Durerile de burtă la copii: informaţii utile

Durerile de burtă la copii: informaţii utile

Irina Olteanu - Redactor Senior

Durerile de burtă reprezintă o problemă relativ des întâlnită la copii care nu indică neapărat o afecțiune la nivelul stomacului. Ce anume poate indica o durere de burtă la copii, ce tipuri de dureri există, precum și metode de tratament veți afla în cadrul articolului următor.

Informații despre abdomen

Abdomenul sau burta reprezintă mai mult decât stomacul și decât intestinele; practic este toată porțiunea dintre piept și oasele pelviene. În interiorul abdomenului se află stomacul și intestinele, precum și o mulțime de alte organe: vezică urinară, rinichi, ficat, splină, pancreas, vezică biliară, apendice și glande adrenale, toate fiind susținute de o membrană denumită peritoneu care, de altfel, le și separă de mușchii abdominali externi (trei straturi de mușchi susțin și protejează aceste organe).

Cauze pentru dureri de burtă

 Constipația constituie unul dintre cele mai frecvente motive pentru durerea abdominală. În cazul în care copilul nu a eliminat un scaun un timp îndelungat sau momentul defecației este dureros, cel mai probabil aceasta este cauza.

Diareea este adesea cauzată de o infecție desemnată de multe persoane drept viroză intersinală (medicii o denumesc gastroenterită). Când apar scaunele apoase, de obicei sunt asociate dureri de burtă. Dacă sunt prezente și greață și vărsături, poate fi vorba despre gastroenterită.

O infecție localizată în altă zonă a corpului, cum ar fi durerea de gât cauzată de un streptococ sau pneumonia, o infecție a urechii sau o tuse (acționează anumiți mușchi abdominali) sau chiar o migrenă (în cazul copiilor mici). Dacă durerea este puternică, poate fi cauzată de o infecție de tract urinar sau de un blocaj intestinal. Mai rar, dar este posibil, existența unei infecții cu o bacterie sau un parazit, arsura în capul pieptului, sindromul colonului iritabil se pot ascunde în spatele unei dureri de burtă.

Mâncarea - unii copii se confruntă cu dureri de burtă deoarece mănâncă prea mult dintr-un anumit aliment, un aliment picant sau gras, un aliment la care au alergie (de obicei apare și o reacție la nivelul pielii, precum o iritație) sau unul care este alterat (în această categorie se includ și toxiinfecțiile alimentare). Durerea de burtă indică faptul că stomacul întâmpină probleme în descompunerea și digerarea acelor alimente. De exemplu, există copii cu intoleranță la lactoză (au dificultăți în digerarea lactozei, un tip de zahăr din lapte și alte produse lactate)

Este de preferat să evitați administarea analgezicelor deoarece pot agrava deranjamentul stomacal al copiilor, însă suplimentele alimentare care nu afectează flora intestinală sunt binevenite. Este vorba despre WELLKid Baby sirop și WELLKid Smart tablete masticabile care vor asigura aportul necesar de vitamine și minerale. Acestea nu conțin coloranți sau arome artificiale, îndulcitori, lactoză sau gluten.

 sirop wellkid tablete wellkid

Citește șiAlimentatia in bolile digestive 

Apendicită sau alte probleme similare - dacă durerea debutează în zona ombilicală și apoi avansează în porțiunea dreaptă inferioară a abdomenului, poate fi vorba despre apendicită. Febra sau vărsăturile, alături de o durere care se agravează și o pierdere a apetitului constituie de asemenea indicii ale apendicitei

Stresul - deși nu este luat în considerare, mulți copii se confruntă cu un stomac sensibil care reacționează în condiții de îngrijorare sau stres

Iată și cum puteți interpreta diverse tipuri de durere de burtă:
Durere generalizată sau pe mai mult de jumătate din burtă - poate indica un virus stomacal, indigestie, gaze sau constipație
Durere de tip crampă apare cel mai probabil de la gaze și balonare și este urmată adesea de diaree.
Durerea colicativă vine în valuri, începe și se termină brusc și este de obicei gravă
Durerea localizată este doar într-o zonă a burții - poate indica probleme cu apendicele, vezica sau stomacul

Pentru bebelușii care nu știu încă să se exprime puteți identifica durerea de burtă: când sunt mai agitați decât de obicei, își trag picioarele către burtă, are apetit reduse.
Alte simptome ce pot fi prezente: copilul are o stare proastă, stă întins, activitatea sa este redusă, vomită, are diaree, refuză alimentația și lichide, are febră, piele îmbujorată sau palidă, transpirată, foarte uscată, are durere când urinează, urinează mai mult decât de obicei, are o durere care îl ține treaz sau îl trezește.

Diagnostic

Inițial medicul va adresa întrebări legate de simptome, istoric medical și poate efectua diverse teste în cazul în care diagnosticul nu este unul cert. Astfel, sunt necesare adesea teste ale urinei și mai ales ale scaunului (verifică prezența în materiile fecale de sânge, bacterii sau paraziți). În cazul în care este suspectată apendicita, poate fi necesară prelevarea de sânge pentru a-l testa. Alte investigații necesare pot presupune: radiografie, ecografie sau tomografie. Se poate să vi se recomande și consultul unui gastroenterolog.

