, testarea rapidă a prezenţei antigenelor gripale, PCR şi imunofluorescenţa, sprijină diagnosticul in secțiile specializate de boli infecto-contagioase.

Ca măsură de profilaxie a îmbolnăvirilor, se impun următoarele:
spălarea mâinilor (sau cel puţin utilizarea gelurilor conţinând soluţii alcoolice), igiena tuşitului (folosirea batistelor de unică utilizare, aruncarea lor) joacă un rol important în limitarea transmiterii interumane.
vaccinarea anuală a persoanelor cu risc de complicaţii şi vaccinarea personalului sanitar precum şi a persoanelor din anturajul celor cu risc de complicaţii.
vaccinarea călătorilor (persoanelor cu risc de complicaţii care nu au primit vaccin antigripal în iarna şi vara precedentă, care plănuiesc o călătorie la tropice, sau în grupuri mari de călători în orice perioadă a anului sau în emisfera sudică din aprilie până în septembrie).

Vaccinul antigripal

Deși cele mai multe persoane suferinde de gripă se vindecă fără sechele, există riscul real al complicațiilor și chiar al decesului, cu atât mai mult în cazul extremelor de vârstă (peste 65 de ani și sub 2 ani) și al comorbidităților multiple. Astfel, începând cu anul 2010, CDR recomandă vaccinarea anuală de rutină a tuturor persoanelor cu varsta de peste 6 luni care nu au contraindicații, acesta reprezentând cel mai bun mijloc de a preveni infecția gripală și complicațiile sale.
Mai multe tipuri de vaccinuri antigripale sunt disponibile:
- vaccinuri inactivate trivalente administrat intramuscular (care conferă imunitate împotriva a două virusuri gripale de tip A - H1N1 + H3N2 și a unuia de tip B), ce poate conține :
• doze standard (18-64 de ani),
• doze înalte pentru persoanele de peste 65 de ani, bazate fie pe virus crescut pe ou embrionat, pe culturi celulare (persoanele peste 18 ani) sau,
- la persoanele alergice, fără utilizarea oului și vaccinuri tetravalente (ce conferă imunitate împotriva a două virusuri gripale A si doua virusuri gripale de tip B) ce conțin atât virusuri vii atenuate administrate prin spray nazal, cât si virusuri inactivate.

Vaccinul antigripal trebuie administrat anual, deoarece pe de o parte imunitatea postvaccinală scade în timp şi pe de altă parte tulpinile de virus conţinute în vaccin trebuie actualizate, astfel încât să realizeze acoperire vaccinală pentru tipurile de virus circulant.
Deoarece virusul este cultivat pe ouă, vaccinul ar putea conţine mici cantităţi de proteine din ou, aşa încât este contraindicat persoanelor cu alergie la proteinele de ou.

vaccinul antigripal la copii si adulti

Puterea imunității colective

Este foarte important să ne vaccinăm pentru a proteja și populația care are contraindicată vaccinarea și nu pot să se vaccineze, ne explică Cercetătoarea Romina Libster (Ted Talk: Puterea imunității colective). Tot aceasta ne mai explică faptul că „Vaccinurile nu sunt de fapt o alegere personală!"

Conceptul de „imunitate colectivă", adică vaccinarea în masă într-o comunitate, ajută ca lanţul infectării să fie rupt, fiind folositor atât persoanei vaccinate în mod direct, dar și indirect pentru întreaga colectivitate. Mesajul urgent pe care îl transmite cercetătoarea este că: „Vaccinarea este o responsabilitate a întregii comunităţi. De aceea, fiecare vaccin contează! Chiar şi cele mai protejate comunităţi au o minoritate vulnerabilă - cei tineri, cei bătrâni şi cei bolnavi - cei ale căror sisteme imunitare nu pot face faţă virusului inactiv care se află în doza unui vaccin. Astfel, se va crea un fel de scut protector care va preveni contactul cu boala. Oamenii nevaccinaţi nu sunt doar teoretici. Ei pot sa fie nepoţii şi nepoatele noastre, copiii noştri!"

