Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

O clipă de neatenție! Un copil de 2 ani din Iași a căzut de la etajul 9

Tragedie în cartierul ieșean Alexandru cel Bun, luni seară în jurul orei 20.00 - un copilaș în vârstă de doi ani a căzut de la etajul 9 al unui apartament.

La fața locului a fost trimis un echipaj medical care a început resuscitarea băiatului imediat. Micuțul se afla în stop cardiac.

„În jurul orei 19.50, un apel la numărul de urgenţă a anunţat că un copil în vârstă de doi ani a fost victima unei căzături de la înălţime. A intervenit o ambulanţă cu medic, care a găsit pacientul în stop cardio-respirator, a început manevrele de resuscitare şi a decis transferul imediat la unitatea medicală", a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.

copil de 2 ani cazut de la etajul 9 Iasi

Băiatul a fost transportat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria" din Iași pentru îngrijire.

Evenimentul a suferit un final tragic, ca urmare a faptului că în pofida încercărilor cadrelor medicale de a-l resuscita, băiatul a răspuns timp de 10 minute, după care a reintrat în stop cardiac, în cele din urmă fiind pronunțat decesul.

Surse: adevarul.ro, libertatea.ro, ziaruldeiasi.ro

Pericolul depresiei postpartum: o mamă din Iași s-a aruncat de la etajul patru al maternității unde doar ce născuse

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dr. Oana Sinișteanu: un copil obosit este un copil deprimat din punct de vedere imunitar
    Dr. Oana Sinișteanu: un copil obosit este un copil deprimat din punct de vedere imunitar

    Vei afla aici informații interesante despre cum creștem imunitatea copiilor, un ghid pe vârste, prezentata de Dr. Oana Sinișteanu, medic familie/copii la Ora de Imunitate, primul...

    10 lucruri realiste pe care trebuie sa le stii inainte sa faci un copil
    10 lucruri realiste pe care trebuie sa le stii inainte sa faci un copil

    Cand ramai gravida si chiar si cand doar ai intentia, te pregatesti cu toate informatiile care iti pica in mana despre cum va fi viata ta de proaspata mama. Te inscrii la cursuri, studiezi...

    Iubirea versus moștenirea - un copil nu are nevoie de bani, are nevoie de tine!
    Iubirea versus moștenirea - un copil nu are nevoie de bani, are nevoie de tine!

    După o grămadă de ani petrecuți cu propria persoană, într-o zi te trezești cu un om micuț în brațe, parte din tine, parte din sufletul tău și pentru foarte mulți...

    Cum devii cea mai bună versiune a ta? Faci un copil
    Cum devii cea mai bună versiune a ta? Faci un copil

    Nu mă consider nici pe departe perfectă. Nici nu cred că ar fi distractiv un om perfect. Căci tocmai defectele ne fac speciali. Dar, cumva, meseria de mamă m-a modelat într-un mod...

    Când 3 devin iar 2: de ce pentru moartea unui copil nu există cuvânt în dicționar
    Când 3 devin iar 2: de ce pentru moartea unui copil nu există cuvânt în dicționar

    În viața oricărui om există un moment prin care nimeni nu-și dorește să treacă: cel în care își pierde copilul. Dacă există văduvă și orfan în...

    VIDEO: Un bebeluș cade într-un bazin cu apă și este salvat de un alt copil
    VIDEO: Un bebeluș cade într-un bazin cu apă și este salvat de un alt copil

    Odată ce devenim mămici, ne bucurăm să-i vedem pe ai noștri micuți că sunt vioi și dornici să descopere lumea din jur. Cu toate acestea, trebuie să fim mereu în alertă și...

    Un copil fericit țopăie, țipă, se joacă și face prostii
    Un copil fericit țopăie, țipă, se joacă și face prostii

    Ce ne dorim în primul rând pentru ai noștri copii? Fericire. Un copil fericit, are un părinte fericit. Un copil fericit se simte liber, iar un copil liber va face tot timpul...

    © 2019 Qbebe