Dino și echipajului său ne invită să explorăm împreună o nouă lume, în „Aventurile lui Dino”

Dino și echipajului său ne invită să explorăm împreună o nouă lume, în „Aventurile lui Dino”

Corina Naftanaila

Seria de desene animate „Aventurile lui Dino" în avanpremieră a fost lansată de Danonino cu o proiecţie dedicată bloggerilor de parenting şi site-urilor de parenting şi cu o petrecere a piraţilor pentru cei mici. Serialul este disponibil pe canalul YouTube dedicat Aventurile lui Dino, din data de 6 mai.

În cadrul evenimentului, cei mici au putut urmări primele episoade ale seriei, iar părinţii au ascultat-o pe Monica Reu care le-a vorbit despre acele valori pe care ne dorim să le regăsim în copiii noştri şi apoi în adulţii care vor deveni, despre sursele în care copiii găsesc exemple şi inspiraţie.

aventurile lui dino„Aventurile lui Dino" este un serial animat adresat copiilor cu vârsta între 3 şi 9 ani şi prezintă aventurile lui Dino şi ale prietenilor lui, Kika, Lip şi Cacau, care au loc pe vasul lor zburător, Atlas. Cei 4 prieteni trec prin încercări ale căror soluţie o găsesc în prietenia care îi leagă, în loialitate, în spiritul de aventură şi de echipă care îi caracterizează pe toţi. Fiecare episod vine cu o lecţie pe care copiii o înţeleg cu uşurinţă, ghidaţi de ai lor părinţi.

Monica Reu, Preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Nonviolentă şi trainer certificat al Center for Nonviolent Communication, a povestit despre valorile pe care copiii şi le însuşesc în prima copilărie şi care urmează să le fie adevărate coordonate în viaţa de adult.

Pornind de la ideea că a avea prieteni şi relaţii de calitate este una dintre sursele de fericire ale fiinţei umane, Monica a subliniat importanța abilităţii copiilor de a identifica şi a aprecia valorile şi calităţile în cei din jur. „Fiecare dintre noi îşi doreşte să ofere copilului său o educaţie bazată pe valori. De aceea, îi invit pe părinţi să facă un scurt exerciţiu de explorare pe tema valorilor lor. Care sunt acele valori pe care aţi vrea să le vedeţi în copiii voştri când aceştia vor avea 25 ani? Acesta este un moment bun pentru introspecţie, pentru căutarea în sine a acelor valori care sunt importante pentru ei şi pe care le transmit copiilor lor", a fost îndemnul Monica Reu pentru părinţi.

aventurile lui dino 2Care sunt modurile în care le putem transmite copiilor noştri aceste valori şi cum îi putem ajută să aibă relaţii de calitate în viaţă? „Una dintre strategii este să le arătăm cum le trăim noi, altă este să creăm cu ei o punte de dialog cu ajutorul căreia să îi ajutăm să reflecteze. Desenele animate pot fi folosite de părinţi ca o sursă de conectare cu cei mici, iar „Aventurile lui Dino" pot fi un excelent punct de pornire", a mai adăugat Monica.

Valorile însuşite corect duc la încrederea în sine şi în cei din jur, la încrederea de a explora şi de a încerca lucruri noi, la încrederea de a construi prietenii, ceea se ce poate rezumă într-un singur termen: „autonomie".

Evenimentul a fost moderat de Marian Ralea, inegalabilul magician Abracadabra, și a găzduit 50 de bloggeri și redactori de parenting împreună cu copiii lor. Petrecerea Piraților ne-a dat ocazia tuturor de a intra în lumea plină de aventură a lui Dino și a prietenilor săi: Kika, Lip și Cacau. Nu au putut lipsi pirații, piratese, săbii, întreceri și multe surprize. Petrecerea a fost organizată împreună cu prietenii de la Pam Pam, Căsuța Veselă și Funny Land.
„Aventurile lui Dino" cuprinde 20 de episoade, câte 2 episoade difuzate în fiecare săptămână, sâmbătă dimineața, pe canalul de Youtube și LIVE pe pagina de Facebook Danonino.

 

Articolul urmator
Acest băiețel de 9 ani s-a dat drept mama lui și l-a convins pe tatăl său să-i cumpere un cățel
Acest băiețel de 9 ani s-a dat drept mama lui și l-a convins pe tatăl său să-i cumpere un cățel

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Inspirational: Cum e bine pentru tine – impreuna sau separat?
    Inspirational: Cum e bine pentru tine – impreuna sau separat?

    A fost odata un batran care locuia cu cei trei fii ai sai intr-un sat. Cei trei fii erau foarte muncitori. Totusi, se certau tot timpul. Batranul a incercat din rasputeri sa ii uneasca, dar...

    O mamă a adoptat un băiețel cu autism, care nu vorbea, la vârsta de nouă ani. Acum cântă împreună la cor
    O mamă a adoptat un băiețel cu autism, care nu vorbea, la vârsta de nouă ani. Acum cântă împreună la cor

    CJ a fost adoptat la vârsta de 9 ani, pe vremea în care nu spunea nici un cuvânt. Acum are 20 de ani și nu doar că vorbește, dar își folosește vocea frumoasă...

    De ce tatăl lui Elon Musk spune că nu este mândru de fiul lui, cel mai bogat om din lume
    De ce tatăl lui Elon Musk spune că nu este mândru de fiul lui, cel mai bogat om din lume

    Elon Musk este antreprenor, fiind CEO al „Tesla”, dar și fondator și inginer șef al „SpaceX”. Recent, tatăl său, Errol, a acordat un interviu unui post de radio...

    Iubitul meu insistă ca fosta lui soție, împreună cu cei trei copii, să se mute la noi acasă
    Iubitul meu insistă ca fosta lui soție, împreună cu cei trei copii, să se mute la noi acasă

    O femeie de peste Ocean se află într-o situație delicată. Aceasta povestește, pe slate.com, că iubitul ei, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de mai bine...

    O femeie descoperă că este verișoară cu soțul ei. Sunt împreună de 17 ani și plănuiesc să rămână împreună
    O femeie descoperă că este verișoară cu soțul ei. Sunt împreună de 17 ani și plănuiesc să rămână împreună

    Joseph și Celina Quinones sunt căsătoriți de 17 ani, iar împreună au trei copii. Recent, femeia a descoperit că ea și soțul sunt verișori și deși vestea i-a șocat, au decis...

    Tragedie în familia lui Cristiano Ronaldo. Fiul său a murit la naștere. Ce mesaj au transmis fotbalistul și partenera lui de viață
    Tragedie în familia lui Cristiano Ronaldo. Fiul său a murit la naștere. Ce mesaj au transmis fotbalistul și partenera lui de viață

    Cristiano Ronaldo și partenera sa de viață, Georgina Rodriguez, trăiesc cea mai mare durere pe care o poate simți un părinte. Cei doi ar fi trebuit să devină părinți de gemeni...

    Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public ca la festivitățile de premiere de la noi
    Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public ca la festivitățile de premiere de la noi

    O profesoară revoltată de festivitățile de premiere de la sfârșitul anului școlar, specifice sistemului educațional românesc, a lansat o petiție pentru a se renunța la...

    Soacra mea ne-a oferit cadou de casă nouă poze înrămate cu soțul meu și fosta lui iubită
    Soacra mea ne-a oferit cadou de casă nouă poze înrămate cu soțul meu și fosta lui iubită

    Cine are noroc de soacră faină să țină bine de ea. Eu, din păcate, nu am. De când am cunoscut-o, acum mai bine de 4 ani, nu m-a acceptat și tot timpul îmi dă de...

    © 2024 Qbebe