5 motive importante să folosești dopuri de urechi pentru copil la înot

5 motive importante să folosești dopuri de urechi pentru copil la înot

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Ca să te asiguri că micuțul tău va fi cât mai puțin expus unor afecțiuni care de care mai serioase ale urechii, insistă să poarte permanent dopuri de înot când știi că va avea parte de un contact prelungit cu apa. Din articolul de mai jos vei afla nu numai detalii despre complicațiile ce pot interven din cauza prezenței apei în urechi, dar și ce se poate pentru tratarea eficientă a acestora.

Se va evita otita externă

Este una dintre cele mai cunoscute afecțiuni care pot surveni în urma pătrunderii apei în urechile copilului. Astfel, pe fondul umezelii, canalul auditiv extern se poate inflama și se va crea un mediu prielnic acumulării de bacterii sau, în cazuri rare, de fungi. În plus, dacă sunt prezente și zgârieturi, eczeme sau dacă pur și simplu pielea este mai sensibilă ca urmare a unei reacții alergice, o infecție se poate declanșa oricând.
Semnele care indică prezența unei otite externe sunt:
• Senzația de mâncărime (moderată sau intensă)
• Durerile de la nivelul urechii
• Copilul se plânge că are urechile înfundate
• În interiorul urechii este prezentă roșeața
• Din ureche se vor scurge secreții

• Auzul se diminuează
• În cazuri severe apare febra

Simptomele menționate indică necesitatea unui consult medical, în urma căruia copilul  să primească un tratament adecvat. În general, se recomandă soluții care să restabilească echilibrul bacterian de la nivelul urechii și care să împiedice răspândirea infecției. Alte variante de tratament sunt picăturile, soluțiile antifungice (dacă infecția urechii a fost provocată de o ciupercă) sau antibioticele.

Dopurile de inot pentru copii Cea mai sigură metodă de prevenire a acestei probleme de sănătate a urechilor este menținerea urechilor copiilor cât mai uscate. În acest scop, apelează la dopurile de urechi care nu sunt destinate doar momentelor în care copilul merge să înoate, ci și pentru când face baie sau duș.
De exemplu, dopurile de înot din gama „Quies" sunt fabricate din silicon și sunt reutilizabile. Acestea se folosesc astfel: se modelează sub formă de disc, se acoperă cu dopul urechea perfect uscată și curată, se apasă marginile dopului până când aderă perfect.

Dopurile de înot sunt utile pentru prevenirea infecțiilor recurente din urechea medieUrechile copilului pot fi afectate de bacterii sau virusuri

Purtarea dopurilor de înot de către copil îl va feri și de instalarea infecțiilor din urechea medie. Acestea sunt mai frecvente în rândul preșcolarilor și școlarilor mici (cu vârsta de până la 8-9 ani) și pot apărea și de mai multe ori într-un interval de 6 luni (mai mult de 3). În acest caz, medicii pediatri vorbesc despre infecții recurente.
Întrucât prezența apei în ureche poate să crească și ea predispoziția spre acumularea de bacterii, ce pot ajunge din conductul auditiv extern în urechea medie, se recomandă să avem grijă să păstrăm urechile copilului cât mai curate și uscate.

O infecție instalată în urechea medie poate fi recunoscută după simptome precum:
• Un copil mai mic se va trage des de una dintre urechi, va fi mai agitat ca de obicei și îi va fi greu să stea întins pe o parte (din cauza unei urechi dureroase)
• Copilului i se diminuează apetitul
• Din urechi se vor scurge secreții (Fie transparente, fie cu urme de puroi)
• Un copil mai mare se plânge de faptul că nu mai aude bine
• Copilul poate avea tulburări de echilibru (Din cauza presiunii și acumulării de lichid în urechea medie, este foarte posibil ca infecția să fie însoțită și de astfel de tulburări)
• Poate surveni febra

Uneori, o infecție situată în urechea medie poate să provoace și dureri în gât, în condițiile în care bacteriile sau virusurile din ureche ajung ușor și la nivelul amigdalelor.
Tratamentul pentru infecțiile din urechea medie variază în funcție de intensitatea simptomelor. De exemplu, dacă nu apare febra, dar durerile de ureche sunt puternice, medicul nu va prescrie antibiotic, limitându-se la medicamente cu proprietăți antiinflamatoare și analgezice și la picături de urechi.
În schimb, dacă există scurgeri de puroi, dureri de ureche severe și febră, se va prescrie un antibiotic.
Cel mai important este să nu te apuci să-i dai copilului medicamente pentru tratarea infecțiilor urechii fără avizul unui specialist!

