Hipertiroidismul și hipotiroidismul în sarcină

Hipertiroidismul și hipotiroidismul în sarcină

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Specialiștii atrag atenția asupra următorului lucru: sarcina are un impact considerabil asupra funcționării glandei tiroide, în condițiile în care aceasta va interfera cu multitudinea de schimbări hormonale survenite. De aceea, este esențial să știm exact dacă suferim de vreo afecțiune a tiroidei sau dacă suntem mai expuse acestui risc pe parcursul sarcinii. În cadrul articolului de mai jos veți găsi detalii legate de cele mai comune afecțiuni ale glandei tiroidei (hipertiroidismul și hipotiroidismul), care, dacă nu vor fi diagnosticate și tratate corespunzător, pot avea consecințe serioase asupră sănătății bebelușului nostru, dar și a noastră. Este esențial ca pe parcursul sarcinii să ținem permanent legătura și cu un medic endocrinolog, singurul care ne poate oferi un  tratament corespunzător, menit să ne asigure că nici noi, dar nici bebelușul, nu vom fi supuși niciunui risc în timpul sarcinii.

Ce este hipertiroidismul, care sunt cauzele sale și cum ne poate afecta în timpul sarcinii

Hipertiroidismul apare atunci când glanda tiroidă produce hormon tiroidian în exces. În primele 10-12 săptămâni de sarcină, bebelușul este complet dependent de producția de hormon tiroidian al mamei. Până la sfârșitul primului trimestru de sarcină, va fi însă capabil să-și regleze activitatea tiroidei în mod independent. Cu toate acestea, el va rămâne dependent de cantitatea de iod ingerată de mamă. De exemplu, Organizația Mondială a Sănătății recomandă un necesar de aproximativ 200 de micrograme de iod pe zi în timpul sarcinii, pentru ca tiroida să poată funcționa în mod normal.
De obicei, hipertiroidismul apare încă din primul trimestru de sarcină și poate avea următoarele cauze:

Boala Basedow Graves

Aceasta constă în secretarea în exces de hormon tiroidian, se va manifesta mai acut în prima perioadă a sarcinii și cel mai probabil se va ameliora în ultimul trimestru.
De obicei, această boală este ereditară și poate fi recunoscută după următoarele simptome (în afara celor caracteristice hipertiroidismului, care vor fi menționate mai jos):
• Tiroida mărită („gușă"), dar nedureroasă
• Unghii groase
• Degete cu terminații bombate
• Exoftalmie („ochii bulbucați)
Este foarte important ca această boală să fie diagnosticată cât mai devreme, în condițiile în care poate avea consecințe foarte grave precum:
• Nașterea prematură
• Apariția preeclampsiei
• Apariția unor malformații congenitale ale fătului
• Tulburări grave de ritm cardiac

Citește și: Totul despre aritmia cardiaca

Tanara insarcinata, care efectueaza un control al glandei tiroidePrezența nodulilor tiroidieni

Nodulii tiroidieni sunt formațiuni crescute pe glanda tiroidă, ce vor determina o hiperactivitate a hormonului tiroidian. De obicei, aceștia sunt asimptomatici . În unele cazuri pot apărea unele simptome, precum:
• Durere sau senzație de disconfort la nivelul gâtului
• Dificultate în respirație
• Tahicardie
• Stări de anxietate, tulburări de somn
• Piele uscată
• Constipație
• Senzație frecventă de frig
Cei mai mulți dintre noduli nu necesită efectuarea unei intervenții chirurgicale.

Prezența unei tiroidite

Tiroiditele apar când organismul produce anticorpri care afectează glanda tiroidă. Se poate dezvolta o asemenea afecțiune dacă venim în contact cu un virus sau cu o infecție bacteriană. La debutul acestei afecțiuni, nivelul hormonilor tiroidieni crește pe măsură ce hormonul tiroidian se „varsă" din glanda tiroidă bolnavă. Ulterior nivelul hormonului tirodian va scădea, pe măsură ce tiroida se va vindeca.
O asemenea afecțiune va fi identificată prin intermediul unor analize de sânge, ce va determina anticorpii anti-tiroglobulină (în caz de suspiciune de boală tiroidiană autoimună).Cu cât boala va fi diagnosticată mai rapid, cu atât este mai bine, întrucât s-a constatat că anticorpii secretați în timpul acestei boli pot interfera cu activitatea tiroidiană a fătului.

Care sunt simptomele ce indică prezența hipertiroidismului

Să observi permanent schimbările ce apar în corpul tău în perioada sarcinii nu este mereu simplu, în condițiile în care acestea sunt numeroase. Cu toate acestea, specialiștii ne avertizează că este esențial să poți identifica acele semne care indică faptul că suferi de hipertiroidism:
• Transpiri mai des și mai abundent
• Ai adesea tulburări legate de funcționarea tractului digestiv
(de exemplu, poți avea mai frecvent episoade de diaree)
• Slăbești rapid (sau iei în greutate mult prea lent), chiar dacă ai crescut cantitatea de hrană
• Ai frecvente tulburări de somn (insomnii mai ales)
• Ești mereu obosită și agitată, dar fără un motiv anume

• Suferi de tulburări de ritm cardiac (să ai mai mult de 100 de bătăi ale inimii este un indiciu clar că suferi de hipertiroidism).

