Campanie pentru combaterea mortalității infantile: 100.000 de mame din 74 de maternități vor primi kit-uri de îngrijire pentru nou-născuți și vor beneficia de educație medicală

Campanie pentru combaterea mortalității infantile: 100.000 de mame din 74 de maternități vor primi kit-uri de îngrijire pentru nou-născuți și vor beneficia de educație medicală

Irina Olteanu - Redactor Senior

Cu o rată a mortalității infantile de 6,2 la mia de copii născuți vii potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, România se situează pe primul loc din Uniunea Europeană, unde rata este de aproape două ori mai mică, de 3,5 la mie. Salvați Copiii România continuă programul de combatere a mortalității infantile, prin campania Huggies. Fiecare îmbrățișare vă face mai puternici, derulată cu sprijinul Kimberly-Clark, în 74 de maternități din țară, unde 100.000 de mame vor primi kit-uri de îngrijire a nou-născutului.

Una dintre cauzele majore ale mortalității infantile este lipsa de îngrijire medicală în timpul sarcinii, de cele mai multe ori cauzată de accesul îngreunat la servicii medicale ori de educația precară a mamei. 

În cadrul campaniei de susținere a mamelor din 74 de maternități, specialiștii Salvați Copiii vor vorbi cu acestea și le vor pune la dispoziție o broșură de informare în ceea ce privește îngrijirea nou-născutului, importanța îmbrățișărilor și combaterea depresiei postpartum. Totodată, mamele vor primi kit-uri de îngrijire pentru ele și nou-născuți, constând în produse necesare în primele zile după naștere, precum scutece Huggies®, șervețele umede, Kotex® Maxi Pads și un accesoriu de tip sling pentru bebeluși.

combaterea mortalitatii infantile

De asemenea, șase maternități  din țară, care deservesc mai multe localități (Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Cuza-Vodă Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu), vor fi dotate cu un sistem de comunicare video, în vederea informării mamelor, prin intermediul filmelor educative, cu privire la sănătatea și îngrijirea nou-născutului, dezvoltarea armonioasă a acestuia prin îmbrățișări și combaterea depresiei postpartum. 16.200 de mame vor fi informate astfel până la sfârșitul anului.

”Educația medicală a mamei este un factor crucial pentru îngrijirea optimă a nou-născutului. Lipsa informațiilor adecvate, corelată cu depresia postnatală fragilizează mama și pun nou-născutul în situații de risc. Organizația Salvați Copiii, alături de Kimberly Clark și Ogilvy, lansează acest program național, cu foarte mulți specialiști implicați, cu scopul de a ajuta mămicile să-și îngrijească mai bine nou-născuții iar aceștia să crească sănătoși și fericiți”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Statistic, o femeie din opt este supusă riscului apariției depresiei postnatale (depresia postpartum), risc crescut pe întreg parcursul primului an de după naștere. Mai mult de 50% dintre femeile care dezvoltă o formă de depresie postnatală nu se prezintă la medic și nu primesc tratament de specialitate sau îndrumări despre ce metode trebuie urmate pentru ameliorarea simptomelor.

Depresia mamei determină modificări în starea copilului (scăderea contactului vizual, întârzierea dezvoltării limbajului și a dezvoltării intelectuale, scăderea atașamentului dintre mamă și copil, probleme de alăptare, nivel de activitate diminuat), care vor afecta și mai mult starea psihică a mamei. În plus, copiii mamelor cu depresie postnatală dezvoltă mai târziu stări de tristețe sau reactivitate emoțională redusă, iritabilitate sau tulburări de comportament pe perioada școlarizării.

„Pentru mame și nou-născuți, îngrijirea și educația corespunzătoare reprezintă fundamentul unei creșteri și dezvoltări armonioase. Dar, în contextul acestei pandemii, părinții și bebelușii sunt încă și mai vulnerabili, iar prin campania Fiecare îmbrățișare vă face mai puternici ne dorim să le fim aproape, oferindu-le îndrumarea de care au nevoie din partea unor profesioniști de încredere. Astfel, parteneriatul cu Salvați Copiii România și proiectul pe care îl lansăm astăzi reprezintă o continuare a angajamentului nostru de a ajuta părinții să ofere dragoste și îngrijire bebelușilor lor, prin încurajarea limbajului universal al îmbrățișărilor”, a menționat Hanna Hanieva, Baby&Child Care Brand Manager CE, Kimberly-Clark.