Citește și: Durerea de ureche la copil: ghid de descifrare

Prevenirea infecțiilor fungice (otomicoze)

Dacă un copil va purta dopuri de înot, posibilitatea de a contacta o infecție fungică a urechii este mai mică, întrucât urechile sale nu vor fi expuse la umezeală, care ar putea antrena proliferarea fungilor.
Pentru a-ți da seama dacă micuțul tău suferă sau nu din cauza unei otomicoze, ar trebui să observi manifestări de tipul:
• Mâncărimi în ureche
• Înroșirea și descuamarea pielii de pe canalul auditiv extern
• Durerile la nivelul urechii
• Prezența unor secreții din urechi- În caz de infecție fungică, acestea pot fi albe, gri, verzui
• Uneori poate apărea și senzația de ureche înfundată
Infecțiile fungice ale urechii se tratează prin medicamente cu proprietăți antifungice, dar numai după ce în prealabil medicul a solicitat analizarea unor probe provenite din urechea copilului.

Dopurile de înot îl vor ține departe pe copil de o pierdere temporară a auzului

În condițiile în care infecțiile apărute pe fondul stagnării apei în urechile copilului îi pot afecta temporar inclusiv capacitatea de a auzi așa cum trebuie, este foarte important să-l obișnuiești cu purtarea dopurilor de urechi.
Dacă se întâmplă ca micuțul tău să sufere din cauza unei tulburări temporare a auzului, trebuie să știi că aceasta îi poate afecta doar una dintre urechi sau ambele. Printre schimbările de comportament pe care le vei remarca în cazul unei pierderi temporare a auzului se află:
• Copilul nu te va auzi când îl strigi

Baietel ce isi duce mana la ureche pentru a auzi mai bine

• Îți va da răspunsuri nepotrivite la întrebări pentru că de fapt nu a auzit exact ce i-ai spus
• Îi va fi mai greu să poarte o conversație
• Va deveni mai izolat tocmai pentru că nu se mai simte în largul său când vorbește
• Va dori mereu să dea mai tare volumul televizorului, radioului, telefonului etc.
• Nu va mai fi la fel concentrat la școală și va avea rezultate la învățătură mai slabe
• Va articula prost cuvintele
• Va vorbi tare la telefon și va încerca să îl mute de la o ureche la alta în speranța că va auzi mai bine

Oricare dintre aceste lucruri trebuie să te pună pe gânduri și să te trimită cu copilul la un specialist.

Purtarea dopurilor de înot îl poate feri pe copil de așa-numita „ureche a surferului"

Chiar dacă denumirea acestei afecțiuni ne poate face să credem că ea este caracteristică doar celor care  practică surful, medicii spun că în realitate lucrurile nu stau așa.Practic, o expunere repetată și prelungită la apă rece, în combinație cu vântul, poate să favorizeze această problemă de sănătate a urechii.
„Urechea surferului" presupune dezvoltarea, în interiorul urechii, a unor formațiuni de țesut osos (exostoze). Acestea pot bloca total sau parțial canalul auditiv.

Semnul că este posibil ca și copilul tău să fie afectat de „urechea surferului" este declanșarea unei infecții severe a urechii, însoțită de dureri intense, de senzație de ureche înfundată, de pierderea parțială sau totală a auzului la urechea afectată.
Singurul tratament al acestei boli a urechii este cel chirurgical. După efectuarea acestuia, perioada de recuperare va dura cel puțin 1 lună. În acest interval, copilul va purta obligatoriu dopuri de înot la duș sau când va face baie și nu va trebui să se expună apei reci.

