Cea mai ușoară metodă prin care să-i administrezi vitamina D copilului

Cea mai ușoară metodă prin care să-i administrezi vitamina D copilului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Printre vitaminele care sunt asigurate adesea prin intermediul suplimentelor alimentare se află și vitamina D. În cadrul articolului de mai jos vei descoperi detalii ce țin de importanța acesteia în dezvoltarea copilului, de manifestările care indică un deficit, precum și informații legate de cum ar trebui să se procedeze pentru ca administrarea ei să se poată efectua rapid și eficient.

Rolul vitaminei D în menținerea sănătății copilului

Despre ea medicii spun că este una dintre cele mai importante vitamine pentru dezvoltarea copiilor întrucât:
• Îi ajută pe cei mici să absoarbă corect calciul și fosforul și astfel să-și poată asigura oase puternice și dinți sănătoși
• Ea acționează ca un hormon, reglând sistemul imunitar și funcționarea tuturor celulelor responsabile cu creșterea
• Îi ține pe copii departe de problemele de sănătate frecvente la vârste fragede, precum rahitismul
De asemenea, vitamina D le este foarte utilă din următoarele motive:
• Le va întări sistemul imunitar, protejându-i de îmbolnăviri
• Le va îmbunătăți starea de spirit, ținându-i departe de stările depresive sau de anxietate
• Vitamina D contribuie la menținerea unei greutăți corporale normale, expunându-i mai puțin riscului de a deveni obezi și de a se confrunta ulterior cu probleme serioase, precum maladii cardiace sau apariția diabetului

Câtă vitamina D ar trebui să primească zilnic un copil

Cantitatea acesteia variază în funcție de vârstă, astfel:
• Copiii sub vârsta de 1 an au nevoie de 400 UI
• Cei mai mari de 1 an au nevoie de cel puțin 600 UI pe zi- Medicii spun că este ideal ca un copil să beneficieze de 600 UI-1000 UI pe zi

Uneori, dacă un copil are anumite probleme de sănătate, poate fi necesar să primească mai multă vitamina D. Iată în ce situații ar fi cazul să se întâmpla așa:
• Copilul are boala celiacă, fibroză chistică
• Este supraponderal sau obez
• A suferit o intervenție chirurgicală la nivelul oaselor
• Ia anumite medicamente care împiedică absorbția optimă a vitaminei D (Spre exemplu, unele medicamente pentru tratarea convulsiilor)

Citește și: Ghid pe vârste: câtă vitamina D trebuie să iei, tu sau copilul

Care sunt simptomele unei deficiențe de vitamina D la copil

Printre cele mai cunoscute manifestări ale deficitului acestei vitamine se numără:
• Copilul contactează diverse infecții cu ușurință și răcește repede

Fetita bolnava, cu febra si mama care telefoneaza dupa ajutor

• Este deprimat
• Copilul este letargic și pare mereu obosit
• Copilul poate fi hiperactiv
• Oasele sale sunt fragile- În cazul unui deficit sever de vitamina D se poate ajunge la rahitism

Citește și: Lipsa de vitamina D la copii

Ce se poate face pentru a se asigura necesarul de vitamina D

Medicii atrag atenția asupra următorului aspect: cele mai adecvate metode prin care un copil ar trebui să-și primească aportul zilnic de vitamina D sunt cele naturale. Mai exact, acestea se referă la:
O dietă care să cuprindă și alimente care conțin vitamina D sau care facilitează absorbția acesteia
Alimentele recomandate, care ar trebui să intre în dieta zilnică, sunt:

• Pește (Mai ales pești precum somon, ton sau macrou)
• Produse lactate
• Ouă
• Cereale fortificate cu vitamina D
• Suc de portocale fortificat cu vitamina D
• Ciuperci

Printre alimentele care stimulează absorbția de vitamina D în organism se numără:
• Alimentele care conțin grăsimi sănătoase (Cum ar fi uleiurile vegetale, avocado, nucile și semințele, untul de arahide organic)
• Alimente care conțin magneziu (banane, legume cu frunze verzi, nuci, migdale, tofu, orez brun)
• Alimente care au probiotice (Mai ales iaurtul sau chefirul)
• Alimente ce conțin și sulforafan- Sulforafanul este o substanță ce se găsește în plantele din familia cruciferelor și, datorită ei, receptorii de vitamina D (care sunt un fel de proteine) vor fi activați, iar corpul va reacționa pentru a produce această vitamină.

