Croissante cu glicerină, celuloză și aromă de unt!

Croissante cu glicerină, celuloză și aromă de unt!

Corina Naftanaila

Studiul privind calitatea croissantelor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: "Să învățăm să înțelegem eticheta!". Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză.

Asociația Pro Consumatori (APC) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse cu o încărcătură chimică mare şi care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor. Asociația a achiziționat, în prima decadă a lunii martie anul curent, 61 de sortimente de croissante fabricate/distribuite de către următorii producători: Derpan, Chipita România, Asmin Star, Mert, Aponon Dias, Boromir Ind, Gunz Austria, Dal Colle Industria Dolciaria Italia, Billa România, Carrefour, Lidl, Mega Image, Auchan și Kaufland.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:
1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
2. Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.
3. Analiza informațiilor nutriționale.

croasanti

1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.

Ingredientele regăsite în compoziția sortimentelor de croissante analizate sunt următoarele: apă, ulei de floarea soarelui, ulei de rapiță, ulei din semințe de bumbac, ulei de palmier, grăsime de palmier, lapte praf degresat, praf de ou, pudră din gălbenuș de ou, gălbenuș de ou îndulcit cu zaharoză, ou integral, alcool etilic, zer praf, sirop de glucoză-fructoză, sirop de zahăr invertit, zaharoză, proteine din lapte, proteine din zer praf, unt de cacao, unt, proteine din grâu, extract de malț de grâu, ou pasteurizat, amidon modificat, amidon de orez, amidon din porumb, drojdie, sare iodată și miere.

2. Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.

continut croasantiÎn cele 61 de produse analizate s-au identificat 29 tipuri de aditivi alimentari, după cum urmează: mono și digliceride ale acizilor grași, propionat de calciu, sorbat de potasiu, citrat de sodiu, caroteni, carmin, sorbitol, gumă guar, gumă de celuloză, acid malic, poligliceroli esteri ai acizilor grași, celuloză microcristalină, acid tartric, lecitină de soia, pectine, acid citric, acid sorbic, alfa-tocoferol, alginat de sodiu, difosfat disodic, acid fosforic, carboximetilceluloza, sirop de malitol, acid ascorbic, ester diacetil tartric, poliricinoleat de poliglicerol, stearoil lactilat de sodiu, dioxid de titan și acetat de sodiu. În sortimentele analizate s-au identificat şi o serie de arome artificiale, cum ar fi: aromă de caise, aromă de cireșe, aromă de căpșuni, aromă de unt, aromă de alune de pădure, aromă de vanilie, aromă de ciocolată, aromă de caramel, aromă de vin spumant și arome nedefinite. Aromele sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul și/sau gustul.

3. Analiza informațiilor nutriționale

Valoarea energetică per 100 grame produs variază între 307,06 kcal și 488 kcal. În conformitate cu Ordinul nr 1563/2008 emis de Ministerul Sănătăţii, copiilor nu le sunt recomandate produsele cu peste 300 kcal per unitatea de vânzare.

continut croasanti 2Cantitatea de lipide per 100 grame produs variază între 12 grame și 30 grame, iar cantitatea de acizi grași saturați per 100 grame produs variază între 3,4 grame și 15 grame. 41% din produsele analizate conţin o cantitate mai mare de 5 grame acizi graşi saturaţi. În conformitate cu Ordinul nr 1563/2008 emis de Ministerul Sănătăţii, astfel de produse nu sunt recomandate copiilor.

Cantitatea de carbohidrați per 100 grame produs variază între 43 grame şi 63 grame, iar cantitatea de zaharuri per 100 grame produs variază între 9 grame şi 28 grame. 26% din produsele analizate conţin o cantitate de zaharuri de peste 15 grame per 100 grame produs, adică între 16 grame zahăr şi 28 grame zahăr per 100 grame produs. În conformitate cu Ordinul nr 1563/2008 emis de Ministerul Sănătăţii, astfel de produse nu sunt recomandate copiilor.

Cantitatea de fibre per 100 grame produs variază între 1 gram şi 3,1 grame.

Cantitatea de proteine per 100 grame produs variază între 3,1 grame și 9,4 grame.

Cantitatea de sare per 100 grame produs variază între 0,1 grame și 0,9 grame.

Inventat de către austrieci cu mai bine de 400 de ani în urmă, în timpul asediului Vienei de către otomani, croissantul a devenit simbolul micului dejun franţuzesc. Numai că acest produs fabricat în sistem industrial nu are nimic în comun cu cel tradiţional realizat în unităţile de alimentaţie publică de notorietate. Reţeta croissantului tradiţional conţine făină, unt (70% din cantitatea de făină folosită), apă, lapte (20% din cantitatea de făina folosită), zahăr, drojdie, sare şi ouă. Din păcate, croissantele comercializate în supermarket constituie pachețelul multor copii, dar, puţini părinţi cunosc faptul că aceste sortimente de croissante au o încărcătură chimică foarte mare, constituită din conservanți, coloranţi, acidifianţi, emulsifianţi şi arome sintetice. Croissantele sunt produse hipercalorice, cu un conţinut ridicat de grăsimi saturate şi zahăr sub diverse forme, fapt care nu le recomandă să facă parte din alimentaţia copiilor, a femeilor însărcinate şi a celor care suferă de boli cardiovasculare, renale şi sindrom metabolic", a declarat Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