Pentru a preveni apariția „urechii surferului", specialiștii insistă asupra purtării dopurilor de înot și asupra menținerii urechilor cât mai curate și mai uscate după expunerea la un contact prelungit cu apa.

Tu știati până acum de ce dopurile de înot sunt atât de importante pentru copii?

Citește și: 3 greșeli de igienă a urechii care pot duce la otite

MagazinVavianPharma.ro 

Surse:
www.earplugsonline.com, www.healthyhearing.com, www.healthguidance.org,www.ucihealth.org, www.webmd.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vecina mea s-a plâns de zgomotul făcut de copilul meu când plânge, așa că i-am cumpărat dopuri pentru urechi
    Vecina mea s-a plâns de zgomotul făcut de copilul meu când plânge, așa că i-am cumpărat dopuri pentru urechi

    Să locuiești la bloc presupune și să ai mereu grijă să fii în relații cât mai bune cu vecinii, să te străduiești cât mai mult să nu-i deranjezi. O asemenea...

    De ce se scarpină copilul în nas, urechi, buric sau funduleț? Vei vedea că are motive bine întemeiate
    De ce se scarpină copilul în nas, urechi, buric sau funduleț? Vei vedea că are motive bine întemeiate

    Scărpinatul face parte dintre obiceiurile la care speri ca micuțul tău să renunțe pe măsură ce crește. Trebuie să știi însă că acest obicei nu ține doar de o deprindere...

    Un copil de 14 ani din Republica Moldova a trecut Prutul înot pentru a ajunge la părinți în Italia
    Un copil de 14 ani din Republica Moldova a trecut Prutul înot pentru a ajunge la părinți în Italia

    Un adolescent în vârstă de 14 ani din Republica Moldova a recurs la un gest extrem pentru a-și stinge dorul de părinți, care muncesc în Italia. Acesta a fost observat...

    Soacra mea i-a dat găuri în urechi fiicei mele de 5 ani fără să mă întrebe
    Soacra mea i-a dat găuri în urechi fiicei mele de 5 ani fără să mă întrebe

    Relația noră-soacră este mai mereu conflictuală, altfel nu ar fi devenit subiect de emisiuni TV. Iar când apar și copiii în peisaj, totul se complică. Mama soacră are...

    Video controversat: o mamă publică momentul când îi face găuri în urechi bebelușei sale
    Video controversat: o mamă publică momentul când îi face găuri în urechi bebelușei sale

    O mămică a stârnit controverse în mediul online, după ce a publicat un clip în care îi face găuri în urechi fetiței sale de doar câteva luni. Nu, nu...

    Un băiat de 8 ani din Bistrița Năsăud a fost legat de scaun și tras de urechi de învățătoare
    Un băiat de 8 ani din Bistrița Năsăud a fost legat de scaun și tras de urechi de învățătoare

    Un dascăl din Bistrița Năsăud ar fi tras de urechi un elev și l-ar fi legat cu scotch de scaun în timpul orelor. Copilul ar fi aruncat cu o bucățică de plastilină într-o...

    Cum să înfășori corect prosopul în jurul copilului, sfaturi direct de la un instructor de înot
    Cum să înfășori corect prosopul în jurul copilului, sfaturi direct de la un instructor de înot

    Vacanța mare se apropie, iar vremea caldă te îmbie să petreci timp alături de copilul tău și la piscină. În afară de faptul că nu trebuie să-l scapi din ochi când...

    Iubita fostului meu soț i-a dat găuri în urechi fiicei mele fără să mă întrebe
    Iubita fostului meu soț i-a dat găuri în urechi fiicei mele fără să mă întrebe

    Nu știu alții cum sunt, dar eu și fostul meu soț aveam o relație mult mai echilibrată de când am divorțat acum 2 ani. Ne înțelegem foarte bine, nu mai avem animozități...

    © 2024 Qbebe