De ce îmi las copiii să înjure acasă

Sună de-a dreptul prostesc la prima impresie și cel mai probabil primul instinct este de a judeca:

„Ce fel de mamă și-ar lăsa copilul să înjure?”

Declarația unei mămici, devenită virală, ne arată și o altă perspectivă:

„Mă uitam alături de fetița mea în vârstă de 6 ani la un episod din Game of Thrones, când dintr-o dată am auzit-o spunând „la naiba!” în legătură cu o scenă din serial. Am chicotit ușor. Nu era prima dată când îmi auzeam copilul înjurând și chiar dacă sună ciudat, eu mă amuzam de fiecare dată. Ori de câte ori copilul meu repeta diverse înjurături pe care le auzea prin casă, eu mă amuzam. Mi se părea atât de haios să aud din gurița ei asemenea cuvinte.

Știu că mulți oameni mă vor judeca și se vor gândi să sunt o mamă denaturată pentru că îmi las copilul de 6 ani să se uite la asemenea seriale și mai presus decât orice altceva, îmi las copilul să înjure, însă nu a fost nimic plănuit. Nu mi-am dorit să cresc copilul în acest mod, însă mi-am asumat ulterior faptul că înjurăturile sunt perfect normale, atât timp cât nu sunt adresate altei persoane și exprima strict o anumită frustrare. Înjurăturile sunt simple cuvinte, care exprimă emoții și nu este nimic în neregulă cu acest lucru. Îi permit copilului meu să își exprime emoțiile, atâta vreme cât nimeni altcineva nu este vizat și îmi fac griji pentru alte cuvinte care îi ies pe guriță, precum: eșec, prost, urât și alte jigniri de acest fel sau injurii la adresa propriei persoane.

Nu consider că înjurăturile sunt un comprotament urât, în măsura în care nu rănesc pe nimeni și nu sunt adresate nimănui. Ele exprimă o emoție și copiii noștri au nevoie să fie încuratați în exprimarea emoțiilor”.

Surse: huffpost.com, filterfreeparents.com