7 semne că al tău copil are deficiență de vitamina D

7 semne că al tău copil are deficiență de vitamina D

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Vitamina D este una dintre cele mai importante vitamine pentru dezvoltarea optimă și pentru sănătatea copilului tău. Din păcate, se poate întâmpla adesea ca micuțul tău să se confrunte cu o deficiență de această vitamină. Parcurgeți cu atenție articolul de mai jos pentru a vedea care sunt cele mai importante semne, menite să ne indice că al nostru micuț are lipsă de vitamina D.

De ce este importantă vitamina D pentru copil?

În primul rând, vitamina D ajută corpul să absoarbă mineralele (mai ales calciul) pentru o dezvoltare sănătoasă a oaselor și dinților. Din acest punct de vedere, experții au declarat de multe ori faptul că vitamina D este cea care ajută ca un copil să dobândească statura și structura osoasă ce îi sunt programate genetic. În cazul unui deficit al acestei vitamine, copilul nu va putea să le dobândească pe acestea și, mai mult decât atât, se pot îmbolnăvi de rahitism.
În al doilea rând, vitamina D este responsabilă și de funționarea corectă a sistemului imunitar , protejând organismul de infecții.
Nu în ultimul rând, ea este responsabilă  de producția corespunzătoare de insulină, dar și de dezvoltarea celulelor.

De câtă vitamina D ar avea nevoie un copil?

Copiii până la 12 luni ar avea nevoie de 400 IU (10 micrograme) de vitamina D pe zi.
Cei ce au peste 1 an ar trebui să primească 600 IU (15 micrograme) pe zi.
Chiar dacă nu vei reuși în fiecare zi să-i asiguri copilului aceste cantități de vitamina D, străduiește-te măcar să-i asiguri un necesar cât mai apropiat din aceasta pe parcursul a câteva zile sau a unei săptămâni.

Când un copil este mai predispus riscului de a se confrunta cu o deficiență de vitamina D?

Copiii pot fi mai predispuși riscului de a avea lipsă de vitamina D în următoarele cazuri:
Dacă au adesea pielea acoperită (când sunt scoși pe-afară)
Dacă își petrec mult timp în casă și sunt puțin expuși razelor soarelui
Dacă suferă de vreo boală care perturbă capacitatea corpului de a controla nivelul de vitamina D, precum: boli de ficat, de rinichi sau afecțiuni legate de absorbția mâncării (cum ar fi boala celiacă sau fibroza chistică)
Dacă au pielea mai închisă la culoare (Se spune că, dacă pielea conține mai multă melanină, va trebui să ne expunem mai mult la soare. Dacă al tău copil are pielea mai închisă, supune-l periodic la analize pentru a te convinge că are lipsă de vitamina D).
Dacă au fost alăptați pentru un timp mai îndelungat, iar mamele au avut deficit de vitamina D în perioada în care i-au alăptat.

Care sunt semnele ce ne pot indica faptul că un copil are deficiență de vitamina D?

Desigur, cea mai sigură metodă prin care ni se va confirma că al nostru copil suferă de un deficit de vitamina D este să-i facem analize de sânge.
Cu toate acestea, medicii ne sfătuiesc să ne observăm cu atenție copilul încă dinainte de a-l duce la un specialist, întrucât există semne clare ce indică o deficiență de vitamina D. Iată-le pe cele mai cunoscute:

Craniul copilului este încă moale, deși acesta este la vârsta la care oasele din această zonă ar fi trebuit să fie solide

Medicii ne avertizează că, la un copil sănătos, oasele craniului (acestea sunt mici și flexibile cât un copil este în uter, fapt care îl ajută pe acesta să se nască) ar trebui să fie perfect sudate în timpul primelor 19 luni de viață.
Dacă observăm însă că, după această vârstă, craniul copilului nu este încă suficient de tare, este foarte probabil ca acesta să sufere de o lipsă cronică de vitamina D și, din acest motiv, să aibă rahitism. Orice problemă legată de consistența scalpului și craniului în genere trebuie tratată cu toată seriozitatea, în condițiile în care poate genera vătămări grave ale oaselor din această zonă a corpului și chiar a creierului.

Oasele copilului sunt deformate

Și acesta este un semn că al nostru copil se confruntă cu o deficiență severă de vitamina D.
În cazul în care vezi că micuțul are picioarele mai arcuite decât este normal, că spatele său este deformat sau că are coșul pieptului mai ieșit în afară decât este firesc, ai toate motivele să-l duci urgent la medic. Cu siguranță că suferă de rahitism sau că este foarte posibil să se confrunte cât de curând cu această afecțiune.

Picioarele prea arcuite pot fi un semn al deficientei de vitamina D la copil

Copilul are întârzieri în dezvoltare

Dacă micuțul are deficiență de vitamina D, vei sesiza că îi este greu să stea în funduleț sau să se târască. În același timp, membrele sale ți se vor părea moi, iar acest fapt poate fi determinat de dezvoltarea incompletă a oaselor.
În momentul în care apar aceste probleme, automat copilul va merge mai târziu și va face acest lucru cu dificultate.
Nu mai sta pe gânduri odată ce identifici oricare dintre aceste semne! Prezintă-te cât mai repede cu copilul la un pediatru!

Copilul se confruntă cu slăbiciune musculară și dureri osoase

Când un copil are o lipsă serioasă de vitamina D, se va vedea că îi este greu să se deplaseze, că va avea momente în care i se părea greu să-și susțină nu numai întreg corpul, dar chiar și capul.
În plus, va avea tot felul de dureri osoase, ceea ce îi va provoca disconfort și îl va face mai agitat.