Cum se tratează hipertiroidismul în sarcină

Când este vorba despre o formă ușoară de hipertiroidism (când hormonul tiroidian nu are niveluri mult ridicate peste cel normal și când simptomele nu sunt foarte supărătoare), de obicei medicul nu va recomanda un tratament anume, ci se va rezuma la o monitorizarea foarte atentă a mamei și a bebelușului. De exemplu, se vor face analize de sânge (TSH și restul hormonilor tiroidieni) lunar. Cât timp aceștia se simt bine, nu se va lua niciun tratament.
Dacă hipertiroidismul are o formă mai severă, medicamente antitiroidiene pot fi prescrise. Este însă esențial ca medicul endocrinolog să analizeze cu atenție situația mamei, să aibă drept scop scăderea nivelului hormonilor T3 și T4 la nivel normal, dar cu o medicație minimă. Motivul principal pentru care trebuie să se procedeze așa este că un tratament inadecvat poate afecta considerabil activitatea glandei tiroide a fătului (acesta se poate îmbolnăvi de hipotiroidism).
De pildă, se pot prescrie doze scăzute de Metimazol sau de Propiltiouracil. Acestea nu vor afecta permanent glanda tiroidă.
Dacă ritmul cardiac al mamei este considerabil afectat de hipertiroidism, se pot lua (dar în doze foarte mici și sub o supraveghere foarte atentă a medicului) așa-numitele beta-blocante.
În ceea ce privește tratamentul cu iod radioactiv, acesta este contraindicat în sarcină, în condițiile în care va afecta iremediabil glanda tiroidă a fătului.
Nu în ultimul rând, o intervenție chirurgicală de îndepărtare parțială sau totală a tiroidei nu este nici ea indicată în sarcină din cauza anesteziei.

Ce este hipotiroidismul, cum poate fi diagnosticat și cum poate afecta sarcina

Hipotiroidismul apare când glanda tiroidă nu mai este capabilă să producă suficient hormon tiroidian. Din păcate, cine știe că suferă de această boală (mai ales de o formă mai severă) are șanse mai reduse să rămână însărcinată și va fi supusă unui risc mai mare de a o pierde.
Pentru diagnosticarea și un tratament corect al acestei boli, se impune vizita la un medic endocrinolog. Acesta îți va spune să faci analize menite să vadă nivelul hormonilor tiroidieni (TSH și T4). Diagnosticul va fi confirmat dacă T4 (tiroxina) este sub nivelul normal, iar TSH este mai mare decât normal.
Diagnosticarea cu ajutorul unui RMN nu este indicată în sarcină. Cel mult, se poate face o ecografie tiroidiană, dar numai în cazul în care se știe că pacienta suferă de mai mult timp de această boală, dacă are simptome severe ale bolii sau dacă medicul bănuiește că suferă și de o altă afecțiune a glandei tiroide.
Experții ne avertizează astfel: este esențial să se beneficieze de un diagnostic corect al hipotiroidismului, în condițiile în care acesta poate avea consecințe serioase în sarcină:
• Va crește riscul apariției preeclampsiei și al anemiei
• Va afecta funcționarea corectă a rinichilor și poate crește nivelul tensiunii arteriale
• Poate duce la apariția anomaliilor în dezvoltarea creierului bebelușului
• Poate favoriza o greutate scăzută a bebelușului la naștere
• Poate crește riscul unei nașteri premature

Care pot fi cauzele apariției hipotiroidismului

Cea mai comună cauză a hipotiroidismului este așa-numită „tiroidă Hashimoto" , o afecțiune în care sistemul imunitar produce anticorpi, ce vor „ataca" glanda tiroidă.
În același timp, hipotiroidismul poate fi produs de :
• Intervențiile chirurgicale de la nivelul tiroidei (de exemplu, pentru „tiroidă Hashimoto", pentru prezența „gușei" sau pentru nodulii tiroidieni)
• Deficitul prea mare de iod sau excesul de iod
• Tratamentul cu iod radioactiv (folosit și el pentru tratarea unor afecțiuni ale tiroidei legate de hipertiroidism)
• Unele tulburări în funcționarea glandei hipofize sau a hipotalamusului
• Uneori, poate fi vorba și de un hipotiroidism congenital.

Care sunt simptomele hipotiroidismului

În formele cele mai ușoare, această afecțiune este asimptomatică.
Când încep să apară, simptomele își fac loc treptat și pot consta în:
• Senzația frecventă de oboseală și de slăbiciune
• Incapacitatea de a suporta frigul
• Constipație
• Creștere în ritm mai alert al greutății corporale
• Păr și piele foarte uscate
• Transpirație abundentă (mai ales la nivelul feței)
• Crampe musculare
• Probleme de concentrare
• Tulburări de ritm cardiac (ai senzația că inima bate mai încet)
• Ai adesea senzația de răgușeală
Aceste simptome pot fi comune cu cele ale altor boli, așa că este necesar să consulți imediat un medic endocrinolog, cu atât mai mult cu cât ești însărcinată.

