Motivul pentru care cel de-al doilea copil este mai dificil decât primul este atenția mai puțină pe care o primește din partea părinților. Adică a voastră, da. Voi sunteți de vină, deși știm că v-ați obișnuit cu aceste senzații încă de la nașterea primului copil. Dacă primul copil are un statut special, este ținut în puf ca un bibelou fragil, i se pun lauri pe cap și primește intreaga voastră atenție, la cel de-al doilea mai scad energia și timpul disponibil.
"Am descoperit faptul că fratele mai mic, în special în familiile cu doi băieți, tinde să întâmpine probleme cu legea și să dezvolte un comportament delicvent", scrie autorul unui studiu desfășurat în cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts.
Iubirea este la fel de puternică, nici nu intră în discuție, dar grijile voastre, angoasele voastre nu mai au aceleași proporții gigantice de la început. Practic, intervine o ușoară relaxare în ceea ce privește creșterea celui de-al doilea copil, prin urmare și timpul petrecut împreună scade sau, mai bine spus, se împarte la doi.
Sursa: www.kidspot.com.au