Docbook susţine lupta împotriva cancerului şi lansează campania „Prevenția salvează vieți!”

Docbook susţine lupta împotriva cancerului şi lansează campania „Prevenția salvează vieți!”

Irina Olteanu - Redactor Senior

Campania „Prevenția salvează vieți!" se adresează pacienților din București și se va derula în perioada 5-12 februarie. În cadrul campaniei vor fi oferite peste 500 de consultații și investigații gratuite la clinicile partenere: Medicare, Clinica Donna, Clinica Academica, Lotus Med, Medicales, LaurusMedical, Spitalul Monza, Neolife, Hipocrat 2000, Mediplus Company. Programările pot fi făcute online, în timp real, direct de pe smartphone sau web, prin intermediul aplicației Docbook.

București, 5 februarie, 2018: Peste 78.000 de cazuri noi de cancer apar, în fiecare an, în România. Studiile medicale arată, însă, că jumătate dintre acestea ar putea fi prevenite prin informare constantă a pacienţilor şi vizite regulate la medic. Docbook se alătură luptei împotriva cancerului şi lansează campania de responsabilitate socială „Prevenţia salvează vieţi!", prin care va facilita accesul gratuit în clinicile partenere pacienţilor care se vor programa la medic, în perioada 5-12 februarie, exclusiv prin aplicația Docbook.

România se află pe locul al nouălea, în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancer, potrivit datelor Eurostat, şi pe locul întâi în topul ţărilor cu cele mai multe decese survenite în urma cancerului de col uterin. Aceste date îngrijorătoare sunt explicate de medicii oncologi prin depistarea tardivă a maladiei, în condiţiile în care românii nu fac controale regulate şi amână sfătuirea cu medicul până în momentul în care simptomele devin insuportabile. În acest context, Docbook, prima aplicaţie din România pentru programări online la medic, lansează campania „Prevenţia salvează vieţi!", prin care va oferi pacienților peste 500 de controale și investigații gratuite, în 10 clinici din București.

„4 februarie este Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Cancerului, o cauză pe care o susținem și căreia vrem să ne alăturăm prin campania „Prevenția salvează vieți!". Ne-am dat seama că prevenția cancerului trebuie să fie mai mult decât o idee. Avem nevoie de acțiuni concrete pe care indivizii le pot face și care să aibă rezultate palpabile și să prevină multe tipuri de suferințe care vin cu boala și tratamentul cancerului. De aceea am apelat la clinicile partenere pentru a trage un semnal de alarmă. Ne dorim ca oamenii să înțeleagă că vorbim despre o maladie care, da, ia vieţi şi lasă cicatrici adânci, dar care, prevenită sau depistată în faze incipiente, poate fi, în cele mai multe cazuri vindecată. Controalele regulate sunt primul si cel mai important pas în acest sens, iar noi, alături de clinicile partenere Docbook, vom oferi pacienților români, pe în perioada 5-12 februarie 2018, sute de controale și investigații GRATUITE: ecografii mamare, mamografii, consultații ginecologice, consultații gastroenterologie, consultații dermatologice, consultații prostată, teste Papanicolau, consultații senologice", a declarat Cristian Barbu, fondatorul Docbook.

Aceste screening-uri vizează depistarea tipurilor de cancer cu o incidenţă ridicată în România, respectiv cancerul de sân, cancerul de col uterin, cancerul de colon şi cancerul endometrial - în cazul pacientelor femei - şi cancerul de colon, cancerul de prostată, cancerul pulmonar şi cancerul de vezică urinară - în cazul pacienţilor bărbaţi. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul de plămâni şi cel de sân fac cele mai multe victime: 27,3% dintre bărbaţii români care îşi pierd viaţa din cauza afecţiunilor oncologice suferă de cancer la plămâni, în timp ce cancerul de sân ucide, anual, 17% dintre femei. În total, aproximativ 50.000 de români pierd, în fiecare an, lupta cu această maladie necruţătoare.

Toate aceste afecțiuni pot fi prevenite sau depistate în fază incipientă, caz în care protocoalele de tratament pot avea efecte maximale. Dau câteva exemple: 98% dintre cazurile de cancer de colon pot fi prevenite, chiar dacă boala nu dă niciun simpotom, în faza incipientă. În ceea ce priveşte cancerul la sân, rata de vindecare este de 95%, atunci când este depistat timpuriu. De aceea, este vital să mergem la doctor astăzi, dacă vrem să ne bucurăm de ziua de mâine", a subliniat Barbu.

