Lecțiile Gustului - Culinary Tour de Force

Lecțiile Gustului - Culinary Tour de Force

Corina Naftanaila

La Școala Centrală din București, a avut loc lansarea oficială a Lecțiilor Gustului, un program - Sărbătoarea Gustului, ce are ca scop educarea copiilor din clasa a III-a în vederea unei alimentații sănătoase și dobândirea unei atitudini eco-responsabile.

Astfel, în cadrul evenimentului educațional au fost lansate două materiale importante, și anume :

sarbatoarea gustului• Broșura pedagogică - conține 7 teme ce presupun efectuarea lor împreună cu părinții, acasă. Acestea sunt structurate pe subiecte referitoare la comprehensiunea elementelor nutriționale și de sănătate, menționate pe etichetele produselor alimentare, dar și gesturi corecte, necesare și responsabile în bucătărie care au impact real și imediat asupra mediului înconjurător. Broșura este distribuită către 201.187 elevi din România dintre care 18.000 în Bucuresti.

• Boneta de Bucătar - simbol al festivalului, realizată sub tutela celor 3 câștigători ai celebrului concurs mondial de gastronomie, Bocuse D'Or: Mathew Peters (SUA), Christopher William Davidsen (Norvegia), Viktor Andrésson (Islanda).

Așadar, suntem la startul unui "culinary tour de force" cu numeroși Chefi de renume ce vor oferi Boneta de Bucătar și o broșură ce aparține Reprezentanţei Comisiei Europene în România, intitulată „Agricultura în centrul vieții noastre". Programul se va derula în școlile din România: București (Noiembrie), Pitesti (Decembrie), Brașov (Ianuarie), Sibiu (Februarie), Timișoara (Martie), Cluj (Aprilie), Iași (Mai) și Constanța (Iunie).

lectia gustuluiFestivalul Sărbătoarea Gustului se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS și Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Slogan Festival: "Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă!"

"Sărbătoarea Gustului" - Educarea gustului consumatorilor, în rândul copiilor și al părinților, liceenilor și tinerelor generații de bucătari prin informarea și transparența pedagogică asupra produselor, originilor lor și modului de producție și trasabilitate, transmiterea cunoștințelor și încurajarea unui comportament alimentar echilibrat, sănătos, durabil, Eco-responsabil. Festivalul reunește o serie de evenimente desfășurate în școli, universități, restaurante și hoteluri, hypermarket-uri și târguri de alimentație, HORECA și turism.

Mai multe detalii disponibile pe www.sarbatoarea-gustului.ro și  www.facebook.com/SarbatoareaGustului

Articolul urmator
Două învățătoare din Iași au bătut cu bestialitate un copil de șapte ani: „Era cu obrajii și urechile învinețite”, spune mama copilului
Două învățătoare din Iași au bătut cu bestialitate un copil de șapte ani: „Era cu obrajii și urechile învinețite”, spune mama copilului

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 vitamine care te ajută să te îngrași
    6 vitamine care te ajută să te îngrași

    Vrei să iei în greutate, dar nu știi ce vitamine te pot ajuta ? Descoperă în acest articol 6 vitamine care, în mod indirect, prin proprietățile lor, te pot ajuta să...

    Cât costă și ce conțin cozonacii pe care îi găsim în hipermarketuri
    Cât costă și ce conțin cozonacii pe care îi găsim în hipermarketuri

    Asociația Pro Consumatori (APC), singura organizație de utilitate publică, singura organizație de consumatori din România membră a Organizatiei Europene a Consumatorilor (BEUC),...

    De ce nu-mi mai oblig copiii să participe la reuniunile de familie
    De ce nu-mi mai oblig copiii să participe la reuniunile de familie

    Ne amintim cu toții momentele din copilărie, în care mergeam cu părinții noștri la rude în vizită, sau când primeam musafiri și trebuia să stăm la o masă mare...

    Avem 16 copii. Eram săraci și aveam 6 joburi, acum avem o vilă și le cumpăr copiilor mașini de zeci de mii de euro
    Avem 16 copii. Eram săraci și aveam 6 joburi, acum avem o vilă și le cumpăr copiilor mașini de zeci de mii de euro

    Când ești părinte de mai mulți copii, oricând poți fi pus în situația de a face diverse sacrificii pentru a le asigura ceea ce le trebuie. De exemplu, vei avea mai...

    Învățătoarea copilului meu mi-a spus să invit toți cei 24 de la colegi la ziua lui de naștere, cu părinți cu tot
    Învățătoarea copilului meu mi-a spus să invit toți cei 24 de la colegi la ziua lui de naștere, cu părinți cu tot

    Un tătic s-a enervat teribil după ce a primit un telefon de la învățătoarea fiului sau de 6 ani, care îi cerea să invite toți cei 24 de copii din clasa și pe părinții...

    Refuz să fac temele copilului meu și iată de ce
    Refuz să fac temele copilului meu și iată de ce

    Din dorința de a te asigura că nu se strecoară greșeli, că se va face remarcat la școală și că va termina mai repede, poți fi tentată să-ți ajuți mereu copilul la teme....

    Sunt judecată pentru faptul că-mi las copilul de 11 ani să bea cafea
    Sunt judecată pentru faptul că-mi las copilul de 11 ani să bea cafea

    O mămică de peste hotare a povestit pe internet că îi dă cafea fiului ei în vârstă de 11 ani. Mulți oameni au fost scandalizați la citirea spuselor femeii,...

    Am fost obsedată de perfecțiune toată viața mea. Îmi învăț copiii să accepte imperfecțiunea
    Am fost obsedată de perfecțiune toată viața mea. Îmi învăț copiii să accepte imperfecțiunea

    Rezonezi și tu cu ideea de perfecționism? Nu ești singura. Chiar dacă știm că perfecțiunea, de fapt, nu există, totuși nu ne putem abține să nu încercăm să ajungem la ea...

    © 2024 Qbebe