Performanță istorică: s-a aprobat vaccinul anti-malarie care va salva milioane de copii, după 100 de ani de cercetare

Organizația Mondială a Sănătății a aprobat primul vaccin de prevenire a malariei, una dintre cele mai vechi și mai periculoase boli infecțioase ale omenirii, care ucide, în fiecare an, zeci de mii de copii din Africa.

OMS a aprobat primul vaccin anti-malarie pentru copii

Această infecție transmisă de țânțari ucide peste 400.000 de persoane pe an, majoritatea fiind copii și sugari. Miercuri, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a aprobat, pentru prima dată, utilizarea unui vaccin în Africa Sub-sahariană și în regiunile cu un nivel de transmitere moderat sau ridicat, în urma unui program pilot de succes în Ghana, Kenya și Malawi.

Dezvoltat de producătorul britanic de medicamente GlaxoSmithKline, vaccinul, a cărui eficacitate a fost demonstrată pentru prima dată în urmă cu șase ani, se administrează în patru doze la copiii începând cu vârsta de cinci luni.

„Acesta este un moment istoric. Vaccinul împotriva malariei pentru copii, așteptat de mult timp, reprezintă un progres pentru știință, sănătatea copiilor și controlul malariei”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS. „Utilizarea acestui vaccin pe lângă instrumentele existente pentru prevenirea malariei ar putea salva zeci de mii de vieți tinere în fiecare an”, a mai adăugat acesta. 

Din punct de vedere științific, acesta este un progres masiv, din punct de vedere al sănătății publice, este o performanță istorică. Căutăm un vaccin împotriva malariei de peste 100 de ani, acesta va salva vieți și va preveni boala la copiii africani”, a subliniat Dr. Pedro Alonso, directorul Programului Global pentru Malarie al OMS. 

De ce a fost nevoie de 100 de ani pentru găsirea unui vaccin anti-malarie?

Malaria este cauzată de un parazit, nu de un virus. Este atât de insidios încât poate să infecteze o persoană de mai multe ori, copiii africani pot să aibă chiar și 6 episoade de malarie într-un an. Chiar și atunci când boala nu este fatală, asaltul repetat asupra corpului lor îi poate lăsa slabi și vulnerabili la alți agenți patogeni, alterând permanent sistemul imunitar, scrie The New York Times.

„După ce tocmai ați văzut cum lumea a dezvoltat vaccinurile anti-Covid în timp record, poate vă întrebați de ce a durat atât de mult cu malaria?”, scrie jurnalistul BBC James Gallagher.

Malaria este cauzată de un parazit care este mult mai insidios și mai sofisticat decât virusul care provoacă Covid. A le compara este ca și cum ai compara o persoană cu o varză. Parazitul malariei a evoluat pentru a se sustrage sistemului nostru imunitar. De aceea, trebuie să faci malarie de nenumărate ori înainte de a începe să ai o protecție imunitară, fie ea și limitată. Parazitul are un ciclu de viață complicat, dezvoltându-se în două specii (țânțari și oameni), și chiar și în interiorul corpului nostru se transformă căpătând diferite forme, pe măsură ce infectează celulele hepatice și globulele roșii. Dezvoltarea unui vaccin împotriva malariei este ca și cum ai bate în cuie pe perete un jeleu, iar RTS,S poate viza doar forma sporozoită a parazitului (aceasta este etapa dintre momentul în care ești înțepat de un țânțar și cel în care parazitul ajunge în ficat). Este și motivul pentru care vaccinul are o eficacitate de „doar” 40%. Cu toate acestea, este totuși un succes remarcabil și deschide calea pentru dezvoltarea unor vaccinuri și mai puternice”, explică James Gallagher.

Citește și: 10 boli pe care copilul tău le poate lua de la țânțari

OMS se teme că numărul infecțiilor și al deceselor cauzate de malarie ar fi putut crește în Africa Sub-sahariană în ultimele 18 luni, ca urmare a pandemiei cauzate de Covid-19. Chiar si inainte de pandemie exista lupta impotriva acestei boli mortale stagnase. Acum, însă, specialistii sunt optimisti cu privire la vaccinul care urmează să fie administrat în patru doze la copiii de la vârsta de cinci luni si care ar putea începe să schimbe situatia in ceea ce priveste malaria.

Dr. Matshidiso Moeti, directorul regional al OMS pentru Africa, a declarat că aprobarea vaccinului anti-malarie „oferă o rază de speranță pentru continentul care poartă cea mai grea povară a bolii și ne așteptăm ca mult mai mulți copii africani să fie protejați de malarie și să devină adulți sănătoși”.

