Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Bani mai mulți pentru părinții care au copii peste 2 ani! Legea a intrat în vigoare

Vești bune pentru părinții din România! Statul oferă un ajutor financiar familiilor care au nevoie de bonă pentru creșterea copiilor mici. Iată ce condiții trebuie îndeplinite!

Familiile din România cu copii până la 6 ani pot primi un ajutor financiar din partea statului, între 250 de lei și 710 lei, pentru creșterea copilului. Conform noii legi, intrată în vigoare în data de 31 mai 2020, părinții care au nevoie de bonă pentru copiii mici se pot adresa primăriilor locale. Acestea sunt instituțiile ce stabilesc ajutorul pentru bonă din bugetul local, dar și modalitățile în care va fi aplicată legea.

ajutor-financiar-de-la-stat

Ajutorul pentru bonă este deja dezbătut la nivel local în Brăila, Sibiu, Cluj Napoca, Râmnicu Vâlcea și Constanța. Beneficiarii acestor sume de bani sunt părinții care au în grijă copii ce nu au împlinit 6 ani și care nu frecventează creșa sau grădinița. De asemenea, veniturile lunare nete, pe membru de familie, nu trebuie să depășească suma de 3.500 de lei. În cazul veniturilor lunare pe membru de familie de 2.080 de lei cuantumul ajutorului pentru plata bonelor este de 710 lei, între 2.081 şi 2.500 de lei - 550 lei, între 2.501 şi 3.000 de lei - 390 de lei, iar între 3.001 şi 3.500 de lei - 250 de lei.

Iată actele de care ai nevoie pentru a beneficia de ajutorul financiar:

  • o cerere pentru acordarea ajutorului;
  • o copie a documentului de identitate al părintelui care cere ajutorul;
  • o copie a certificatului de naștere al copilului/copiilor pentru care se cere ajutorul;
  • copia documentului prin care se atestă calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor (dacă e cazul);
  • adeverințe privind veniturile nete realizate în ultimele șase luni de membrii familiei, eliberate de angajator ori de FISC.

Surse: a1.ro, stirileprotv.ro, economica.net.

Un copil de 4 ani suspect de Coronavirus. Nu el, ci părinții lui au intrat în contact cu un pacient infectat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Gradinita OBLIGATORIE. Invatamantul obligatoriu a fost extins la 16 ani! De cand intra in vigoare legea
    Gradinita OBLIGATORIE. Invatamantul obligatoriu a fost extins la 16 ani! De cand intra in vigoare legea

    Noua lege prin care se modifica Legea educatiei a fost promulgata marti, 2 aprilie 2019, de catre presedintele Klaus Iohannis.

    Veste bună pentru copii! Vor primi mai mulți bani de la stat
    Veste bună pentru copii! Vor primi mai mulți bani de la stat

    Veste grozavă pentru copii! Alocațiile se vor mări începând cu ianuarie 2020!

    Idei de afaceri. Cum sa faci bani acasa. Sfaturi pentru parintii care vor sa inceapa o afacere
    Idei de afaceri. Cum sa faci bani acasa. Sfaturi pentru parintii care vor sa inceapa o afacere

    Idei de afaceri. Daca vrei sa faci bani acasa, sa muncesti pe cont propriu, sa petreci mai mult timp cu familia si sa nu te deplasezi prea mult, s-ar putea sa te gandesti ca e aproape...

    Procedura de urgență: se votează legea prin care părinții pot avea zile libere dacă se închid școlile
    Procedura de urgență: se votează legea prin care părinții pot avea zile libere dacă se închid școlile

    Școlile închise dau bătăi de cap părinților care se duc la lucru și nu au cu cine să-și lase copiii. Se pregătește o procedură de urgență prin care să se dea zile libere...

    Studiu: Posesorii de câini sunt mai sănatoși, mai sociabili și câștigă mai mulți bani
    Studiu: Posesorii de câini sunt mai sănatoși, mai sociabili și câștigă mai mulți bani

    Dacă îți e frică de perioada din viața copilului tău în care tot ce vei auzi va fi: „Vreau un câine!", află că cercetătorii spun că un câine...

    Statul dă bani pentru copii. În ce condiții îi poți accesa
    Statul dă bani pentru copii. În ce condiții îi poți accesa

    Miercuri a fost promulgată legea prin care se aprobă instituirea unui tip special de cont de investiţii pentru copii. În anumite condiții, statul oferă o primă anuală, în...

    Sindromul prințesei, fenomen îngrijorător care afectează tot mai mulți copii
    Sindromul prințesei, fenomen îngrijorător care afectează tot mai mulți copii

    Psihologii atrag un semnal de alarmă asupra faptului că din ce în ce mai mulți copii sunt afectați de „sindromul prințesei/ al prințului".

    © 2019 Qbebe