Legion Run România - distracția, energia și susținerea au venit în valuri!

Legion Run România - distracția, energia și susținerea au venit în valuri!

Corina Naftanaila

Evenimentul internațional Legion Run a avut loc în premieră în România în data de 16 Iunie 2018 la Divertiland Water Park, Chiajna.

Aproape 1000 de participanți au trăit experiența Legion Run împreună cu prietenii, colegii și familia, atât în echipa alături de care au depășit obstacolele, cât și sub privirile și încurajările spectatorilor.

Organizați în valuri a câte 150 de persoane, participanții au pornit din 20 în 20 de minute de la Start, parcurgând traseul de 5 km și 19 obstacole, sub încurajările spectatorilor, cât și cu susținerea celorlalți membri din echipa lor. Rezultatul a fost depășirea limitelor, barierelor psihologice și ieșirea din zona de confort pentru fiecare participant în parte.

A fost multă energie pozitivă la Legion Run, iar toți cei care au luat parte la această experiență unică, au trăit momente de neuitat alături de membrii echipei lor; sentimente de ambiție, de adrenalină, uneori chiar de teamă în fața unora dintre obstacole, cât și sentimentul de libertate și senzația de întoarcere în copilărie.

legion run

Participanții au fost extrem de multumiți și entuziasmați de experiența Legion Run și au declarat convinși că la următoarea ediție vor veni în număr mult mai mare! Pentru că spiritul de echipă, camaraderia și susținerea celorlalți i-au ajutat să treacă peste cele mai mari frici și temeri, odată cu înfruntarea obstacolelor strategic realizate, tocmai pentru a ajuta participanții să evolueze după fiecare eveniment Legion Run.

5% din valoarea totală a biletelor vândute va fi direcționată către Asociația Help Autism pentru a oferi copiilor cu autism șansa unei vieți mai bune, mai libere, susținând cheltuielile terapiei de recuperare pentru acești micuți.
Sponsorii evenimentului, printre care s-au numarat FordStore BDT, SlooP, Unimasters si Gatorade, au sustinut atmosfera energică și surprinzătoare, iar Black Cab, ca și susținători ai evenimentului, au oferit 10% discount pentru toate cursele spre sau dinspre locatia unde s-a desfășurat Legion Run Romania.

Legion Run este experiența unică a unui eveniment necompetitiv, dar cu multă adrenalină și distracție, cu o serie de obstacole special realizate pentru a încuraja spiritul de echipă și depășirea limitelor cu ajutorul celorlalți participanți.

Legion Run este un brand care crește rapid în număr de evenimente și participanți, desfășurându-se până acum în peste 30 țări și pe 3 continente.

Traseu de 5 km, 19 obstacole - din care două au fost în premieră în cadrul ediției de anul acesta din România, aventură și adrenalină, toate acestea sub egida Legion Run.

Ne găsiți și pe Facebook, pe pagina internațională Legion Run și pe pagina de event Legion Run Romania 2018 , unde ne puteți lăsa impresiile voastre și unde puteți fi la curent cu noutăți, evenimente viitoare și alte informații utile.

Legion Run este o experiență unică, o competiție cu propriile forțe și o provocare de a-ți depăși propriile limite.
Nu este o competiție cu ceilalți participanți, nu se cronometrează, iar câștigători sunt cei care obțin sentimentul de mulțumire că și-au depășit limitele mentale și fizice, că au ieșit din zona de confort și că pot mult mai mult decât au crezut vreodată.

Cui de adresează Legion Run? Atât persoanelor fizice cât și companiilor, pentru că încurajează munca în echipă și colegialitatea.

Companiile pot beneficia și de pachetele personalizate, care oferă o bună vizibilitate atât în cadrul evenimentului, cât și pe parcursul campaniei de promovare a evenimentului. Aici mai multe detalii.

Pentru detalii și informații suplimentare, ne puteți scrie la adresa: romania@legionrun.com.

