De multe ori, aspectele concrete ale sarcinii monopolizeaza atentia mamelor si a medicilor, iar primele experimenteaza stari psiho-emotionale noi despre care nu le-a spus nimeni.
Graviditatea este o perioada minunata dar si dificila, in acelasi timp. Este o calatorie minunata, cu multe emotii, cu multe asteptari, cu multe planuri de viitor, cu multa bucurie. In acelasi timp, este o calatorie care iti aduce in cale intrebari, temeri - legate de sarcina, legate de nastere, legate de cum vei fi tu ca mama, legate de cum ti se va schimba viata dupa nastere, legate de viata de cuplu , iti aduce emotii puternice, schimbari de dispozitie, trairi intense. Te confrunta cu obiceiurile pe care le ai, iti aduce noi tipuri de decizii de luat, te surprinde cu preferinte la care nu te-ai fi gandit, te provoaca cu alte nevoi de care nu stiai.
La cursul de pregatire pentru nastere SAMAS gravidele afla nu doar despre schimbarile fiziologice care pot aparea in sarcina sau despre semnalele de alarma, care necesita control medical imediat, ci si despre schimbarile psiho-emotionale care vin la pachet cu bebelusul din burtica.
Emotiile sunt mai mult ca niciodata provocate de schimbarile hormonale si asta este in regula!
Concertul de hormoni care se intampla in organismul gravidei pe toata durata sarcinii si in care fiecare hormon are o partitura bine stabilita are rolul de a pregati mama pentru nastere, insa, va avea de multe ori si efecte secundare puternice in starea psiho-emotionala a acesteia. Multe gravide experimenteaza o sensibilitate emotionala exacerbata, care se traduce concret prin stari contradictorii si prin rapiditatea cu care trec de la o stare la alta. Daca inainte de a ramane gravida erai o persoana „dura", s-ar putea ca acum sa plangi necontrolat la vederea puilor de labrador din reclama la hartie igienica. Ceea ce e important sa stiti, tu si cei din jur, este ca unele imagini, cuvinte sau melodii s-ar putea sa te afecteze emotional mai mult decat de obicei, iar asta este o situatie normala si temporara. Lasa lacrimile sa curga, apoi amuza-te de noua ta sensiblitate! La cursul de pregatire pentru nastere SAMAS vei invata ca fiecare hormon care „te joaca" emotional in aceasta perioada are rolul sau bine definit in pastrarea sarcinii si ducerea sa la termen, in declansarea nasterii si in alaptare.
Anxietatile legate de sanatatea copilului iti vor da cosmaruri...
In momentul in care vei simti primele miscari ale bebelusului, vei incepe sa intelegi la modul cel mai concret si fizic ca urmeaza sa devii mama. Iar ca mama trebuie sa stii ca vei incepe o poveste de iubire si de teroare fara sfarsit: iubire pentru copilul tau si teroare de orice rau i s-ar putea intampla. Pe timpul sarcinii, cu toate analizele si ecografiile recomandate, vei avea totusi temeri in legatura cu sanatatea bebelusului din burtica. Iar cum subconstientul lucreaza mereu, unele dintre aceste temeri se materializeaza in vise urate legate de sarcina si de nastere. Aceste cosmaruri pot fi foarte tulburatoare (cele mai comune vise sunt cu bebelusi malformati sau morti, bebelusi monstruleti, etc.) si te pot afecta emotional intreaga zi. Este esential sa le povestesti cuiva apropiat care sa iti ofere suport. Reaminteste-ti ca astfel de vise sunt normale, treci din nou prin lista de semne de alarma reale legate de sarcina pe care ai primit-o la cursul prenatal SAMAS, apoi fa ceva placut care sa te remonteze emotional.
Vei intelege cat de minunat e corpul tau si asta iti va creste increderea de sine
Da, te vei teme de picioare umflate, de vergeturi, de melasma si de alte posibile schimbari fizice ce pot aparea in sarcina. Cu toate acestea, in momentul in care vei constientiza ca trupul tau, prin propriile puteri, construieste, celula cu celula, un omulet nou-nout, te vei simti ca o zeita. Nu degeaba primele culturi umane din preistorie venerau zeitati cu pantece roditoare si sani plini de lapte: sarcina, nasterea si alaptarea sunt miracole anatomice de care numai femeia e deocamdata in stare si pana si oamenii primitivi le intelegeau miraculozitatea. Multe femei sustin ca, desi toata viata au trait cu complexe legate de modul in care arata corpul lor, odata cu sarcina si nasterea au facut pace cu corpul lor si l-au apreciat la justa valoare, deoarece au inteles ca e mult mai important ce poate face corpul unei femei decat cum arata.
Dar pentru a afla mai multe despre schimbarile psiho-emotionale ale femeilor din perioada sarcinii, te invitam sa participi la cel mai complet si prietenos curs de pregatire pentru nastere, cursul prenatal SAMAS: www.programsamas.ro/mame/servicii-inainte-de-nastere
