Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Când se deschid școlile: ce spune primarul Nicușor Dan

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, joi, că școlile din București vor rămâne închise și vor continua să funcționeze online până când indicele de incidență a noilor cazuri de COVID-19 va scădea sub 3. În București, în acest moment, indicele de infectare cu coronavirus este de 3,69.

Până când rămân închise școlile din București

Nicușor Dan a explicat că este imposibil să se facă o distanțare a copiilor în clasele supraaglomerate și că, în acest moment, cursurile online reprezintă cea mai bună soluție pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. 

fetita in banca, la scoala, care is dezinfecteaza mainile

„Copiii sunt transmiţători ai acestei boli. Specialiştii în care am încredere au spus: întrucât şcolile sunt o sursă de transmiere a bolii şi noi avem în Bucureşti şcoli care învaţă în trei schimburi şi este, practic, imposibil să faci o distanţare a copiilor în clasele supraaglomerate, o măsură de siguranţă în condiţiile în care suntem în Bucureşti şi putem să facem şcoală online în condiţii acceptabile. Este o măsură de siguranţă pe care eu o susţin cu toată inima. Până când nu vom scădea la acel indice sub 3 eu susţin că şcolile să rămână în continuare închise”, a declarat Nicușor Dan, invitat la postul de televizune B1 TV.

Citește și: Ce s-a întâmplat când s-au deschis școlile în timpul pandemiei de gripă spaniolă

Declarația sa vine după ce fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a cerut redeschiderea școlilor din București, motivând că este contraproductiv că aceastea să rămână închise pentru doar câteva cazuri apărute izolat. Firea a cerut testarea masivă a elevilor și profesorilor și să se izoleze doar situațiile care apar.

  • Surse: g4media.ro, click.ro, hotnews.ro
  • Sursă foto principală: istockphoto.com
Mai târziu decât credem! Când se vor redeschide fizic școlile pentru elevi: ce spun autoritățile

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Se deschid școlile în toamnă? Ce spune Ministrul Educației
    Se deschid școlile în toamnă? Ce spune Ministrul Educației

    Ministerul Educației și-a formulat recent puncte de vedere legate de modalitatea în care ar putea reîncepe noul an școlar. Iată ce s-a adus în discuție!

    Ce mari s-au făcut! Uite cum arată acum băieții lui Dan Bittman
    Ce mari s-au făcut! Uite cum arată acum băieții lui Dan Bittman

    Dan Bittman, solistul trupei „Holograf”, este tatăl a trei băieți. Mama lor este Liliana Ștefan (aceasta este creatoarea proiectului pentru copii „Cutiuța...

    Dan Bittman, confesiuni despre relația cu mama copiilor săi după ce s-au despărțit: „Am încercat să-i explic că de dragul celor trei copii...”
    Dan Bittman, confesiuni despre relația cu mama copiilor săi după ce s-au despărțit: „Am încercat să-i explic că de dragul celor trei copii...”

    Dan Bittman a vorbit pentru prima dată despre separarea de Liliana Ștefan, mama copiilor săi. Acesta spune că și-ar dori o relație de prietenie cu femeia care i-a dăruit trei copii...

    Ce s-a întâmplat când s-au deschis școlile în timpul pandemiei de gripă spaniolă
    Ce s-a întâmplat când s-au deschis școlile în timpul pandemiei de gripă spaniolă

    Epidemia de gripă spaniolă a survenit în secolul trecut, în timpul Primului Război Mondial, fiind provocată de un virus din familia H1N1, dar fără să știe exact cum s-a...

    Fiica lui Dan Helciug a dispărut în vacanță în Grecia: „O strigam și nu răspundea, am căutat-o absolut peste tot”
    Fiica lui Dan Helciug a dispărut în vacanță în Grecia: „O strigam și nu răspundea, am căutat-o absolut peste tot”

    Solistul trupei „Spitalul de Urgență”, Dan Helciug, a dezvăluit spaima prin care a trecut în timpul vacanței cu familia în Grecia: fiica sa mai mică, Ruxandra, a...

    Când copilul tău plânge nu îi spune Nu mai plânge! Spune-i asta!
    Când copilul tău plânge nu îi spune Nu mai plânge! Spune-i asta!

    Ce faceți când micuțul vostru plânge? Nu-i așa că încercați din răsputeri să-l împăcați? Chiar și atunci când sunteți supărați pe el, după zece...

    Tătici de admirat: interviu cu Dan Prediger, fondator de grădiniță
    Tătici de admirat: interviu cu Dan Prediger, fondator de grădiniță

    Dan Prediger este avocat de profesie, antreprenor prin felul de a fi și tată prin esență. Cu toate că îndelungata sa carieră în profesia de avocat îl îndrepta...

    © 2021 Qbebe