Acest obicei simplu te ajută să creşti un copil ascultător

Acest obicei simplu te ajută să creşti un copil ascultător

Corina Naftanaila

A creşte un copil în secolul vitezei este o provocare, datorită schimbărilor suferite de societate. Părinţii au locuri de muncă mult mai solicitante, care le ocupă o mare parte din timp. Astfel, iată un lucru pe care îl poţi face în fiecare zi şi care te va ajuta să ai un copil ascultător.

Orice părinte îşi doreşte să aibă un copil educat, ascultător şi disciplinat. Pentru a ajunge la acest rezultat, este nevoie de grijă, atenţie şi încă un lucru aparent lipsit de importanţă, dar care poate avea efecte impresionante asupra comportamentului celui mic. Este vorba despre timpul petrecut la masă cu familia. Conform unui raport întocmit de Centrul Naţional al dependenţei şi abuzului de substanţe, cina luată alături de familie, în 5 zile din săptămână, scade riscurile ca un adolescent să fumeze, să consume alcool şi alte substanţe interzise.

cina in familieNu masa propriu-zisă este cheia succesului, ci timpul petrecut alături de familie. Un copil are nevoie de suport, înţelegere şi să fie ascultat. Astfel, specialiştii au descoperit că cina este momentul în care părinţii îşi pot face mai mult timp pentru cei mici. Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă au câteva sfaturi pentru părinţii din toată lumea, care vor transforma cina într-un timp de calitate petrecut în familie. 

Tehnologia nu are loc la masă. Atunci când petreci timp în familie trebuie să acorzi atenţie discuţiilor din lumea reală. Cele din mediul virtual mai pot aştepta!

Implică toţi membrii familiei în pregătiri. Alege câte o sarcină simplă pentru fiecare în parte şi rezultatul va fi mai satisfăcător. 

Toţi membrii participă la discuţii. Chiar şi mezinii trebuie să-şi împărtăşească experienţele, mai mari sau mici, din timpul zilei. 

Surse: powerofpositivity.com, rupcare.co, babiesmata.com.

Articolul urmator
Cât te costă să crești un copil în România de la naștere și până la 18 ani?
Cât te costă să crești un copil în România de la naștere și până la 18 ani?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O zi din viața unui copil cu autism: Ce înseamnă să crești cu acest diagnostic
    O zi din viața unui copil cu autism: Ce înseamnă să crești cu acest diagnostic

    Odată ce devii părinte, trebuie să fii pregătit să faci față celor mai diverse provocări, însă când ai un copil cu o tulburare de spectru autist lucrurile se complică...

    10 sfaturi care te ajută să crești un copil mai puțin stresat
    10 sfaturi care te ajută să crești un copil mai puțin stresat

    Și copiii pot fi stresați. Uite ce poți să faci, în calitate de părinte, pentru a-l ajuta pe micuțul tău atunci când este stresat.

    Ce este parentingul autoritativ și cum te ajută să crești un copil încrezător în propriile forțe
    Ce este parentingul autoritativ și cum te ajută să crești un copil încrezător în propriile forțe

    Parentingul este un proces prin care părinții participă in mod activ și conștient la dezvoltarea fizică, emoțională, socială și intelectuală a copiilor lor. Nu reprezintă o...

    Mindfulness pentru copii: cum să-l înveți pe cel mic să practice acest obicei
    Mindfulness pentru copii: cum să-l înveți pe cel mic să practice acest obicei

    Mindfulness reprezintă practica de a trăi în momentul prezent cu deschidere și curiozitate. Uite care sunt beneficiile acestui obicei și cum poți să-l înveți pe cel mic...

    Ce este molifta după naștere și ce mituri au apărut de la acest obicei
    Ce este molifta după naștere și ce mituri au apărut de la acest obicei

    Molifta de după naștere este o slujbă specială de purificare, ce conține rugăciuni atât pentru mamă, cât și pentru copil și se săvârșește în prima, a opta...

    DA sau categoric NU - verificăm telefonul partenerului? Uite cum influențează acest obicei relația voastră de cuplu
    DA sau categoric NU - verificăm telefonul partenerului? Uite cum influențează acest obicei relația voastră de cuplu

    În ce condiții este permisă verificarea telefonului partenerului? Cât de nociv este acest obicei pentru relația de cuplu și cum influențează buna funcționare a acesteia?...

    O mamă a scandalizat internetul după ce a afirmat că este mai simplu să mergi la job decât să stai acasă și să-ți crești copilul
    O mamă a scandalizat internetul după ce a afirmat că este mai simplu să mergi la job decât să stai acasă și să-ți crești copilul

    Un nou val de reacții contradictorii a apărut în mediul online, după ce o mamă a afirmat că este mai ușor să mergi la job, decât să rămâi acasă și să ai grijă...

    Știința spune că părinții care fac acest lucru simplu cresc copii cu adevărat fericiți
    Știința spune că părinții care fac acest lucru simplu cresc copii cu adevărat fericiți

    Ce părinte nu își dorește tot ce-i mai bun pentru copiii săi? Ce părinte nu își dorește să crească copii cu adevărat fericiți și împliniți? Dar cum facem să...

    © 2024 Qbebe