Tratament

În primul rând, trebuie subliniat că majoritatea durerilor de burtă la copii dispar de la sine în decurs de 24 ore; dacă persistă pot ascunde probleme mai grave. Dacă este vorba despre diaree sau infecție, mai ales în cazul copiilor de vârstă mică, este important de urmărit să nu se deshidrateze (prin vărsături și diaree). Urmarea unui regim alimentar specific, precum și excluderea în general a produselor cu lactoză (dar și a celor grase sau prăjite) constituie tratamentul de bază. În cazul în care este vorba de o infecție în organism de natură bacteriană, medicul va recomanda un antibiotic. Când cauza este una viralaă, pentru o viroză respiratorie medicul va prescrie medicația specifică ce include de obicei antipiretice/analgezice (pentru febră) de tip paracetamol și ibuprofen (nu aspirină).

Dacă este vorba de apendicită, poate fi necesară o apendictomie (îndepărtarea chirurgicală a apendicelui). Dacă stresul este factorul cauzator al durerii de burtă, medicul pediatru poate recomanda consultul unui psiholog.

Rețineți că pentru ca cei mici să nu se confrunte cu dureri de burtă, este important să: nu mănânce în exces, să consume alimente bogate în fibre precum fructe și legume pentru a regulariza tranzitul intestinal, să consume multe lichide (în special apă), să își spele mâinile înainte de masă, să mănânce corect înainte de culcare și să se odihnească suficient.

Trebuie să apelați de urgență la medic dacă: copilul este mai mic de 3 luni și are diaree sau varsă, este tratat pentru cancer, nu elimină niciun scaun (și vomită), vomită sânge sau are sânge în scaun (mai ales dacă este maroniu sau negru), prezintă o durere abdominală subită și puternică, are abdomenul rigid, s-a lovit recent la abdomen, întâmpină probleme cu respirația.

Surse:

www.nlm.nih.gov; www.cyh.com; http://kidshealth.org; www.emedicinehealth.com

Articolul urmator
Pietre pe amigdale la copii: ce sunt și cum se tratează?
Pietre pe amigdale la copii: ce sunt și cum se tratează?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-am arătat burta pe net după ce am născut gemeni și oamenii spun că nu vor să mai facă vreodată copii
    Mi-am arătat burta pe net după ce am născut gemeni și oamenii spun că nu vor să mai facă vreodată copii

    Să aduci pe lume un copil este o realizare extraordinară. Să aduci pe lume gemeni, frumoși și sănătoși este cu atât mai grozav. O mamă din SUA, mândră de realizarea ei,...

    O gravidă împinge o bătrână când îi pune mâna pe burtă și internetul înnebunește
    O gravidă împinge o bătrână când îi pune mâna pe burtă și internetul înnebunește

    În timpul sarcinii, nu aveai nicio problemă în a-ți lasă partenerul, părinții sau prietenele apropiate să îți atingă burtica. Însă atunci când se...

    Mii de copii din Moldova merg la școală pentru burse sociale și mese calde. „Matale ai mai învăța poezii dacă te-ar durea burta de foame?”
    Mii de copii din Moldova merg la școală pentru burse sociale și mese calde. „Matale ai mai învăța poezii dacă te-ar durea burta de foame?”

    Realitatea cruntă a zilelor noastre este zugrăvită în nuanțe de gri pentru mii de copii din Moldova, îndeosebi din zonele rurale. Micuții sunt trimiși la școală de...

    Sfaturi utile pentru ora de baie a micuțului de la o mamă de 7 copii
    Sfaturi utile pentru ora de baie a micuțului de la o mamă de 7 copii

    Crezi că este greu să îi faci baie unui singur copil? Stai să vezi cum se descurcă această mamă când vine momentul să se ocupe de cei șapte copii ai săi! Jackie B., o...

    Mă doare burta jos și urinez des: cauze, tratament și prevenție
    Mă doare burta jos și urinez des: cauze, tratament și prevenție

    Durerile, fie că sunt acute, fie că sunt cronice, trezesc îngrijorare. Cu atât mai mult cu cât sunt acompaniate și de alte simptome neplăcute, temerile se vor...

    M-am temut de durerile nașterii și m-am liniștit cu gândul la epidurală, dar nu s-a putut. Niciodată, la nicio naștere
    M-am temut de durerile nașterii și m-am liniștit cu gândul la epidurală, dar nu s-a putut. Niciodată, la nicio naștere

    Cât de grea este nașterea fără epidurală? Ne spune o mămică de peste ocean, care a născut 4 copii, fără injecția la care speră majoritatea mamelor, care se pregătesc să...

    Ce ascundeau durerile de cap ale unei fetițe de 12 ani. O simplă vizită la oftalmolog a dezvăluit totul
    Ce ascundeau durerile de cap ale unei fetițe de 12 ani. O simplă vizită la oftalmolog a dezvăluit totul

    Un tată din Dublin a subliniat importanța controalelor oftalmologice, după ce a aflat că fiica sa se lupta cu o tumoră cerebrală care îi pune punea viața în pericol.

    Sunt însărcinată în 8 luni și pot face ca burta mea să se micșoreze într-o clipă, ca să încap în jeanșii mei preferați
    Sunt însărcinată în 8 luni și pot face ca burta mea să se micșoreze într-o clipă, ca să încap în jeanșii mei preferați

    În perioada sarcinii, din dorința de a purta hainele preferate, mamele apelează la diverse trucuri. Un exemplu în acest sens este și o tânără din Marea Britanie, care...

    © 2024 Qbebe