Fie se aleargă timp de o oră într-o zi, fie câte 10-15 minute în fiecare zi a săptămânii, rezultatul este același: 7 ore în plus de viață. Cel puțin asta au descoperit cercetătorii de la Universitatea din Iowa, SUA. Se pare că acesta este cel mai eficient exercițiu pentru a menține departe bolile cardiovasculare. Mai mult decât atât, cei care au făcut din alergat un obicei zilnic sunt de părere că poate aduce chiar 3 ani în plus de viață.
Cercetătorii din Iowa au reanalizat datele de la Institutul The Cooper din Texas, dar au fost atenți și la alte studii despre legătura dintre exercițiile fizice și mortalitate. Astfel, oamenii de știință au ajuns la concluzia că la fiecare kilometru alergat riscul de moarte prematură scade cu 40%. Acest lucru se aplică inclusiv persoanelor care fumează, consumă alcool sau prezintă anumite probleme de sănătate, cum este obezitatea.
Echipa de cercetători nu este la prima descoperire de acest gen. În urmă cu trei ani au analizat peste 50.000 de persoane pentru a descoperi că 7 minute de alergare pe zi reduc riscul de a muri din cauza bolilor de inimă. S-a desfășurat un studiu longitudinal, în care participanții activi din punct de vedere al exercițiilor fizice au fost urmăriți timp de 15 ani. Astfel, din cei 3000 de persoane decedate, doar o treime dintre morți au fost provocate de bolile cardiovasculare.
Surse: indy100.com, suraj-mishra.blogspot.ro, dailymail.co.uk.