De ce îmi las copiii să înjure acasă

De ce îmi las copiii să înjure acasă

Bianca Petcu - Redactor Senior

Cu toții ne educăm copiii într-o manieră cât mai corectă, iar înjurăturile nu își au locul aici sub nicio formă. Cu toate acestea, ce părere aveți despre părinții care le permit copiilor să înjure?

Sună de-a dreptul prostesc la prima impresie și cel mai probabil primul instinct este de a judeca:

„Ce fel de mamă și-ar lăsa copilul să înjure?”

Declarația unei mămici, devenită virală, ne arată și o altă perspectivă:

„Mă uitam alături de fetița mea în vârstă de 6 ani la un episod din Game of Thrones, când dintr-o dată am auzit-o spunând „la naiba!” în legătură cu o scenă din serial. Am chicotit ușor. Nu era prima dată când îmi auzeam copilul înjurând și chiar dacă sună ciudat, eu mă amuzam de fiecare dată. Ori de câte ori copilul meu repeta diverse înjurături pe care le auzea prin casă, eu mă amuzam. Mi se părea atât de haios să aud din gurița ei asemenea cuvinte.

injuraturi copii

Știu că mulți oameni mă vor judeca și se vor gândi să sunt o mamă denaturată pentru că îmi las copilul de 6 ani să se uite la asemenea seriale și mai presus decât orice altceva, îmi las copilul să înjure, însă nu a fost nimic plănuit. Nu mi-am dorit să cresc copilul în acest mod, însă mi-am asumat ulterior faptul că înjurăturile sunt perfect normale, atât timp cât nu sunt adresate altei persoane și exprima strict o anumită frustrare. Înjurăturile sunt simple cuvinte, care exprimă emoții și nu este nimic în neregulă cu acest lucru. Îi permit copilului meu să își exprime emoțiile, atâta vreme cât nimeni altcineva nu este vizat și îmi fac griji pentru alte cuvinte care îi ies pe guriță, precum: eșec, prost, urât și alte jigniri de acest fel sau injurii la adresa propriei persoane.

Nu consider că înjurăturile sunt un comprotament urât, în măsura în care nu rănesc pe nimeni și nu sunt adresate nimănui. Ele exprimă o emoție și copiii noștri au nevoie să fie încuratați în exprimarea emoțiilor”.

Surse: huffpost.com, filterfreeparents.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Nu am copii pentru că nu îmi doresc. Singurele mele țeluri în viață sunt să merg la cumpărături, să dorm cât mai mult și să îmi fac unghiile...
Nu am copii pentru că nu îmi doresc. Singurele mele țeluri în viață sunt să merg la cumpărături, să dorm cât mai mult și să îmi fac unghiile...

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Meseria mea este de super-dădacă. Și, totuși, de ce îmi las copiii să înjure și îi mituiesc ca să își facă temele?
    Meseria mea este de super-dădacă. Și, totuși, de ce îmi las copiii să înjure și îi mituiesc ca să își facă temele?

    Ai zice că o super-dădacă este destul de dură cu propriii săi copii. Ei bine, ai putea rămâne surprinsă! Kathryn Mewes, o dădacă celebră în Marea Britanie grație...

    Oamenii mă urăsc pentru că îmi las copilul să înjure
    Oamenii mă urăsc pentru că îmi las copilul să înjure

    Pe măsură ce cresc, copiii obișnuiesc să atragă atenția părinților în mai multe moduri. Printre acestea se regăsește și faptul că încep să înjure. Acest obicei...

    De ce refuz să îmi las copiii să doarmă la alți copii
    De ce refuz să îmi las copiii să doarmă la alți copii

    Pe măsură ce un copil crește și va deveni tot mai dornic să fie independent, nu este de mirare faptul că își va dori să petreacă din ce în ce mai mult timp în...

    De ce îmi las copilul să poarte haine murdare sau pătate la grădiniță
    De ce îmi las copilul să poarte haine murdare sau pătate la grădiniță

    Îmi las copiii să poarte haine murdare la grădiniță. Da, știu că sună rău. Și sunt sigură că acest lucru nu ar fi fost „acceptabil” când eu eram copil....

    Refuz să îmi las mama să îmi viziteze nou-născutul pentru că este o fumătoare înrăită
    Refuz să îmi las mama să îmi viziteze nou-născutul pentru că este o fumătoare înrăită

    Încă de când te pregătești să devii mamă știi cât este de dăunătoare expunerea copilului la fumul de țigară, în special în primul său an de viață....

    „Nu îmi las copiii la petreceri în pijama!” Declarația care a stârnit controverse în mediul online
    „Nu îmi las copiii la petreceri în pijama!” Declarația care a stârnit controverse în mediul online

    În ultimii ani, petrecerile în pijama au devenit tot mai populare printre părinți și copii. Fie că este vorba despre aniversări, fie că este vorba despre vacanțe sau pur...

    Nu îmi spăl copiii zilnic și îi las să mănânce cu mâna. Nu sunt sclava lor!
    Nu îmi spăl copiii zilnic și îi las să mănânce cu mâna. Nu sunt sclava lor!

    Una dintre cele mai mari provocări pe care le are o mamă este să găsească întotdeauna soluții pentru a se ocupa de copii și de casă, încercând totodată, pe...

    Sunt nutriționist și mamă și iată de ce îmi las copiii să mănânce dulciuri când vor ei
    Sunt nutriționist și mamă și iată de ce îmi las copiii să mănânce dulciuri când vor ei

    Atacul dulciurilor! O mamă nutriționist spune că le lasă mână liberă copiilor săi să mănânce dulciuri oricând doresc ei. Un coș plin de dulciuri este prezent tot...

    © 2024 Qbebe