Tanara care ii explica doctoritei ca resimte disconfort la nivelul gatului

Cum se poate trata hipotiroidismul în timpul sarcinii

Dacă ai fost diagnosticată cu hipotiroidism înainte să fii însărcinată, medicul îți va ajusta tratamentul la nevoile corpului tău din timpul sarcinii.
În cazul în care ai fost diagnosticată cu această afecține în timpul sarcinii, medicul va decide dacă este sau nu necesar să-ți prescrie medicamente de substituție cu hormoni tiroidieni. Odată ce ți s-a prescris un tratament, este nevoie ca la 4 săptămâni să vii la control, în condițiile în care poate fi nevoie ca dozajul să-ți fie modificat, pentru ca medicul să se asigure că nici tu, dar nici bebelușul, nu puteți fi afectați din cauza hipotiroidismului (acest demers este absolut necesar mai ales în prima jumătate a perioadei de sarcină). De asemenea, imediat ce se naște bebelușul, vei fi supusă din nou unor analize pentru a se vedea modul în care corpul tău este capabil, după naștere, să producă hormoni tiroidieni.
Dacă suferi de o formă de hipotiroidism ușoară, nu ți se va prescrie un tratament anume, ci doar vei fi permanent monitorizată.
În schimb, dacă se știe sigur că hipotiroidismul este provocat de „tiroida Hashimoto", atunci medicul va impune un tratament permanent, stabilit astfel încât să te ajute să fii în siguranță pe tot parcursul sarcinii.

Citește și: Boli cronice care iti pot afecta sarcina

Voi știați până acum cum ne pot afecta hipertiroidismul sau hipotiroidismul din perioada sarcinii?

Surse:
www.hopkinsmedicine.org; www.medicinenet.com; www.sfatulmedicului.ro;www.synthroid.com; www.thebump.com;www.thyroid.org

Articolul urmator
Sarcina poate provoca noi alergii?
Sarcina poate provoca noi alergii?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?
    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?

    Corpul femeii în sarcină trece prin numeroase transformări, care se văd ulterior, în perioada postpartum. Indiferent câte kilograme în plus a acumulat mama...

    Bărbații ar trebui să-și facă test de sarcină? DA! Motivul te va surprinde
    Bărbații ar trebui să-și facă test de sarcină? DA! Motivul te va surprinde

    Sună puțin ciudat, nu-i așa? De ce și-ar face un bărbat test de sarcină? Ei bine, motivul te va surprinde! Se pare că testul de sarcină, pe lângă faptul că depistează...

    Vedeta a anunțat că a pierdut sarcina mult dorită. Mesajul emoționant pe care l-a scris pe Instagram
    Vedeta a anunțat că a pierdut sarcina mult dorită. Mesajul emoționant pe care l-a scris pe Instagram

    Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de origine britanică, Jessie J, trece prin momente cumplite. Artista în vârstă de 33 de ani a anunțat că a pierdut o...

    Statisticile spun că îți trebuie 7 ani că să scapi de kilogramele în plus din sarcină
    Statisticile spun că îți trebuie 7 ani că să scapi de kilogramele în plus din sarcină

    Ești însărcinată sau tocmai ai născut și deja te gândești ce să faci ca să scapi cât mai repede de kilogramele în plus acumulate în sarcină? În...

    A vrut să ascundă sarcina pentru că soacra ei o urăște
    A vrut să ascundă sarcina pentru că soacra ei o urăște

    Îți amintești perfect momentul în care ai aflat că ești însărcinată. Ai fi vrut, încă de la primul test de sarcină pozitiv, să strigi în gura mare că...

    Mi-am ascuns sarcina de mama mea vitregă și iată de ce am ales să fac asta
    Mi-am ascuns sarcina de mama mea vitregă și iată de ce am ales să fac asta

    O femeie de peste hotare povestește pe Reddit motivele pentru care a ales să-și ascundă sarcina de mama sa vitregă. Parcurge articolul pentru a afla toată povestea.

    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani
    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani

    Nicoleta Luciu este, de departe, una dintre cele mai cunoscute vedete din România. A intrat în lumina reflectoarelor în anul 1999, când a câștigat titlul de...

    O copilă de 10 ani din Tulcea este însărcinată în cinci luni. Mama fetei a ascuns sarcina
    O copilă de 10 ani din Tulcea este însărcinată în cinci luni. Mama fetei a ascuns sarcina

    Caz fără precedent în România. Autoritățile au descoperit în urmă cu scurt timp că o copilă de 10 ani de Tulcea este însărcinată în luna a cincea....

    © 2024 Qbebe