Când majoritatea oamenilor dintr-o comunitate sunt vaccinaţi, populaţia capătă un statut numit „imunitate colectivă", așa cum am menționat și mai sus. Dar limita pentru imunitatea colectivă variază în funcţie de boală şi depinde de agentul patogen şi de răspunsul sistemului imunitar la vaccin. „Dacă procentul populaţiei într-o comunitate vaccinată este sub această limită, boala se va răspândi cu mai multă libertate şi poate genera o explozie a bolii în comunitate. Chiar şi bolile care au fost controlate la un moment dat pot apărea din nou."

Citește și: Vaccinul antigripal in timpul sarcinii 

Mulțumim doamnei doctor Ionica Ciortan pentru ajutorul acordat în realizarea articolului. 

 

Articolul urmator
Astenia de toamnă la copii: simptome și tratament
Astenia de toamnă la copii: simptome și tratament

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Poți face vaccinul antigripal și în farmacii. Ce trebuie să știi
    Poți face vaccinul antigripal și în farmacii. Ce trebuie să știi

    Recent, Colegiul Farmaciștilor din România a anunțat că mai multe farmacii din țara noastră sunt incluse într-un program pilot. Scopul acestui program este ca vaccinarea...

    Vaccinul antitetanos la copii: când este indicat și cât este valabil
    Vaccinul antitetanos la copii: când este indicat și cât este valabil

    Vaccinul antitetanos este utilizat pentru a preveni infecția cu bacteria Clostridium tetani, responsabilă de apariția tetanosului, o boală gravă, de natură infecțioasă. În...

    Performanță istorică: s-a aprobat vaccinul anti-malarie care va salva milioane de copii, după 100 de ani de cercetare
    Performanță istorică: s-a aprobat vaccinul anti-malarie care va salva milioane de copii, după 100 de ani de cercetare

    Organizația Mondială a Sănătății a aprobat primul vaccin de prevenire a malariei, una dintre cele mai vechi și mai periculoase boli infecțioase ale omenirii, care ucide, în...

    Anunț major pentru părinții cu copii între 5 și 11 ani. Când va fi disponibil vaccinul anti-Covid
    Anunț major pentru părinții cu copii între 5 și 11 ani. Când va fi disponibil vaccinul anti-Covid

    Anunț important pentru părinții care vor să își vaccineze copiii împotriva COVID-19! Directorul Pfizer anunță că vaccinul anti-COVID va fi disponibil până în...

    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent
    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent

    Tehnologia avansează în mod constant în ceea ce privește știința medicală, așa încât asistăm, an de an, la introducerea pe piață a unor noi vaccinuri, cu...

    Vaccinul împotriva Hepatitei B: când trebuie administrat și cât este valabil
    Vaccinul împotriva Hepatitei B: când trebuie administrat și cât este valabil

    Cauți informații despre vaccinul pentru hepatita B? Află tot ce trebuie să știi despre acesta: ce este, cum acționează, când este recomandat și ce reacții adverse pot apărea...

    Ce medicamente pentru copii și adulți se găsesc acum în farmaciile din România - lista completă
    Ce medicamente pentru copii și adulți se găsesc acum în farmaciile din România - lista completă

    Valul de gripe și răceli din România a dus, inevitabil, la o criză a medicamentelor în farmacii. Ministerul Sănătății a publicat o listă a medicamentelor pentru copii și...

    Cum reușește o familie cu doi adulți și trei copii să trăiască într-un apartament cu două camere
    Cum reușește o familie cu doi adulți și trei copii să trăiască într-un apartament cu două camere

    Când eu și iubitul meu ne-am mutat împreună, am găsit un apartament frumos de 650 de metri pătrați, cu două camere (sufragerie și dormitor), în New York City. Era...

    © 2024 Qbebe