Libris.ro: Vânzări cu 81% mai mari la cartea pentru copii după închiderea școlilor

Libris.ro: Vânzări cu 81% mai mari la cartea pentru copii după închiderea școlilor

Qbebe.ro

Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, a înregistrat în perioada stării de urgență (15 martie -15 mai 2020) vânzări cu 81% mai mari la cărțile pentru copii, în timp ce vânzările de jocuri au crescut cu 66%.

Creșterea raportată la aceeași perioadă din 2019 a fost uniformă pe toate categoriile de vârstă, cu interes remarcabil față de cărțile de activități și caietele de scriere și grafisme, folosite de părinți ca suport pentru continuarea procesului educațional înterupt odată cu închiderea grădinițelor și școlilor.

Ponderea produselor adresate celor mici în total vânzări pe Libris.ro, a ajuns în ultimele două luni la 23%, față de 18% cât reprezentau cumulat cărțile pentru copii și jocurile în perioada similară a anului trecut. “Implicarea activă a părinților în procesul educațional al copiilor a crescut semnificativ. Adulții din familie au fost puși în situația de a prelua o parte din responsabilitățile cadrelor didactice. Astfel, mulți părinți au dorit să completeze lecțiile online și s-au implicat în activități suplimentare alături de copiii lor”, consideră Laura Țeposu, CEO Libris.ro.

Top cele mai vândute cărți pentru copii în starea de urgență

În topul celor mai vândute 15 volume pentru copii se regăsesc titluri clasice de aventuri, alături de cărți cu activități de învățare prin joc și materiale educative care completează procesul de educație.

carti-pentru-copii

Preocuparea părinților pentru asigurarea unui context prielnic pentru educație și dezvoltarea celor mici a fost evidentă prin prisma achizițiilor făcute pe Libris.ro. Închiderea școlilor și grădinițelor și migrarea către lecțiile online au schimbat într-un timp extrem de scurt modul obișnuit de predare. Fie că vorbim despre lecturi captivante sau despre cărți cu resurse și activități educative, părinții au căutat soluții alternative pentru a menține interesul copiilor față de acumularea de cunoștințe sau deprinderi", adaugă Laura Țeposu.

  1. Aventurile lui Tom Sawyer - Mark Twain
  2. Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activități +3 ani
  3. Bufnița care se temea de întuneric - Jill Tomlinson
  4. Micul Prinț - Antoine de Saint-Exupery
  5. Caiet de scriere - Învăt să scriu cifre (Mă pregătesc să merg la școala 2)
  6. Caietul meu de înițiere în grafică 3-4 ani
  7. Dumbrava minunată - Mihail Sadoveanu
  8. Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activități +5 ani
  9. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău - Fredrik Backman
  10. Marea carte de colorat 4-5 ani
  11. Colț alb - Jack London
  12. Singur pe lume - Hector Malot
  13. Mă pregătesc să fiu școlar - Caiet de scriere 2 - Semne grafice. Matematica și explorarea mediului - Buzenschi Lucica
  14. Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activități +6 ani
  15. Pinguinul care voia să afle mai multe - Jill Tomlinson

Top autori de carte pentru copii

  1. Jill Tomlinson
  2. Alec Blenche
  3. Erin Hunter
  4. Roald Dahl
  5. Ioana Chicet-Macoveiciuc
  6. Carl-Johan Forssen Ehrlin
  7. Sven Nordqvist

Este interesant că avem doi autori români contemporani în top. Prin aventurile personajelor lor, cei mici învață și descoperă lucruri despre lume. Sunt cărți pe care le preferă copii, care nu au legătura neaparat cu bibliografia școlară, ci sunt o alegere de placere care invită copiii la descoperire și la drag de lectură de dragul lecturii –mai spune Laura Țeposu.

Cele mai vândute jocuri: clasice, de îndemânare și puzzle-uri

Stărea de urgență a reunit familia în jurul unor jocuri clasice, precum Păcălici Scărpinici, Remi Clasic sau Nu te supăra. Jocurile de îndemânare au fost de asemenea foarte căutate, în timp ce puzzle-urile cele mai populare trimit cu gândul la vacanțe și călătorii.

