Copilul meu este perfect, dar se poate si mai bine!

Cum se manifesta perfectionismul in comportamentul parintilor?

Copiii ajung sa creada ca este foarte important ca ei sa fie perfecti atunci cand parintii sau alti adulti semnificativi din viata lor (de exemplu, invatatoarea sau profesorul preferat):
- Ii critica constant; uneori, cand copiii sunt criticati sau judecati de catre parinti sau educatori, se vor stradui si mai mult sa ii multumeasca, cu speranta ca vor ajunge sa se comporte perfect/ sa fie perfecti.

- Ii critica constant pe cei din jur - colegi, vecini, prieteni etc; sunt familii in care adultii se plang frecvent de comportamentul altor oameni; in incercarea de a nu fi ca acei oameni pe care parintii lor ii critica, copiii vor incerca sa stea departe de greseala.

- Fac aproape totul in locul copilului; sunt familii in care adultii isi doresc ca totul sa fie facut repede si bine; ei nu au rabdarea necesara pentru a-i lasa pe copiii sa incerce comportamente noi pe cont propriu, si astfel sa invete, pentru ca aceste tentative de invatare consuma timp, sunt imperfect si frustreaza parintele; astfel, ajung sa faca totul, sau aproape totul, in locul copiilor. Acestia vor crede despre sine ca nu sunt in stare sa faca acele lucruri si vor depune foarte mult efort in realizarea lor, doar pentru a crede despre ei insisi ca sunt in stare.

- Fac comparatii intre frati sau intre colegii de clasa; atunci cand parintii spun „de ce nu te comporti si tu ca fratele tau/ sora ta?" sau cand cadrele didactice intreaba „Andrei de ce a putut sa rezolve problema si tu nu?", copiii ajung sa creada despre ei insisi ca nu sunt suficient de buni si vor incerca sa faca totul perfect, pentru a castiga incredere in fortele proprii si a se simti mai bine in propria piele.

- Nu au aprecieri la adresa comportamentelor copiilor. Atunci cand adultii nu dau feedback copiilor in legatura cu comportamentele lor, acestia ajung sa creada ca nu sunt suficient de importanti si vor dori sa fie perfecti doar pentru a atrage atentia adultilor.

- Sunt perfectionisti. Foarte des, copiii invata perfectionismul copiind comportamentul parintilor.
- Spun foarte des „Da, dar ..."/ „E ok, dar ...." / „E bine, dar....": „e bine ca ti-ai facut tema in seara asta, dar nu te-am vazut prea entuziasmat la birou"; „9 este o nota buna, dar puteai sa iei si 10". Auzind astfel de mesaje, copilul invata ca, de fapt, „suficient de bun" este sinonim cu „perfect".

- Se cearta foarte des, intra in situatii conflictuale: in familiile in care exista tensiune si conflict, copiii vor incerca adesea sa se comporte perfect, crezand fie ca ei sunt de vina pentru neintelegerile dintre parinti, fie ca, daca vor fi suficient de buni, parintii vor fi mul?umiti.

Recomandari pentru parintii care tind sa aiba comportamente si asteptari de tip perfectionist fata de copiii lor

- Apreciati efortul, nu rezultatul final. Intrebari precum „Ai luat 10?", „Ai castigat concursul?", care sugereaza ca nota maxima si locul I sunt sigurele rezultate acceptate, ar trebui inlocuite cu intrebari precum: „Cum a fost concursul?", „Cum te-ai descurcat la test?", „Esti multumit de rezultat?", „Este ceva ce ai fi putut face diferit?", astfel incat copilul sa invete ca este apreciat pentru efortul si nivelul sau de implicare;
- Aratati-le copiilor ca nici dvs. nu sunteti perfecti. Povestiti-le copiilor despre propriile experiente de esec si greseala precum si despre felul in care v-ati simti atunci, pentru a le arata ca nu doar ca „din greseli nu se moare" ci se invata.
- Oferiti un exemplu sanatos! Ganditi-va la felul in care dvs. sau sotul/ sotia dvs. reactionati atunci cand gresiti; aveti o reactie agresiva, de critica sau repros? Va invinovatiti? Procedand astfel, transmiteti copilului mesajul ca greseala este ceva pentru care merita sa fim pedepsiti sau sa ne pedepsim singuri - ori greseala este ceva ce face parte din viata, care nu ocoleste pe nimeni si se poate oricand transforma intr-un nou context de invatare.