Copilul va avea frecvente probleme dentare

Un alt semn că un copil se confruntă cu o deficiență de vitamina D este și faptul că are adesea probleme cu dinții. De pildă, va face frecvent carii, în contextul în care nu va beneficia de cantitatea de vitamina D necesară pentru o bună sănătate a smalțului dinților.

Copilul nu crește suficient în înălțime

Când există un deficit de vitamina D, oasele nu vor fi suficient hrănite. De aceea, nu se vor putea dezvolta la fel de bine și de rapid ca acelea ale copiilor care nu se confruntă cu această problemă. Iată de ce este posibil ca al tău copil să crească mai greu în înălțime!

Copilul se confruntă cu infecții respiratorii frecvente

Așa cum s-a precizat și mai sus, vitamina D este responsabilă și de o bună funcționare a sistemului imunitar.
Dacă un copil are lipsă de această vitamină, va fi mai predispus să dezvolte tot felul de infecții ale tractului respirator.

Citește și: Lipsa de vitamina D la copii

Cum poate fi tratată deficiența de vitamina D la copil?

 

Supliment de vitamina D

În primul rând, pentru a fi sigură că al tău copil are deficiență de vitamina D, este necesar să consulți un medic pediatru. Numai acesta îi va face testele necesare pentru confirmarea acestui diagnostic.
În situația în care acesta va descoperi că micuțul are un deficit mic de vitamina D, îți va recomanda doar să îl expui mai mult la lumina soarelui.
Dar dacă se constată că are o deficiență mai serioasă de vitamina D, medicul te va îndruma să faci următoarele:
Să-i dai suplimente nutritive pe bază de vitamina D
În funcție de vârsta copilului și de gravitatea deficienței de vitamina D, medicul te poate îndruma să-i dai copilului o doză mai mare de vitamina D pe zi sau mai multe doze, fracționate în cantități mici, pe parcursul mai multor luni.
Fii foarte atentă la indicațiile sale și administrează-i copilului vitamina D numai în cantitățile ce ți-au fost recomandate. Îţi recomandăm Ultra Vitamina D tablete

Să crești gradul de expunere al copilului la lumina soarelui
Alături de suplimentele alimentare pe bază de vitamina D, va trebui să ai grijă ca în fiecare zi să-l scoți pe copil afară, cam între orele 10 dimineața și 15 după-amiaza (desigur, vara va trebui să te rezumi la soarele de dimineață).

Să fii foarte atentă la alimentele pe care i le oferi copilului
Pentru ca organismul copilului tău să beneficieze și de surse naturale de vitamina D, ar trebui să ai grijă să consume alimente precum:
• pește (proaspăt și la conservă)
• lactate
• suc de portocale
• ouă
• cereale integrale
• ciuperci
• ficat de vită etc.

Alimente ce pot preveni deficienta de vitamina D la copil

Citește și: Vitaminele la copii- tabelul dezvoltarii copilului de la 0 la 18 ani

Surse:
www.babycenter.com; www.livestrong.com;www.momtastic.com; www.raisingchildren.net.au

Articolul urmator
Când dispare gripa și cât este contagios un copil?
Când dispare gripa și cât este contagios un copil?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    8 semne care îți arată că ai un copil stresat
    8 semne care îți arată că ai un copil stresat

    Probabil te gândești că un copil nu are motive să fie stresat. Adevărul este, însă, că cei mici sunt și ei expuși stresului, care deseori poate lua forma anxietății....

    Efectele carenței de vitamina K la copii
    Efectele carenței de vitamina K la copii

    Vitamina K este o vitamină importantă care favorizează coagularea sănătoasă a sângelui și previne sângerările excesive. De asemenea, este folosită pentru a promova...

    5 semne că ai un copil extrem de sensibil. Ce e de făcut?
    5 semne că ai un copil extrem de sensibil. Ce e de făcut?

    Copiii se plâng. Frecvent. Uneori de lucruri aparent mărunte, cum ar fi faptul că legumele ating piureul de cartofi din farfurie, alteori de probleme mai mari, cum ar fi faptul că...

    Care sunt primele 3 semne că un copil are nevoie de logoped
    Care sunt primele 3 semne că un copil are nevoie de logoped

    În ultimul timp, tot mai mulţi copii manifesta tulburări de atenţie şi de învăţare din cauza expunerii lor la ecrane (televizoare, telefoane, tablete etc.) de la...

    Crezi că prietenii copilului tău sunt toxici? Semne pe care trebuie să le urmărești
    Crezi că prietenii copilului tău sunt toxici? Semne pe care trebuie să le urmărești

    Prietenia este o experiență minunată, un sentiment înălțător, dar poate fi și toxică. Încă de la vârsta de trei ani, copilul începe să conștientizeze...

    Semne clare că ai fost un copil „parentificat”
    Semne clare că ai fost un copil „parentificat”

    Pe măsură ce un copil înaintează în vârstă, este binevenit ca părinții să-i dea diferite responsabilități, astfel încât să-l stimuleze să devină tot...

    15 semne că partenerul tău de viață are probleme mari cu accesele de furie
    15 semne că partenerul tău de viață are probleme mari cu accesele de furie

    Accesele de furie, paharele sparte și replicile acide alternează cu zilele în care te copleșește cu gesturi tandre, cadouri și complimente? Nu mai știi ce să crezi? Consultă...

    6 semne că ai un copil care este mai inteligent decât media
    6 semne că ai un copil care este mai inteligent decât media

    Încă de acum câteva decenii, oamenii de știință au ajuns la concluzia că inteligența este mai mult decât ceea ce se măsoară cu ajutorul testelor IQ. În anul...

    © 2024 Qbebe