Cauză socială: Asociația Help Autism
Eveniment sponsorizat de: Ford, Ford Store BDT, Sloop, Unimasters, Gatorade.
Eveniment susținut de: Divertiland, World Class România, Rock FM, Crucea Rosie, Speed Fire, ParkLake Shopping Center, BlackCab.
Prieteni media: Hai sa socializam, Creative Board Gaming, Runningmag.ro, Fitnessmag.ro, Men's Health, 36fit.com, Socialagenda.ro, tustiai.ro, stiintasitehnica.com, weinvent.ro, news24.ro, financiarul.ro, itennis.ro, UPfit.one, Sportsplanner.com, cariereonline.ro, gabrielsolomon.ro, eva.ro, cinemagia.ro, 9am.ro, divahair.ro, qbebe.ro, 7life.ro, revistavedetelor.ro, adpm.ro, instilulmeu.ro, socialdiva.ro, 9vremparinti.ro, healthandfitness.ro, prwave.ro, ziare.com, business24.ro, romaniajournal.ro, garbo.ro, kudika.ro.

Franciza Legion Run în România este deținută de către Pandorra Story Style, agenție de campanii integrate și evenimente, unde poveștile devin proiecte pline de creativitate, entuziasm și dedicare. La Pandorra se găsesc soluții simple la probleme complexe, iar problemele înseamnă oportunități de dezvoltare și provocări.

Pentru că în viziunea Pandorra succesul fiecărui proiect începe întotdeauna cu o echipă de oameni pasionați și care se inspiră din viață!

Articolul urmator
Singura elevă din România admisă la Cambridge. Cine este Noela și în ce se va specializa
Singura elevă din România admisă la Cambridge. Cine este Noela și în ce se va specializa

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    A venit primăvara! Unde își duc vedetele din România copiii la plimbare în pandemie
    A venit primăvara! Unde își duc vedetele din România copiii la plimbare în pandemie

    Zilele calde și însorite de primăvară ne-au stimulat pe toți să ieșim pentru a ne bucura de soare și de mișcare. Nu au făcut excepție nici vedetele autohtone, care, cu mic,...

    Susținerea ta de a cum este stima de sine a copilului de mai târziu. Încearcă și tu Jocul Mesajelor cu copilul tău
    Susținerea ta de a cum este stima de sine a copilului de mai târziu. Încearcă și tu Jocul Mesajelor cu copilul tău

    Dacă vrei să crești un adult frumos, inimos și capabil să stea drept pe picioarele sale, ai de lucru, dragă părinte! Parentingul ăsta nu e floare la ureche, nici măcar plantă...

    Fetița mea a trăit o săptămână și 4 zile. Am nevoie de susținerea voastră, să mă întărească. Plâng în fiecare zi
    Fetița mea a trăit o săptămână și 4 zile. Am nevoie de susținerea voastră, să mă întărească. Plâng în fiecare zi

    Nu există durere mai mare pentru o femeie decât pierderea copilului ei. O spun pentru că sunt pățită, pentru că am fost nevoită să întrerup o sarcină pe care mi-o doream...

    Studiile confirmă: tații joacă un rol esențial în susținerea procesului de alăptare
    Studiile confirmă: tații joacă un rol esențial în susținerea procesului de alăptare

    Tatăl se poate implica activ în creșterea copiilor chiar din primele zile de viață. Cu multă grijă și suficientă informație, bărbatul își poate susține partenera să...

    Soacra mea a venit după mine și soțul meu în luna de miere...
    Soacra mea a venit după mine și soțul meu în luna de miere...

    Ceea ce părea a fi o lună de miere de coșmar datorită deciziei soacrei de a fi alături de miri, s-a transformat într-o vacanță de vis pentru toată lumea. Mirii s-au bucurat de...

    Sunt o mamă surogat care a născut gemeni și am rămas cu ei. Părinții lor nu au mai venit după ei
    Sunt o mamă surogat care a născut gemeni și am rămas cu ei. Părinții lor nu au mai venit după ei

    O mamă surogat din SUA, care a născut gemeni anul trecut, îi crește acum împreună cu soțul ei, după ce părinții lor nu au mai venit după ei.

    A venit, în sfârșit, momentul în care copilul meu înțelege sarcasmul
    A venit, în sfârșit, momentul în care copilul meu înțelege sarcasmul

    Ești părinte și îți place sarcasmul? S-ar putea ca cel mic să preia acest „obicei” de la tine mai repede decât crezi. Uite ce povestește această mamă de peste...

    Valul 4 a venit mai repede decât ne așteptam. Din ce în ce mai multe cazuri și printre copii
    Valul 4 a venit mai repede decât ne așteptam. Din ce în ce mai multe cazuri și printre copii

    Varianta Delta a coronavirusului a devenit dominantă și în România! Numărul infectarilor a crescut de 5 ori în 8 săptămâni, cei mai afectați fiind, se pare,...

    © 2024 Qbebe