Bărbaților le place să șicaneze, să riște și să fie agresivi în trafic

Bărbaților le place să șicaneze, să riște și să fie agresivi în trafic

Corina Naftanaila

Majoritatea bărbaților cu vârste între 18 și 40 de ani se ghidează în trafic după zicala „dacă nu riști, nu câștigi". Le place să vadă cât de aproape pot rula față de mașina de dinaintea lor și le place să îi șicaneze pe ceilalți participanți la trafic, conform Studiul PsihoTrafiQ.

Studiul privind atitudinile disfuncționale în trafic realizat de cei doi specialiști, prof. univ. dr. Mihaela Rus și psiholog principal Ionel Simionca, de la Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră - PsihoTrafiQ scoate în evidență nevoia de risc, de adrenalină și de senzațional a bărbaților atunci când se află la volan.

Indicatorii arată că aceștia adoptă un comportament mult mai agresiv decât femeile, neanticipând riscurile majore ale acestui stil neproductiv de a conduce. În același timp, 88% dintre bărbații de 18-25 de ani și 70% dintre bărbații de 25-40 ani sunt de părere că riscul de accident este minim dacă au o mașină bună și peste 65% dintre bărbații de 18-40 de ani recunosc că se enervează atunci când traficul e aglomerat și că depășesc fără să stea pe gânduri coloane de mașini.

psihotrafiq

De cealaltă parte, autorii studiului cred că femeile adoptă un stil mai puțin agresiv fiind mai puțin expuse riscului în trafic. Se pare ca tinerii au o predispoziție către risc mai mare decât persoanele mature, explicațiile specialiștilor fiind strâns legate de indicele de maturitate rutier și de teribilismul specific vârstei.

"Credem că nu doar experiența rutieră contează în dezvoltarea comportamentelor în trafic, ci și nivelul de educație rutieră, informațiile la care șoferii au fost expuși și modul în care aceștia prelucrează informațiile. Am observat că femeile sunt mai precaute la volan și se ghidează mai puțin după instinctele primare.

De cealaltă parte, bărbații cu vârste între 18 și 40 de ani manifestă un comportament mult mai agresiv la volan, sunt pregătiți să-și asume riscuri majore atunci când se află la volan. Peste două treimi dintre bărbații chestionați au afirmat că adoptă șicanele în trafic și au o nevoie mai mare de risc și de adrenalină.

Cauzele generatoare de accidente rutiere au ca factor principal cel uman, iar comportamentele agresive și teribilismul reprezintă cele mai des întâlnite elemente care produc accidente cauzate de om. Este nevoie să intensificăm educația rutieră, mai ales în rândul șoferilor tineri, cu vârste între 18 și 25 de ani, prin campanii naționale de informare și prin cursuri de conducere defensivă", a declarat profesorul Mihaela Rus, președintele Asociației de Psihologie și Siguranță Rutieră - PsihoTrafiQ.

"Comportamentul nostru rutier, ca pieton sau conducator auto este un comportament învățat, deci implicit este supus unei "contaminări" comportamentale/sociale. Ca atare, probabilitatea ca într-un anumit context să manifestăm o anumită devianță, încurajați de un context favorabi de tipul "și altii fac așa", este semnificativ mai mare celor lipsiți de experiență și, implicit, de o anumită anticipare a riscurilor. În fapt, ne asumăm riscuri în trafic, fie pentru că nu anticipăm consecințele unor alegeri, fie pentru că ne asumăm anumite consecințe", declară psihologul Ionel Simionca, vicepreședintele Asociației de Psihologie și Siguranță Rutieră - PsihoTrafiQ.

La studiu au răspuns 127 de șoferi, dintre care 74,8% erau bărbați și 25,2%, femei. Dintre aceștia, 48% aveau vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, 26% aveau intre 25 si 40 de ani, 18,9% - 45-60 de ani și 7,1%, peste 60 de ani. Ca instrument de cercetare s-a folosit Checklist-ul atitudinilor disfuncționale, din care s-au extras dimensiunile impulsivitate și ostilitate, specifice comportamentului agresiv.

Campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic
Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră "PsihoTrafiQ" a derulat în ultimii ani, campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus și psihologul principal Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei. Scopul principal a fost reducerea acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze comportamental din ce în ce mai mulţi şoferi.

Printre acestea, trebuie mentionate campaniile naţionale "(Micro)Somnul la volan - un pericol real!" şi "Alcoolul la volan este un accident", campanii de responsabilizare socială care sunt prezente pe website-ul Comisiei Europene, fiind nominalizate la Excellence in Road Safety Awards 2016.

Totodată, Asociaţia organizează cursuri de formare, adresate psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai mulţi experţi în psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră şi atitudinile responsabile în trafic. Mai multe informaţii găsiţi pe www.psihotrafiq.ro .

Articolul urmator
Cât „costă” un bebeluș? Zeci de persoane, printre care și românce, au fost arestate în Grecia pentru trafic de copii
Cât „costă” un bebeluș? Zeci de persoane, printre care și românce, au fost arestate în Grecia pentru trafic de copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O femeie a născut în mașină, în drum spre spital, după ce a rămas blocată în trafic
    O femeie a născut în mașină, în drum spre spital, după ce a rămas blocată în trafic

    Mamele care trec prin mai multe nașteri nu se feresc să spună că de fiecare dată durata travaliului a fost diferită. O mamă din SUA a trecut printr-o experiență care i-a dovedit din...

    Cum să-mi protejez fiica adolescentă cu întârziere mentală de atenția nedorită a bărbaților?
    Cum să-mi protejez fiica adolescentă cu întârziere mentală de atenția nedorită a bărbaților?

    O mamă îngrijorată cere ajutorul în mediul online. Fiica ei, ajunsă la vârsta adolescenței, dar cu mintea unui copil de clasa a doua, din cauza dizabilității...

    Impactul mai puțin cunoscut pe care depresia postnatală îl poate avea asupra bărbaților
    Impactul mai puțin cunoscut pe care depresia postnatală îl poate avea asupra bărbaților

    Depresia postnatală afectează cel puțin 15% dintre mame, dar studiile recente arată că aproape tot atâția bărbați manifestă simptomele depresiei postnatale, însă nu se...

    De ce NU îmi place să vorbesc cu alte mame în parcuri?
    De ce NU îmi place să vorbesc cu alte mame în parcuri?

    Părinții care își însoțesc copiii în parcuri se împart în două categorii: cei care vorbesc cu lejeritate despre orice subiect cu alți părinți și...

    DA sau NU - învățăm copiii să mintă atunci când nu le place un cadou primit?
    DA sau NU - învățăm copiii să mintă atunci când nu le place un cadou primit?

    Cum ar trebui să reacționeze un copil mic, ce nu cunoaște diplomația întocmai ca un adult, atunci când primește un cadou care îi displace? Îl lăsăm să...

    Copilului meu nu îi place când îl schimb de haine sau de scutec. Cum trebuie să procedez?
    Copilului meu nu îi place când îl schimb de haine sau de scutec. Cum trebuie să procedez?

    Pe măsură ce micuțul tău crește și vrea să fie tot mai independent, este firesc să-și dorească să-și exprime autonomia în cele mai diverse moduri. De aceea, nu este de...

    Am șase copii și aș mai face dacă mi-aș permite. Trăiesc în haos, dar îmi place viața mea
    Am șase copii și aș mai face dacă mi-aș permite. Trăiesc în haos, dar îmi place viața mea

    Cât de frumoasă, dar și haotică este viața cu șase copii? Ce spune o mamă despre provocările de zi cu zi ale traiului într-o familie numeroasă? Vom afla mai multe despre...

    Închid ochii la infidelitățile soțului meu pentru că îmi place prea mult stilul meu de viață
    Închid ochii la infidelitățile soțului meu pentru că îmi place prea mult stilul meu de viață

    De dragul traiului liniștit și confortabil pe care îl duce în căsuța familiei, o femeie închide ochii la aventurile soțului ei. A aflat despre fiecare infidelitate...

    © 2026 Qbebe