Jocurile alese de părinți se încadrează, cum era și normal, în două direcții: pe de-o parte jocuri care să le capteze atenția și să îi implice într-o activitate independentă de creație sau de gândire, cu efect spre limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, iar pe de altă parte, jocuri în care familia se implică activ –jocuri de societate sau boardgames, care asigură conectarea adult –copil”, completează Laura Țeposu.

lectura-pentru-copii

  1. Să țesem frumos
  2. Păcălici Scărpinici
  3. Să coasem frumos
  4. Remi clasic
  5. Puzzle 1000 Discover Europe: Pragser Wildsee. South Tyrol – Italy
  6. Cuvinte încrucișate, Travel edition
  7. Set de țesut
  8. Puzzle 1000 Discover Europe: Casa Batllo. Barcelona. Spain
  9. 4 Puzzle: Animale Domestice
  10. Puzzle 500 Stefan Luchian. Crizanteme Galbene
  11. Brosquito
  12. Joc Nu te supăra original
  13. Brainbox - Descoperă România
  14. Brainbox – Orașele lumii
  15. Colecție de jocuri clasice: 50 posibilități de joc

Fondat în 2009, Libris.ro este o afacere 100% românească și cea mai mare librărie online din România. În 11 ani de la înființare, librăria online Libris.ro a expediat peste 3 milioane de comenzi către milioane de români din întreaga lume. Peste 190.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme și cadouri.

Din decembrie 2014, Libris.ro s-a alăturat Organizației "Salvați Copiii" în proiectul de reducere a mortalității infantile în România. Astfel, prin intermediul cititorilor care au donat pe site-ul Libris.ro, s-au strâns peste 420.000 euro, sume folosite integral pentru dotarea cu echipamente medicale a 11 maternități din România. Din martie 2020, fondurile donate de clienții Libris sunt utilizate pentru Fondul de Urgență pentru Spitale al Salvați Copiii, în cadrul caruia au fost direcționată deja suma de 100.000 lei.

Din martie 2018, Libris.ro a demarat campania #RespectYourself - Oferă-ți timp pentru lectură, proiect prin care își propune să prezinte lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare.

Articolul urmator
Cartea care a scandalizat internetul - „Profu' crede că învăț”. Ce spun părinții
Cartea care a scandalizat internetul - „Profu' crede că învăț”. Ce spun părinții

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un „trend” îngrijorător! Tot mai mulți copii mari merg la școală cu scutece
    Un „trend” îngrijorător! Tot mai mulți copii mari merg la școală cu scutece

    Profesorii din Elveția aduc în atenția publicului un „trend” mai mult decât îngrijorător. Din ce în ce mai mulți elevi poartă scutece pentru că nu...

    "Sunt copii care au nevoie de oameni să le arate că viaţa poate fi şi mai blândă". Interviu cu Daniela, voluntar la Ajungem MARI
    "Sunt copii care au nevoie de oameni să le arate că viaţa poate fi şi mai blândă". Interviu cu Daniela, voluntar la Ajungem MARI

    Sunt zeci de mii de copii şi tineri care cresc urmăriţi de aceleaşi cuvinte: “Nu mă lăsa aici!” Sunt zeci de mii de copii în România care s-au văzut...

    Ce mari au crescut copiii Claudiei Pătrășcanu! Cum și-a refăcut vedeta viața după divorțul scandalos
    Ce mari au crescut copiii Claudiei Pătrășcanu! Cum și-a refăcut vedeta viața după divorțul scandalos

    Claudia Pătrașcanu a devenit cunoscută după ce a fost membră a formațiilor „Exotic” și „Sexxy”. În urmă cu mai bine de 10 ani, Claudia a început...

    Zodiile care sunt cele mai mari mincinoase
    Zodiile care sunt cele mai mari mincinoase

    Unele persoane au o capacitate uimitoare de a-i manipula pe cei din jur și de a se juca cu mintea lor datorită naturii lor rele și viclene. Aceste ființe sunt extrem de răutăcioase și...

    Copiii mai mari ar trebui să se implice în creșterea fraților mai mici: Da sau nu?
    Copiii mai mari ar trebui să se implice în creșterea fraților mai mici: Da sau nu?

    Pe măsură ce o familie se lărgește, părinții pot ajunge să se întrebe cum ar trebui să procedeze pentru a putea face față cât mai bine numeroaselor sarcini pe care le...

    Zodiile care trebuie să joace cartea vulnerabilității ca să-și găsească un partener
    Zodiile care trebuie să joace cartea vulnerabilității ca să-și găsească un partener

    Dacă pentru anumite persoane nu este o problemă să-și deschidă sufletul și să-și dezvăluie și „punctele slabe”, pentru altele este de neconceput să realizeze un...

    Trigliceride mari la copii: cauze, simptome si tratament
    Trigliceride mari la copii: cauze, simptome si tratament

    Trigliceridele sunt un tip de grăsime care se regăsesc în sânge și, alături de colesterol, reprezintă cele mai comune tipuri de lipide din organism. Când...

    Ce mari și frumoși au crescut copiii Valentinei Pelinel! Cum se descurcă vedeta în rolul de mămică de trei copii
    Ce mari și frumoși au crescut copiii Valentinei Pelinel! Cum se descurcă vedeta în rolul de mămică de trei copii

    Valentina Pelinel a avut o carieră de succes ca model internațional, iar în anul 2018 s-a căsătorit cu omul de afaceri Cristi Borcea. Cuplul a avut primul copil în anul 2016,...

    © 2024 Qbebe