Campania „Prevenția salvează vieți!" se adresează pacienților din București și se va derula în perioada 5-12 februarie. În cadrul campaniei vor fi oferite peste 500 de consultații și investigații gratuite la clinicile partenere: Medicare, Clinica Donna, Clinica Academica, Lotus Med, Medicales, LaurusMedical, Spitalul Monza, Neolife, Hipocrat 2000, Mediplus Company. Programările pot fi făcute online, în timp real, direct de pe smartphone sau web, prin intermediul aplicației Docbook. De asemenea, utilizatorii pot să consulte disponibilitatea medicilor, competenţele lor profesionale şi pot obţine confirmarea programării, totul în mai puţin de un minut. Aplicaţia este conectată non-stop la toate sistemele de programare ale clinicilor şi cabinetelor medicale private partenere şi permite utilizatorilor să caute doctori după nume, localitate, specialitate, data şi forma de plată acceptată.

Parteneri media ai campaniei: revista Famacia Ta, Revista Galenus,Revsita Tonica, radio Itsybitsy, MamicaUrbana.ro, Carmenradu.ro, Idrilog.ro, Johannasbug.ro, Mamapetoc.ro, Familiazen.ro!
***
Docbook este prima aplicaţie din Români pentru programări online la doctor, disponibilă pe Android, iOS sau online, pe site-ul www.docbook.ro. Aplicaţia este funcţională pentru pacienţi din 11 oraşe ale ţării şi este disponibilă gratuit în App Store şi Google Play.

Articolul urmator
Testarea antidrog în școli. Anunțul ministrului de Interne: „Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor”
Testarea antidrog în școli. Anunțul ministrului de Interne: „Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O femeie a adus pe lume gemeni identici după ce i-au fost îndepărtate ovarele în urma unui tratament împotriva cancerului
    O femeie a adus pe lume gemeni identici după ce i-au fost îndepărtate ovarele în urma unui tratament împotriva cancerului

    În 2020, Shelly Battista, din Illinois, SUA, a primit diagnosticul de cancer la sân triplu negativ. În timp ce-și alăpta fiica, femeia în vârstă de 34 de ani...

    Cum reușește o adolescentă să salveze zeci de vieți cu un simplu bilețel
    Cum reușește o adolescentă să salveze zeci de vieți cu un simplu bilețel

    Potrivit ultimelor statistici ale OMS, la fiecare 40 de secunde o persoană se sinucide. Aproape 800.000 de persoane mor anual din cauza sinuciderii, un fenomen global care reprezintă cea...

    Ariana se luptă de la 11 luni pentru viața ei: a făcut pareză de la varicelă iar acum, la 14 ani, se luptă și cu 2 tumori cerebrale. Cum poți să o ajuți să aibă o viață normală
    Ariana se luptă de la 11 luni pentru viața ei: a făcut pareză de la varicelă iar acum, la 14 ani, se luptă și cu 2 tumori cerebrale. Cum poți să o ajuți să aibă o viață normală

    Ce îți dorești, tu, dragă părinte, cel mai mult pentru copilul tău? Să aibă o viață normală, nu-i așa? Asta își doresc și părinții Arianei, ca fiica lor frumoasă,...

    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare
    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare

    "Am mai fost aici", "am mai văzut persoana aceea", "îmi aduc aminte cum am murit" sunt doar câteva din situațiile cu totul neașteptate când cei mici par să rememoreze...

    Trucul genial prin care un tată își salvează copiii de situații inconfortabile
    Trucul genial prin care un tată își salvează copiii de situații inconfortabile

    Recunosc, mă enervez teribil când oamenii se plâng cât de greu este să ai copii mici. Adică, serios? Copiii mici sunt teribili? Sigur, sunt acele dimineți în care...

    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții
    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții

    Emily s-a luptat aprig cu cancerul și într-un final, l-a învins, iar aceasta este o parte din povestea ei, pe care mama ei ne-o împărtășește. Copilăria lui Emily nu a...

    O mamă susține că a găsit metoda perfectă pentru a face copilul să doarmă toată noaptea. Îi dă în fiecare seară suc
    O mamă susține că a găsit metoda perfectă pentru a face copilul să doarmă toată noaptea. Îi dă în fiecare seară suc

    O mamă din Statele Unite ne dezvăluie secretul ei și ne spune cum a reușit să-și facă copilul să doarmă toată noaptea. Îi dă suc în fiecare seară. Curios, nu-i așa?

    O femeie a pierdut lupta cu viața după ce și-a pus un diagnostic greșit. Credea că intră la menopauză, dar avea cancer în stadiul trei
    O femeie a pierdut lupta cu viața după ce și-a pus un diagnostic greșit. Credea că intră la menopauză, dar avea cancer în stadiul trei

    Simptome atât de banale precum balonarea și urinarea frecventă pot ascunde afecțiuni grave. După o lungă luptă cu cancerul, o femeie ne avertizează să nu amânăm vizita...

    © 2024 Qbebe