De 1 Decembrie, „Dragonul Vrăjit” reunește familiile la cinema

De 1 Decembrie, „Dragonul Vrăjit” reunește familiile la cinema

Corina Naftanaila

Jumătate dintre copiii din România petrec împreună cu părinții doar o oră pe zi ceea ce, spun specialiștii, le afectează dezvoltarea. De aceea, orice prilej de reunire a familiilor înseamnă un câștig pentru atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Agenția de comunicare PiArt Vision lansează campania „De 1 Decembrie reunim familiile la cinema" cu scopul de a le reaminti părinților cât de important este pentru copii timpul petrecut în familie. Campania debutează cu proiecția în cinematografe a filmului de animație „Dragonul Vrăjit", care va fi lansat în premieră în România în data de 1 Decembrie, în majoritatea cinematografelor din țară.

Filmul de animație „Dragonul vrăjit" prezintă povestea lui Nicky, un copil îndrăzneț, care face parte dintr-o familie frumoasă și este fascinat de tatăl său, un adevărat model pe urmele căruia vrea să calce. Dacă fratele mai mare al lui Nicky a moștenit de la părintele său puterea mușchilor, forța eroului nostru constă în puterea minții și în inima lui mare. Așa că nu stă prea mult pe gânduri atunci când se pune problema să accepte provocarea de a pleca în Pădurea Magică, pentru a-l găsi pe Dragonul Vrăjit. Iar atunci când are nevoie mai mare de ajutor, Nicky are surpriza să primească sprijin tocmai de la membrii familiei.

dragonul vrajit

Dragonul vrăjit este un film despre o lume magică, despre care cu toții știm că există; copilul din noi știe că există. Copilul din film vrea să-și întâlnească dragonul din visele lui și are nevoie de personaje de poveste care să îl ajute în această încercare. Iar dincolo de ajutorul primit de la Ucenicul vrăjitor, veverița Kamikaze, prietenul Rocky, melci viteziști și libelule planor este sprijinul din partea familiei, care vine exact atunci când are nevoie", a declarat Laurean Gherman, director artistic al studiourilor Empire Video Production, compania care a adus în România filmul „Dragonul vrăjit".

Îi chemăm pe părinți și pe copii la un film de animație în care eroii știu că forța lor stă în energia pe care le-o oferă familia, iar cei mici izbândesc avându-i ca modele pe cei mari. Ne propunem să transformăm vizionarea acestui film de animație într-un prilej de reuniune a familiilor în cadrul unei activități plăcute, care îmbină jocul cu mesajele educaționale'', a spus Mădălina Barbărasă, reprezentantul PiArt Vision.

Le mulțumim partenerilor media: Kanal D, TVR, Radio România Actualități, Agerpres, Itsy Bitsy, Gazeta Sporturilor, Libertatea, Evenimentul zilei, Avantaje, Kids News, Desenele Copilăriei, Totul despre mame, Centrul de parenting, Qbebe.

Articolul urmator
Pe 17 decembrie este sărbătorit Sfântul Daniel ! Rugăciunea care protejează casa, familia și pe cei plecați în străinătate
Pe 17 decembrie este sărbătorit Sfântul Daniel ! Rugăciunea care protejează casa, familia și pe cei plecați în străinătate

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un copil 15 ani cu autism a fost dat afară de la cinema pentru că a mers la toaleta femeilor
    Un copil 15 ani cu autism a fost dat afară de la cinema pentru că a mers la toaleta femeilor

    O mamă de peste hotare și fiul ei adolescent au fost dați afară din cinema pentru că au intrat împreună la toaleta femeilor. Băiatul are autism nonverbal, iar femeia nu a vrut...

    S-a decis! Familiile monoparentale primesc zile libere când sunt suspendate orele copiilor
    S-a decis! Familiile monoparentale primesc zile libere când sunt suspendate orele copiilor

    Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, proiectul de lege care prevede acordarea de zile libere pentru familiile monoparentale în cazul suspendării sau limitării cursurilor...

    Cele 4 zodii care vor avea de suferit din cauza lui Mercur în retrograd din 13 decembrie
    Cele 4 zodii care vor avea de suferit din cauza lui Mercur în retrograd din 13 decembrie

    Mercur retrograd vine cu multe provocări în domenul comunicării, dar și cu productivitate, revizuirea trecutului și găsirea unui nou sens al vieții. Așadar, să vedem ce zodii...

    Regulament concurs Sense.ro
    Regulament concurs Sense.ro

    În perioada 10 decembrie - 20 decembrie, Qbebe.ro organizează un concurs în parteneriat cu Sense Cosmetics.

    Regulament concurs Molekin, Salviasept
    Regulament concurs Molekin, Salviasept

    În perioada 05 decembrie - 08 decembrie, Qbebe.ro organizează un concurs în parteneriat cu Zdrovit.

    4 nunți, dar niciun divorț. Acest cuplu trăiește din plin!
    4 nunți, dar niciun divorț. Acest cuplu trăiește din plin!

    Un cuplu de peste Ocean a decis să facă nu una, ci 4 nunți, în 4 state diferite, astfel încât să poată participa toți prietenii și membri familiei care locuiesc...

    Și-au dat ultima suflare în același timp, ținându-se de mână, după 62 de ani de mariaj
    Și-au dat ultima suflare în același timp, ținându-se de mână, după 62 de ani de mariaj

    Acum 62 de ani Tom făcea cunoștință cu Delma printr-un prieten. 3 zile mai târziu cei doi ieșeau la o întâlnire. Trei săptămâni mai târziu se...

    S-a decis! Bani pentru părinții care au copii bolnavi, indiferent de vârstă
    S-a decis! Bani pentru părinții care au copii bolnavi, indiferent de vârstă

    Bani pentru părinții cu copii bolnavi! În urma unei sesizări făcute de Avocatul Poporului, Curtea Constituţională a decis că părinţii care au copii cu afecţiuni grave, au...

    © 2024 Qbebe