Copilul ar trebui să fie expus adesea la lumina soarelui
Razele ultraviolete sunt cele care ușurează sinteza vitaminei D. Ca să profiți de ele, copilul ar trebui scos zilnic afară și lăsat să-și expună la soare fața și membrele. Pentru o protecție eficientă contra radiațiilor solare, este indicat să se apeleze la crema cu factor de protecție solară, dar fără a se face abuz de aceasta, întrucât astfel se va obține efectul nedorit: este redusă sinteza de vitamina D la nivelul pielii.

Mama cu fetita ei stau pe-afara, intr-o zi insorita

Copiii sub vârsta de 6 luni nu trebuie expuși la soare direct, iar ca să fii sigură cât este bine ca micuțul să stea la soare consultă-te cu un medic pediatru, în special pentru a afla care ar fi intervalul orar potrivit pentru așa ceva.

Administrează-i vitamina D sub formă de suplimente alimentare
Acestea trebuie administrate numai la sfatul unui medic, întrucât se poate ajunge fie la un exces al acestei vitaminei, fie la interferența cu alte medicamente pe care le ia. În privința excesului vitaminei D, trebuie să știi că el va avea loc simultan cu creșterea valorilor calciului. Ambele sunt foarte periculoase întrucât pot conduce la apariția unor manifestări precum: greață, vărsături, slăbiciune, urinare frecventă. În același timp, prea multă vitamina D va favoriza apariția calculilor renali.

Totodată, nu uita că suplimentele pe bază de vitamina D nu trebuie administrate la întâmplare și pentru că pot interacționa ușor cu anumite medicamente (Precum sunt cele pentru tratarea convulsiilor).
În plus, trebuie să știi că vitamina D se va absorbi cel mai bine când este luată după mese sau în timpul acestora. Este foarte important să respecți și intervalele orare pe care medicul pediatru ți le-a indicat!

Cum este cel mai bine să se administreze vitamina D la copii

În funcție de vârsta copilului, medicul pediatrul va hotărâ cum este cel mai bine să-i dai vitamina. De pildă, ți se pot recomanda picături, comprimate masticabile, siropuri, capsule sau spray-uri.

Studiile desfășurate în ultimii ani au demonstrat că vitamina D din suplimente se absoarbe cel mai bine când este administrată sub formă de spray. De exemplu, un studiu legat de absorbția celei mai recomandate forme de vitamina D (vitamina D3) a analizat cum au reacționat adulți la administrarea sa sub formă de spray-uri orale sau capsule. Timp de 4 săptămâni, aceștia au primit fie 3000 IU de vitamina D 3 prin intermediul spray-urilor, fie 1000 IU prin intermediul capsulelor. Ulterior au făcut o pauză (de aproximativ 10 săptămâni), în care nu au mai primit deloc vitamină.
Ulterior, grupurile au fost inversate, astfel încât persoanele care au primit în prima etapă a studiului vitamina D spray primeau mai târziu capsule, iar cele care au primit capsule au primit după aceea spray.
Concluzia a fost că persoanele care au primit vitamina D3 sub formă de spray au avut un nivel mai bun al acesteia.

 

Recomandarea specialiștilor este, atât pentru adulți, cât și pentru copii, ca vitamina D să se administreze cu precădere sub formă de spray, întrucât ea se va absorbi la nivelul cavității bucale și apoi va ajunge mai rapid în sânge. Acest lucru este benefic mai ales pentru copiii sau adulții care au probleme inflamatorii digestive.

