Biletele unui tată în care explică de ce copiii lui ajung târziu la școală

Biletele unui tată în care explică de ce copiii lui ajung târziu la școală

Corina Naftanaila

Uneori, poate fi foarte amuzant rolul de tată. Asta dovedește un tătic din Utah, care a decis să scrie bilete amuzante pentru a scuza întârzierile copiilor săi.

Seth King scrie destul de multe biletele pentru profesorii copiilor lui, în care își cere scuze pentru întârzierile mezinilor. Sătul de obișnuitele formulări "Îmi cer scuze că a ajuns târziu la școală" și dorind să-și învețe odraslele o lecție, tatăl a început să scrie mesaje foarte amuzante. De regulă, copiii ajung târziu la școală din cauză că pierd prea mult timp pentru a se îmbrăca sau dorm până mai târziu, însă scuzele inventate de bărbat sunt mult mai amuzante.

A post shared by Seth Jay King (@latenotes) on

"Mă plictisisem să scriu aceleași lucruri și ajunsesem la un moment în care voiam să-i fac pe copii să se rușineze pentru întârzierile lor și pentru că pun pe locul doi punctualitatea", a spus tatăl.

"Vă rog să-l scuzați pe Carson King că a întârziat astăzi. Coregraful lui l-a reținut mai mult decât am plănuit în dimineața asta cu repetiția pentru trupă. Mulți nu știu, dar Carson este unul dintre cei 5 membri ai faimoasei trupe Essence of Pubescence. Sunt foarte cunoscuți în toate mall-urile. Puteți veni în weekend în fața magazinului Papa Murphy", este unul dintre bilete buclucașe.

A post shared by Seth Jay King (@latenotes) on

Seth a postat mesajele amuzante pe un cont de Instagram, de unde au început să facă înconjurul lumii. Acestea au devenit în scurt timp virale, pe măsură ce scuzele tatălui au devenit din ce în ce mai amuzante și mai greu de crezut.

A post shared by Seth Jay King (@latenotes) on

 

A post shared by Seth Jay King (@latenotes) on

Surse: womansday.com, telegraph.co.uk, today.com, huffingtonpost.com.

Articolul urmator
„Fiicei mele de 3 ani nu i-am zis nimic, încă. Îi spun că tata o să vină, dar mai târziu”. Mărturia cutremurătoare a une mame refugiate din Ucraina
„Fiicei mele de 3 ani nu i-am zis nimic, încă. Îi spun că tata o să vină, dar mai târziu”. Mărturia cutremurătoare a une mame refugiate din Ucraina

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Școala distruge creativitatea”, spune un tată care a decis că nu-și va lăsa copiii să meargă la școală
    „Școala distruge creativitatea”, spune un tată care a decis că nu-și va lăsa copiii să meargă la școală

    Dacă anumiți părinți consideră școala esențială pentru educația copiilor, pentru alți părinți sunt mai importante abilitățile dobândite prin implicarea în...

    Copiii din mediul rural ajung tot mai greu la școală. „Au fost situații când nu am venit la școală fiindcă nu am avut bani să vin cu autobuzul”
    Copiii din mediul rural ajung tot mai greu la școală. „Au fost situații când nu am venit la școală fiindcă nu am avut bani să vin cu autobuzul”

    În momentul de față există un Proiect de Ordonanță de Urgență privitor la decontarea cheltuielilor de transport pentru naveta elevilor, dar normele sale nu se pot aplica...

    Mărturia dureroasă a unui tată cu doi copii, rămas văduv. „Am încercat să o salvăm, dar a fost prea târziu”
    Mărturia dureroasă a unui tată cu doi copii, rămas văduv. „Am încercat să o salvăm, dar a fost prea târziu”

    Una dintre cele mai grele experiențe prin care poți trece este să rămâi, când te aștepți mai puțin, părinte singur. Cu atât mai mult cu cât ai de crescut doi...

    Reacția incredibilă a unui tată când a intrat din greșeală peste fiul lui care se machia
    Reacția incredibilă a unui tată când a intrat din greșeală peste fiul lui care se machia

    Un tânăr din Statele Unite a avut parte de cele mai mari emoții din viața lui în momentul în care tatăl sau a aflat că este gay. Daniel Lemus avea de gând să ii...

    Drama unui tată singur: „Fiul meu de 12 vrea să poarte rochii la școală, iar eu nu știu ce să fac”
    Drama unui tată singur: „Fiul meu de 12 vrea să poarte rochii la școală, iar eu nu știu ce să fac”

    Orice părinte își dorește să vadă cum copilul său își construiește amintiri minunate în anii de școală. De altfel, este o bucurie să știi că micuțul tău se...

    Reacția unui tată după ce a văzut o filmare în care fiul lui este agresat de alți copii
    Reacția unui tată după ce a văzut o filmare în care fiul lui este agresat de alți copii

    În cazul în care copilul tău ar ajunge să fie agresat și jefuit, nu doar că vei fi în stare de șoc și nu ți-ar veni să crezi ce i s-a întâmplat, dar vei...

    Un tată adoptiv s-a îmbrăcat în femeie pentru petrecerea de Ziua Mamei de la școala fiicei lui
    Un tată adoptiv s-a îmbrăcat în femeie pentru petrecerea de Ziua Mamei de la școala fiicei lui

    Cât de departe poate merge dragostea unui tată pentru copilul său? Atât de departe, încât nu se simte stânjenit de absolut nimic când vine vorba de...

    Ce familie frumoasă are Florin Piersic Jr.! Fiica lui seamănă leit cu mama, iar fiul lui este identic cu tata
    Ce familie frumoasă are Florin Piersic Jr.! Fiica lui seamănă leit cu mama, iar fiul lui este identic cu tata

    În urmă cu 15 ani Florin Piersic Jr. și Dorina Chiriac, doi dintre cei mai apreciați actori ai României, primeau pe lume pe Sonia, fetița lor de nota 10. Acum fetița lor...

    © 2024 Qbebe