Până în prezent, in cadrul programului pilot al OMS au fost administrate peste 2,3 milioane de doze de vaccin, cunoscut sub numele de Mosquirix, la 800.000 de copii. Datele arată că vaccinul este sigur și a dus la o reducere cu 30% a cazurilor de malarie severă, chiar și în zonele în care sunt utilizate pe scară largă plase tratate cu insecticide și în care există acces facil la diagnostic și tratament.

Citește și: 11 probleme de sănătate pe care le crezi contagioase și care NU sunt, de fapt

Proiectul pilot, care este încă în desfășurare, a constatat, de asemenea, că vaccinul nu are un impact negativ asupra altor măsuri de prevenire a malariei și că este foarte eficient din punct de vedere al costurilor. Experții recunosc că vaccinul este departe de a fi perfect. Eficacitatea este scăzută, sunt necesare patru doze pentru fiecare copil, iar protecția dispare după doar câteva luni.

Cu toate acestea, având în vedere povara extrem de mare a malariei în Africa - unde 260.000 de copii au murit din cauza acestei boli în 2019 și unde a fost raportată marea majoritate a celor 200 de milioane de cazuri din lume - oamenii de știință spun că vaccinul ar putea avea un impact major și chiar mai mare decât cel anticipat de OMS, putând sa salveze sute de mii de vieți.

Citește și: Avertismentul unui medic: "Oricine poate face această boală"

  • Surse: independent.co.uk, bbc.com, who.int

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Anunț major pentru părinții cu copii între 5 și 11 ani. Când va fi disponibil vaccinul anti-Covid
    Anunț major pentru părinții cu copii între 5 și 11 ani. Când va fi disponibil vaccinul anti-Covid

    Anunț important pentru părinții care vor să își vaccineze copiii împotriva COVID-19! Directorul Pfizer anunță că vaccinul anti-COVID va fi disponibil până în...

    Vaccinul anti-COVID urmează să fie testat și în rândul copiilor
    Vaccinul anti-COVID urmează să fie testat și în rândul copiilor

    Recent, s-a anunțat că vaccinul anti-COVID produs de Universitatea Oxford și de AstraZeneca va fi testat și pentru copii. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla detalii...

    Vaccinul anti-Covid afectează menstruația? Ce spun studiile
    Vaccinul anti-Covid afectează menstruația? Ce spun studiile

    Dereglează vaccinurile anti-COVID ciclurile menstruale ale femeilor? La începutul acestui an, când vaccinurile împotriva SARS-COV-2 au devenit disponibile la scară...

    Dacă ai făcut vaccinul BCG anti-tuberculoză ai șanse mai mari să scapi de coronavirus
    Dacă ai făcut vaccinul BCG anti-tuberculoză ai șanse mai mari să scapi de coronavirus

    Cu siguranță în momentul în care ați citit titlul acestui articol, v-ați uitat la semnul pe care vaccinul Bacillus Calmette-Guerin (BCG) l-a lăsat pe brațul vostru, o...

    Vaccinul COVID-19 va fi testat și pe copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani
    Vaccinul COVID-19 va fi testat și pe copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani

    Una dintre cele două mari companii producătoare de vaccinuri pentru combaterea noului coronavirus, Moderna, a anunțat ieri că a început testarea vaccinului său și pe grupa de...

    O mamă a fost decăzută din drepturile părintești pentru că nu vrea să își facă vaccinul anti-Covid
    O mamă a fost decăzută din drepturile părintești pentru că nu vrea să își facă vaccinul anti-Covid

    O mamă din statul american Illinois a fost decăzută recent din drepturile părintești până când se va vaccina cu vaccinul împotriva noului coronavirus. Aceasta nu...

    Pfizer a început testarea vaccinului anti-Covid pe copiii sub 12 ani
    Pfizer a început testarea vaccinului anti-Covid pe copiii sub 12 ani

    Pfizer a început testarea vaccinului său anti-COVID pe copiii sub 12 ani, inclusiv pe bebelușii de 6 luni. Primii voluntari au primit deja dozele de vaccin miercuri, potrivit...

    Când vor fi vaccinați anti-Covid copiii sub 12 ani
    Când vor fi vaccinați anti-Covid copiii sub 12 ani

    Anthony Fauci, medic imunolog, specialist în boli infecțioase și conducătorul „Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase” din SUA a declarat recent că...

    © 2021 Qbebe