Numărul de decese cauzate de virusul gripal devine alarmant

Numărul de decese cauzate de virusul gripal devine alarmant

Corina Naftanaila

Virusul gripal face tot mai multe victime printre oamenii de toate vârstele. Vorbim și despre un adolescent în vârstă de 17 ani din Teleorman, care a decedat după confirmarea virusului, una dintre primele victime. El este cea de-a opta victimă din acest sezon rece. O lună mai târziu, pe 12 februarie, însă, bilanțul victimelor este de 107.

Un adolescent de 17 ani a decedat la scurt timp după constatarea prezenței virusului gripal. Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, acesta nu a fost vaccinat antigripal din cauza bolii genetice rare de care suferea, Prader Willi. Băiatul a ajuns la Spitalul de Urgență din Alexandria, unde medicul pediatru a constatat că pacientul prezenta obezitate, hepatomegalie şi insuficienţă respiratorie acută. A fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București și în urma testelor a fost confirmată prezența virusului sincțial respirator și cel gripal de tip AH 1.

Din păcate, sunt înregistrate multe victime ale virusului gripal, printre care și un bărbat în vârstă de 40 de ani din Arad. Ca și în cazul adolescentului, nu a fost vaccinat antigripal și avea condiții medicale preexistente. Printre cazurile de deces se numără și un bebeluș în vârstă de 11 luni. Acesta a murit din cauza gripei în noaptea de 12 ianuarie, la Spitalul Grigore Alexandrescu.

victima gripa

Virusul gripal i-a determinat pe managerii spitalelor Victor Babeș și Matei Balș să oprească vizitele. Începând de luni, 14 ianuarie, accesul vizitatorilor a fost interzis ca măsură de protecție. Nu este vorba despre o carantină, însă medicii vor să se asigure că numărul pacienților nu crește, la Institutul Matei Balș fiind deja 60 de persoane diagnosticate cu virusul gripal.

UPDATE 16.01: A fost confirmată și victima cu numărul 10. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 82 de ani din Arad. Conform medicilor, pacientul prezenta și alte probleme de sănătate, o imunitate destul de scăzută la boli. și nu a fost vaccinat antigripal.  

UPDATE 17.01: Alte două persoane au decedat din cauza virusului gripal. O femeie în vârstă de 81 de ani din Arad și un bărbat de 60 de ani din Prahova au fost diagnosticați cu gripă și în cele din urmă au murit. Aceștia aveau condiții preexistente și nu au fost vaccinați antigripal.  

Conform Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie singura metodă de prevenire a gripei este vaccinarea. "Ceea ce eeste nou comparativ cu anul trecut este că circulația virusului gripal a apărut mai repede în această perioadă față de perioada corespunzătoare anului precedent. Anul trecut, s-au înregistrat peste 100 de decese datorate gripei, până la sfârșitul sezonului gripal. Sperăm să nu ajungem la această situație.

Preocuparea este justificată legată de eventuala virulență crescută a uneia dintre tulpinile virusului. Nu putem trage concluzii. Abia la sfârșitul sezonului gripal putem afirma dacă am avut de-a face cu o tulpină cu virulență deosebită. Ceea ce e preocupant, persoanele care nu aveau comorbidități, persoane tinere au făcut complicații și e un lucru care trebuie să îngrijoreze. Suntem în aceeași situație an de an. Ne întrebăm ce putem face să stopăm răspândirea. Singurul răspuns este să ne vaccinăm în număr cât mai mare", a declarat Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

UPDATE 19.01: „În primul rând aş vrea să vă mai dau o veste proastă, gripa a mai ucis un pacient, deci, în acest moment, avem 14 oameni decedaţi din cauza virusului gripal: bărbat de 71 de ani, condiţii medicale preexistente din Bucureşti. Da, suntem la un pas de epidemie pentru că săptămâna precedentă numărul de cazuri de depăşit numărul de cazuri estimat, prin urmare am avut o săptămână epidemică. Dacă două săptămâni la rând numărul de cazuri se menţine la acelaşi nivel, deci foarte ridicat, atunci putem vorbi despre o epidemie, dar în acest moment avem suficiente motive de îngrijorare", a declarat Sorina Pintea, potrivit Antena 3. Ministrul Sănătății a precizat că direcţiile de Sănătate Publică din judeţe au fost notificate pentru a anunţa ministerul dacă va crește numărul de viroze, subliniind că vaccinarea este cea mai sigură cale pentru prevenirea bolii.  Conform Ministerului într-o săptămână au fost înregistrate 1.155 de cazuri de gripă, față de 80 de cazuri, aflate în evidență în aceeași perioadă a anului trecut.

UPDATE 22.01:  În ultimele 24 de ore încă trei persoane au decedat din cauza virusului gripal. Este vorba despre un bărbat de 61 ani, din judeţul Prahova, care a fost confirmat cu virus gripal tip A, o femeie de 74 ani, din judeţul Ialomiţa, confirmată și ea cu virus gripal tip A, nevaccinată antigripal. Și un bărbat de 77 de ani a murit la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, despre care medicii spun că s-a prezentat la spital în stare tardivă, suferind și de diabet și hipertensiune. Astfel, astăzi numărul total al deceselor cauzate de gripă a ajuns la 25. Autoritățile au declarat focar de infecție la o grădiniță din Buzău unde s-a confirmat un număr mare de copii diagnosticați cu virusul gripal de tip A. În week-endul ce a trecut numai la Spitalul "Matei Balș" din capitală s-au prezentat la camera de gardă 1.273 de persoane, iar la Spitalele de Urgenţă din Timişoara și Brașov numărul pacienţilor s-a triplat. În farmacii vaccinurile antigripale sunt la mare căutare. Vaxigrip se găsește la un preț orientativ de 59 de lei, iar Influvac la 55 de lei. Tamiflu, medicamentul care vindecă gripa, este și mai căutat, și începe să fie găsit din ce în ce mai greu, deși farmaciile și-au făcut stocuri. Antiviralul pentru copii se vinde cu aproximativ 46 de lei, iar cel pentru adulți cu 80 de lei. 