Proiectul Huggies. Fiecare îmbrățișare vă face mai puternici este dezvoltat de Salvați Copiii România și Kimberly-Clark, cu sprijinul Ogilvy România.

 

Articolul urmator
O nouă bursă! Peste 22 de mii de elevi vor primi câte 250 lei pe lună! Care sunt condițiile
O nouă bursă! Peste 22 de mii de elevi vor primi câte 250 lei pe lună! Care sunt condițiile

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Se măresc din nou alocațiile. Data de la care copiii vor primi mai mulți bani
    Se măresc din nou alocațiile. Data de la care copiii vor primi mai mulți bani

    Alocațiile copiilor vor fi majorate din nou. Dacă pe 1 ianuarie 2021 acestea s-au mărit cu 20%, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani ajungând la suma de...

    Copiii născuți în pandemie vor fi afectați, pe viitor, din punct de vedere social? Ce spun specialiștii
    Copiii născuți în pandemie vor fi afectați, pe viitor, din punct de vedere social? Ce spun specialiștii

    Au trecut trei ani de când a izbucnit pandemia și totodată, de când ni s-au schimbat viețile. Deși am revenit la „normal”, nu putem nega că evenimentele din...

    7 smoothie-uri care îi vor oferi energie copilului tău dimineața la școală, pentru fiecare zi a săptămânii
    7 smoothie-uri care îi vor oferi energie copilului tău dimineața la școală, pentru fiecare zi a săptămânii

    Care este prima grijă a unei mame imediat cum se trezește să pregătească pentru școală copilul? Ce îi pregătește la micul dejun. Nu este deloc ușor să prepari ceva care să...

    Guvernul a decis: doar 7.000 de copii au fost afectați de pandemie! Aceștia vor primi consiliere psihologică
    Guvernul a decis: doar 7.000 de copii au fost afectați de pandemie! Aceștia vor primi consiliere psihologică

    Restricțiile impuse în ultimii doi ani, din cauza pandemiei de coronavius, ne-au afectat pe fiecare în parte. Brusc, a trebuit să ne adaptăm unei noi realități, lucru care...

    5 probleme de sănătate descoperite la nou-născuți imediat după naștere
    5 probleme de sănătate descoperite la nou-născuți imediat după naștere

    Atunci când protocolul de monitorizare a sarcinii este respectat ca la carte, majoritatea problemelor de sănătate pe care le poate avea un copil se observă la ecografie. Cu toate...

    Concediu parental se dublează! Ce alte beneficii vor primi tăticii care stau acasă cu copilul
    Concediu parental se dublează! Ce alte beneficii vor primi tăticii care stau acasă cu copilul

    Concediul parental s-a dublat și condițiile de acordare a stimulentului s-au schimbat. Vezi ce documente sunt necesare, ce modificări au fost aduse legislației și de ce trebuie să stai...

    Elevii vor primi vouchere culturale de minim 250 de lei: proiect legislativ adoptat de Senat
    Elevii vor primi vouchere culturale de minim 250 de lei: proiect legislativ adoptat de Senat

    Un proiect legislativ adoptat deja de Senat, prevede acordarea de vouchere culturale pentru elevi, de cel putin 250 de lei. Iată cum vor putea fi folosite aceste vouchere culturale.

    Cele trei zodii care vor găsi puterea să iubeasca din nou în 2024
    Cele trei zodii care vor găsi puterea să iubeasca din nou în 2024

    Din cele 12 semne zodiacale, numai trei sunt norocoase în anul 2024, favorizate de astre să își găsească un suflet bun care să îi iubească necondiționat. Tu te afli...

    © 2024 Qbebe