Apel fals la 112! Autoritățile au petrecut ore întregi pentru a găsi un copil care acuza că se află în canal!

Apel fals la 112! Autoritățile au petrecut ore întregi pentru a găsi un copil care acuza că se află în canal!

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Un copil din București a sunat ieri după amiază la 112 și a spus că este blocat într-un canal. În final s-a dovedit că apelul a fost fals.

Ieri după amiază, în jurul orei 14.38, la 112 s-a primit un apel de la un copil în vârstă de 9 ani, care spunea că este într-o gură de canal. El a povestit că se află în sectorul 4 (în zona Apărătorii Patriei), că a rămas blocat în canalul respectiv după ce a fost împins acolo de către un alt copil, care apoi a pus capacul peste canal.

Potrivit datelor furnizate de ISU București-Ilfov, s-a desfășurat o conversație neîntreruptă, cu o durată de 35 de minute, între copil și echipele din dispecerat (operator 112 și dispecer ISU). În acest interval s-a încercat colectarea de informații care să permită identificarea acestuia.

După 35 de minute apelul s-a întrerupt, iar dispecerul de la 112 nu a mai reușit să reapeleze numărul de telefon.

În urma apelului primit,  a existat o mobilizare de forțe, formându-se echipe mixte de căutare (alcătuite din polițiști, jandarmi, pompieri, reprezentanți de la APA NOVA).  A fost verificată mai întâi Strada Măceșului (unde copilul a spus că se afla), iar ulterior căutările au fost extinse până la Bulevardul Metalurgiei și în Berceni, ridicându-se capacele de canal.

Când echipele de căutare au ajuns prima dată la adresa dată de către copil, au constatat că acolo locuia o familie care nu avea copii.

După mai multe ore de căutări, ieri, în jurul orei 19.00, Secretarul de Stat în MAI Raed Arafat a anunțat la un post de televiziune  că a fost identificat copilul care a făcut apelul  fals la 112. Acesta a fost găsit la el acasă, iar cel mai probabil părinții săi  vor fi amendați după ceea ce s-a întâmplat.

Surse:
www.digi24.ro,  www.hotnews.ro,  www.libertatea.ro


Surse poze:

www.facebook.com, www.pixabay.com 

Articolul urmator
Medic de familie fals la Sibiu: a consultat inclusiv un bebeluș de 1 an și 8 luni
Medic de familie fals la Sibiu: a consultat inclusiv un bebeluș de 1 an și 8 luni

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce poți găsi când faci curat în camera unui copil de 10 ani…
    Ce poți găsi când faci curat în camera unui copil de 10 ani…

    Un copil de 10 ani își poate face singur curat în cameră, însă știm cum e, uneori nu vrei să mai stai după nimeni și doar îți dorești să termini treaba, ca...

    O sarcină gemelară poate da un test de sarcină fals negativ? Care este explicația
    O sarcină gemelară poate da un test de sarcină fals negativ? Care este explicația

    În anumite situații, există posibilitatea să primești un rezultat negativ după un test de sarcină deși, de fapt, ești însărcinată. Printre asemenea situații se...

    Zodiile care își vor găsi fericirea în 2022
    Zodiile care își vor găsi fericirea în 2022

    Fericirea înseamnă altceva pentru fiecare. Dacă pentru unii dintre noi se referă mai ales la relațiile armonioase din familie, din cuplu sau la posibilitatea de a petrece mult timp...

    Zodiile care își vor găsi un job bine plătit în 2022
    Zodiile care își vor găsi un job bine plătit în 2022

    Cu toții așteptăm anul 2022 cu sufletul la gură și cu speranța că va fi un an mai bun decât cel care se tocmai se încheie. Astrologii anunță schimbări și vești...

    Apel pentru străinii care îmi ating bebelușul: copilul meu nu este o jucărie!
    Apel pentru străinii care îmi ating bebelușul: copilul meu nu este o jucărie!

    Dacă anumiți părinți consideră ceva obișnuit ca persoanele străine să le atingă bebelușii, pentru alții un asemenea gest este inacceptabil. O mamă de peste hotare se regăsește...

    Snoop Dogg a lansat un canal de YouTube pentru ... copii. Și este absolut fabulos!
    Snoop Dogg a lansat un canal de YouTube pentru ... copii. Și este absolut fabulos!

    Ați auzit de Bow Wizzle? Nu încă, dar sigur ați auzit de Snoop Dogg, unul dintre cei mai talentați și mai de succes rapperi din lume. Despre el de cele mai multe ori nu auzim...

    Zodiile care își vor găsi sufletul pereche în 2022
    Zodiile care își vor găsi sufletul pereche în 2022

    Apropierea unui nou an este însoțită întotdeauna de planuri, de speranțe, de dorința de mai bine. În cazul în care nu ți-ai găsit încă jumătatea și...

    Cele trei zodii care vor găsi puterea să iubeasca din nou în 2024
    Cele trei zodii care vor găsi puterea să iubeasca din nou în 2024

    Din cele 12 semne zodiacale, numai trei sunt norocoase în anul 2024, favorizate de astre să își găsească un suflet bun care să îi iubească necondiționat. Tu te afli...

    © 2024 Qbebe