Dr. Craiu: Dacă a răcit copilul și respiră așa, mergeți de urgență la spital

Dr. Craiu: Dacă a răcit copilul și respiră așa, mergeți de urgență la spital

Bianca Petcu - Redactor Senior

Răceala este aproape inevitabilă în acest sezon, iar copiii sunt primele ținte. Oricât de mult am încerca să îi ferim, mediul înconjurător nu îi va ierta de cel puțin o mică răceală, însă dacă respiră astfel, lucrurile sunt mai complicate și trebuie să te prezinți cu el de urgență la medic!

Niciun părinte nu vrea să își vadă copilul în chinuri, însă pe de altă parte, nici panica nu rezolvă situația. Echilbrul este esențial în cazul unui părinte, iar atunci când vorbim despre răceli, deși nu este cazul să ne alarmăm, există situații aparte care ar trebui să ne pună de urgență pe gânduri. Doctorul Mihai Craiu aduce în discuție un subiect foarte relevant:

„Au apărut bolile respiratorii severe la CPU INSMC. Pneumonii, bronșiolită acută, laringită acută, criză de astm.

Cele mai multe astfel de boli respiratorii la copil sunt produse de virusuri. Ca urmare NU este necesar în toate bolile respiratorii grave să administrăm imediat un antibiotic. Acești copii au nevoie în primul rând de un consult de specialitate si de efectuarea unei pulsoximetrii. Apoi altceva, dacă mai este cazul”, postează Mihai Craiu pe contul său oficial de Facebook.

Domnul doctor postează și un filmuleț, pentru a arăta în mod explicit ce anume presupune afecțiunea:

„In acest filmuleț se observă "detresa respiratorie" (sindromul funcțional respirator), adică se vede efortul făcut de un sugar mic ce are bronsiolită, formă medie/severă.

Două mesaje practice:

1. Când apar respirația rapidă, peste 70 respirații/minut la sugarul mic și efortul mare (balans toraco-abdominal adică "respirație cu burta", tiraj adică "infundarea coastelor" si mișcări de piston ale capului) atunci e urgență mare. Mergeți la spital dacă respiră copilul dvs ca acest sugar din film.

2. O hemogramă efectuată la un sugar cu bronșiolită acută poate să arate un număr crescut de neutrofile. Aceasta NU ESTE o dovadă suficientă pentru a utiliza imediat un antibiotic. Cum este subliniat in articolul de mai jos, infecțiile severe cu Virus Sincițial Respirator (VSR) activează interleukina 8 (IL8) iar aceasta recrutează un număr crescut de neutrofile. https://www1.health.gov.au/…/cda-pubs-cdi-2003-cdi2701-htm-…

CONCLUZIA - mai ușor cu pianul pe scări și cu antibioticele in viroze. In ambele scenarii graba strică (rău) treaba...”.

Sursa: facebook.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Un copil a ajuns de urgență la spital, cu pielea galbenă, după ce a mâncat prea multe portocale. Ce diagnostic a primit
Un copil a ajuns de urgență la spital, cu pielea galbenă, după ce a mâncat prea multe portocale. Ce diagnostic a primit

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    A ajuns de urgență la spital! Vedeta este însărcinată în 7 luni
    A ajuns de urgență la spital! Vedeta este însărcinată în 7 luni

    UPDATE! Alina Laufer a născut prematur, la 7 luni. Soția unui cunoscut om de afaceri de la noi se află în cel de-al treilea trimestru de sarcină și are probleme. Parcurge...

    Medicii nu mi-au diagnosticat sarcina heterotopică, cu gemeni fraternali, așa că am ajuns la operație de urgență
    Medicii nu mi-au diagnosticat sarcina heterotopică, cu gemeni fraternali, așa că am ajuns la operație de urgență

    „I-am spus medicului că am dureri mari, dar a insistat că e vorba de gaze și m-a trimis acasă. Când am ajuns a doua oară la spital, pentru că nu mai suportam durerile, am...

    Crește numărul copiilor internați la urgențe. Ce spune doctorul Mihai Craiu despre această problemă
    Crește numărul copiilor internați la urgențe. Ce spune doctorul Mihai Craiu despre această problemă

    Umezeala excesivă și vremea capricioasă, alături de redeschiderea colectivitaților pentru cei mici, au dus la o creștere semnificativă a numărului copiilor internați la urgențe,...

    După 3 ani de stat în spital, copilul meu va veni, în sfârșit, acasă...
    După 3 ani de stat în spital, copilul meu va veni, în sfârșit, acasă...

    Un băiețel din Chicago și-a bucurat familia când s-a întors în sfârșit acasă, după ce a stat aproape toată viața lui în spital. Mai multe despre...

    Mămici, fiți atente când mergeți în parc cu copiii! Iată ce am pățit într-o toaletă publică
    Mămici, fiți atente când mergeți în parc cu copiii! Iată ce am pățit într-o toaletă publică

    Părinții de copii mici sunt adesea îngrijorați că cineva va încerca să le facă rău micuților lor. O mamă a povestit că a avut parte cea mai înfricoșătoare...

    Dr. Craiu: "Dracul nu este atât de negru. Copiii trebuie să meargă la școală!"
    Dr. Craiu: "Dracul nu este atât de negru. Copiii trebuie să meargă la școală!"

    A mai rămas puțin din vacanța de vară și toți părinții se gândesc cu teamă la începerea școlilor. Pandemia nu pare să se apropie de final iar Covid-19 se arată...

    Când copilul este internat la spital - cum gestionăm situația?
    Când copilul este internat la spital - cum gestionăm situația?

    Niciun părinte nu vrea să-și vadă copilul bolnav, cu atât mai puțin în spital. Doar că uneori, această situație este inevitabilă și poate scoate la suprafață...

    Un băiețel de șase ani i-a salvat viața mamei după ce a spus că respiră ca un zombie
    Un băiețel de șase ani i-a salvat viața mamei după ce a spus că respiră ca un zombie

    Jaxon, un băiețel de 6 ani din Wisconsin i-a salvat viața mamei sale, atunci când și-a dat seama că aceasta respira anormal - „ca un zombie”. Băiețelul dormea...

    © 2024 Qbebe