UPDATE 05.02: Ultima victimă a gripei, anunțată de Ministrul Sănătății Sorina Pintea în urmă cu puțin timp, este un copil de 2 ani care suferea și de alte afecțiuni și nu era vaccinat antigripal. Numărul deceselor cauzate de virusul gripal a crescut la 81, numai ieri fiind declarate opt decese. Vârful sezonului gripal va fi abia la sfârșitul lunii februarie, declară autoritățile. Săptămâna trecută s-a confirmat că România se confruntă cu o epidemie de gripă, iar sfatul specialiștilor pentru a preveni gripa, este să ne ferim de aglomerație, să ne spălăm bine pe mâini și să ne vaccinăm antigripal. 

UPDATE 12.02: Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 107, potrivit unei informări a Centrului de Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultimele două victime care au murit din această cauză şi în cazul cărora a fost confirmat virus gripal de tip A sunt o femeie de 69 de ani din Bucureşti şi un bărbat de 62 de ani din Prahova, ambii sufereau și de alte condiții medicale și nu erau vaccinaţi antigripal.

 

Citește și: 

Sfatul unui medic: dacă vreți să preveniți gripa, nu mai duceți copilul la mall! 

Este oficial! S-a declarat epidemie de gripă!

Crește numărul deceselor cauzate de gripă. Iată greșelile care duc la pierderea luptei cu această boală

Ce faci când copilul tău are gripă 

Află diferența dintre răceală și gripă 

Virusul gripal de tip B

 

Surse: antena3.ro, digi24.ro, hotnews.ro, libertatea.ro, Mediafax, 

Articolul urmator
S-a deschis lista de decese printre copii: un bebeluș și un băiat de 7 ani au murit de Covid în ultimele 24 de ore
S-a deschis lista de decese printre copii: un bebeluș și un băiat de 7 ani au murit de Covid în ultimele 24 de ore

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Numărul copiilor obezi s-a dublat în ultimii 10 ani, în România! Ce spun medicii
    Numărul copiilor obezi s-a dublat în ultimii 10 ani, în România! Ce spun medicii

    Medicul pediatru Mihai Craiu atrage, din nou, atenția asupra unei problematici legate de sănătatea copiilor. Este vorba despre obezitate, un fenomen care s-a dublat în rândul...

    De ce este absolut necesar ca cel mic să știe numărul tău de telefon
    De ce este absolut necesar ca cel mic să știe numărul tău de telefon

    Îți amintești și tu că atunci când erai mic, te puneau să reții numărul de telefon de acasă? În caz că te pierdeai, puteai să apelezi la un adult care să te...

    O femeie a descoperit că are peste 100 de tumori în organism, cauzate de o boală genetică extrem de rară
    O femeie a descoperit că are peste 100 de tumori în organism, cauzate de o boală genetică extrem de rară

    Michele Holbrook are o boală genetică extrem de rară, numită neurofibromatoză, cu care a fost diagnosticată după ce și-a născut fiul, acum 30 de ani. Boala cauzează apariția și...

    Cele mai rușinoase și stânjenitoare momente pe care și le amintesc adulții din copilăria lor, cauzate de părinți
    Cele mai rușinoase și stânjenitoare momente pe care și le amintesc adulții din copilăria lor, cauzate de părinți

    De cele mai multe ori, copiii sunt cei care îi fac pe părinți să se simtă stânjeniți și rușinați în anumite situații. Cu toate acestea, uneori, părinții...

    „Fratele meu îmi spune că așteaptă să mor.” Povestea unei adolescente infectate cu virusul HIV
    „Fratele meu îmi spune că așteaptă să mor.” Povestea unei adolescente infectate cu virusul HIV

    În afară de faptul că au de înfruntat boli incurabile, unii adolescenți nu au parte nici de dragostea părinților, de căldura unei familii. Prin așa ceva trece în...

    De ce îți blochează zodiile numărul de telefon! Evită să le faci asta dacă vrei să îți mai răspundă la apeluri
    De ce îți blochează zodiile numărul de telefon! Evită să le faci asta dacă vrei să îți mai răspundă la apeluri

    Fiecare dispune de un anumit nivel al toleranței în ceea ce privește lucrurile pe care le suportă. Spre exemplu, sunt persoane pe care nu le deranjează dacă primesc de foarte...

    Crește numărul copiilor internați la urgențe. Ce spune doctorul Mihai Craiu despre această problemă
    Crește numărul copiilor internați la urgențe. Ce spune doctorul Mihai Craiu despre această problemă

    Umezeala excesivă și vremea capricioasă, alături de redeschiderea colectivitaților pentru cei mici, au dus la o creștere semnificativă a numărului copiilor internați la urgențe,...

    Tulburarea obsesiv compulsivă postpartum: când grija pentru copil devine obsesie
    Tulburarea obsesiv compulsivă postpartum: când grija pentru copil devine obsesie

    Dacă în maternitate, după ce naști, ești înconjurată de medici, asistente medicale și moașe gata să îți vină în ajutor atunci când ai o nelămurire...

    © 2024 Qbebe