Un spray pe bază de vitamina D potrivit pentru a se administra copiilor este Vitoral M. Vitoral M Junior Spray oral conține un complex de vitamine care contribuie la: creșterea normală și dezvoltarea normală a oaselor copiilor, funcționarea normală a sistemului imunitar și a metabolismului energetic. Conține Vitamina B1:0,5 mg; Vitamina B2:0,21 mg; Vitamina B3:2,4 mg; Acid pantothenic:2 mg; Vitamina B6:0,5 mg; Biotină:15 µg; Acid folic:0,15 mg; Vitamina B12:1 µg; Vitamina A: 200 µg; Vitamina D:10 µg; Vitamina E:1,8 mg; Vitamina C:12 mg.

Tu știai care este cea mai simplă și mai eficientă formă de administrare a vitamine D la copii?

Surse:
www.kidshealth.org, www.verywellfamily.com, www.vitamindcouncil.org

Articolul urmator
5 cauze ale oboselii cronice pe care nu le știai
5 cauze ale oboselii cronice pe care nu le știai

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cea mai bună metodă de a obișnui copilul cu olița este să nu ai nicio metodă
    Cea mai bună metodă de a obișnui copilul cu olița este să nu ai nicio metodă

    Printre marile provocări din primii ani de viață ai copilului tău se numără și pregătirea acestuia pentru a se obișnui să utilizeze olița. Fie că ți se pare că este deja prea...

    Cercetătorii japonezi au demonstrat care este cea mai bună metodă de a liniști un bebeluș agitat
    Cercetătorii japonezi au demonstrat care este cea mai bună metodă de a liniști un bebeluș agitat

    Printre provocările importante cu care te confrunți în primul an de viață al copilului tău se regăsește și aceasta: să vii cu soluții pentru a-l calma cât mai rapid...

    Cea mai eficientă metodă dacă vrei un somn de calitate pentru copilul tău. Un studiu dezvăluie ce trebuie să faci
    Cea mai eficientă metodă dacă vrei un somn de calitate pentru copilul tău. Un studiu dezvăluie ce trebuie să faci

    Te numeri printre părinții care consideră că animalele de companie nu au ce caută în apropierea bebelușului sau a copilului mic? Ei bine, studiile arată că prezența unui...

    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani
    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani

    Când copiii noștri sunt răciți și, pe deasupra, se mai confruntă și cu o tuse chinuitoare, suntem tentați să le administrăm siropuri de tuse pentru a le alina disconfortul....

    5 moduri prin care mama poate să stimuleze tatăl să fie mai implicat în viața copilului
    5 moduri prin care mama poate să stimuleze tatăl să fie mai implicat în viața copilului

    La fel ca mamele, tații sunt și ei modele pentru copii, având un impact semnificativ în dezvoltarea lor armonioasă. Dacă îți critici prea mult partenerul în...

    Terapia prin joacă pusă sub lupă: de ce este cea mai bună modalitate de a aborda copiii, conform specialiștilor
    Terapia prin joacă pusă sub lupă: de ce este cea mai bună modalitate de a aborda copiii, conform specialiștilor

    Terapia prin joc ajută copiii să proceseze emoțiile și să-și exprime emoțiile. Utilitatea ei merge mult mai departe însă, fiind considerată una dintre cele mai bune metode...

    10 cuvinte care îți fac viața mai ușoară, dacă cel mic reușește să le învețe repede
    10 cuvinte care îți fac viața mai ușoară, dacă cel mic reușește să le învețe repede

    Copiii sunt diferiți și își dezvoltă limbajul într-un mod diferit. Unii vorbesc mai devreme, alții mai târziu. Important este ca micuții să învețe cuvintele...

    Amintiri din casa în care am avut cea mai frumoasă copilărie - cea a bunicii mele
    Amintiri din casa în care am avut cea mai frumoasă copilărie - cea a bunicii mele

    Una dintre cele mai iubite locuri de pe acest Pământ pentru mine? Casa bunicii mele. Cândva era un loc al familiei, al râsului, al dragostei, al jocului de cărți, al...

    © 2024 Qbebe