Termenul „croissant" are puterea de a mă trimite cu gândul către un aliment magic, dătător de energie şi de viaţă. Cu toate acestea, analizând cu atenţie lista ingredientelor regăsite în croissantele comercializați pe piaţa noastră am putut constata un lucru uimitor. Un simplu croissant conţine în medie aprox. 4 linguriţe de zahăr, generând în acelaşi timp şi aproape un sfert din numărul necesar de calorii de care avem nevoie zilnic. La prima înfăţişare croissantul pare o alegere de top, însă în realitate se întâmplă exact contrariul, întrucât înglobează atât câteva sute de calorii „goale", cât şi cele mai inflamatoare alimente care nu fac decât să crească numărul problemelor sistemului digestiv. În ziua de astăzi, universul din interiorul nostru trebuie întreţinut cu multă grijă, astfel încât să putem preveni în timp util declanşarea ulterioară a unor afecţiuni gastroenterologice, alergice sau chiar cronice. Acesta este și motivul pentru care vă recomand să îngrădiţi accesul copiilor la croissantele obişnuite de pe piaţa noastră. În această situaţie, vă recomand să optaţi întotdeauna pentru gustările vii care conţin proteine de calitate, vitamine, minerale, fibre şi grăsimi benefice. Consider că batoanele sau deserturile raw-vegane care nu conțin proteine animale, gluten sau zahăr reprezintă o alegere ideală în vederea acoperirii nevoilor copiilor noştri. Din punct de vedere nutrițional, reprezintă cea mai bună opţiune. Cu siguranță că toţi copiii vor simţi diferenţa, doar alimentele vii sunt şi cele mai eficiente medicamente, prevenind în cele din urmă declanşarea afecţiunilor cronice", este de părere nutriţionistul Dumitru Balan, www.vindecadai.ro.

Articolul urmator
Ce medicamente pentru copii și adulți se găsesc acum în farmaciile din România - lista completă
Ce medicamente pentru copii și adulți se găsesc acum în farmaciile din România - lista completă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce se întâmplă dacă înghiți glicerina
    Ce se întâmplă dacă înghiți glicerina

    Dacă ai folosit sau folosești glicerină în prezent, este bine să știi ce se întâmplă, dacă o înghiți. Află mai multe despre această substanță și despre...

    Un tată a fost acuzat de abuz după ce i-a pregătit fiicei sale un sandviș cu unt și cașcaval
    Un tată a fost acuzat de abuz după ce i-a pregătit fiicei sale un sandviș cu unt și cașcaval

    Ai grijă ce postezi pe internet! Un tată de peste granițe a fost acuzat de abuz împotriva copilului din cauza sandvișului pe care i l-a pregătit fiicei sale pentru școală. O...

    Unt de cacao: cât de sigur este pentru copilul meu?
    Unt de cacao: cât de sigur este pentru copilul meu?

    În ultimii ani, se vorbește tot mai mult despre untul de cacao, în special pentru utilizările sale în cosmetică, pentru îngrijirea pielii. Cu toate acestea, numele...

    Prajitura antidepresie...cu vanilie! Rețetă fără ouă, lapte sau unt, care te scapă de gândurile negre
    Prajitura antidepresie...cu vanilie! Rețetă fără ouă, lapte sau unt, care te scapă de gândurile negre

    Știi genul acela de desert în care dai iama după o supărare, frustrare sau dezamăgire? Scotocind în străfundurile internetului după una dintre cele mai rapide și delcioase...

    Activitatea perfectă alături de cei mici: cum faceți acasă soluție pentru baloanele de săpun
    Activitatea perfectă alături de cei mici: cum faceți acasă soluție pentru baloanele de săpun

    Micuții sunt înnebuniți după baloanele de săpun. Dacă vreți să duceți împreună această activitate mai departe și să vă distrați și mai mult, vă arătăm cum...

    Capsunile: 10 idei inedite pentru micul dejun
    Capsunile: 10 idei inedite pentru micul dejun

    Primăvara este sezonul căpşunilor. Şi, să recunoaştem, sunt cele mai iubite fructe din lume şi foarte puţine persoane rezistă savorii lor. Şi pentru că ne aflăm în plin...

    Cea mai bună rețetă cu cartofi din lume
    Cea mai bună rețetă cu cartofi din lume

    Rețetele cu cartofi sunt printre cele mai căutate și mai îndrăgite. Versatili și sățioși, cartofii pot fi puși în valoare în numeroase moduri, inclusiv în...

    4 retete pentru copii, usor de preparat impreuna cu copilul tau
    4 retete pentru copii, usor de preparat impreuna cu copilul tau

    Sa gatesti impreuna cu copilul tau rezolva mai multe probleme in acelasi timp. In primul rand ai rezolvat problema supravegherii copilului cat timp esti la bucatarie. Este langa tine si este...

    © 2024 Qbebe