Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Dacă te îmbolnăvești, îți pierzi serviciul sau divorțezi, imediat primești de la cei din jur înțelegere și empatie. Pentru infertilitate NU!

Ieri, m-a sunat o prietenă să-mi spună că o cunoștință de-a ei care a citit una din poveștile mele, ar vrea să știe la ce clinică am făcut procedurile de fertilizare în vitro. Și bineînteles că m-am oferit să vorbesc eu cu ea și să îi răspund la întrebări. Dar prietena mea mi-a spus că doamna respectivă nu vrea să vorbească despre asta cu mine personal, deși i-am transmis că nu trebuie să-mi spună numele ei.
Voiam doar să o ajut….pentru că știu ce înseamnă. Am fost și eu pe strada asta.

Mi-a fost rușine să împărtășesc pentru că mă gândeam că lumea va spune: vai, săraca, nu a reușit altfel. Și mi-a fost frică și să îmi arăt vulnerabilitatea pentru că de, femeia din ziua de azi trebuie să fie puternică și orice slăbiciune este taxată imediat.

Dar mi-au trecut repede: și rușinea și frica de vulnerabilitate.

Pentru ce să îmi fie rușine? Pentru sutele de injecții în burtă și hematoamele ce nu au dispărut nici în ziua de astăzi, pentru nenumăratele anestezii generale, pentru hormonii care îți provoacă depresie, pentru kilogramele în plus care nu am știut de unde apar? Sau pentru montagnes russes-ul de emoții? De la agonie la extaz și înapoi, și iar de la agonie la extaz și înapoi, și iar..și iar. Sau pentru momentele de deznădejde și lacrimile ce nu se mai opresc când vezi rezultatul negativ de la analiză? Sau pentru bucuria imensă din momentul în care rezultatul este pozitiv….și pentru durerea cruntă pe care o simți când după câteva zile micuțul embrion se oprește din evoluție? Și mi-am dat voie să fiu vulnerabilă pentru că numai cu suportul celor din jur poți să treci întreagă la cap prin tot acest șir de experiențe.

Lupta cu infertilitatea vine la pachet cu un uriaș impact emoțional negativ

Și din experiența mea, foarte puțin se înțelege asta. Dacă te îmbolnăvești, îți moare cineva apropiat, îți pierzi serviciul sau divorțezi, imediat primești de la cei din jur înțelegere și empatie. Pentru infertilitate eu, personal, nu cred că se întâmplă la fel și nu din rea voință, ci din necunoaștere. Și cum să existe o înțelegere clară a fenomenului daca nu vorbim despre el? Eu am ales să vorbesc despre asta și am multe să vă povestesc.

Și ca să termin în notă pozitivă, iată imortalizarea momentului în care s-a transferat în viață noastră baby Zeno. Din câte bine vedeți, eram zâmbitoare și pusă pe șotii chiar si pe patul din clinică.

delia peteu infertilitate

Deja de ceva timp mă relaxasem și resemnasem. Am spus o rugăciune și “ce-o fi o fi”. Și a fost!
Mi-aș dori ca lupta cu infertilitatea să iasă din sfera subiectelor tabu si vă promit că o sa lupt pentru asta.

Infertilitatea secundară. De ce nu pot rămâne însărcinată după ce am născut

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Daca primesti acest mesaj de la copilul tau, du-te imediat sa-l ajuti!
    Daca primesti acest mesaj de la copilul tau, du-te imediat sa-l ajuti!

    Toti parintii stiu cat de important este anturajul pentru copilul tau. Cu atat mai mult, parintii de adolescenti cunosc faptul ca anturajul nepotrivit se poate transforma intr-un real...

    Andreea Bălan: Răutatea vine din frustrare, din lipsă de inteligență, de înțelegere și empatie față de cei din jur
    Andreea Bălan: Răutatea vine din frustrare, din lipsă de inteligență, de înțelegere și empatie față de cei din jur

    Andreea Bălan a explicat motivele pentru care nu a făcut publice fotografii cu fiica sa, Ella, până când aceasta nu a împlinit vârsta de 2 ani.

    Ce șanse ai să divorțezi, în funcție de cât te-a costat nunta
    Ce șanse ai să divorțezi, în funcție de cât te-a costat nunta

    Un nou studiu vine să zguduie multe păreri ale unora, care susțin faptul că, într-o căsnicie durabilă trebuie să investești atât timp și energie, cât și bani!...

    Un studiu spune că dacă partenerul tău are aceste calități, ar fi bine să nu îl pierzi
    Un studiu spune că dacă partenerul tău are aceste calități, ar fi bine să nu îl pierzi

    Odată ce intenționăm să ne găsim un partener de viață, fiecare dintre noi își construiește o imagine referitoare la acesta, la calitățile pe care noi le considerăm...

    Ora de empatie: ce este și în ce școli se studiază
    Ora de empatie: ce este și în ce școli se studiază

    Empatia este parte din inteligența emoțională a copilului și modul în care el știe să relaționeze cu cei din jurul lui și cu nevoile acestora. Ora de empatie există în...

    6 tehnici de negociere cu copilul când simți că îți pierzi mințile
    6 tehnici de negociere cu copilul când simți că îți pierzi mințile

    Negocierea cu un copil se poate dovedi o reală corvoadă, dat fiind faptul că cei mici se pricep de minune la diverse tactici de convingere și de a-și impune punctul de vedere....

    5 lucruri pe care le înveţi după ce divorţezi
    5 lucruri pe care le înveţi după ce divorţezi

    Foarte multe persoane privesc căsătoria ca pe o destinaţie finală, ca pe o confirmare a succesului în relaţia amoroasă, când în realitate, aceasta este doar...

    © 2019 Qbebe