Dupa ce a facut un copil, presedinta unei companii cere iertare mamelor cu care a lucrat

Katharine Zaleski si-a petrecut tineretea ca manager la publicatiile Huffington Post si The Washington Post. Intr-un editorial scris pentru Fortune, Katharine admite ca ii pare rau ca s-a comportat urat cu mamicile cu care a lucrat pe vremea cand conducea cele doua publicatii.


"Imi dadeam ochii peste cap cand o mamica imi spunea ca nu poate sa iasa cu mine si cu colegii sa bem. Puneam la indoiala angajamentul ei fata de locul de munca, desi ea ajungea mai devreme cu doua ore la birou a doua zi de dimineata, inaintea mea si a colegilor mei mahmuri. Programam sedinte la 4:30-5:00 aproape in fiecare zi pentru ca imi pasa mai mult sa arat ca eu lucrez peste program. Nu-mi pasa ca la ora aia parintii trebuie sa-si ia copiii de la scoala sau de la gradinita.
Odata, imi amintesc cum in timpul unui interviu, o mama cu trei copii a fost intrebata de colegul meu cum va reusi sa se descurce cu trei copii si cu jobul. Nu am incurajat-o atunci, nici macar din priviri. Nici atunci cand ne-a raspuns ca de fapt, ii place sa fie un pic departe de copii in timpul zilei."
, marturiseste Katharine.

La 31 de ani, Katharine a ramas insarcinata si intreaga ei viziune s-a schimbat.
"Mi-as dori sa fi stiut acum 5 ani ca mamele sunt cele pe care le vrei in echipa. Se spune ca daca vrei ceva facut bine, roaga o persoana ocupata sa o faca. De aceea imi place sa lucrez cu mamele acum.", admite Katharine.

In editorial Katharine povesteste cum i-a venit ideea sa deschida un business care sa le permita mamelor sa lucreze de acasa si ca astfel a luat nastere PowertoFly. Katharine le-a cerut iertare tuturor mamelor cu care a lucrat si a facut apel si la ceilalti manageri sa-si schimbe atitudinea.

"Daca o mama va spune ca nu poate ajunge la o cina de lucru, intrebati-o daca este disponibila pentru un pranz.", sugereaza Katharine.

Surse: kidspot.com.au, today.com, nydailynews.com

Un copil de 4 ani a făcut septicemie după ce a probat pantofi fără șosete. Cum a fost posibil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum sa ierti? 6 tehnici concrete sa poti ierta mai usor. 2 rugaciuni puternice de iertare si dezlegare
    Cum sa ierti? 6 tehnici concrete sa poti ierta mai usor. 2 rugaciuni puternice de iertare si dezlegare

    "Este cu adevarat iertare atunci cand poti spune unui om: MULTUMESC pentru aceasta experienta!" Oprah Winfrey

    Povești de femei celebre care au făcut mai întâi copii și apoi au făcut carieră
    Povești de femei celebre care au făcut mai întâi copii și apoi au făcut carieră

    Deși în prezent există tendința de a se pune accent mai ales pe poveștile unor femei care mai întâi și-au construit o carieră și apoi au devenit mame, trebuie să...

    10 secrete ale mamelor perfecte. Cate bifezi din lista?
    10 secrete ale mamelor perfecte. Cate bifezi din lista?

    Orice femeie vrea sa fie perfecta in toate relatiile pe care le are, pentru a se simti implinita si fericita: in relatia cu copiii sai, cu sotul sau, cu jobul si colegii sai, cu parintii...

    Frici ale mamelor singure pe care vrem să le știți și voi
    Frici ale mamelor singure pe care vrem să le știți și voi

    Să fii mamă singură este poate una dintre cele mai dificile meserii din lume. Dar la final de zi, când simți că sunt șanse mari să te dezintegrezi în orice clipă, ai și...

    Felul in care nevoia de control a mamelor poate afecta dezvoltarea copilului
    Felul in care nevoia de control a mamelor poate afecta dezvoltarea copilului

    Vestea că vei fi mamă este un moment emoţionant şi, în cele mai multe cazuri, unul extrem de aşteptat. La puţin timp după aflarea veştii, din cauza celor din jur, apare...

    Cum arată corpul unei mame de tripleți înainte și după naștere? Fotografii sincere care dezvăluie adevărul
    Cum arată corpul unei mame de tripleți înainte și după naștere? Fotografii sincere care dezvăluie adevărul

    Șansele de o sarcină cu tripleți sunt de una la 9000 de sarcini. Așa că nu este de mirare că o femeie însarcinată cu tripleți a decis să își documenteze o astfel de...

    8 probleme cu care cuplurile se confruntă după ce au un copil
    8 probleme cu care cuplurile se confruntă după ce au un copil

    Multe cupluri aleg să aibă un copil pentru a celebra stabilitatea conjugală sau a-și întări relația. Partenerii consideră că un copil îi va aduce mai aproape și că...

    © 2019 Qbebe